Gherasim Iscu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Imagine a starețului Gherasim Iscu.

Arhimandritul Gherasim Iscu (n. 21 ianuarie 1912, Poduri, Bacău – d. 25 decembrie 1951, Târgu-Ocna, Bacău) a fost stareț al mănăstirilor Tismana și Arnota, propovăduitor al credinței peste Nistru, și deținut politic torturat și martirizat pentru credință.

În 1951, de Nașterea Domnului, torționarul care l-a schingiuit în închisoare s-a întors la credință datorită lui Gherasim. În acea zi, Gherasim și-a iertat și spovedit torționarul înainte ca amândoi să se ducă la Domnul[1] .

În 2021, Sfântul Sinod a decis pregătirea procesului de canonizare a Pr. Gherasim pentru anul 2025[2].

Viața înainte de închisoare

Moldova

Grigore Iscu se naște la 21 ianuarie 1912 în comuna Poduri din județul Bacău într-o familie de țărani credincoși, Grigore și Elena.

La numai 12 ani intră ca frate începător la Mănăstirea Bogdana, din județul Bacău, iar între anii 1925 și 1928 urmează cursurile seminarului monahal de la Mănăstirea Neamț, până ce seminarul se desființează.

„A terminat școala primară în comuna Poduri cu 10 pe linie. Am găsit în podul casei lucrări și teze de-ale sfinției sale. M-a surprins că nici una nu era corectată cu roșu. Ale mele toate aveau corecturi și tata întotdeauna îmi arăta lucrările lui. Am întâlnit un coleg de-al lui care mi-a spus că avea calități intelectuale deosebite – nu numai că era primul din clasă, dar diferența dintre el și restul clasei era foarte mare, încât era privit ca un măgar între oi. Același lucru mi l-a mărturisit mai târziu și un coleg de catedră. A intrat în monahism la o vârstă foarte fragedă – era în clasa a VI-a; acest lucru spune foarte mult.”
(Ioan Iscu, nepotul Pr. Gherasim[3])

După desființarea seminarului își continuă studiile la Liceul „Principele Ferdinand” din Bacău, apoi la seminarul de la mănăstirea Cernica.

Muntenia

Din anul 1932, fratele Grigore Iscu s-a închinoviat în mănăstirea Tismana, urmând să fie trimis la Academia Patriarhiei Ecumenice din insula Halki, proiect care nu s-a mai înfăptuit.

În anul 1935 termină, ca șef de promoție, cursurile seminarului monahal de la Mănăstirea Cernica, iar mai târziu se va înscrie la Facultatea de Teologie din București.

În anul 1935 a fost hirotonit ca ierodiacon, apoi ieromonah la Mănăstirea Tismana. Aici este tuns cu numele de Gherasim.

După, a fost numit stareț al mănăstirii Arnota la data de 15 aprilie 1937. Aici a lucrat la refacerea mănăstirii, distruse de un incendiu, până la 1 februarie 1939, când a demisionat.

De aici a trecut la mănăstirea Cernica, în postul de bibliotecar-contabil la seminarul Cernica, unde a rămas până în 1941, când s-a desființat pe motiv că aici se afla un „focar de legionarism”.

Termină Facultatea de Teologie din București în 1942.

„Bunica mea, mama lui, ne vorbea despre Părintele ca despre un om extraordinar de harnic – când venea acasă, schimba două vorbe și apoi se apuca de treabă. Bunica mea a fost o femeie simplă, fără carte. Mi se pare extraordinar cum ea, o femeie analfabetă, a reușit să crească un asemenea om. Și de noi s-a ocupat, și s-a străduit după puterile ei să ne apropie de Dumnezeu. Ne-a învățat Rugăciunile începătoare, Crezul, Tatăl nostru. Bunica mea, după ce și-a terminat obligațiile familiale, adică și-a crescut copiii, s-a călugărit. Și pentru că accesul în mănăstiri se făcea foarte greu în acea perioadă, ea și-a dus viața de călugăriță în propria casă părintească – trăia ca o pustnică în casa în care a copilărit, făcea multă rugăciune și metanii.”
(Ioan Iscu[3])

Misionar peste Nistru

La 1 aprilie 1942 este trimis de mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu, în misiune în Transnistria, de unde, spune părintele Iscu în declarația din 28 septembrie 1948 dată la Siguranță, „păstrez una din cele mai frumoase imagini din viața mea”. Acesta slujește în comuna Păsătel II, la mănăstirea Păsătel și în orașul Balta, ca subprotoiereu, apoi ca locțiitor de protoiereu al județului Balta”.

Mai important, chiar cu puțin înainte de a pleca din Transnistria devine exarh al mănăstirilor.

Ca delegat al Misiunii, în data de 13 decembrie 1942 a sfințit biserica de la Păsătele (județul Balta), ocazie în care a primit mitra de mitrofor de la localnici și o cruce de argint, drept mulțumire. Totodată a fost învățător și profesor de religie, pe lângă rolul de preot[4].

„Credincioșii de acolo mi-au scris la Tismana după plecarea mea. Am fost un slujitor fără tobe si surle, cântând ca toată dragostea mea să răspundă cinstit și sincer nețărmurita iubire ce mi-o arătau acei oameni la care credința și omenia nu erau cuvinte de ocazie, ci calități ce izvorau din ființa lor. Am mers până acolo cu atașamentul meu față de ei încât nu cruțam nici nopțile, pentru ca să le dau o mână de ajutor.”
(Iscu Gherasim[5])

Stareț la Tismana

La 20 mai 1943, la porunca mitropolitului Nifon, părintele Iscu se întoarce în tară, la mănăstirea Tismana. Aici, este numit exarh al mănăstirilor din eparhia Olteniei, din iunie 1943 până în aprilie 1945, când a demisionat.

Aflat la mănăstirea Tismana, este așezat în funcția de stareț la data de 1 septembrie 1943 (începutul Anului bisericesc), cu demnitatea de protosinghel.

În calitate de stareț, părintele Iscu reface mănăstirea Tismana (aici se afla lagărul de preoți legionari înființat de I. Antonescu), după ce fusese atinsă de flăcările incendiului din 25 martie 1943. La această rectitorire este ajutat de Banca Națională a României, după 1 iunie 1944 când este adus tezaurul național. În toată perioada, până în februarie 1947, cât tezaurul este ținut sub pază de batalionul, apoi compania de grăniceri, BNR se va ocupa de refacerea clădirilor și instalațiilor mănăstirii.

Rezistența anticomunistă

În circumstanțele preluării puterii politice și chiar a fundamentării unui regim comunist în România, apare Mișcarea Națională de Rezistență, cu mai multe ramuri, printre care și cea din Oltenia (M.N.R.O.) condusă de generalul Ioan Carlaonț si Radu Ciuceanu. Pentru contactarea statelor apusene, spre un ajutor militar mult dorit de cei organizați în grupurile de rezistență, s-au căutat diferite modalități.

Rolul starețului de la Tismana s-a concretizat după întâlnirea cu Nelu Pârvulescu (iunie 1948), atunci când trebuia să ofere găzduire și hrană tuturor celor care se prezentau la mănăstire cu parola „R 325”. Punctul de sprijin de la Tismana trebuia să asigure, pentru cei din rezistență, și instalarea unui post de radio emisie–recepție care să facă legătura cu anglo–americanii, însă nu s–a mai realizat.

Siguranța a descoperit legătura starețului tismănean cu rezistența. Au urmat percheziții în zilele de 2 iulie si 26 septembrie 1948, la chiliile călugărilor, în cancelaria si biblioteca mănăstirii, apoi la schitul Cioclovina, însă fără niciun rezultat, în afara unor „diverse scrisori spre consultare”.

Cu toate cele suspectate de organele de Siguranță starețul Iscu a păstrat legătura cu Rezistența.

Arestarea

În dimineața zilei de 26 septembrie 1948 starețul Gherasim Iscu este arestat, iar la 21 mai 1949 este trimis în judecată cu învinuirea de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

La 14 iunie 1949, prin sentința 928, Tribunalul Militar Craiova, condamnă grupul „Carlaonț Iancu și alții”, printre care, pe părintele Gherasim Iscu la 10 ani de temniță grea, 3 ani degradare civică și obligat să achite 6.000 de lei cheltuieli de judecată.

„Din experiența mea de avocat, primul lucru pe care l-am constatat a fost că acest dosar a fost ”periat”, adică au dispărut multe aspecte din viața lui, persoane care l-au turnat, l-au torturat. Ce am reținut din dosar a fost faptul că, în vremea arestării sale, era starețul Mănăstirii Tismana și unii membri ai „Mișcării Naționale de Rezistență” i-au cerut găzduire și hrană pentru luptătorii anticomuniști – lucru pe care Părintele Gherasim l-a făcut cu toată inima.”
(Ioan Iscu[3])

Craiova

Este închis la Craiova, unde a dat dovadă de un curaj deosebit față de încercările anchetatorilor de a-l determina să „mărturisească” fapte de care alții puteau să sufere.

„Atitudinea starețului a uimit pe toți. A suportat toate chinurile fără să recunoască pe cei implicați, în frunte cu generalul Carlaonț. În urma îndelungatei anchete făcute de organele de securitate, căpitanul Oancă – ce a obosit bătându-l i-a spus: «Ești nebun, toți au recunoscut și tot 15 ani vei fi condamnat»”
(Constantin Hodoroagă[5])

Aiud

Apoi, a fost mutat la înspăimântătoarea închisoare de la Aiud, unde si-a încurajat frații de suferință, ridicându-le moralul prin propovăduirea credinței creștine.

„A fost arestat în ținută monahală, pe care cei de la Craiova i-au lăsat-o. Sosit la Aiud, i-au luat-o și a rămas numai în cămașă[6]. Noi, cei din grupul „Argeșului” am dat un sfert de pâine si i-am luat o geacă de la un deținut. Pentru mine și cei ce l-au cunoscut, Părintele Gherasim a fost un martir. Prin celulele prin care a trecut, era cel care păstra moralul ridicat și convingerea de depășire, vorbind foarte frumos despre jertfă.”
(Constantin Hodoroagă[5])

Canalul Dunărea-Marea Neagră

Ulterior a fost dus la canal, la Poarta Albă la asa-zisa „brigadă a hoților”, unde erau toți care fuseseră arestați și condamnați pentru credință.

„Arhimandritul Gherasim a fost un stâlp al rezistenței sufletești în temniță. La Canalul morții Dunăre-Marea Neagră a fost repartizat în brigada specială pentru preoți, unde tortura prin muncă, nesomn, înfometare și bătaie a cunoscut forme de maximă bestialitate. Batjocoriți, chinuiți, torturați, arhimandritul Gherasim și ceilalți preoți au suportat cu cinste calvarul. Mai târziu părintele s-a îmbolnăvit de T.B.C. și a fost adus la Târgu Ocna, unde a murit ca un înger în trup.”
(Ioan Ianolide[7])

Viața la Canal

Starețul Iscu vorbea câteodată despre lagărele de sclavi de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde mii de oameni mureau din cauza foamei și a maltratărilor[8].

Canalul fusese început sub presiunea rușilor, care vedeau în el un mijloc mai eficient decât cele deja existente de a scoate mai repede produsele românești din țară... Planul înghițea nesățios toate resursele României și, între 1949 și 1953, zeci de mii de deținuți politici și de drept comun au muncit pentru a-l construi.

Starețul fusese la Poarta Albă, una dintre coloniile de detenție de pe traseu. Douăsprezece mii de oameni, care locuiau în barăci dărăpănate, înconjurate de sârmă ghimpată, trebuia să sape cu mâna opt metri cubi pe zi. Ei împingeau roabe pe pante prăpăstioase sub amenințarea bătăii gardienilor. Iarna, frigul ajungea la - 25 C, iar apa adusă în butoaie îngheța bocnă. Bolile bântuiau. Mulți deținuți se duceau anume în zonele interzise din jurul lagărelor, ca să fie împușcați.

Conducerea „brigăzilor“ era încredințată celor mai brutali criminali, care erau plătiți cu hrană sau țigări în funcție de rezultatele obținute. Cei închiși pentru credința lor fusese adunați într-o așa-zisă „brigadă a hoților“. Aici, dacă cineva își făcea semnul crucii, era bătut. Nu exista zi de odihnă, nici Crăciun, nici Paște[8].

Ioan Ianolide despre Gherasim

Ioan Ianolide, întâlnindu-l pe Gherasim la Târgu-Ocna, își amintește astfel[7]:

M-am apropiat ușor de părintele Gherasim, care ședea cu ochii închiși. Era slab ca o arătare. Fusese la Canal, unde se muncea șaisprezece ore pe zi, urmate de alte patru de program administrativ. Fusese repartizat în brigada specială pentru preoți, cu un regim de exterminare rapidă. La Canal părintele Gherasim își îmbărbăta prietenii, pe mulți îi ajuta la muncă și tuturor le stătea la dispoziție cu serviciile religioase. Practica rugăciunea inimii și avea mari resurse sufletești, care l-au ținut puternic peste toate mizeriile.
Delatorii l-au turnat însă de mai multe ori că oficiază spovedanii și cuminecări și drept urmare a fost bătut, izolat, înfometat, terorizat peste teroarea generală. Omul e din carne și oase, duhul nu poate ignora legile vieții, astfel că ascetul îmbunătățit întru cele sfinte s-a îmbolnăvit de tuberculoză, a căzut la pat și, aproape muribund, a fost adus la Târgu-Ocna, ca să moară «umanitar».

Mutarea la Târgu-Ocna

Îmbolnăvindu-se de tuberculoză va fi mutat la spitalul-penitenciar din Târgu-Ocna.

Târgu-Ocna

„Aici va fi într-o zi pelerinaj...”

Ioan Ianolide destăinuie următoarele:

Prezența lui în sanatoriu se făcuse simțită prin măiestria cu care știa să umble în sufletele oamenilor și să-i îmbărbăteze. Era deci căutat ca duhovnic. Se dăruia cu bucurie deținuților care-l solicitau, cu toate că se epuiza pe el însuși
Dădea și îndrumări isihaste, nu numai din lecturi, ci și din bogata lui experiență mistică. Fiindcă în camera 4 din Târgu-Ocna mistica nu numai că era reabilitată ca noțiune, ci și ca realitate practică, era vie, densă, intensă s-o prinzi cu mâna. De fapt, nici nu era nevoie să o prinzi cu mâna, căci acolo Dumnezeu era prezent și te cucerea imediat, pătrunzând în sufletul și ființa ta ca o mireasmă binefăcătoare. Nu negăm nicio clipă Tainele săvârșite pe Sfintele Altare, doar mărturisim că harul este intens manifestat și prin sfinții Săi. Așa simțeam în preajma Părintelui Gherasim.
Cu sfială m-am apropiat de el, ca să văd cum îi este. M-a simțit și a deschis ochii mari, negri, adânci:
«Ai venit?… Mă bucur… Eram departe, în locuri de verdeață, de cântec și mireasmă, făurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atâta fericire, încât chiar bucuria de a te vedea e o suferință prin contrastul dintre cele două lumi. Voi pleca în curând, poate chiar acum, în noaptea de Crăciun. Și acesta e un dar al Domnului. Nu știu cum să-I mulțumesc… Nu știu cum să-i fac pe oameni să-L trăiască pe Dumnezeu, deplina bucurie… Am certitudinea vieții veșnice, particip deja la ea. Nu mă sperie nici Judecata, căci merg cu cuget smerit și cu nădejde numai în mila și darul Domnului…»”.
«Duhurile întunericului stăpânesc acum pe oameni, dar să nu vă temeți, Hristos este aproape, cercetează lumea; iar lumea are nevoie de multă suferință… Dușmanii cred că am fost învinși, dar ei neagă lucrarea lui Dumnezeu în istorie și nu cunosc căile Lui…»
S-a oprit puțin, a respirat adânc, apoi a reluat:
«Aici va fi într-o zi pelerinaj… Azi suntem puțini, dar încă mai există credință în lume, încât lumea va fi izbăvită. Acum pare cu neputință, dar dincolo de mijloacele omenești există o iconomie divină și ea va renaște omenirea.»
«Fiți deci binecuvântați!… Am cunoscut aici oameni în fața cărora cugetul meu se smerește. Spune-i lui Valeriu să se roage pentru mine… Rugați-vă și voi! Sunt fericit că am ajuns în ceasul acesta…»

Convertirea torționarului

Un deținut grec mărturisește astfel[1]:

La dreapta mea se afla un preot pe numele său Gherasim Iscu.
Era egumenul unei mănăstiri [Tismana]. Acest om în etate cam de 40 de ani fusese așa de mult chinuit, încât era aproape de moarte. Totuși avea fața liniștită. Vorbea despre nădejdea lui de mântuire, de iubirea lui pentru Hristos, despre credința lui. Era plin de bucurie. La stânga mea se afla comunistul schingiuitor, care îl schingiuise pe preot până aproape de moarte. Acest comunist fusese arestat chiar de tovarășii săi. Să nu credeți ce spun ziarele că, comuniștii îi urăsc pe preoți, sau că îi urăsc pe evrei. Nu‐i adevărat. Ei urăsc pur și simplu. Urăsc pe oricine. Urăsc pe evrei, urăsc pe creștini, urăsc pe antisemiți, urăsc pe antihriști, urăsc pe toată lumea. Un comunist urăște pe alt comunist. Se dușmănesc între ei. Și când un comunist dușmănește pe altul, unul pe altul se bagă la închisoare și îl bate și îl chinuiește ca și pe creștin. Așa se întâmplase că, comunistul schingiuitor [torționar], care chinuise pe acest preot până aproape de moarte ‐ fusese și el bătut până aproape de moarte de către tovarășii săi, și‐și dădea sufletul. Sufletul lui se chinuia în ghearele morții.
In timpul nopții mă deșteptă zicând:
‐ Domnule, fii bun, roagă‐te pentru mine! Nu pot muri, am făcut o crimă înfricoșătoare!
Atunci am văzut o minune. Am văzut pe preotul în pragul morții chemând pe alți doi deținuți. Sprijinindu‐se pe spatele lor, a trecut încet pe lângă patul meu, s‐a așezat pe marginea patului ucigașului său și‐l mângâia pe cap.
Nu voi uita niciodată această mișcare! Un om schingiuit continua să mângâie pe asasinul său. Aceasta este Iubirea. Putea găsi o mângâiere pentru acela. Apoi preotul zise către acel om:
‐ Ești tânăr, nu știai ce făceai. Te iubesc din toată inima mea!
Dar nu a rostit așa simplu aceste cuvinte. Poți zice „iubescʺ și să fie un simplu cuvânt de șase litere. Acesta însă zicea cu adevărat: „Te iubesc din toată inima meaʺ.
Apoi a continuat:
‐ Dacă eu, care sunt păcătos, pot să te iubesc așa de mult, închipuiește‐ți pe Hristos, Care este Iubirea întrupată, cât de mult te iubește! Și toți creștinii pe care i‐ai chinuit, să știi, te iartă, te iubesc și Hristos te iubește. Iți dorește mântuirea ta cu mult mai mult decât ți‐o dorești tu însuți. Te îndoiești dacă este cu putință să ți se ierte păcatele... El dorește să‐ți ierte păcatele mai mult decât tu însuți dorești să fii iertat. Dorește să fii cu El în Rai, mai mult decât vrei tu să fii în Rai cu El. El este numai iubire. Dar trebuie să te întorci spre El și să te pocăiești.
In această celulă a închisorii, unde nu mai era posibil să fie secrete, am auzit mărturisirea ucigașului înaintea propriei sale victime. Poate că viața este mai impresionantă în romane. Însă niciun romancier nu a scris vreodată așa ceva. Victima, în pragul morții, primea spovedania ucigașului său și cel chinuit a dat dezlegare ucigașului său. S‐au rugat împreună, s‐au îmbrățișat unul cu altul. Preotul s‐a întors apoi la patul său și amândoi au murit în aceeași noapte. Era noaptea Crăciunului. Dar nu o noapte de Crăciun în care ne‐am adus pur și simplu aminte că înainte cu două mii de ani Hristos Se născuse în Betleem. Era noaptea în care Hristos Se născuse, în inima unui torționar comunist.
Acestea sunt lucruri pe care le‐am văzut cu înșiși ochii mei.

Adormirea

În noaptea în care a spovedit torționarul care l-a schingiuit, Gherasim avea să se ducă la Domnul. Mai întâi este redată o întâmplare cu câteva ore înainte de adormire[9]:

Un preot călugăr bolnav, care era privegheat de către alți bolnavi, fiind pe moarte și pierzându-se, a fost trezit de cei din jur și readus la viață. Călugărul le-a spus atunci: „De ce m-ați trezit?! Mergeam pe o cale așa frumoasă, cu iarbă minunată, cu livezi de pomi înfloriți!…”.
Și a urmat călugărul zicând: „Mai bine rugați-vă pentru mine, când veți vedea că plec din nou”.

Ultimele sale cuvinte sunt redate de Victor Stoica[10]:

A murit oare părintele Gherasim Iscu? În ultima oră a existenței lui aici i-a spus celui care îl îngrijea:
– În noaptea asta trec dincolo. Te rog, spală-mă un pic pe față și, dacă ai cu ce, taie-mi și unghiile. Nu vreau să las aici un corp neîngrijit.
Apoi, privind insistent cu ochii mari un punct în spațiu, a spus răspicat:
– Auzi? Cântă îngerii!
Și a rămas așa, cu mâinile așezate pe piept ca o cruce și cu ochii deschiși spre acel dincolo unde și trecuse, ușor, ca o adiere de vânt.

Propunerea de canonizare

În 2021, Gherasim Iscu a fost propus spre canonizare pentru anul 2025, alături de Arhim. Ilie Cleopa și Pr. Dumitru Stăniloae[2].

Citate

  • Iubiți pe cei ce va prigonesc.

Note

  1. 1,0 1,1 Petroniu Tănase. Întâmplări minunate din vremea noastră (culese și traduse de Părintele Petroniu Tănase), ed. Anastasis, Sibiu, 2004 pp. 76‐77.
  2. 2,0 2,1 Ștefana Totorcea. Canonizări 2025: PS Varlaam oferă trei nume., Basilica, 2021. URL: https://basilica.ro/canonizari-2025-ps-varlaam-ofera-trei-nume/?
  3. 3,0 3,1 3,2 Raluca Tănăseanu – Revista Familia Ortodoxă, nr. 7 (30)/2011 URL: https://fericiticeiprigoniti.net/ai-un-sfant-in-familia-ta-cauta-si-o-sa-afli/
  4. „Transnistria creștină”, an I (1942), nr. 3-4, p. 88
  5. 5,0 5,1 5,2 Adrian Nicolae Petcu – Revista Rost, numărul 7 din septembrie 2003. URL: https://fericiticeiprigoniti.net/parintele-gherasim-iscu-pe-frontul-anticomunist/
  6. Haina monahală a lui Gherasim va ajunge într-un final la Valeriu Gafencu care se va duce la Domnul îmbrăcat în ea.
  7. 7,0 7,1 Ioan Ianolide. Întoarcerea la Hristos: document pentru o lume nouă, Editura Christiana, București, 2006. ISBN 973-8125-80-4.
  8. 8,0 8,1 George Enache. Povestea unui stareț ortodox spusă de un pastor luteran, Ziarul Lumina, 2010. URL: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/documentar/povestea-unui-staret-ortodox-spusa-de-un-pastor-luteran-34206.html
  9. Scrierile complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu și viața sa, comentate de către ucenicul și fiul său întru Domnul, Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș. Vol. I, Teologie pentru azi, București, 2010, p. 289) URL: https://fericiticeiprigoniti.net/de-ce-m-ati-trezit-mergeam-pe-o-cale-asa-frumoasa/
  10. Victor Stoica. Memorii. Petre Țuțea la verticală, Editura Fides, Iași, 1998, pp. 93-94

A se vedea și

Surse