Blândețea

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 7 septembrie 2010 13:59, autor: Vladimir-Adrian (Discuție | contribuții) (Blândeţea, podoaba Duhului)
Salt la: navigare, căutare

Blândeţea este respingerea oricărui gând sau faptă de obligare, ostilitate sau violenţă. Înseamnă să fii drăguţ şi amabil şi să fii golit de orice ambiţie egoistă sau pământească.

Blândeţea, podoaba Duhului

Sfântul apostol Pavel ne arată că blândeţea este o roadă a Duhului alături de alte virtuţi, în timp ce păcatele sunt fapte ale firii pământeşti.[1] Ea este o îmbrăcăminte a inimii[2], care trebuie căutată[3], ne spune apostolul. Odată căpătată, se va manifesta faţă de toţi oamenii [4], şi va fi cunoscută ca atare de aceştia, cum este cazul apostolilor [5], ne încredinţează apostolul Pavel. Psalmistul ne spune că împăratul este dator să apere adevărul, blândeţea şi neprihănirea.[6]

Blândeţe şi mânie

Înţeleptul Solomon ne învaţă că un răspuns blând va domoli mânia.[7]

Blândeţe şi înţelepciune

Înţelepciunea adevărată merge mână-n mână cu blândeţea şi celelalte virtuţi, în timp ce ,,înţelepciunea” pământească este însoţită de ceartă, pizmă şi făţărnicie, arată apostolul Iacob.[8]

Blândeţea la credincioşi şi necredincioşi

Apostolul Pavel arată că ridicarea păcătosului din greşeală se va face cu duhul blândeţii, dar veghind asupra propriei persoane, pentru a nu fi ispitit.[9] Apostolii Domnului nu se vor certa, ci vor fi blânzi cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plini de îngăduinţă răbdătoare.[10] Apostolul va îndrepta cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului, în felul acesta desprinzându-se de cursa Celui Rău.[11]Apostolul neamurilor arată că cei care propovăduiesc Cuvântul trebuie să şi stăruie asupra lui, să mustre, să certe şi să îndemne cu toată blândeţea şi dragostea.[12]Necredincioşii, la rândul lor, trebuie să primească cu blândeţe Cuvântul sădit în ei, care le poate mântui sufletele, arată apostolul Iacob.[13]

Modele de blândeţe

Modelul suprem de blândeţe suprem este Isus, cel care este ,,blând şi smerit cu inima”, păstorul care călăuzeşte blând oile sale.[14] Moise era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului din vremea lui.[15] Blândeţea este una din calităţile obligatorii pentru un episcop, arată sfântul apostol Pavel.[16]

Note

  1. Gal5.22-23
  2. Col3.12
  3. 1Tim6.11
  4. Tit3.2
  5. Flp4.5
  6. Ps45.4
  7. Prov15.1
  8. Iac3.17
  9. Gal6.1
  10. 2Tim2.24
  11. 2Tim2.25-26
  12. 2Tim4.2, 1Cor4.21
  13. Iac1.21
  14. Mat11.29, 21.5, 2Cor10.1
  15. Num12.3
  16. 1Tim3.3

Învăţăturile Bisericii

Biserica Ortodoxă învaţă că niciodată să nu întorci răul cu rău, ci întotdeauna şi în orice să întâmpini răul cu bine. Blândeţea înseamnă să ai convingerea fermă şi calmă că binele este mai puternic decât răul şi că până la urmă binele învinge întotdeauna.

Din Evanghelia după Matei: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. (11:27-30)

Blândeţea binecuvântată este o trăsătură obligatorie pentru orice persoană îmbunătăţită, Iisus este o persoană blândă. Ca să devii una cu Dumnezeu, trebuie să te arăţi blând, aşa cum spune Domnul Însuşi: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. (Matei 11:28-29).

Legături externe

Acest articol face parte din seria
Spiritualitate Ortodoxă
Sfintele Taine Botezul | Mirungerea | Sf. Împărtășanie | Spovedania | Căsătoria | Preoția | Sf. Maslu
Starea omului Păcatul | Patima | Virtutea | Raiul | Iadul
Păcate Păcate strigătoare la cer | Păcate împotriva Duhului Sfânt | Păcate capitale | Alte păcate
Virtuți teologiceCredința | Nădejdea | Iubirea | moraleÎnțelepciunea | Smerenia | Răbdarea | Stăruința în bine | Prietenia | Iertarea | Blândețea | Pacea | Mila | Dreptatea | Hărnicia
Etapele vieții duhovnicești Despătimirea (Curățirea | Contemplația (Theoria) | Îndumnezeirea (Theosis)
Isihasm Trezvia (Nepsis) | Pocăința (Metanoia) | Isihia | Discernământul | Mintea (Nous)
Asceza Fecioria | Ascultarea | Statornicia | Postul | Sărăcia | Monahismul
Rugăciunea Închinarea (latreia) | Cinstirea (doulia) | Pravila de rugăciune | Rugăciunea lui Iisus | Sf. Moaște | Semnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți Părinții apostolici | Părinții pustiei | Părinții capadocieni | Filocalia | Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă