Sfinții români din închisori

Sfinții români din închisori (numiți și sfinții închisorilor) sunt creștinii ortodocși care au murit sau au suferit pentru Hristos, ca mucenici sau mărturisitori, în închisorile comuniste. Aceștia sunt considerați sfinți și cinstiți ca atare de către cei care au evlavie față de ei.

În iulie 2024, Biserica Ortodoxă Română a efectuat primele canonizări ale Sfinților Închisorilor.

Personalități

Articol principal: Lista sfinților români din închisori

În închisorile comuniste au ajuns mai multe personalități, membri sau nu ai diferitelor partide politice și mișcări de extremă dreapta din România.

Una dintre cele mai remarcabile, mai cunoscute și mai frecvent evocate personalități din rândul sfinților închisorilor este Valeriu Gafencu, care a murit în închisoare.

De asemenea, printre cei care au suferit în închisorile comuniste s-au aflat și personalități - monahi și clerici - care au devenit iubiți și cunoscuți în primul rând prin ca duhovnici și povățuitori de suflete, precum părinții Sofian Boghiu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu, sau pentru lucrarea lor ca ierarhi și cărturari - mitropolitul Bartolomeu Anania.

Duhovnici cunoscuți precum părintele Arsenie Boca au sau părintele Cleopa au trecut prin experiența închisorilor pentru un timp scurt, precum cel dintâi sau au rămas sub urmărirea permanentă a Securității, precum cel de-al doilea.

Evlavia populară și procesul de canonizare

Spre deosebire de Biserica Ortodoxă Rusă, care a canonizat un număr important de sfinți martiri și mărturisitori ai perioadei comuniste începând cu anul 1992, Biserica Ortodoxă Română a început primele proslăviri oficiale ale sfinților perioadei comuniste abia în 2024.

Această situație particulară s-a datorat și situației distincte a Bisericii Române, care, de la obținerea autocefaliei, proclamase doar (în 1955) un număr foarte mic de sfinți născuți sau care au trăit pe teritoriul său canonic. De aceea, după 1990, Biserica Ortodoxă Română s-a concentrat pe canonizarea sfinților celor mai cunoscuți, precum și a sfinților din primele veacuri ale Bisericii, în ordine cronologică, ajungându-se până în secolul al XIX-lea.

În acest sens, în 2013, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, preotul Constantin Stoica, a făcut următoarea declarație cu privire la posibilitatea canonizării sfinților închisorilor: „Este în atenția Bisericii și această problemă, dar există un principiu cronologic. Mai sunt monahi, mărturisitori, ierarhi din secolele anterioare care trebuie canonizați. Sunt mitropoliți ai Țării Românești care au făcut foarte multe pentru Biserică și care trebuie canonizați. Mai e cuvioasa Mavra din Ceahlău. Pe de altă parte, nu este în practica Bisericii Ortodoxe să se grăbească. În acest moment se fac cercetări asupra tuturor celor care au pătimit în temnițele comuniste din cauza chinurilor, sunt niște criterii stabilite și pe care Patriarhia le-a făcut publice în urmă cu vreo 10 ani. În momentul în care această problemă va fi clarificată, după aceea normal că vor intra în atenția Sfântului Sinod”

Cinstirea ca eroi

În cultul Bisericii Ortodoxe Române există încă dinainte de primele canonizări o formă de cinstire colectivă a sfinților închisorilor și de recunoaștere a jertfei lor pentru credință, prin pomenirea lor la Sfânta Liturghie la ectenia cererii de la Ieșirea Mare și în slujbele de pomenire a eroilor

Evlavia populară

Cu toate că mulți dintre sfinții închisorilor nu au fost încă proslăviți, cei care îi consideră sfinți îi cinstesc încă de pe acum, colectiv sau individual, propunând chiar zile anume de prăznuire a acestora.

În cinstea unora dintre aceștia au fost scrise tropare și au fost scrise acatiste și rugăciuni și li s-au alcătuit icoane.

Imnografie

Un astfel de rugăciune alcătuită în cinstea sfinților rugăciunilor este și troparul de mai jos, al cărui autor este necunoscut:

Tropar (glasul 1)

Mărturisitorii cei adevărați ai lui Hristos cu vitejie

au stat împotriva uneltirilor satanei, și nici

prigoana, nici temnița, nici chinurile, nici lanțurile

nu i-au spăimântat, ci cu putere de sus credința și

neamul românesc au păzit. Pentru rugăciunile lor,

Hristoase Dumnezeule, mântuiește sufletele

noastre.

Procesul de canonizare

Mai mulți credincioși care își doreau grăbirea demarării procesului de canonizare a celor care au primit mucenicia sau au suferit ca mărturisitori pentru Hristos în închisorile comuniste au demarat o serie de campanii publice pentru încurajarea evlaviei populare față de aceștia, pentru a aduce în atenția Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române această chestiune și pentru a grăbi procesul de canonizare a acestora.

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, afiliată Patriarhiei Ruse, a constituit în anul 2011, o comisie de canonizare a sfinților moldoveni (basarabeni). Mai înainte, în același an, mitropolitul Vladimir a declarat la o emisiune că susține canonizarea acestor sfinți. Asociația „Noua Galilee” a întocmit o listă cu sfinții basarabeni necanonizați, în care sunt incluși Valeriu Gafencu și Părintele Sofian Boghiu, care sunt originari din Basarabia, dar au suferit în închisorile din România.

În contextul pregătirii demarării procesului de canonizare a sfinților perioadei comuniste se înscriu și evenimentele publice, comemorările, conferințele și publicarea unor volume biografice, enciclopedice sau memorialistice cu privire la sfinții închisorilor sau sfinții perioadei comuniste în general. Multe astfel de evenimente se bucură de girul unor ierarhi ortodocși români și chiar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Având în vedere că evlavia populară este unul dintre criteriile sine qua non ale canonizării unui sfânt, unii ierarhi ortodocși încurajează evlavia personală a credincioșilor față de părinții și martirii perioadei comuniste, ca parte importantă a pregătirii Bisericii pentru demararea procesului oficial de canonizare a acestora.

Moaște și minuni

Există unele mărturii potrivit cărora de la moaștele sfinților închisorilor ar fi izvorât nu o dată mir. De exemplu, potrivit unei mărturii făcute de publicistul Danion Vasile în 2013, de la un craniu al unui sfânt al închisorilor ar fi izvorât mir în casa unei familii, atunci când un copil bolnav l-a luat în brațe. Nu se știe exact căror persoane le aparțin moaștele.

Situația dinainte de primele canonizări

Neclaritatea subiectului

În 2008, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române Pr. Constantin Stoica, a afirmat că se „desfășoară o cercetare temeinică” înspre a canoniza martiri și mărturisitori din închisorile comuniste:

Comisia de canonizări a Sfântului Sinod are în atenție, în vedere propunerii de canonizare, un număr important de ierarhi, de preoți, monahi și monahii, credincioși laici și mireni, din istoria Bisericii și a poporului nostru. În acest sens, se urmărește o anumită abordare cronologică a cazurilor. În acest moment, comisia are în lucru cauzele mai multor mărturisitori și martiri, începând cu secolul al XVI-lea, până în secolul al XX-lea inclusiv. Să amintim numai de Domnitorul Grigore al II lea al Țării Românești sau de Veniamin Costache, din sec. al XIX–lea. Cu certitudine le va veni rândul și martirilor, mărturisitori din închisorile comuniste despre care vorbiți. Fără îndoială vor fi cercetate și cauzele lor (idem). De altfel, în acest sens, se află în cercetare la nivelul parohiilor, mai multe cazuri. În tradiția Ortodoxiei, după cum știți, până se declanșează procesul de canonizare, se desfășoară o cercetare temeinică, aprofundată, care necesită mult timp.

Din 2008 până în iulie 2024, nu fusese canonizat niciun sfânt al închisorilor. În 2021, au fost anunțate trei nume ce au fost intenționate de a fi propuse pentru canonizare în 2025: Pr. Dumitru Stăniloae, Arhim. Cleopa Ilie, și Arhim. Gherasim Iscu. Aceste nume au ajutat să readucă în discuție subiectul, dar rămăsese adevărat faptul că nu fusese făcută nicio canonizare.

Așadar, în lipsa progresului practic și clarificărilor exacte înspre canonizarea sfinților închisorilor, laicatul românesc alături de clerul și cinul monahal au dezvoltat conversația spre cinstirea mucenicilor și mărturisitorilor din închisorile comuniste. Aceste discuții, fiind în principal decentralizate și născute din evlavia poporului, au dat naștere și ele la alte neclarități, în special legate de cine sunt exact numele care se încadrează în grupul sfinților închisorilor.

O listă autoritativă a sfinților închisorilor neexistând, s-a dezvoltat un spectru de opinii: la o extremă pot fi considerați cei ce vor a fi canonizați toți ortodocșii care au suferit în temnițele comuniste pe motiv că au luptat împotriva unui curent anti-hristic, iar la cealaltă extremă cei ce se opun canonizării tuturor deținuților politici din motive politice. Fiind o dezbatere deschisă și aprinsă, nu a existat niciun răspuns clar.

Mișcări existente pre-canonizare

„Mai am o neliniște: să îi văd pe acești martiri canonizați. Sfintele lor moaște izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până și în Țara Sfântă, la Sfântul Munte Athos și în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinți şi maici că sfinții izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile no­astre la închinare moaștele acestor sfinți mucenici, că au ajuns să fie slăviți peste hotare mai degrabă decât în țara lor.”

(Arhim. Iustin Pârvu)

Pe lângă discuțiile dialectice dintre oameni, o altă modalitate de discuție cu rădăcini adânci în tradiția ortodoxă a prins viață după 1989. La fel cum credincioșii români au cinstit sfinții locali înainte ca Biserica Ortodoxă Română să fie autocefală și să aibă dreptul de a canoniza sfinți, tot așa credincioșii români au pornit o mișcare de a cinsti sfinții închisorilor fără un proces de canonizare oficial. Această mișcare putea fi observată în toate ariile social-religioase:

• Printre monahi, în Sfântul Munte, atât schimonahul Teologos Cadar cât și starețul Pimen Vlad îi numeau pe sfinții închisorilor „sfinți”. Tot la fel, în mănăstirile din România, Mănăstirea Petru-Vodă folosea activ sintagma „Sfinții Închisorilor” pentru a desemna unii din deținuții politici.
• Printe arhierei, se făceau de asemenea activități liturgice pentru cinstirea sfinților închisorilor. De exemplu, episcopul de Bălți PS Antonie, „a oficiat, împreună cu un sobor de preoți, slujba de binecuvântare a bustului lui Valeriu Gafencu”.
• Calendaristic, ziua de 9 martie, zi de pomenire a celor 40 de Mucenici din Sevastia, este și Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989.
• În media, televiziunea patriarhiei române, Trinitas TV, promova slujbe făcute pentru sfinții închisorilor.
• Printre tineri, organizații studențești precum ASCOR promovau parastase pentru sfinți ai închisorilor.
• În politică, senatorii Sorin Lavric și Claudiu Târziu au pornit o emisiune de tip „podcast” unde discutau aspecte social-politice. În fundalul încăperii, se poate observa o icoană a Arhimandritului Iustin Pârvu, unul dintre sfinții închisorilor încă necanonizat. De asemenea, senatorul Lavric a elogiat numeroși sfinți ai închisorilor în Senatul României.
• Printre artiști, expoziții de artă susținute de mitropoliile țării cinsteau mucenici și mărturisitori precum Traian Trifan, Mircea Vulcănescu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, și alții.
• Printre mireni, s-au lansat site-uri de promovare a sfinților închisorilor precum fericiticeiprigonit.net.

Așadar, se poate observa o mișcare amplă și diversă care cinstea sfinții închisorilor încă dinainte de a fi canonizați, conform tradiției Bisericii românești. Este de asemenea notabil faptul că Sfântul Sinod s-a întâlnit pe 29 februarie, 2024 hotărând „declararea anului 2025, în Patriarhia Română, ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”.

„Canonizarea nu este necesară acestor mărturisitori, ci poporului întreg şi generaţiilor de azi şi de mâine pentru a se identifica cu demnitatea şi tăria credinţei lor.”

(Pr. Vasile Păvăleanu)

Motivele întârzierii canonizărilor

Motivele întârzierii nu au fost lămurite explicit. Dacă în trecut explicația propusă era că nu le-a venit rândul cronologic, după ce au început să se propună nume, a fost indicat că nu mai există o problemă de cronologie. Cu toate acestea, unele decizii au rămas neclarificate. Spre exemplu, a rămas neclar de ce Mircea Vulcănescu nu a fost discutat deși s-a născut înaintea majorității celor ce fuseseră deja propuși. Chiar și după ce au fost făcute primele canonizări, întrebări legate de întârzierea canonizărilor unor nume mari au continuat să existe.

Primele canonizări

În martie 2024, Patriarhia Română a anunțat 15 nume ce intenționau a fi propuse pentru canonizare în 2025. Mai târziu, în zilele de 12-12 iulie, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a aprobat 16 canonizări, ajungându-se astfel la primele canonizări ale sfinților închisorilor români:

• Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, starețul Mănăstirii Antim din București, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, cu cinstire în ziua de 16 septembrie;
• Părintele Dumitru Stăniloae, profesor de teologie la Sibiu și la București, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cu cinstire în ziua de 4 octombrie;
• Părintele Constantin Sârbu, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, cu cinstire în ziua de 23 octombrie;
• Părintele protosinghel Arsenie Boca, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, cu cinstire în ziua de 28 noiembrie;
• Părintele Ilie Lăcătușu, cu titulatura: Sfântul Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu, cu cinstire în ziua de 22 iulie;
• Părintele ieroschimonah Paisie Olaru, duhovnicul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
• Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie;
• Părintele arhimandrit Dometie Manolache, cu titulatura: Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț, cu cinstire în ziua de 6 iulie;
• Părintele arhimandrit Serafim Popescu, starețul Mănăstirii Sâmbăta de Sus, cu titulatura: Sfântul Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus, cu cinstire în ziua de 20 decembrie;
• Părintele Liviu Galaction Munteanu, profesor de teologie la Cluj-Napoca, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, cu cinstire în ziua de 8 martie;
• Părintele arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, cu cinstire în ziua de 26 decembrie;
• Părintele arhimandrit Visarion Toia, starețul Mănăstirii Lainici, cu titulatura: Sfântul Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici, cu cinstire în ziua de 10 noiembrie;
• Părintele protosinghel Calistrat Bobu, duhovnic la Mănăstirea Timișeni și la Mănăstirea Vasiova, cu titulatura: Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova, cu cinstire în ziua de 10 mai;
• Părintele Ilarion Felea, profesor de teologie la Arad, cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea, cu cinstire în ziua de 18 septembrie;
• Părintele protosinghel Iraclie Flocea, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Chișinăului, cu titulatura: Sfântul Cuvios Iraclie din Basarabia, cu cinstire în ziua de 3 august;
• Părintele protoiereu Alexandru Baltaga cu titulatura: Sfântul Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, cu cinstire în ziua de 8 august;

Inițial, părinții Arsenie Boca, Ilie Lăcătușu, și Constantin Sârbu nu erau anunțați pentru canonizări, dar i-au înlocuit pe părinții Dionisie Ignat și Petroniu Tănase, posibil din cauza faptului că Patriarhia Ecumenică nu a răspuns în vederea dosarelor de canonizare a monahilor athoniți în timp util.

Este de remarcat faptul că cele 16 canonizări includ numai membri ai clerului deci încă rămâne așteptată canonizarea primului mirean din grupul sfinților închisorilor.