Sfânta Scriptură: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(→‎Canonul Sfintei Scripturi)
(→‎Canonul Vechiului Testament)
Linia 59: Linia 59:
 
*[[Cartea Rut|Rut]]
 
*[[Cartea Rut|Rut]]
 
*[[Cartea I a Regilor|I Regi]] (I Samuil)
 
*[[Cartea I a Regilor|I Regi]] (I Samuil)
−
*[[Cartea II a Regilor|II Regi]] (II Samuil)
+
*[[Cartea a II-a Regilor|II Regi]] (II Samuil)
−
*[[Cartea III a Regilor|III Regi]] (I Regi)
+
*[[Cartea a III-a Regilor|III Regi]] (I Regi)
−
*[[Cartea IV a Regilor|IV Regi]] (II Regi)
+
*[[Cartea a IV-a Regilor|IV Regi]] (II Regi)
 
*[[Cartea I Paralipomena|I Paralipomena]] (I Cronici)
 
*[[Cartea I Paralipomena|I Paralipomena]] (I Cronici)
−
*[[Cartea II Paralipomena|II Paralipomena]] (II Cronici)
+
*[[Cartea a II-a Paralipomena|II Paralipomena]] (II Cronici)
 
*[[Cartea I a lui Ezdra|I Ezdra]]
 
*[[Cartea I a lui Ezdra|I Ezdra]]
 
*[[Cartea lui Neemia|Neemia]]
 
*[[Cartea lui Neemia|Neemia]]
−
*[[Cartea III a lui Ezdra|III Ezdra]]  
+
*[[Cartea a III-a lui Ezdra|III Ezdra]]  
  
 
| width="33%" align="left" valign="top"|
 
| width="33%" align="left" valign="top"|
Linia 73: Linia 73:
 
*[[Cartea Esterei|Estera]] (16 capitole?)
 
*[[Cartea Esterei|Estera]] (16 capitole?)
 
*[[Cartea I a Macabeilor|I Macabei]]
 
*[[Cartea I a Macabeilor|I Macabei]]
−
*[[Cartea II a Macabeilor|II Macabei]]
+
*[[Cartea a II-a a Macabeilor|II Macabei]]
−
*[[Cartea III a Macabeilor|III Macabei]]
+
*[[Cartea a III-a Macabeilor|III Macabei]]
−
*[[Cartea IV a Macabeilor|IV Macabei]]
+
*[[Cartea a IV-a Macabeilor|IV Macabei]]
 
*[[Cartea Psalmilor|Psalmi]] (151)
 
*[[Cartea Psalmilor|Psalmi]] (151)
 
*[[Rugăciunea regelui Manase|Manase]]
 
*[[Rugăciunea regelui Manase|Manase]]

Versiunea de la data 8 decembrie 2010 18:49

Sfânta Scriptură sau Biblia ca mijloc de transmitere a revelaţiei(sau descoperirii) Dumnezeieşti şi ca depozitară a acestei revelaţii, cuprinde o dublă colecţie de cărţi: Colecţia Vechiului Testament şi Colecţia Noului Testament.

Vechiul Testament cuprinde revelaţia făcută de Dumnezeu prin patriarhii vechi şi prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV - sec. V î.d.Hr.), fiind "călăuză spre Hristos" (Galateni 3,24), pregătind venirea Lui.

Noul Testament cuprinde revelaţia supranaturală făcută nu prin trimişi ai lui Dumnezeu, ci prin Însuşi Dumnezeu Fiul (Evrei 1,1-2), pusă în scris ocazional de către unii dintre Apostoli sau ucenicii acestora. Cea mai mare parte a revelaţiei făcute de Mântuitorul s-a transmis pe cale orală, fiind fixată în scris mai târziu, de către Sfinţii Părinţi ai primelor secole creştine.

Noul Testament desăvârşeşte revelaţia făcută de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprinsă în Pentateuh - primele cinci cărţi ale Bibliei) şi prooroci, din perioada Vechiului Testament, după cuvintele Mântuitorului: "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc" (Matei 5, 17).


Natura Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu și în același timp este despre Dumnezeu Cuvântul, Iisus Hristos. Sfânta Scriptură reprezintă Descoperirea Lui Dumnezeu despre El Însuși, Cuvântul lui Dumnezeu spus în cuvintele oamenilor. Biblia este o mărturie a Descoperirii dumnezeiești, şi o parte a Sfintei Tradiţii care este vie și lucrătoare în Biserică. Astfel, dacă Sfânta Tradiţie înseamnă viaţa Bisericii, Sfânta Scriptură este limba principală a acestei vieţi.

Biblia—atât Vechiul Testament, cât şi Noul Testament—este hristocentrică şi hristologică. În întreaga Biblie se vorbește despre Mesia. În timpul Vechiului Testament venirea Mântuitorului este proorocită și pregătită, pe când Noul Testament a fost scris întocmai pentru că Hristos înviase deja din morţi, iar prin moartea Apostolului Iacov, Biserica înţelesese că martorii oculari ai Mântuitorului nu vor fi pe pământ încă mult timp.

La început, Apostolii au transmis Sfânta Evanghelie prin viu grai; prin aceasta, Cuvântul Lui Dumnezeu s-a răspândit şi a întemeiat Biserica. Ulterior, în acest context, Biblia a putut fi compusă și canonizată. În mod firesc, oamenii mai întâi predică(oral) Adevărul și apoi înregistrează în scris cele auzite. Primele cuvinte ale lui Moise rostite către poporul lui Israel după Paştile evreilor au fost ca aceștia să spună copiilor cele întâmplate. Primul lucru pe care l-a săvârșit Sf. Maria Magdalena după ce L-a văzut pe Iisus Înviat a fost să îi spună îndată și Sf. Petru. Mai târziu, aceste evenimente au fost trecute în scris spre mărturie nestrămutata pentru următoarele generații.

Se presupune credinţa

Biblia presupune credinţa cititorului, ea fiind un document despre credinţă, iar nu despre știință, filosofie, istorie, arheologie, literatura, ideologie sau biografie. Potrivit cu originea și folosirea pe care și le are în obștea credincioșilor, Biblia nu încearcă sa-și stabilească propria autenticitate, nici sa-și dovedească supozițiile fundamentale. Ea nu a fost intenționată ca o dovadă logică existentei lui Dumnezeu sau a realității pe care textele Biblice o atestă.

"Credința" înseamnă acceptarea unui adevăr pe baza mărturiei altcuiva, și nu pe bănuieli sau pe cunoașterea directă, ca martor ocular. După cum spune Sf. Ioan Hrisostom, Biserica ar muri dacă ar fi fondată numai pe cunoștință (experiența directă); trebuie să existe cei care cred fără să vadă. Cu toate că de-a lungul istoriei Bisericii, Descoperiri dumnezeiești au fost într-adevăr trăite de către sfinți și prin experiență empirică, acest lucru nu se întâmplă nicidecum în mod obișnuit. Astfel că, în această viaţă, majoritatea creștinilor nu vor primi adevărurile descrise în Biblie prin Descoperire directă, ci ei trebuie să o citească cu ochii credinței.

Integritatea Sfintei Scripturi

Deoarece Biblia este un document despre credință, se cuvine să ii respectăm integritatea ca fiind Descoperire definitivă a credinței Creștin Ortodoxe. Nici o altă carte în afară de cele menționate mai jos nu este recunoscută de Canonul Sfintei Scripturi. Deşi Biblia nu constituie un rezumat exhaustiv al Descoperirii dumnezeiești, nu ni s-a dat o Descoperire mai nouă. Chiar și în cazul în care un nou text s-ar afla de către cercetători, și ar fi dovedit în unanimitate de către aceștia că provine din mâinile Apostolului Pavel sau ale lui Moise (spre exemplu), nu s-ar adăuga la Canonul Sfintei Scripturi. De asemenea, nici nu s-ar scoate din Canon un text care s-ar dovedi fără îndoială a nu aparține autorului căruia i se atribuie în mod tradițional.

Scopul Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură există pentru motivul pe care îl dă Sfântul Apostol Ioan îl dă în Evanghelia sa (20, 30-31):

Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.

Prin urmare, Biblia a fost scrisă ca să putem crede și să fim mântuiți.

Canonul Sfintei Scripturi

Canonul Vechiului Testament din Scriptură urmat de Biserica Ortodoxă este cel al Septuagintei, care era Biblia cunoscută de Apostoli. De-a lungul anilor, alte comunități creștine s-au abătut întrucâtva de la acest canon al Scripturii. Canonul Noului Testament s-a structurat în primele secole ale Bisericii. Prima listă definitivă a cărților Noului Testament o găsim în Scrisoarea pascală a Sf. Atanasie al Alexandriei în anul 367.

Canonul Sfintei Scripturi, adică lista cărţilor sfinte acceptate de Biserică ca fiind scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt şi cuprinzând revelaţia dumnezeiască. Dacă inspiraţia cărţilor canonice este o învăţătură descoperită chiar în Sfânta Scriptură (II Tim. 3, 16), introducerea şi menţinerea acestor cărţi în canon, precum şi numărul lor, au fost stabilite de Biserică prin Tradiţie (v. BIBLIE). Canonul Vechiului Testament s-a format definitiv la sfârşitul secolului I, în cadrul sinagogii iudaice, de unde l-a preluat Biserica Creştină. Biserica primară a ales canonul alexandrin sau Septuaginta, care cuprinde 39 de cărţi împărţite, după cuprinsul lor. Cărţile istorice : Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Iosua Navi, Judecători, Rut, I Regi, II Regi, III Regi, IV Regi, I Cronici, II Cronici, Ezdra I, Neemia i(Ezdra II), Estera ; cărţile didactice : Psalmii, Iov, Proverbele lui Solomon, Ecleziastul, Cîntarea Cîntărilor; cărţile profetice : Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Plângerile lui Ieremia (profeţii mari) ; şi Avdie, Ioil, Iona, Amos, Osea, Miheea, Naum, Sofonie, Avacum, Agheu, Zaharia şi Maleahi (profeţii mici). In afară de aceste cărţi inspirate şi canonice, Biserica Ortodoxă consideră ca bune de citit şi folositoare de suflet pentru credincioşi alte zece cărţi care s-au păstrat în Sfânta Scriptură împreună cu cele canonice şi care sunt folosite în cult : Iudita, Ezdra III, I Macabei, II Macabei, III Macabei, Tobit, înţelepciunea lui Isus Sirah, înţelepciunea lui Solomon, Epistola lui Ieremia, Baruh.

La un moment dat, către anul 150, Biserica a fixat, pe baza Tradiţiei, un canon al scrierilor care cuprind descoperirea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, propovăduită de apostoli, şi care formează Noul Testament. într-o scrisoare de Paşti, din "anul 367, a sfântului Atanasie, apare pentru prima oară şi lista cu cele 27 de cărţi pe care Biserica creştină le acceptă şi le recunoaşte ca inspirate şi canonice : cele patru Evanghelii : după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan ; epistolele pauline : Romani, I şi II Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, I şi II Tesaloniceni, I şi II Timotei, Tit, Filimon, Epistola către Evrei; epistolele soborniceşti : Iacov, I şi II Petru I, II şi III Ioan ; Iuda ; Apocalipsa.

Pe cât posibil, vom reda între paranteze variantele de transcriere alternative ale numelor cărților Scripturii în cele ce urmează.

Canonul Vechiului Testament

Canonul Noului Testament

A se vedea şi

Legături externe

Biblia Online

Citiri zilnice din Scriptură

Alte articole

Ştiri noi

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sfânta_Scriptură&oldid=20944”