Cronologia Creației în Imperiul Bizantin

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Icoana facerii lui Adam.

Epoca bizantină a creaţiei sau "Epoca creaţiei după Constantinopol" sau "Epocile lumii" (greacă: Έτη Γενέσεως Κόσμου κατά 'Ρωμαίους sau Έτος Κτίσεως Κόσμου sau Έτος Κόσμου ) constituie calendarul folosit oficial începând din anul 691 d.Hr. până în 1728 de către Biserica Ortodoxă Răsăriteană, în Patriarhia Ecumenică din Imperiul Bizantin din 988 d.Hr. până în 1453 iar în Rusia din 988 d.Hr. până în 1700. Acest calendar, derivat din versiunea Septuaginta a Bibliei, plasează data creaţiei lumii cu 5509 ani înainte de Naşterea Domnului şi a fost caracterizată de o anumită tendinţă care era deja o tradiţie printre ebraici şi evrei, de a număra anii de la facerea lumii (latină: Annus Mundi / Ab Origine Mundi (AM)). Anul întâi al acestui calendar, data presupusă de facere a lumii, este anul dintre 1 septembrie 5509 î.Hr. şi 31 august 5508 î.Hr..

Istoric

Nu se ştie cine şi când a inventat această cronologie, care apare prima dată în tratatul unui anume “călugăr şi preot”, Georgios (638-639 d.Hr.), care menţionează toate variantele principale ale "Cronologia Lumii" (Ére Mondiale) în lucrarea sa.. Georgios clarifică faptul că principalul avantaj al cronologiei bizantine este punctul comun de începere al ciclurilor astronomice lunar şi solar şi al ciclului indictioanelor, sistemul uzual de datare din Bizanţ încă din secolul al VI-lea. De asemenea, el îl consideră cel mai convenabil pentru calculul datei Pascaliei. Calculele complexe ale ciclurilor lunare de 19 ani şi solare de 28 de ani din această cronologie au permis savanţilor să descopere semnificaţia unor anumite date istorice, cum ar fi Naşterea Domnului sau Răstignirea. Această datare a suferit revizuiri minore înainte de a se ajunge la o variantă finală pe la mijlocul secolului al VII-lea d.Hr., cu toate că fundamentele acesteia fuseseră dezvoltate în jurul anului 412 d.Hr. (vezi Cronologia Creaţiei după Alexandria). Aproape de mijlocul secolului al VII-lea, Cronologia Creaţiei după Constantinopol devine cunoscută în vestul îndepărtat al Europei, mai exact în Britania. Spre sfârşitul secolului al X-lea, în jurul anului 988 d.Hr., când acest calendar apare folosit în acte guvernamentale oficiale, un sistem unificat a fost recunoscut pe scară largă de-a lungul lumii romane răsăritene.

În final, calendarul a fost calculat ca începând în 1 septembrie iar despre Iisus se considera că s-a născut în anul 5509 Annus Mundi (AM) - ani de la facerea lumii.. Astfel, calendarul istoric a fost calculat de la facerea lumii, şi nu de la Naşterea lui Hristos, cum se proceda în Apus. Biserica Răsăriteană a evitat folosirea sistemului Anno Domini al lui Dionysius Exiguus, în Constantinopol data Naşterii lui Hristos fiind subiectul controverselor o lungă perioadă, până în secolul al XIV-lea. Pe de altă parte, Cronologia bizantină era identică cu Calendarul Iulian, cu excepţia următoarelor:

• numele lunilor au fost transcrise din latină în greacă
• primul an după facerea lumii a ţinut de la 1 septembrie 5509 î.Hr. până la 31 august 5508 î.Hr..
• prima zi a anului era 1 septembrie

Între timp, deoarece Rusia a primit creştinismul ortodox pe filieră bizantină, ea a moştenit Calendarul Ortodox pe baza Cronologiei bizantine (tradusă în slavonă). După prăbuşirea Imperiului Bizantin în 1453, acest calendar a continuat să fie folosit în Rusia, justificând astfel mişcările milenariste din anul 1492 d.Hr. (7000 AM) considerat sfârşitul calendarului. Doar în anul 1700 d.Hr. a fost înlocuită cronologia bizantină în Rusia cu calendarul iulian de către Petru cel Mare..

Cronologia bizantină încă mai constituie baza calendarelor ortodoxe tradiţionale până în zilele noastre. Astfel, 1 septembrie 2000 d.Hr. a constituit începutul anului 7509 AM.

Izvoare creştine timpurii asupra vârstei lumii

Cele mai vechi scrieri creştine păstrate până în zilele noastre şi care menţionează vârsta lumii în cronologie biblică sunt cea a lui Teofil de Antiohia (115-181 d.Hr.), al şaselea episcop al Antiohiei după Apostoli, prin lucrarea sa apologetică Către Autolicus, şi cea a lui Iulius Africanul (200-245 d.Hr.) prin Cinci cărţi despre cronologie . Amândoi aceşti scriitori creştini folosesc versiunea Septuaginta a Vechiului Testament, stabilind că lumea avea în jur de 5530 de ani la Naşterea Mântuitorului..

Dr. Ben Zion Wacholder subliniază faptul că scrierile Părinţilor Bisericii despre acest subiect au o importanţă vitală (chiar dacă ei nu sunt de acord cu sistemul cronologic bazat pe autenticitatea Septuagintei, prin comparaţie cu textul ebraic), prin aceea că aceşti cronografi creştini păstrează o fereastră spre primii cronografi biblici elenici :

Un efort intelectual uriaş a fost depus în timpul epocii eleniste atât de către evrei cât şi de către păgâni pentru a data facerea lumii, potopul, fuga din Egipt, zidirea Templului. În timpul realizării acestor studii, oameni, printre care şi Tatian al Antiohiei (faimos în 180), Clement al Alexandriei (mort înainte de 215), Ipolit al Romei (mort în 235), Iulius Africanul al Ierusalimului (mort după 240), Eusebiu al Cezareei din Palestina (260-340) şi Pseudo-Iustin, au citat frecvent din predecesorii lor, cronografii biblici greco-iudaici ai perioadei elenice, permiţându-le, astfel, unor savanţi de mai târziu să se apropie şi mai mult de realitate..

Scriitorul evreu elenist Dimitrie Cronograful (la apogeu între 221-204 î.Hr.) scrie Despre regii Iudeii care tratează despre exegezele biblice, în principal cronologic; el calculează data potopului şi naşterea lui Avraam exact ca în Septuaginta şi este primul care fixează Annus Adami - Epoca lui Adam, precursorul cronologia_lumii_ebraică şi a Cronologiilor lumii alexandrină şi bizantină.

Cronologia Creaţiei după Alexandria

"Cronologia alexandrină" (greacă: Κόσμου ετη κατ’ Αλεξανδρεις ) dezvoltată în 412 DH, a fost precursoarea cronologiei bizantine. După primele încercări ale lui Ipolit, Clement al Alexandriei şi altora , calculul alexandrin al datei facerii lumii a fost stabilit la 25 martie 5493 ÎH..

Călugărul alexandrin Panodoros a socotit că au trecut 5904 ani de la Adam până în anul 412 d.Hr.. Calendarul său începe cu 29 august, care corespunde cu prima zi a lunii thoth sau cu anul nou egiptean. Cu toate acestea, episcopul Annianos de Alexandria a preferat ca ziua anului nou să fie de sărbătoarea Buneivestiri, în 25 martie şi a mutat cronologia lui Panodoros cu vreo şase luni, ca să înceapă pe 25 martie. Astfel a apărut cronologia alexandrină, a cărei primă zi a fost prima zi a anului civil alexandrin proleptic în desfăşurare, 29 august 5493 î.Hr., cu anul bisericesc începând în 25 martie 5493 î.Hr..

Acest sistem prezintă într-un fel meşteşugit coincidenţa mistică a celor trei zile principale ale istoriei lumii: începutul facerii lumii, Întruparea şi Învierea lui Hristos. După cronologia alexandrină, toate aceste trei evenimente au avut loc în 25 martie; în plus, primele două evenimente sunt separate de o perioadă de exact 5500 de ani, iar primul şi al treilea au avut loc duminica — ziua sfântă a facerii şi a refacerii acesteia prin Hristos.

Dionisie al Alexandriei adusese, anterior, puternice justificări mistice pentru alegerea zilei de 25 martie ca prima zi a anului:

25 martie a fost considerată aniversarea facerii lumii însăşi. A fost prima zi a anului în calendarul iulian medieval şi echinocţiul de primăvară nominal (fusese echinocţiul real în vremea când fost conceput calendarul iulian). Considerând că Hristos s-a întrupat la acea dată, a făcut ca 25 martie să devină sărbătoarea Buneivestiri, care trebuia urmată, nouă luni mai târziu, de sărbătoarea Naşterii lui Hristos, Crăciunul, în 25 decembrie.

Cronologia alexandrină a lui 25 martie 5493 î.Hr. a fost adoptată de părinţi ai Bisericii, printre care Maxim Mărturisitorul şi Teofan Mărturisitorul, dar şi de cronicari, dintre îl care amintim pe George Syncellus. Misticismul ei frapant a făcut-o populară în Bizanţ, în special în cercurile monahale. Cu toate acestea, această capodoperă a simbolismului creştin are două puncte slabe: inexactitatea istorică cu privire la data Învierii aşa cum este determinată prin Pascalie, şi este, astfel, în contradicţie cu cronologia Evanghelia după Ioan cu privire la data Răstignirii, în vinerea de după prima lună plină a primăverii.

Chronicon Paschale

O nouă variantă a cronologiei lumii a fost sugerată în lucrarea Chronicon Paschale, o cronică universală bizantină, compusă în jurul anului 630 d.Hr. de câţiva reprezentanţi ai tradiţiei scolastice antiohiene. Fundamentele ei se bazează pe o listă a evenimentelor începând cu facerea lui Adam până în anul 627 d.Hr.. Cronologia aceasta se bazează pe cifrele din Biblie şi începe cu 21 martie 5507.

Pentru influenţa acesteia asupra cronologiei creştine greceşti şi, de asemenea, pentru obiectivul ei larg, "Chronicon Paschale" îşi are locul alături de lucrarea lui Eusebiu şi de cronica călugărului Georgius Syncellus care a fost foarte importantă în Evul Mediu; dacă se ţine cont de formă, este inferioară acestor două lucrări menţionate anterior.

Pe la sfârşitul secolului al X-lea, cronologia bizantină, cu începutul stabilit la 1 septembrie 5509 d.Hr. încă de pe la mijlocul secolului al VII-lea (fiind diferită cu 16 ani de cronologia alexandrină şi cu doi ani de Chronicon Paschale), a devenit calendarul acceptat pe scară largă par excellence pentru Ortodoxia calcedoniană.

Menţionări de către Părinţii Bisericii

Sfântul Ioan Gură de Aur

Sfântul Ioan Gură de Aur spune clar în omilia sa "Despre cruce şi tâlhar", că Hristos:

"a deschis pentru noi, astăzi, Raiul, care a stat închis mai mult de 5000 de ani.".

Sfântul Isaac Sirul

Sfântul Isaac Sirul a scris într-o omilie că înainte de Hristos:

"timp de cinci mii cinci sute şi câţiva ani, Dumnezeu l-a lăsat pe Adam (i.e. omul) să lucreze pământul.".

Sfântul Augustin

Fericitul Augustin scrie în Oraşul lui Dumnezeu (scrisă între 413-426 DH):

"Să lăsăm deoparte ipotezele oamenilor care nu ştiu ce spun, când vorbesc despre firea şi originea omenirii...Ei sunt induşi în eroare de către acele documente foarte înşelătoare care pretind că descriu istoria multor mii de ani, cu toate că socotind duratele din scrierile sacre aflăm că nu au trecut mai mult de 6000 de ani. (Oraşul lui Dumnezeu 12:10).

Augustin merge până acolo încât spune că vechea cronologie greacă "nu depăşeşte mărturisirea cea adevărată a vârstei lumii, aşa cum este ea dată în documentele noastre (i.e. Sfânta Scriptură), care sunt sfinte cu adevărat."

Sfântul Hipolit Sfântul Ipolit al Romei (ca.170-235), bazându-se pe menţiuni din Scriptură, spune că Naşterea Domnului a avut loc în anul 5500 AM şi susţine că Naşterea lui Hristos a avut loc în prima zi cu lună plină de primăvară, deducând de aici că această zi este 25 martie (vezi Cronologia Creaţiei după Alexandria). El a dat următoarea periodizare:

"...de la Adam până la potop 2242 de ani, apoi până la Avraam 1141 de ani, apoi până la ieşirea din Egipt 430 de ani, apoi până la moartea al lui Iosua 41 de de ani, apoi până la moartea al lui Ezechiel 864 de ani, apoi până la moartea al lui Iosif 114 ani, apoi până la moartea al lui Ezra 107 ani şi apoi până la Naşterea lui Hristos 563 de ani.".

În lucrarea sa Comentariu la Daniel, una din primele sale scrieri, el propune motive suplimentare pentru acceptarea datei de 5500 AM:

"Întâi, el citează Ieşirea. xxv. 10f. şi evidenţiază faptul că lungimea, lăţimea şi înălţimea Chivotului Legii cuprind un volum total de 5 1/2 cubits???, care, spune el, simbolizează cei 5500 de ani de la Adam până la Naşterea Mântuitorului. El citează apoi din Jn. xix. 14 ' era pe la ceasul al VI-lea ', înţelegând prin aceasta ora 5 şi jumătate, asimilând fiecare oră cu o mie de ani din vârsta lumii..."

În jurul anului 202 Hipolit susţine că Domnul s-a născut în al 42-lea an al domniei lui Augustus şi astfel Mântuitorul s-a născut în 5500 AM. În lucrarea sa Comentariu la Daniel el nu simte nevoia să stabilească anul exact al Naşterii Domnului; el nu este preocupat de ziua săptămânii, luna şi nici chiar de an; pentru scopul său era suficient să arate că Hristos s-a născut în zilele lui Augustus în anul 5500 AM.

Sinodul Quinisext

Face o trimitere indirectă prin Canonul al III-lea al Sinodului Quinisext, pe care Bisericile Ortodoxe îl consideră ecumenic, prin aceea că aceste canoane au fost adăugate hotărârilor de la Sinoadele ecumenice V şi VI, după cum urmează:

"... în a cincisprezecea zi a lunii ianuarie care a trecut, în anul al patrulea al indiction-ului ?, în anul şase mii o sută nouăzeci [6190], ..."

Mărturii ale autorilor bizantini

De la decretul lui Iustinian din anul 537 d.Hr., care spune că toate datările trebuie să includă indictionul, unificarea datei teologice a facerii lumii (dar încă nefinalizată) cu sistemul administrativ al ciclurilor indiction devine o practică curentă printre autorii bizantini, pentru care indictionul era calendarul standard al acelor vremuri.

Documente oficiale

Aşa cum s-a menţionat mai înainte, în anul 691 d.Hr. se menţionează momentul facerii lumii în documentele de la Sinodul din Trullanum (aşa-numitul Sinod Quinisext).

Găsim această cronologie, de asemenea, în datarea aşa-numitei Scrisori a celor trei patriarhi către împăratul Teofil (aprilie, indiction 14, 6344 = 836 d.Hr.).

Prin secolul al X-lea găsim cronologia bizantină în Novellas din anii 947, 962, 964 d.Hr., şi, cu siguranţă, în cea a anului 988 d.Hr., toate datate în acest fel, dar şi în documentele patriarhului Nicolae al II-lea Chrysobergos în 987 d.Hr..

Ioan Skylitzes

Opera principală a lui Ioan Skylitzes (cca. 1081-1118) este sinopsisul istoriilor, care acoperă domniile împăraţilor bizantini de la moartea lui Nichifor I din 811 până la demiterea lui Mihail al VI-lea în 1057; această lucrare continuă cronica lui Teofan Mărturisitorul. Citând din această lucrare, iată un exemplu al metodei de datare bizantine obişnuite, care se referă la împăratul Vasile:

"În anul 6508 [1000], în anul al treisprezecelea al indictionului, împăratul a trimis o armată puternică împotriva poziţiilor fortificate (kastra) ale bulgarilor în partea îndepărtată a Munţilor Balcani (Hemus) ,..."

Niketas Choniates

Niketas Choniates (cca. 1155–1215), numit uneori Acominatus, a fost un istoric grec bizantin. Lucrarea sa de referinţă este o Istorie, formată din douăzeci şi unu de cărţi şi care descrie perioada 1118 - 1207. Încă o dată, poate fi observat un exemplu al metodei de datare, atunci când se referă la căderea Constantinopolului în faţa cruciaţilor participanţi la a IV-a cruciadă, după cum urmează:

"Regina oraşelor a căzut în mâinile latinilor în a douăsprezecea zi a lunii aprilie a anului al şaptelea al indictionului, în anul 6712 [1204]."

Doukas

Istoricul Doukas, scriind în jurul anului 1460 d.Hr., face o descriere detaliată a cronologiei lumii. Deşi are un stil nerafinat, istoria lui Doukas este atât exactă cât şi de încredere şi este cea mai credibilă mărturie a ultimilor ani ai Imperiului Bizantin. Un exemplu:

"De la Adam, primul om creat de Dumnezeu, şi până la Noe, în vremea căruia a avut loc potopul, au trecut 10 generaţii. Prima, care a început de la Dumnezeu, a fost aceea a lui Adam. A doua, după 230 de ani, a fost aceea a lui Set, urmaşul lui Adam. A treia, 205 ani după Set, a fost a lui Enos, urmaşul lui Set. A patra, 190 de ani după Enos, a fost aceea a lui Cainan, urmaşul lui Enos. A cincea, 170 de ani după Cainan, a fost a lui Malaleil, urmaşul lui Cainan. A şasea, 165 de ani după Malaleil, a fost aceea a lui Iared, urmaşul lui Malaleil. A şaptea, 162 de ani după Iared, a fost aceea a lui Enoh, urmaşul lui Iared. A opta, 165 de ani după Enoh, a fost aceea a lui Matusalem, urmaşul lui Enoh. A noua, 167 de ani după Matusalem, a fost aceea a lui Lameh, urmaşul lui Matusalem. A zecea, 188 de ani după Lameh, a fost aceea a lui Noe. Noe avea vârsta de 600 de ani când apele potopului au năpădit pământul. Astfel, 2242 de ani pot fi socotiţi de la Adam la potop.

Mai sunt alte zece generaţii de la potop la Avraam, numărând 1121 de ani. Avraam avea şaptezeci şi cinci de ani când s-a mutat în Ţara Canaanului din Mesopotamia şi locuind acolo douăzeci şi cinci de ani la avut pe Isaac de urmaş. Isaac a avut doi fii, Isav şi Iacov. Când Iacov avea 130 de ani, a mers în Egipt cu cei doisprezece fii şi toţi nepoţii, şaptezeci şi cinci la număr. Iar Avraam împreună cu urmaşii săi au sălăşluit în Ţata Canaanului 433 de ani şi înmulţindu-se au socotit doisprezece triburi; 600,000 au fost urmaşii celor doisprezece fii ai lui Iacob, ale căror nume sunt următoarele: Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Neftali, Gad, Aşer, Dan, Iosif şi Beniamin.

Urmaşii lui Levi au fost Moise şi Aaron; ultimul a fost primul preot în timp ce Moise a primit sarcina guvernării. În al optzecelea an al vieţii sale el a trecut Marea Roşie şi şi-a condus poporul afară din Egipt. Acest Moise a prosperat în vremea lui Inachos [fiul lui Oceanus şi rege al Argosului], care a fost primul rege [grec] care a domnit. Astfel, evreii sunt cu mult mai vechi decât grecii.

Rămânând patruzeci de ani în sălbăticie, ei au fost guvernaţi timp de douăzeci şi cinci de ani de Iosua, fiul lui Nun şi de către Judecători timp de 454 de ani, până în vremea regatului lui Saul, primul lor rege. În timpul primului său an de domnie, s-a născut marele David. Astfel, de la Avraam la David au trăit paisprezece generaţii timp de 1024 de ani. De la David până la exilul din Babilon [586 î.Hr.] au trăit paisprezece generaţii, timp de 609 ani. De la captivitatea din babilon până la Iisus Hristos au trecut paisprezece generaţii care au totalizat 504 ani.

Din succesiunea din Numerii calculăm 5500 de ani din vremea întâiului Adam până la Hristos.".

Concepţia bizantină

Zilele adevărate ale facerii lumii

Chiar şi cei mai mistici Părinţi, cum ar fi Sfântul Isaac Sirul, acceptă fără rezerve opinia Bisericii cum că lumea a fost creată" mai mult sau mai puţin " în anul 5,500 î.Hr.. Aşa cum subliniază Părintele Serafim Rose:

"Sfinţii Părinţi (probabil unanim) cu siguranţă nu au avut nici un dubiu despre faptul că toată cronologia Vechiului Testament, de la Adam începând, trebuie luată în sens "literal." Ei nu aveau o preocupare extremă, fundamentalistă, pentru precizia cronologică, dar chiar şi cei mai mistici Părinţi (Sfântul Isaac Sirul, Sfântul Grigorie Palama, etc.) erau aproape siguri că Adam a trăit în jur de 900 de ani la propriu, că au trecut în jur de 5,500 de ani ("mai mult sau mai puţin") între facerea lumii şi Naşterea lui Hristos."

În plus, Părinţii Bisericii afirmă cu putere că fiecare specie a creaţiei animate a apărut instantaneu, la porunca lui Dumnezeu, cu propriile seminţe în ea însăşi. De exemplu, Sfântul Vasile cel Mare foloseşte această opinie la propriu în Hexæmeron, o lucrare formată din nouă predici ale Sfântului Vasile cel Mare despre cosmogonia capitolelor de început ale Cărţii Facerii, oferindu-ne una din cele mai detaliate expuneri a celor şase zile ale creaţiei care ne-au parvenit din perioada Bisericii primare. Sfântul Vasile scrie în Omilia I astfel:

"Astfel, dacă acolo este spus: “la început Dumnezeu a făcut,” este pentru a ne învăţa pe noi că la Voinţa lui Dumnezeu, lumea a apărut în mai puţin de o clipă,..."

Tipic pentru convingerile creştine asupra acestui punct, Sfântul Ilarion din Poitiers afirmă, de asemenea, că Facerea lumii a fost realizată ex nihilo:

"Toate lucrurile, aşa cum spune profetul, au fost făcute din nimic; nu a fost nici o transformare a lucrurilor existente, ci doar crearea unei forme perfecte din non-existenţă".

Profetul citat de Sfântul Ilarion era mama mucenicilor macabei, care îi spune unuia din fii ei torturaţi: "Te implor, fiul mei, să priveşti la pământ şi la cer şi să vezi totul în ele şi să cunoşti că Dumnezeu le-a făcut din nimic; astfel, El a făcut şi omenirea, în acelaşi fel" (2 Macabei 7:28). Acest text din II Macabei a fost textul biblic martor, standard, pentru Biserica Creştină referitor la crearea din nimic. Găsim aceste teze în iudaismul târziu, de unde au trecut în credinţa creştină ca o învăţătură esenţială.

În plus, pe lângă înţelegerea iudaică tradiţională a "zilelor" creaţiei din Geneză este atât literală (la propriu) cât şi metaforică, aşa cum se găseşte în comentariile rabinilor din izvoarele talmudice, midraşice şi rabinice..

Orele Zilei liturgice

În perioada bizantină, ziua era împărţită în cicluri de 12 ore, fixate de momentul răsăritului şi apusului Soarelui.

"După obiceiul roman, bizantinii încep ziua lor calendaristică (nychthemeron) la răsărit cu prima oră a zilei (hemera) care începe. Ora a treia marchează jumătatea dimineţii, ora a şasea amiaza iar ora a noua mijlocul amiezei. Seara (hespera) începea la a unsprezecea oră şi odată cu apusul venea prima oră a nopţii (apodeipnon). Intervalul dintre apus şi răsărit (nyx) era, de asemenea, împărţit similar în 12 ore ca şi "ceasurile" (vigiliae) vremurilor romane."

Zilele săptămânii liturgice

Dr. Marcus Rautman subliniază că săptămâna formată din şapte zile era cunoscută în întreaga lume antică. Calendarul roman atribuia o zeitate planetară fiecărei zile a săptămânii. E de la sine-nţeles că bizantinii au evitat folosirea acestor nume latine cu conotaţii păgâne. Ei începeau săptămâna cu "Ziua Domnului" (kyriake), urmată de o succesiune ordonată de nume provenite din numere (deutera, trite, tetarte şi pempte), o zi de "pregătire" (paraskeve) şi, în final, sabatton.

"Fiecare zi era dedicată pomenirii unuia sau mai multor mucenici sau sfinţi, ale căror zile de prăznuire au eclipsat treptat festivalurile tradiţionale. Kyriake era considerată atât prima cât şi a opta zi a săptămânii, în acelaşi fel în care Hristos a fost Alfa și Omega cosmosului, existând atât înainte cât şi după timp. A doua zi a săptămânii era dedicată îngerilor, "luminătorii secundari fiind prima reflectare a izvorului primordial de lumină," la fel cum soarele şi luna fuseseră considerate în săptămâna romană. Sfântul Ioan Botezătorul, înaintemergătorul (Prodromos) Domnului, era cinstit în a treia zi. Cele două zile, a doua şi a treia, erau considerate ocazii de pocăinţă. Ziua a patra şi a şasea erau dedicate Crucii când se cântau imnuri în amintirea Răstignirii. Fecioara Maria era cinstită în a cincea zi a săptămânii, în timp ce ziua a şaptea era dedicată mucenicilor Bisericii."

Listă comparativă a datelor facerii lumii

Scriitori ai Bisericii primare

• 5537 î.Hr. - Iulius Africanul (200-245 d.Hr.), istoric al Bisericii.
• 5529 î.Hr. - Teofil (115-181 d.Hr.), episcop al Antiohiei.
• 5509 î.Hr. - Cronologia Creaţiei în Imperiul Bizantin sau "Cronologia lumii după Constantinopol." (finalizată pe la mijlocul secolului al VII-lea d.Hr.).
• 5507 î.Hr. - Chronicon Paschale (ca. 630 d.Hr.), cronica universală bizantină a lumii.
• 5500 î.Hr. - Ipolit al Romei. (ca. 234 d.Hr.), preot, scriitor, mucenic.
• 5493 î.Hr. - Cronologia alexandrină (412 d.Hr.).
• 5199 î.Hr. - Eusebiu al Cezareei, Episcop al Cezareei şi istoric al Bisericii (324 d.Hr.).

Estimări ulterioare

• 5199 î.Hr. - Menţionat în Martirologiul Roman, publicat sub autoritatea Papei Grigorie al XIII-lea în 1584, confirmat ulterior în 1630 sub Papa Urban al VIII-lea.
• 4963 î.Hr. - În conformitate cu Cronologia benedictină, care se găseşte în Septuaginta, Facerii lui Adam i se atribuie această dată (1750 d.Hr.).
• 4004 î.Hr. - Arhiepiscop anglican James Ussher (1650 d.Hr.).
• 3952 î.Hr. - Venerabilul Beda (ca. 725 d.Hr.), călugăr benedictin englez.
• 3761 î.Hr. - Calendarul evreiesc [Iudaism] - (ca. 222-276 d.Hr.); sau (ca. 358 d.Hr. - Hillel Cronologia lumii).
• 3760 î.Hr. - Cronologia de la Adam, începe cu crearea lui Adam. Această cronologie a fost folosită înainte de Cronologia lui Hillel.

Criticism

• În conformitate cu studiul ortodox al Bibliei:

În privinţa semnelor de întrebare referitoare la acurateţea ştiinţifică a datei facerii lumii conform cu Geneza şi în privinţa diversele puncte de vedere referitoare la evoluţie, Biserica Ortodoxă nu a inclus în dogmă nici un anume punct de vedere. Ceea ce se afirmă dogmatic este faptul că tot ceea ce există a fost creat de Un Dumnezeu Treimic, iar omul a fost creat într-un fel special şi este singurul care este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Gn 1:26,27).

Cuvintele de deschidere ale Crezului de la Niceea, declaraţia de doctrină centrală a creştinismului, afirmă că Unul Dumnezeu Adevărat este izvorul a tot ceea ce există, atât fizic cât şi spiritual, atât animat cât şi inanimat: "Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute." Pe lângă acestea, renaşterea noastră în Hristos şi învierea morţilor, amândouă sunt numite "Lumea cea nouă" (2 Cor 5:17; Rev 21:1).

• După spusele Părintelui Stanley Harakas, descrierea biblică a creaţiei nu este o "relatare ştiinţifică". Nu trebuie citită ca o informaţie ştiinţifică ci ca o revelaţie divină şi adevăr spiritual. Partea fizico-ştiinţifică a originii omenirii, deşi este importantă, este destul de neimportantă în importanţă în mesajul Bisericii. Imaginea centrală a lui Adam ca chip şi asemănare a lui Dumnezeu, care simbolizează umanitatea căzută şi păcătoasă, şi imaginea noului Adam, Iisus Hristos, care este "începutul", primul născut din moarte (Coloseni 1:18) şi "întâiul rod" al celor care au murit şi care acum sunt vii (1 Corinteni 15:20-23), sunt mesajele importante cu adevărat.

• Profesorul Părintele Arsenius John Baptist Vuibert (S.S.), un istoric din secolul al XIX-lea, a observat că Cronologia Bibliei este nesigură din din cauza discrepanţelor cifrelor din Cartea Facerii şi a altor factori metodologici, care sunt luaţi în considerare pentru sute de cronologii diferite, realizate de istorici. În cazul Părinţilor de la sinodul VI Ecumenic, care a stabilit anul 5509 îHr. ca dată a creaţiei omului, el scrie că acesta este un răspuns la dorinţa împăratului de a avea o cronologie sau punct de început fixat pentru calculul istoric. Aşadar a fost o decizie pur şi simplu de convenţie istorică, nu una care să respecte credinţa sau morala, care sunt lucrurile cu valoare intrinsecă din Scripturi. Cu aceste declaraţii, el fixează începutul cronologiei benedictine în anul 4963 î.Hr. pentru istoria sa.

• Referitor la aşa-numita Cronologie de la facerea lumii, a noua ediţie din Encyclopedia Brittanica îl citează pe Des Vignoles, care afirmă în prefaţa la lucrarea sa Chronologie de l’Histoire Sainte (Cronologia istoriei sacre, Berlin 1738), că el a adunat mai mult de două sute de calcule diferite, cel mai scurt dintre ele socotind doar 3483 de ani între facerea lumii şi începutul epocii populare iar cel mai lung 6984. Concluzionând că ceea ce se numeşte facerea lumii este doar un moment stabilit convenţional şi arbitrar, pentru care, de fapt, dezbaterile sunt o muncă fără sfârşit.

• Din punct de vedere istoric, se mai poate remarca, de asemenea, că în timp ce oficialii şi cronicarii bizantini erau deconcertaţi de ambiguitatea diferitelor sisteme de datare şi înregistrare din primele secole, aceast subiect îi preocupa prea puţin pe oamenii de rând care marcau scurgerea timpului prin succesiunea ordonată a anotimpurilor agricole şi prin sărbătorile Bisericii, prin regularitatea zilelor sfinte, a schimbărilor de vreme şi prin anii care revelau ordinea Divină (Taxis) pe care se sprijinea lumea.

Rezumat

În vreme ce metodele greceşti şi romane de numărare a anilor erau în relaţie directă cu anumite rituri şi observaţii păgâne, creştinii au început, destul de repede, să adopte practica ebraică a numărării anilor de la momentul presupus al facerii lumii.

În prezent, cele două datări principale care există ale facerii lumii, după model biblic, sunt în jurul anului 5500 î.Hr. şi 4000 î.Hr.. Acestea sunt calculate pe baza genealogiilor din două versiuni ale Bibliei, cu majoritatea diferenţei provenind din cele două versiuni ale Cărţii Facerii. Datarea 5500,a Părinţilor Bisericii se regăseşte în cronologia bizantină şi în precursorii ei, cronologia alexandrină şi se bazează pe versiunea greacă a Septuagintei. Datarea 4000 a arhiepiscopului James Ussher şi a calendarului ebraic se bazează pe textul masoretic ebraic.

Părinţii erau, cu toţii, avertizaţi asupra discrepanţelor a câteva sute de ani dintre cronologiile din Vechiul Testament grec şi cel ebraic, dar nu erau deranjaţi de acestea; they did not quibble over years sau să se îngrijoreze că foloseau un calendar care nu era exact "până la ultimul an"; le era suficient că nu era nici un dubiu asupra faptului că era vorbe de câteva mii de ani, implicând viaţa anumitor oameni şi că în nici un fel nu putea fi interpretată ca milioane de ani sau toate vârstele şi rasele oamenilor.

În zilele noastre, creştinii ortodocşi tradiţionali folosesc calculele bizantine ale cronologiei lumii împreună cu anul Anno Domini (d.Hr.). Ambele date apar în lucrurile importante ortodoxe, în calendarele bisericeşti şi în documentele oficiale. Anul nou bisericesc încă mai începe la 1 septembrie (sau, după calendarul gregorian la 14 septembrie pentru acele biserici care urmează calendarul iulian). Septembrie 2010 a marcat începutul anului 7519 de la facerea lumii.

Vezi şi

• Calendarul Bisericii
• Calendarul iulian
• Indiction
• Septuaginta
• Cartea Facerii
• Evoluţie
• Formula Gausiană

Legături externe

Wikipedia

• Anno Mundi.
• Cartea Facerii.
• Calendar.
• Cronologia Bibliei.
• Datarea creaţiei.
• Ex nihilo
• Hexameron
• Calendarul lunisolar.
• Septuaginta.
• Creaţionismul Pământ tânăr

Consideraţii pricipale despre calendarul bizantin

• Facerea lumii după Geneză
• Ciclul solar (calendar) (ciclul solar de 28 de ani).
• Ciclul lunar (ciclul lunar de 19 ani).
• Indiction (ciclul indiction de 15 ani).
• Pascalia.

Alte cronologii iudeo-creştine

• Calendarul coptic. (Notă: "Cronologia alexandrină" (25 martie 5493 ÎH) este total diferită de "calendarul alexandrin" coptic, care derivă din vechiul calendar egiptean şi începe cu perioada mucenicilor (29 august, 284)).
• Calendarul lui Enoch.
• Calendarul etiopian. (Derivat din "calendarul alexandrin" coptic şi începe cu momentul Întrupării Domnului (A29 august 8 DH)).
• Calendarul ebraic.
• Cronologia Ussher.

Altele

• Chronology at Classic Encyclopedia (Based on the 11th ed. of the Encyclopedia Britannica, pub.1911).
• Era of Constantinople at Classic Encyclopedia.
• Russian Calendar (988-1917). Charles Ellis, University of Bristol. The Literary Encyclopedia. 25 September, 2008.
• Calendar Era: Late Antiquity and Middle Ages: Christian era at SMSO Encyclopedia (Saudi Medical Site Online).
• Howlett, J. Biblical Chronology. In, The Catholic Encyclopedia (New Advent). New York: Robert Appleton Company, 1908.
• Chronology of the Biblical Patriarchs.
• Dr. Stephen C. Meyers. Biblical Archaeology: The Date of the Exodus According to Ancient Writers. Institute for Biblical & Scientific Studies (IBSS). Updated April 30, 2008.
• Young earth creationism at CreationWiki.

Calendarul ebraic

• The Era of the Creation at Jewish Encyclopedia.
• Hebrew Calendar at Fact-Archive.com
• Hebrew Calendar at Absolute Astronomy.
• The Jewish Calendar by Karl Hagen (medievalist).

Bibliografie şi lecturi de aprofundare

Surse principale

• Doukas (ca.1460). Decline and Fall of Byzantium To The Ottoman Turks. An Annotated Translation by Harry J. Magoulias. Wayne State University Press, 1975. (ISBN 9780814315408)
• George Synkellos. The Chronography of George Synkellos: a Byzantine Chronicle of Universal History from the Creation. Transl. Prof. Dr. William Adler & Paul Tuffin. Oxford: Oxford University Press, 2002.
• Ibn Ezra, Abraham ben Meïr, (1092-1167). Ibn Ezra's Commentary on the Pentateuch: Genesis (Bereshit). (Vol.1 - Genesis). Transl. and annotated by H. Norman Strickman & Arthur M. Silver. Menorah Pub. Co., New York, N.Y., 1988.
• Julius Africanus. Extant Writings III. The Extant Fragments of the Five Books of the Chronography of Julius Africanus.
• Niketas Choniates. O City of Byzantium, Annals of Niketas Choniates. Transl. by Harry J. Magoulias. Wayne State University Press, Detroit, 1984.
• Pliny the Elder. Historia Naturalis, XVIII, 210.
• St. Basil the Great. Hexæmeron. Nicene and Post-Nicene Fathers of the Christian Church, 2nd Series (NPNF2). Transl. Philip Schaff, D.D., LL.D. (1819-1893): Volume VIII - Basil: Letters and Select Works. Wm. B. Eerdmans Publishing Co., Grand Rapids, Michigan.
• St. Hilary of Poitiers. On the Trinity. Book IV.
• The Rudder (Pedalion): Of the metaphorical ship of the One Holy Catholic and Apostolic Church of the Orthodox Christians, or all the sacred and divine canons of the holy and renowned Apostles, of the holy Councils, ecumenical as well as regional, and of individual fathers, as embodied in the original Greek text, for the sake of authenticity, and explained in the vernacular by way of rendering them more intelligible to the less educated.

Comp. Agapius a Hieromonk and Nicodemus a Monk. First printed and published A.D.1800. Trans. D. Cummings, from the 5th edition published by John Nicolaides (Kesisoglou the Caesarian) in Athens, Greece in 1908, (Chicago: The Orthodox Christian Educational Society, 1957; Repr., New York, N.Y.: Luna Printing Co., 1983).

• Theophanes. The Chronicle of Theophanes Confessor: Byzantine and Near Eastern History, AD 284-813. Cyril Mango, Roger Scott, Geoffrey Greatrex (Eds.). Oxford University Press, 1997.
• Theophilus of Antioch. Theophilus of Antioch to Autolycus. Book III. Chap XXIV (Chronology from Adam) - Chap. XXVIII (Leading Chronological Epochs).

Surse secundare

Secolul al XXI-lea

• Anthony Bryer. “Chronology and Dating”. In: Elizabeth Jeffreys, John Haldon, Robin Cormack . The Oxford Handbook of Byzantine Studies. Oxford University Press, 2008. pp. 31-37.
• Dr. Iaakov Karcz. "Implications of some early Jewish sources for estimates of earthquake hazard in the Holy Land". Annals of Geophysics, Vol. 47, N. 2/3, April/June 2004.
• Fr. Patrick Henry Reardon. Creation and the Patriarchal Histories: Orthodox Christian Reflections on the Book of Genesis. Conciliar Press, 2008.
• Fr. Seraphim Rose. GENESIS, CREATION and EARLY MAN: The Orthodox Christian Vision. St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina, CA, 2000.
• Frederick Deland Leete. Christian Brotherhoods. Kessinger Publishing, 2003.
• Paul James-Griffiths. Creation days and Orthodox Jewish Tradition. AnswersinGenesis.org. March 2004.
• Paul Stephenson. "Translations from Byzantine Sources: The Imperial Centuries, c.700-1204: John Skylitzes, "Synopsis Historion": The Year 6508, in the 13th Indiction: the Byzantine dating system". November 2006.
• Pavel Kuzenkov (Moscow). How old is the World? The Byzantine era κατα Ρωμαίους and its rivals. 21st International Congress of Byzantine Studies, London 2006.
• Prof. Charles Ellis (University of Bristol). Russian Calendar (988-1917). The Literary Encyclopedia. 25 September, 2008.
• Prof. Dr. Marcus Louis Rautman. "Time." In Daily Life in the Byzantine Empire. Greenwood Publishing Group, 2006. pp.3-8.
• Prof. Dr. Muhammad Shamsaddin Megalommatis. Gueze – ‘Ethiopian’: the Counterfeit Millennium. Sept. 8, 2007.
• Prof. Dr. Roger T. Beckwith (D.D., D.Litt.). Calendar, Chronology, and Worship: Studies in Ancient Judaism and Early Christianity. Brill Academic Publishers, 2005. (Dr Beckwith served for twenty years on the Anglican-Orthodox Commission).
• The Orthodox Study Bible. St. Athanasius Academy of Orthodox Theology. Elk Grove, California, 2008.

Secolul XX

• Barry Setterfield. Ancient Chronology in Scripture. September 1999.
• Dr. Ben Zion Wacholder. Biblical Chronology in the Hellenistic World Chronicles. in The Harvard Theological Review, Vol.61, No.3 (Jul., 1968), pp.451-481.
• Dr. Ben Zion Wacholder. Essays on Jewish Chronology and Chronography. Ktav Pub. House, 1976.
• Dr. Floyd Nolan Jones. Chronology of the Old Testament. Master Books, AZ, 1993. Repr. 2005. (supports Ussher's chronology, i.e. 4004 BC).
• E.G. Richards. Mapping Time: The Calendar and its History. Oxford University Press, 1998. (Good overall general review of the history and astronomical basis of the principal calendars that have been used throughout history all around the world).
• Elias J. Bickerman. Chronology of the Ancient World. 2nd edition. Cornell University Press. 1980.
• Fr. Stanley S. Harakas. The Orthodox Church: 455 Questions and Answers. Light & Life Publishing, Minneapolis, 1988.
• George Ogg. Hippolytus and the Introduction of the Christian Era. in Vigiliae Christianae, Vol.16, No.1 (Mar., 1962), pp.2-18.
• Howlett, J. Biblical Chronology. In The Catholic Encyclopedia (New Advent). New York: Robert Appleton Company, 1908.
• Jack Finegan. Handbook of Biblical Chronology: Principles of Time Reckoning in the Ancient World and Problems of Chronology in the Bible. Hendrickson Publishers, 1998.
• K.A. Worp. Chronological Observations on Later Byzantine Documents. 1985. University of Amsterdam. (PDF format)
• Karl Hagen. "The Jewish Calendar". Polysyllabic.com.
• Prof. Dr. William Adler. Time Immemorial: Archaic History and its Sources in Christian Chronography from Julius Africanus to George Syncellus. Washington, D.C. : Dumbarton Oaks Research Library and Collection, 1989.
• Rev. Philip Schaff (1819-1893), Ed. "Era." Schaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge. New Edition, 13 Vols., 1908-14. Vol. 4, pp.163.
• Roger S. Bagnall, K. A. Worp. The Chronological Systems of Byzantine Egypt. Zutphen, 1978.
• V. Grumel. La Chronologie. Presses Universitaires France, Paris. 1958.
• Van der Essen, L. Chronicon Paschale. In The Catholic Encyclopedia (New Advent). New York: Robert Appleton Company, 1908.
• Yiannis E. Meimaris. Chronological Systems in Roman-Byzantine Palestine and Arabia. Athens, 1992.

Secolul al XIX-lea şi anterior

• John McClintock, James Strong. Cyclopedia of Biblical, theological, and ecclesiastical literature: Supplement. V.2. Harper, 1887.
• Prof. Fr. Arsenius John Baptist Vuibert (S.S.). An Ancient History: From the Creation to the Fall of the Western Empire in A.D. 476. Baltimore: Foley, 1886.
• Samuel Poznański. Ben Meir and the Origin of the Jewish Calendar. in The Jewish Quarterly Review, Vol. 10, No. 1 (Oct., 1897), pp. 152-161.
• Sir Thomas Browne. Pseudodoxia Epidemica: Book VI. Ch. 1 - Of sundry common opinions Cosmographical and Historical. 1646; 6th ed., 1672. pp. 321-330.
• The Popular Encyclopedia: being a general dictionary of arts, sciences, literature, biography, history, and political economy. (Vol. 3, Part 1). Glasgow: Blackie and Son, 1841.
• Thomas Spencer Baynes. “Chronology: Era of the Creation of the World.” The Encyclopaedia Britannica: a dictionary of arts, sciences, and general literature. 9th Ed., Vol. 5. A. & C. Black, 1833. pp.709-754.