Teofan Mărturisitorul

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sfinții Teofan și Teodor (stânga)

Cel întru sfinți cuviosul Teofan Mărturisitorul, numit și Teofan Graptul[1] a fost episcop de Niceea. A fost fratele mai tânăr al sfântului Teodor Mărturisitorul (prăznuit la 27 decembrie), și un cunoscut imnograf. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 11 octombrie.

Viața

Frații au primit o educație excelentă și au fost implicați în mod special în filosofie. Dedicându-se cunoașterii lui Dumnezeu, s-au stabilit în Lavra Sfântului Sava. Aici, Sfântul Teofan a fost tuns în monahism și mai târziu a devenit ieromonah.

Sfinții frați erau renumiți ca apărători ai cinstirii icoanelor. Ei au împlinit cu îndrăzneală misiunea încredințată de Patriarhul Ierusalimului și au mers la Constantinopol pentru a-l denunța pe împăratul iconoclast Leon al V-lea Armeanul (813-820). Ulterior, i-au denunțat și pe împărații iconoclaști Mihail Balbos (820-829) și Teofil (829-842).

Sfinții au fost supuși închisorii, foamei și chiar torturii. Împăratul Teofil a poruncit să li se scrie pe fețe cu ace înroșite o frază insultătoare la adresa lor, motiv pentru care sunt numiți „Însemnații” sau „Brandații”. „Scrieți ce vreți, dar la Judecata de Apoi veți citi propria voastră scriere”, i-au spus frații chinuiți împăratului. Teodor a fost trimis la închisoare, unde și-a aflat sfârșitul (+833), iar Teofan a fost trimis în exil.

Odată cu restaurarea cinstirii icoanelor, Sfântul Teofan a fost eliberat din exil și hirotonit episcop de Niceea. Sfântul a scris aproximativ 150 de canoane, printre care și un frumos canon în apărarea sfintelor icoane. A trecut la cele veșnice în jurul anului 850.

Surse

Legături externe

Note

  1. Salt Graptos (gr.) în limba greacă înseamnă „înscrisul”, pentru că a fost înscris cu fierul roșu în timpul mărturisirii lui.