Glas
Acest articol face parte din seria Imnografie | |
Cărți și perioade liturgice | |
Acatistier | Aghiazmatar | Apostol Ceaslov | Evanghelie | Liturghier Molitfelnic | Minei | Octoih Panihidă | Penticostar | Tipic | Triod | |
Noțiuni de imnografie | |
Acatist | Aleluia | Antifon Automelă | Axion | Canon | Catavasie Cântarea Casianei | Cântarea Maicii Domnului Condac | Cuvine-se cu adevărat | Doxologie Ecfonis | Ectenie | Fericirile | Glas | Heruvic Idiomelă | Imn | Irmos | Luminândă Ode biblice | Paraclis | Polieleu | Prochimen Psalmii din Tipic | Stihiră | Stihoavnă Tropar | Tropar dogmatic | Unule Născut | |
Imnografi | |
Andrei Criteanul | Casiana Imnografa Cosma Imnograful | Efrem Sirul Ioan Scolasticul | Iosif Imnograful | Nicodim Aghioritul Roman Melodul | Teodor Studitul | Matei Vlastares | |
Editați această casetă |
Glasul (în greacă ηχος - ichos) este o linie melodică bine precizată în cântarea bizantină. Sunt opt glasuri, care structurează într-un anumit fel Octoihul, fiecărei săptămâni corespunzându-i un glas.
În timpul liturgic bisericesc săptămâna începe cu vecernia de sâmbăta seara (vecernia Învierii).
Sistemul bizantin de opt glasuri s-a dezvoltat mai ales între secolele IV-VIII, după modelele din teoria muzicală greacă antică.
Organizarea sau sistematizarea pe opt glasuri (octoihul) îi este atribuită sfântului Ioan Damaschin; se consideră că tot el a eliminat cântările care aveau un caracter prea lumesc.
În formele mai noi, armonizate, nemodale, polifonice ale muzicii bisericeşti, care au devenit caracteristice Bisericii Rusiei şi altor Biserici aflate sub influenţa ei sau a Bisericii occidentale, glasul se referă la formule de melodii şi secvenţe de coarde. În această tradiţie, există seturi multiple de glasuri folosite pentru imnuri diferite (de exemplu „glasul canonului”, „glasul acatistului” etc.), care se multiplică şi mai mult atunci când unele versiuni regionale încep să fie folosite în afara acelor regiuni.
Mulţi experţi în formele modale tradiţionale ale muzicii ortodoxe preferă să traducă ηχος prin mode (en) mai degrabă decât tone (en), deoarece mode este un cuvânt din limba engleză mai apropiat de semnificaţia acestui concept, în timp ce tone este ambiguu în limba engleză, nefiind folosit de la început pentru acest concept, deşi este mai apropiat de grecescul τονος (tonos), dar care are însă un alt înţeles.