Agneț

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Agneţ)
Salt la: navigare, căutare
Sfântul Agneț pe disc

Agnețul (sl. agnĭcĭ, „miel”) este bucata, de formă cubică sau paralelipipedică, tăiată de către preot la proscomidie din prescura principală, și care se va preface, în cadrul Sfintei Liturghii, în Trupul lui Hristos. Agnețul este deci propriu-zis pâinea de împărtășanie, și doar el se preface în Trupul lui Hristos la la epicleză.

Pregătirea agnețului

Pe fiecare prescură se află una sau mai multe peceți, făcute cu prescurnicerul de către cei ce au făcut prescura.

La proscomidie preotul alege prescura cu pecetea pe care o consideră cea mai potrivită (literele se văd limpede, este crescută așa încât să poată fi bine tăiată, nu are găuri de aer etc.), și face cruce peste ea de trei ori cu copia (sulița), zicând: „Întru pomenirea Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Pecetea principală are formă pătrată. Acest pătrat conține la rândul lui patru pătrate, cu inscripția IC-XC NI-KA (gr. „Iisus Hristos învinge”), astfel:

  • IC (=Iisus), sus, în stânga;
  • XC (=Hristos), sus, la dreapta;
  • NI și KA, jos (gr. νικά = „învinge”).

Preotul, rostind versete din Biblie, Cartea lui Isaia, capitolul 53, va decupa agnețul cubic sau paralelipipedic, în jurul peceții. Aceste operații nu sunt făcute pe sfântul disc însuși, ci pe o placă sau farfurie plată din lemn.

Mai întâi face o incizie adâncă prin bordura stângă a peceții, anume în dreptul lui IC și NI, zicând: „Ca un miel spre junghiere S-a adus.” A doua incizie se va face prin bordura dreaptă, în dreptul lui XC și KA, zicând: „Și ca o oaie fără de glas împotriva celui ce o tunde pe ea, așa nu și-a deschis gura Sa.” Urmează o a treia incizie, prin bordura de sus, în dreptul lui IC și XC, însoțită de cuvintele: „Întru smerenia Lui judecata Lui s-a arătat”. A patra incizie se face prin bordura de jos, în dreptul lui NI și KA, cu cuvintele: „Și pe neamul Lui, cine-l va spune?” După aceasta, preotul face o incizie pe un plan paralel cu pecetea, în unghi drept față de celelalte inciziuni precedente, și astfel scoate agnețul afară din prescură, zicând: „Că s-a luat de pe pământ viața Lui.”

Preotul ia agnețul în mână, și-l întoarce cu coaja (pecetea) în jos, și cu miezul în sus, și așa-l pune pe placă. Apoi, cu copia (sulița), taie miezul, fără însă a tăia complet coaja, încât să despartă cele patru părți ale agnețului, dar nu de tot, căci ele vor fi rupte / împărțite / îmbucătățite după prefacere. Astfel agneţul va fi tăiat ca și cu o cruce încrustată. Făcând încrustările, preotul zice prima parte din versetul 10 din capitolul X din Evanghelia după Ioan: „Și unul din ostași cu sulița coasta Lui a împuns.” Și așa pune pe disc agnețul, întorcându-l cu coaja (pecetea / inscripțiile) în sus, și așezându-l pe partea de mijloc sau de sus a discului.