Întruparea
Întruparea este actul îmbrăcării în haine din carne, sau starea de a fi îmbrăcat astfel; este acţiunea de primire, sau de manifestare prin intermediul acestuia, a unui trup uman şi a unei naturi asemenea acestuia. Folosit prin el însuşi, acest cuvânt se referă la evenimentul în care prin intermediul lui Iisus Hristos, Dumnezeu s-a îmbrăcat în haine din piele şi a devenit om. Dumnezeu, Fiul, a trăit şi a murit cu adevărat (şi apoi a înviat din morţi) în trupul său, ca orice fiinţă umană adevărată.
Termenul grec face referire la sarkos, adică trupul după cădere, ”carnea”, în limbajul biblic.
Cuprins
Dogma
Dogma ortodoxă a întrupării lui Hristos spune:
- Dumnezeu adevărat şi om adevărat,
- o persoană în două naturi, fără separare şi fără confuzie: o singură persoană, dar înzestrată cu două voinţe şi două energii.
Din Crezul Niceo-Constantinopolitan: "... şi S-a întrupat dela Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om."
Biserica Ortodoxă învaţă că Întruparea este împlinirea promisiunii făcute lui Avraam. Este împlinirea Legii lui Moise şi a spuselor profeţilor. Pentru Biserică, Hristos Mântuitorul este ultimul Profet, Învăţător şi Rege. El este Marele Preot al Mântuirii.
În epoca creştinismului primar, s-au desprins multe erezii din cauza adevăratei naturi a Mântuitorului. Creştinii credeau în faptul că El a fost Fiul lui Dumnezeu. Dar cum a fost El şi Fiul lui Dumnezeu şi om adevărat ?
Definiţia definitivă a Întrupării şi asupra naturii lui Iisus a fost făcută de Biserica primară la Sinodul de la Efes şi la Sinodul de la Calcedon. Aceste sinoade au declarat că Iisus atât Dumnezeu deplin, venind de la Tatăl, cât şi om deplin, luându-şi trupul de carne şi natura umană de la Maica Domnului. Aceste două naturi, umană şi divină, erau unite ipostatic în personalitatea lui Iisus Hristos.
Această dogmă a fost reafirmată şi clarificată la Sinodul V Ecumenic, convocat de Împăratul bizantin Iustinian în secolul al VI-lea.
Din cauza controversei monotelite, Sinodul VI Ecumenic (Constantinopol 680-681) a fost nevoit să reafirme şi să clarifice această dogmă.
Întruparea însăşi este un motiv principal pentru care Biserica încurajează folosirea icoanelor. Apărătorii cinstirii sfintelor icoane, conduşi de Sfântul Ioan Damaschin şi Teodor Studitul, au afirmat că punctul central al credinţei creştine este acela că "Cuvântul s-a întrupat şi a trăit printre noi" şi că "noi am văzut slava Sa" (Io 1:14). Sinodul VII Ecumenic, ţinut în Niceea în 787, a declarat oficial prin "cuvinte şi imagini" va fi propovăduită credinţa. Icoanele păzesc dogma Întrupării.
Crezul Atanasian conţine, ceea ce poate fi considerată, o definiţie cuprinzătoare a Întrupării.
Imnografie
Importanţa Întrupării a fost dezbătută pe larg de-a lungul istoriei Creştinismului şi este subiectul a nenumărate imnuri şi rugăciuni. De exemplu, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, aşa cum este folosită de ortodocşi şi de catolicii bizantini, conţine "Imnul Fiului Unul Născut" al Împăratului Iustinian:
- Unule-Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de moarte
- şi ai primit, pentru mântuirea noastră, a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria;
- Care neschimbat Te-ai întrupat şi răstignindu-Te, Hristoase Dumnezeule,
- cu moartea pe moarte ai călcat. Unul fiind din Sfânta Treime,
- împreună slăvit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuiește-ne pe noi!
Bunătate iubitoare pentru lumea întreagă
Concepţia Sfinţilor Maxim Mărturisitorul, Isaac Sirul şi a altor scriitori ortodocşi este aceea că Întruparea a fost un act de iubire faţă de întreaga lume. Chiar dacă omul nu ar fi căzut niciodată, Dumnezeu, în dragostea Sa pentru umanitate tot S-ar fi făcut om.
Deoarece omul a căzut, Întruparea nu este doar un act de iubire ci şi un act mântuitor. Iisus Hristos, unind omul cu Dumnezeu în propria Sa persoană, a redeschis calea pentru ca toţi oamenii să vină la unirea cu Dumnezeu.
Izvoare
Legături externe
- Incarnation from The Orthodox Faith by the V. Rev. Thomas Hopko
- Excerpts from the Orthodox Church by Bishop Kallistos Ware
