Proscomidia

Proscomidia este un ritual, parte integrantă a Liturghiei, prin care preotul pregăteşte pâinea şi vinul pentru Sfânta Împărtăşanie.

Înainte de începutul propriu-zis al Sfintei Liturghii, în altar, la adăpost de privirile credincioşilor, preotul, singur sau împreună cu diaconul, săvârşeşte un ritual care are aspectul unei slujbe aparte având o formulă de binecuvântare şi una de încheiere. Este vorba de Proscomidie, care nu este însă o slujbă de sine stătătoare ci o parte integrantă şi indispensabilă a Sfintei Liturghii.

Ce este Proscomidia?

Proscomidia, în esenţa ei, constă în punerea înainte a darurilor pentru jertfa liturgică, însăşi denumirea de Proscomidie venind de la cuvântul grecesc προσκομιδη care înseamnă a pune înainte, a aduce, a oferi, a face dar. Mai precis slujba Proscomidiei constă în alegerea, pregătirea şi afierosirea de către preot a darurilor de pâine şi vin aduse de credincioşi la altar. Astfel darurile sunt ridicate la calitatea de Cinstite Daruri, gata pentru a fi sfinţite şi prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului în cadrul Sfintei Liturghii.

Până în secolul VII ritualul Proscomidiei era mult mai simplu

Obiecte liturgice
în ritualul proscomidiei

Proscomidia a constituit întotdeauna o parte a Sfintei Liturghii. Dar în primele secole creştine ritualul ei era mult mai simplu, evoluând ulterior până la forma de azi. În esenţă consta în primirea de către diaconi a darurilor de pâine şi vin aduse de credincioşi şi alegerea celor menite pentru jertfă urmând ca episcopul sau preotul să le binecuvinteze.

Locul primirii darurilor era o încăpere numită proscomidiar sau schevofilachion. Această încăpere era situată în latura de nord a altarului, iniţial fiind distinctă de biserică.

În ceea ce priveşte timpul săvârşirii şi rânduiala Proscomidiei nu avem descrieri precise din această perioadă. O opinie larg răspândită şi însuşită de numeroşi liturgişti afirmă că ritualul primirii şi pregătirii darurilor pentru Sfânta Jertfă avea loc, în primele veacuri, la începutul Liturghiei credincioşilor. După plecarea catehumenilor credincioşii prezentau diaconilor darurile lor de pâine şi vin. Diaconii strângeau darurile la proscomidiar, le alegeau pe cele necesare pentru Sfânta Jertfă şi le aduceau apoi la altar punându-le pe Sfânta Masă. Aici episcopul sau preotul le afierosea ca daruri de jertfă printr-o rugăciune specială. Deplasarea Proscomidiei la începutul Liturghiei catehumenilor s-a făcut, potrivit acestei opinii, în sec. VI-VII ca urmare, pe de o parte, a slăbirii şi dispariţiei disciplinei catehumenilor şi, pe de altă parte, a dezvoltării crescânde a ritualului Proscomidiei.

O altă opinie, mai nouă susţine că Proscomidia s-a aflat întotdeauna la începutul Liturghiei. Se aduce ca argument faptul că aşezarea Proscomidiei la începutul Sfintei Liturghii este specifică tuturor Liturghiilor orientale pe când pregătirea darurilor înainte de anafora este specifică Liturghiilor latine. Cel puţin în regiunea Siriei de vest (Antiohia) există dovada faptului că credincioşii aduceau încă de la începutul Sfintei Liturghii darurile însoţite de pomelnice . Potrivit acestei opinii în primele veacuri credincioşii veneau la începutul Sfintei Liturghii aducând daruri de pâine şi vin însoţite de pomelnice cu numele lor pe care le încredinţau diaconilor aflaţi în schevofilachion. Diaconii alegeau şi pregăteau darurile pentru Sfânta Jertfă. Episcopul sau preotul protos venind la slujbă intra mai întâi în schevofilachion şi binecuvânta darurile iar apoi intra în biserică şi începea Sfânta Liturghie. La începutul Liturghiei catehumenilor darurile erau aduse de către diaconi la altar.

Ritualul de azi al Proscomidiei se dezvoltă între secolele VII—XIV

Proscomidiarul cu Cinstitele Daruri

Evoluţia Proscomidiei după secolul VII reflectă schimbarea care a intervenit în atitudinea faţă de Sfânta Liturghie şi în înţelegerea acesteia, şi anume scăderea numărului celor ce se împărtăşeau şi accentuarea sensului ei mistico-simbolic.

Mai întâi a intervenit necesitatea practică a tăierii prescurii destinată Sfintei Jertfe deoarece, în condiţiile introducerii împărtăşaniei credincioşilor cu linguriţa şi a reducerii numărului celor care se împărtăşeau, era suficientă doar o parte din prescură şi nu una întreagă cum era până atunci. Ca urmare primul ritual nou pe care îl putem constata la Proscomidie este ritualul scoaterii şi pregătirii agneţului. Potrivit comentariului liturgic al patriarhului Gherman I al Constantinopolului, în sec. VIII Proscomidia consta din următoarele acte: preotul sau diaconul tăia cu copia Agneţul (nimic zicând), îl punea pe disc, turna vin şi apă în potir, iar preotul rostea rugăciunea punerii înainte: "Dumnezeule, Dumnezeul nostru..." peste ele, învelea şi tămâia .

Dezvoltarea Proscomidiei a fost determinată în primul rând de accentuarea sensului ei tipico-simbolic

Cinstitele Daruri pe sfântul disc

Dintr-o simplă pregătire a darurilor în vederea Sfintei Jertfe, Proscomidia devine tot mai mult o reprezentare simbolică pe de o parte a naşterii şi jertfei Mântuitorului şi, pe de altă parte, a Bisericii.

Simbolismul jertfei este întărit de rostirea la tăierea agneţului, începând cu secolul al IX-lea, a cuvintelor profetice ale prorocului Isaia cu privire la jertfa lui Hristos.

Dacă până atunci diaconii au avut un rol important în pregătirea darurilor având dreptul chiar să taie Sfântul Agneţ şi să toarne vinul şi apa în potir (rugăciunea de afierosire a darurilor fiind rostită însă de preot sau episcop) accentuarea caracterului simbolic de jertfă al Proscomidiei a făcut ca diaconul să apară tot mai nepotrivit pentru săvârşirea acesteia deoarece dreptul de a jertfi îl are numai preotul. Ca urmare rolul diaconului se reduce treptat până la interzicerea completă, în secolul al XVII-lea, a dreptului de a proscomidia.

În secolul al IX-lea apare şi, mai apoi, ia o mare dezvoltare ritualul scoaterii miridelor. În Biserica primară participarea credincioşilor la Sfânta Jertfă consta în împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. În condiţiile în care împărtăşania a devenit tot mai rară s-a simţit nevoia unei participări mai intime la Sfânta Jertfă. Astfel apare practica scoaterii miridelor pentru credincioşi ca o substituire a împărtăşaniei. Venind la slujbă, credincioşii aduceau câte o prescură pentru fiecare nume de pomenit, din care se scotea o miridă. Cu timpul s-a îngăduit să fie adusă o prescură pentru mai multe nume.

Din secolul al XI-lea avem primele menţiuni despre scoaterea miridelor în cinstea Maicii Domnului şi a sfinţilor ca expresie a simbolismului eclesial al Proscomidiei. Ritualul miridelor se va dezvolta foarte mult în secolele următoare ajungându-se chiar la exagerări şi la diferenţe importante de la o regiune la alta în principal în legătură cu sfinţii pomeniţi impunându-se intervenţia autorităţii bisericeşti.

Ca urmare, în secolul al XIV-lea, patriarhul Filotei al Constantinopolului redactează o Diataxă (rânduială) liturgică (tradusă în acelaşi secol în slavonă şi răspândită în Bisericile bulgară, sârbă, română şi rusă) în care sistematizează şi fixează rânduiala Proscomidiei, eliminând exagerările şi reuşind să stabilească ordinea în acest domeniu.

Rânduiala Dumnezeieștii Proscomidii

Preotul și diaconul vin la proscomidiar cu capul descoperit și se închină de trei ori înaintea lui, zicând de fiecare dată:

Dumnezeule, curățește-mă pe mine păcătosul și mă miluiește.

Preotul ia întâia prescură și copia cu amândouă mâinile, le ridică până în dreptul frunții și zice:

Preotul: Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul Legii cu scump Sângele Tău. Pe Cruce fiind răstignit și cu sulița împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ție.

Diaconul: Binecuvintează, părinte.

Preotul ține prescura și copia în mâna stangă, le binecuvintează cu dreapta, făcând semnul crucii, zicând:

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Diaconul: Amin. Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește.

Apoi, având prescura în mâna stângă, iar în mâna dreaptă copia, preotul însemnează cu copia semnul crucii de trei ori deasupra prescurii, zicând de fiecare dată:

Preotul: Întru pomenirea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Punând prescura pe tavă, preotul o taie în partea peceții cu literele IC și NI, zicând:

Preotul: Ca un miel nevinovat spre junghiere S-a adus.

Apoi preotul taie pecetea în partea cu semnele XC și KA și zice:

Preotul: Și ca o oaie, fără de glas împotriva celui ce-o tunde, așa nu Și-a deschis gura Sa.

Tăind în partea de sus a peceții, preotul zice:

Preotul: Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat.

Diaconul: Domnului să ne rugăm.

Apoi, tăind în partea de jos a peceții, preotul zice:

Preotul: Iar neamul Lui cine-l va spune?

Diaconul, privind cu evlavie la această lucrare, ținând capătul orarului în mâna dreaptă, îl îndreaptă către prescură zicând la fiecare tăietură:

Diaconul: Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește.

Îndreptând orarul către Sfântul Agneţ, diaconul zice:

Diaconul: Ridică, părinte.

Înfigând copia în prescură, în colțul drept al peceții, și tăind deoparte coaja de jos, ridică Sfântul Agneţ, zicând:

Preotul: Că s-a luat de pe pământ viața Lui.

Preotul pune Sfântul Agneț cu pecetea în jos pe Sfântul Disc:

Diaconul: Junghie, părinte.

Preotul taie Sfântul Agneţ în semnul crucii, având grijă să nu străpungă pecetea, zicând:

Preotul: Junghie-Se Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, pentru viața și pentru mântuirea lumii.

Preotul întoarce Sfântul Agneţ astfel încât pecetea să fie în sus.

Diaconul: Împunge, părinte.

Preotul împunge cu sfânta copie Sfântul Agneţ, în partea cu semnul IC, zicând:

Preotul: Și unul din ostași cu sulița coasta Lui a împuns.

Diaconul ia în mâna dreaptă vasul cu vin și în stânga vasul cu apă și toarnă în Sfântul Potir deodată vin și apă. Preotul continuă, zicând:

Preotul: Și îndată a ieșit sânge și apâ; și cel ce a văzut a mărturisit și adevarată este mărturia lui.

Diaconul: Binecuvintează, părinte, sfânta amestecare.

Preotul binecuvintează Sfântul Potir, zicând:

Preotul: Binecuvântată este amestecarea Sfintelor Tale, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Potir este acum acoperit cu acoperământul său întocmit (nedesfăcut).

Preotul ia în mână a doua prescură și taie din ea o părticică în formă triunghiulară, zicând:

Preotul: Întru cinstea și pomenirea preabinecuvântatei, măritei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria, pentru ale cărei rugăciuni primește, Doamne, jertfa aceasta întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri.

Și scoțând părticica, o pune de-a dreapta Sfântului Agneț (în stânga sa), zicând:

Preotul: De față a stătut împărăteasa, de-a dreapta Ta, în haină aurită îmbracată și preaînfrumusețată.

Luând a treia prescură, scoate dintr-însa părticele pentru cele nouă cete. Aceste părticele sunt mai mici decat părticica pentru Sfânta Fecioară.

Luând întâia părticică, el zice:

Preotul: A Cinstitului, măritului prooroc, Înaintemergătorului și Botezătorului Ioan.

Pune părticica sus, în partea stângă a Sfântului Agneț (în dreapta sa), în partea cu semnul XC, astfel făcând începutul cetei celei dintâi.

Tăind a doua părticică, zice:

Preotul: A Sfinților, măriților prooroci: Moise si Aaron, Ilie si Elisei, David si Iesei; a sfinților trei tineri și a lui Daniel proorocul, și a tuturor sfinților prooroci.

Aceasta se așază lângă Sfântul Agneț, sub cea dintâi părticică.

Taind a treia părticică, zice:

Preotul: A Sfinților, măriților și întru tot lăudaților Apostoli Petru și Pavel, a celor doisprezece, a celor șaptezeci și a tuturor Sfinților Apostoli.

Aceasta este pusă sub a doua părticică, încheind rândul cel dintâi:

Tăind a patra părticică, preotul zice:

Preotul: A celor între sfinți Parinți ai noștri și ai lumii mari dascăli și ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu și Ioan Gură de Aur, Atanasie și Chiril, Nicolae cel din Mira, Spiridon al Trimitundei; Calinic Cernicanul, Nifon de la Craiova, Iosif cel Nou, Iorest și Sava, și a tuturor sfinților ierarhi.

Aceasta se pune lângă părticica cea dintâi, începând astfel al doilea rând de sus în jos.

Tăind a cincea părticică, preotul zice:

Preotul: A Sfântului întaiului Mucenic și Arhidiacon Ştefan, a sfinților Marilor Mucenici Dimitrie, Gheorghe, Teodor Tiron, Teodor Stratilat, Ioan cel Nou, Serghie și Vah, Ioan Valahul si Oprea și a tuturor sfinților mucenici și a Sfintelor Mucenițe: Tecla, Varvara, Paraschiva, Ecaterina, Filoftea și a tuturor sfintelor mucenițe.

Aceasta se pune sub prima părticică din rândul al doilea.

Tăind a șasea părticică, zice:

Preotul: A Cuvioșilor și purtătorilor de Dumnezeu Părinților noștri: Antonie, Eftimie, Sava, Onufrie, Atanasie cel din Aton, Dimitrie cel Nou, Grigorie Decapolitul, Nicodim de la Tismana, Visarion și Sofronie și a tuturor preacuvioșilor părinți și Preacuvioaselor maici: Pelaghia, Teodosia, Anastasia, Eupraxia, Fevronia, Teodula, Eufrosina, Maria Egipteanca, Paraschiva și a tuturor sfintelor preacuvioaselor maici.

Această părticică se pune sub cea de dinaintea ei. Astfel rândul al doilea este terminat.

Taind a șaptea părticică, zice:

Preotul: A Sfinților și făcătorilor de minuni, doctori fără de arginți: Cosma şi Damian, Chir şi Ioan, Pantelimon și Ermolae, și a tuturor sfinților fără de arginți.

Aceasta se pune deasupra, în dreapta rândului al doilea, începând al treilea rând.

Tăind a opta părticică, preotul zice:

Preotul: A Sfinților și drepților dumnezeiești Părinti Ioachim și Ana, a Sfântului (N), a cărui pomenire o săvârșim și a tuturor sfinților, pentru ale căror rugăciuni, cercetează-ne pe noi, Dumnezeule.

Această părticică se pune sub cea de dinaintea ei.

Tăind a noua și ultima părticică pentru cete, zice:

Preotul: A celui între sfinţi Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (de se face Liturghia lui; iar de se face Liturghia Marelui Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, îl pomenește pe acesta).

Aceasta se pune sub părticica de dinaintea ei, împlinind astfel rândul al treilea.

Luând a patra prescură, scoate o părticica din ea și îl amintește pe ierarhul locului, zicând:

Preotul: Pomenește, Stăpâne, Iubitorule de oameni, pe toți episcopii ortodocși și pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, și pe (Înalt-) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitropolitul) nostru (N), (Preotul îl pomenește apoi pe arhiereul care l-a hirotonit - dacă este în viață - după care continuă:), cinstita preoțime, cea întru Hristos diaconime și toată ceata preoțească, pe stareţul nostru (N), pe frații și slujitorii cei dimpreună cu noi, preoți și diaconi și pe toți frații noștri, pe care i-ai chemat la împărtășirea Ta, prin milostivirea Ta, Preabunule Stăpâne.

Această părticică este așezată apoi sub Sfântul Agneț, spre colțul din dreapta acestuia (în stânga preotului), în partea cu semnul NI.

După aceasta taie altă părticică din prescură și o pune în stânga celei de dinaintea ei (în dreapta lui), zicând:

Preotul: Pomenește, Doamne și pe (aici se pomenește cârmuirea țării, după îndrumările Sfântului Sinod).

Preotul scoate apoi o părticică pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii, așezând-o (în dreapta sa), lângă părticica de dinaintea ei, sub partea cu semnul KA și zice:

Preotul: Pomenește, Doamne, și pe ctitorii și binefăcătorii sfântului locașului acestuia (N).

Taie părticele mai mici din a patra prescură și le pune, toate la un loc, sub părticica pentru arhierei, în partea cu semnul NI. Apoi el zice următoarea rugăciune:

Preotul: Primește, Doamne, jertfa aceasta pentru iertarea păcatelor tuturor fraților celor întru Hristos și pentru tot sufletul creștinesc cel necăjit și întristat, care are trebuință de mila și de ajutorul Tău; pentru apărarea țării acesteia și a celor ce viețuiesc într-însa și pentru pacea și buna așezare a întregii lumi; pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, pentru mântuirea și ajutorul celor ce cu osârdie și cu frică de Dumnezeu se ostenesc și slujesc: părinți și frați ai noștri; pentru cei trimiși; pentru cei ce sunt în călătorie; pentru tămăduirea celor ce zac în boli; pentru izbăvirea celor robiți; pentru cei ce sunt în judecăți, în ocne, în izgoniri, în necazuri și strâmtorare; pentru cei ce ne urăsc și pentru cei ce ne iubesc pe noi; pentru cei ce ne miluiesc și slujesc nouă și pentru cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor să ne rugăm pentru dânșii; pentru frații noștri care sunt în slujbe și pentru toți cei ce slujesc și au slujit în sfânt locașul acesta.

Apoi preotul pomenește pe cei pe care va voi dintre cei vii. La fiecare nume ia cu copia câte o părticică mică, zicând:

Preotul: Pomenește, Doamne, pe robul (roaba) lui Dumnezeu (N).

El pune aceste părticele sub Sfântul Agneț, la un loc cu cele scoase mai înainte pentru cei vii.

Apoi preotul ia a cincea prescură, taie părticele mici pentru pomenirea celor care au adormit întru Domnul și le pune, toate la un loc, pe Sfantul Disc în dreapta sa, sub părticica pentru ctitori, în partea cu semnul KA, zicănd:

Preotul: Pentru pomenirea și iertarea păcatelor tuturor celor din veac adormiți intru dreapta credință: ale strămoșilor, ale moșilor, ale părinților, ale maicilor, ale fraților, ale surorilor, ale fiilor și fiicelor, ale celor dintr-o rudenie și ale celor dintr-o seminție cu noi și ale tuturor celor ce au adormit întru nădejdea învierii și a vieții veșnice; ale ctitorilor sfântului locașului acestuia (aici pomenește pe ctitorii răposați); ale miluitorilor și făcătorilor de bine; ale tuturor celor ce s-au ostenit și au slujit în sfânt locașul acesta: arhierei, arhimandriți, ieromonahi, preoți, ierodiaconi, diaconi, monahi, monahii și slujitori; ale preabinecinstitorilor împărați, domnitori și dregători; ale fericiților patriarhi, ale ortodocșilor arhierei și preoți; ale dreptmăritorilor creștini, pe care i-au acoperit apa, marea, râurile, izvoarele, bălțile, puțurile, sau războiul i-a secerat și cutremurul i-a cuprins, tâlharii i-au ucis și focul i-a ars, sau fiarelor, păsărilor, jigăniilor și la toată firea celor din mare s-au făcut mâncare; ale celor răpiți fără de veste; ale celor arși de trăsnete și ale celor înghețați în munți, pe cale, în loc pustiu și în sihăstrie; ale celor sfârșiți de întristare sau de bucurie; ale celor ce au pătimit în zile bune și în nenorocire; ale celor pe care i-a ucis calul, sau grindina, zăpada, ploaia înmulțită, cărămida și țărâna i-au împresurat și de năprasnă au căzut; ale celor pe care i-au omorât băuturile otrăvitoare, înecarile cu oase; ale celor loviți de tot felul de aruncare: a fierului, a lemnului și a oricarui fel de piatră; ale celor sfârșiți de chiotul tare, de alergarea grabnică, de palmă, de pumn, de lovitura cu piciorul, de ciumă, de foame, de sete, de mușcături înveninate, de înghițirea șerpilor, de călcarea cailor, de sugrumare de cel de aproape, sau marea sau pământul desfăcându-se i-a înghițit; și de toata vârsta: bătrâni, tineri, voinici, copilandri, copii, prunci fără de vreme, parte bărbătească și femeiască; și pe care nu i-am pomenit, din neștiință sau din uitare, sau din pricina mulțimii numelor, Însuți îi pomenește, Dumnezeule, Cel ce știi numele și vârsta fiecăruia.

Preotul îl pomenește pe episcopul care l-a hirotonit - dacă a trecut la Domnul - și pe toți cei adormiți, punând o părticică pentru fiecare pe Sfântul Disc laolaltă cu părticelele pentru cei adormiți de dinaintea lor, zicând:

Preotul: Pomenește, Doamne, pe robul lui Dumnezeu (N).

Terminând pomenirea morților, preotul zice:

Preotul: Și pe toți, care întru nădejdea învierii și a vieții de veci, cu împărtășirea Ta au adormit, dreptmăritori părinți și frați ai noștri, Iubitorule de oameni, Doamne.

Preotul ia din nou a patra prescură pentru vii; scoate o particică și o pune la cele vii, zicând:

Preotul: Pomenește, Doamne, după mulțimea îndurărilor Tale, și a mea nevrednicie; iartă-mi toată greșeala cea de voie și cea fără de voie și să nu oprești, pentru păcatele mele, harul Preasfântului Tău Duh, de la darurile ce sunt puse înainte.

Preotul ia buretele și aranjează cu grijă părticelele de pe marginea discului, ca să nu cadă jos ceva dintr-însele. Diaconul pune cădelniţa înaintea preotului și zice:

Diaconul: Binecuvintează, părinte, tămâia.

Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește.

Preotul binecuvintează tămâia și zice rugăciunea tămâiei:

Preotul: Tămâie Îți aducem Ție, Hristoase Dumnezeul nostru întru miros de bună mireasmă duhovnicească, pe care primind-o întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri, trimite-ne nouă harul Preasfântului Tău Duh.

Diaconul: Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește.

Preotul ia steluţa, o ține deasupra tămâiei, apoi o pune deasupra Sfântului Agneț pe Sfântul Disc, zicând:

Preotul: Și venind steaua, a stătut deasupra, unde era Pruncul.

Diaconul: Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește.

Acoperă, părinte.

Preotul ia acoperământul Sfântului Disc, îl ține deasupra tămâiei, apoi acoperă discul, zicând:

Preotul: Domnul a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere și S-a încins, pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti. Gata este scaunul Tău de atunci, din veac ești Tu. Ridicat-au râurile, Doamne, ridicat-au râurile glasurile lor, ridica-vor râurile valurile lor cu glasuri de ape multe. Minunate sunt înălțările mării, minunat este întru cele înalte Domnul. Mărturiile Tale s-au încredințat foarte. Casei Tale se cuvine sfințenie, Doamne, întru lungime de zile.

Diaconul: Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește.

Acoperă, părinte.

Preotul ține acoperământul Sfântului Potir deasupra tămâiei și apoi acoperă potirul zicând:

Preotul: Acoperit-a cerurile bunătatea Ta, Hristoase, și de lauda Ta este plin pământul.

Diaconul: Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește.

Acoperă, părinte.

Preotul ține Acoperământul mare (Aerul) deasupra tămâiei și apoi acoperă cu el Sfântul Disc și Potir laolaltă, zicând:

Preotul: Acoperă-ne pe noi cu acoperământul aripilor Tale; depărtează de la noi pe tot vrăjmașul și potrivnicul; împacă viața noastră, Doamne; miluiește-ne pe noi și lumea Ta și mântuiește sufletele noastre, ca un bun și de oameni iubitor.

Luând cădelnița, preotul tămâiază de trei ori Darurile așezate la proscomidiar.

Preotul: Bine ești cuvântat, Dumnezeul nostru, Care ai binevoit așa, slavă Ție.

Diaconul încheie de fiecare dată, zicând:

Diaconul: Totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preotul și diaconul se închină amândoi cu toată cucernicia de trei ori. Diaconul, luând cădelnița, zice:

Diaconul: Pentru punerea înainte a Cinstitelor Daruri, Domnului să ne rugăm. Doamne miluiește.

Preotul zice rugăciunea punerii înainte:

Preotul: Dumnezeule, Dumnezeul nostru, Cel ce pâinea cea cerească, hrana a toată lumea, pe Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos L-ai trimis mântuitor și izbăvitor și binefăcător, Care ne binecuvintează și ne sfințește pe noi, Însuți, binecuvintează (preotul binecuvintează cu mâna) această punere înainte și o primește pe dânsa întru jertfelnicul Tău cel mai presus de ceruri. Pomenește, ca un bun și de oameni iubitor, pe cei ce au adus-o și pe cei pentru care s-a adus, iar pe noi ne păzește neosândiți întru sfințita lucrare a Dumnezeieștilor Tale Taine. Că s-a sfințit și s-a preaslăvit preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Și după aceasta, preotul face apolisul, zicând:

Preotul: Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ție.

Diaconul: Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Doamne miluiește. Doamne miluiește. Doamne miluiește.

În numele Domnului, Părinte, binecuvintează.

Otpustul:

Preotul face otpustul potrivit fiecărei zile.

Preotul: (Duminica) Cel ce a înviat din morți... (în celelalte zile ale săptămânii, zice numai) Hristos, Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale celui între sfinți Părintelui nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului (de se săvarșește Liturghia Marelui Vasile zice: ale celui între sfinți Părintelui nostru Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei) și ale tuturor sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.

Diaconul: Amin.

Preotul merge și stă înaintea Sfintei Mese. Diaconul tămâiază Darurile așezate la proscomidiar, apoi tămâiază în cele patru laturi ale Sfintei Mese și altarul, zicând încet:

Diaconul: În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, Hristoase, pe toate umplându-le, Cela ce ești necuprins.

Diaconul continuă să tămâieze întreaga biserică, zicând Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule...

După ce tămâiază toată biserica, intră în sfântul altar și tămâiază Sfânta Masă și pe preot și apoi pune cădelnița la locul ei.