Mucenicii din Gherla

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Sfinții Închisorilor
Sfintii inchisorilor icoana.jpg
General
Introducere
Experimentul Pitești
Mucenicii din Gherla
Grupul misticilor –– Rugul Aprins
Rugăciunea inimii
Spiritualitatea luptei anticomuniste
Mucenici
Valeriu GafencuConstantin Oprișan
Mircea VulcănescuGherasim Iscu
Gheorghe JimboiuIlarion Felea
Mărturisitori
Arsenie PapaciocIustin Pârvu
Benedict GhiușGheorghe Calciu
Ioan IanolideAdrian Făgețeanu
Radu GyrSofian Boghiu
Dumitru StăniloaeArsenie Boca
Liste
Sfinții închisorilor
Poeții închisorilor
Cărți
Alte resurse

Mucenicii din Gherla sunt șase tineri martiri din închisoarea Gherla a căror jertfă a fost urmată de încetarea infamelor „demascări” în decembrie 1951. Relatarea a fost făcută de Dumitru Bordeianu, accentuând importanța muceniciei. Textul nu este modificat, astfel încât relatarea este la persoana I.

„Numai prin jertfă proprie se apără credința în Dumnezeu. Mucenicii nu varsă sângele altora, ci pe al lor. Nu urăsc pe nimeni, deși sunt urâți de cei răi și necredincioși. Nu se răzbună niciodată, ci iartă pe ucigași. Nu se tem de moarte, ci așteaptă să fie cât mai repede dezlegați de trup, căci cred în viața veșnică și doresc să ajungă mai degrabă la Hristos.”

Context

Dumitru Bordeianu relatează un episod întâmplat la închisoarea Gherla în jurul lunii decembrie 1951, în perioada în care a fost încheiat și experimentul din Pitești. La Gherla a fost transferat Eugen Țurcanu, liderul torționarilor de la Pitești, iar torturile au continuat, făcând din Gherla un „Pitești după Pitești[2].

Printre tehnicile de mutilare sufletească folosite de comuniști se regăseau așa-zisele „demascări” în care deținuții erau forțați să se infiltreze printre camarazii lor, să extragă informații, și să-i demaște[3]. Astfel, le era cerut să își compromită conștiința: dacă nu veneau cu informații noi frecvent, erau torturați. Dumitru Bordeianu și el a fost forțat să facă aceste „demascări” prin care trebuia să își denunțe apropiații care aveau încredere în el să i se destăinuie.

„La Pitești și Gherla, în demascări, omul astfel alterat și degradat, chinuit și chinuindu-și semenul, a ajuns să-și zdruncine sufletul. (...) aceste demascări, (au fost) create pentru desfigurarea și pervertirea voinței și a concepției creștine despre lume și viață (...) ”
(Dumitru Bordeianu)

Introducere

„Întărit de Domnul, cu mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcat cu platosa dreptății, coiful mântuirii și sabia Duhului, el, martirul, atletul lui Hristos, este gata să facă din mărturisirea lui Hristos sensul vieții sale”
(Pr. Ioan Negrutiu[4])

Dumitru Bordeianu spune:

Mila lui Dumnezeu a binevoit că noi, cei slabi și neputincioși, să fim cernuți de torturile pe care le-am îndurat. Ochiurile sitei care ne-a ales au fost credința în Dumnezeu și concepția politică și numai după aceea posibilitățile noastre intelectuale și sufletești. Cei slabi în credință, în virtuțile moralei și ale trăirii creștine, au trecut prin ochiurile sitei, după cum urmează: întâi, lăsii, trădătorii și dezertorii, iar când sita și-a micșorat ochiurile, au trecut și cei slabi și neputincioși, care au cedat în urma suferințelor îndurate.
Când tortura, cu metodele ei de neimaginat, a atins limita suferinței, a răbdării, a rezistenței fizice și morale, a deznădejdii, atunci când majoritatea dintre noi s-au prăbușit (unii ireversibil) prin ochiurile sitelor de a treia categorie, atunci au rămas deasupra martirii. Ei sunt stelele luminoase de pe boltă credinței noastre în Dumnezeu, și în soarta neamului românesc. Cum stelele de pe boltă cerească sunt mai mari sau mai mici, mai strălucitoare sau mai puțin strălucitoare, dar toate sunt stele, tot așa, pe boltă suferințelor noastre sunt martiri mai mari sau mai mici dar toți, martiri.
„Alta este strălucirea soarelui și alta strălucirea lunii și alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebește întru slavă.”
(I Corinteni 15, 41)

Martiri din închisori

Dumitru Bordeianu continuă:

Pe Ion Pintilie și pe Mihai Iosub i-am văzut uciși lângă mine, iar pe Bogdanovici înainte de a muri, în acea întâlnire de neuitat. La acești trei martiri se adaugă încă alții, cu sutele, unii văzuți cu ochii noștri, sau alții uciși fără ca noi să-i mai vedem. Acestora li se adaugă cei uciși în anchete, la Canal, la minele de plumb, în alte închisori, în lagăre, sau luați de la casele lor, din sânul familiilor, și uciși fără a li se mai da de urmă, cu zecile, cu sutele.
În ce-i privește pe aceia dintre noi care am trecut prin demascările de la Pitești și Gherla, martirilor care au fost uciși în timpul torturilor sau morți în urma lor, Dumnezeu le-a bine primit sângele și rugăciunile întru mântuire.
Unii dintre camarazii care au trecut prin torturile de la Gherla înainte de venirea noastră, mărturisesc asasinarea și a altor tineri, dovadă mormintele, proaspete pe atunci, din cimitirul deținuților, de alături de închisoare, care se puteau vedea de la etajele superioare.

Cei șase tineri

„Mucenicii, cu tot sufletul și cu toată inima, s-au dat pe ei înșiși lui Dumnezeu, deoarece defăimau de aici și moartea și toată îngrozirea cea potrivnică a tiranilor, fiind gata să răbdească chinurile și nevoile muncilor aduse asupra trupului. Spatele și le-au dat spre bătăi și răni, mădularele lor în multe chipuri au fost rupte în bucăți. Fiindcă slujitorii păgânilor tirani, bucurându-se de vărsarea de sânge, luau pe Sfinți și îi rupeau cu bătăile și cu unghiile coastele lor le strujeau. Apoi, cu mânie neîmblânzită, le zdrobeau fără crutare spatele lor cu plumburi, împungând legătura pieptului cu săgeți ascutite, o desfăceau, ca niște fiare sălbatice. Și punând la subtiorile lor măciuci înfocate, cu multă cruzime îi ardeau. Coapsele împreună cu venele cele mari le tăiau cu săbiile și le spintecau cu cuțitele și nu rămânea mădular nemuncit. Încă și oasele le zdrobeau nebunește.”
(Sfântul Efrem Sirul[5])

Introducere

Harul Dumnezeiesc s-a milostivit atât de cei vrednici cât și de cei nevrednici, alegând de la Gherla încă șase, ca prin jertfa lor să zăgăzuiască dezlănțuirea și furia satanei. Șase tineri curați, în floarea vârstei, care au renunțat la tot ceea ce putea să le ofere viața pământească, la însăși viața lor, ca să se pună odată capăt demascărilor.
În lumea asta, nimic bun și durabil nu se face fără jertfă. Pentru a se pune capăt suferințelor fizice și mustrărilor de conștiință, pricinuite de slugile satanei, s-au cerut jertfe, multe jertfe, precum viața celor șase camarazi care au avut curajul, tăria și bărbăția să învingă tortura și moartea.
Ei au prevenit miile de deținuți din atelierele închisorii că studenții, elevii și o parte din muncitori și țărani sunt informatori, că Țurcanu, Popa Țanu, Livinschi, Caba, S. Hogescu și alții au început demascările la Pitești și acum le continuă la Gherla, torturând sute de deținuți pentru a-i sili să-i denunțe pe ceilalți.

Activitatea tinerilor

În numele dreptății, a credinței în Dumnezeu și în neamul nostru, a luptei împotriva comunismului, acești șase martiri îi implorau pe camarazii lor deținuți să nu se lase înșelați.
Acest avertisment, lansat deținuților care lucrau în ateliere, nu a rămas nedescoperit. Cum de a aflat Țurcanu, nu am descoperit nici la Gherla și nici mai târziu, la Aiud.

Pedeapsa

Într-o seară, prin decembrie, s-a deschis ușa și au apărut, mai întâi, trei cadavre ambulante, susținute de câte doi inși: trei tineri desfigurați și, puțin după aceea, încă trei. Prin toate torturile și camerele de demascări prin care am trecut, nu am văzut vreodată așa ceva. Fața acestor tineri era desfigurată, nu li se mai cunoșteau ochii, nasul sau urechile. Văzându-le fața, ne-am întrebat cum vor fi arătat trupurile lor, când nu puteau să se țină pe picioare și nici să scoată un cuvânt?
Această întâmplare a dus pe unii dintre noi la prăbușirea în mlaștina deznădejdii și a neîncrederii în celălalt. Dacă până atunci, mai aveam o urmă de încredere în cel trecut prin demascări, din acel moment ruptura și prăbușirea au fost totale.
Zadarnic ne-am întrebat cine i-ar fi putut denunța pe cei șase. Presupuneam totuși, că o greșeală făcută de un deținut care nu trecuse prin demascări către un turnător, ar fi provocat masacrul.

Tâlcuirea

Indiferent cum și cine a comis această trădare, eu, ca unul ce trăiesc și gândesc pe alte coordonate, interpretez acest martiriu ca pe o intervenție a puterii Dumnezeiești, ca o stavilă a prăbușirilor ireversibile a tuturor celor ce au trecut prin demascări și a marilor suferințe pe care noi le-am fi provocat ani de zile deținuților și celor din libertate.
Sistarea atâtor și atâtor suferințe nu putea să vină decât prin jertfă, și ea n-a întârziat, pentru că Dumnezeu a ales pe cei mai buni dintre noi, inimi curate și demne să poarte cununa de martiri. Am aflat că, înainte de cei șase, mai fusese depistați și alții, care n-au mai fost aduși prin camere să fie văzuți de noi și care au fost uciși în camerele de tortură. Știrea ne-a parvenit după 1954, de la unii gardieni ardeleni, care îi îngropaseră în cimitir.:

Amenințările

Cei șase tineri au fost plimbați prin camere de către Țurcanu, Livinschi și Caba, fără Popa Țanu.
Nu este greu de presupus șocul provocat în sufletele noastre la vederea acestor chinuiți. Urmările nu vor întârzia să-și arate efectul.
Cum am spus, ei nu mai puteau fi recunoscuți, deoarece fuseseră anume desfigurați, ca să nu se afle niciodată numele lor.
Iată ce ne-a spus Țurcanu: „Bandiților, v-am atras atenția de atâtea ori să nu scoateți o vorbuliță în legătură cu demascările, indiferent unde vă aflați, în închisoare sau în libertate, deoarece noi avem mijloace să-i depistăm pe toți aceștia și să-i trimitem în rai așa cum o să-i trimitem pe cei pe care îi aveți în față, pentru că știți că eu v-am spus că nu ne jucăm de-a demascările”.

Sfârșitul demascărilor

„Crucea, «puterea jertfei», ca și cu o platoșă, îmbrăcându-se ostașii și Mucenicii lui Hristos au surpat toate izvodirile și semetiile tiranilor.”
(Sfântul Efrem Sirul[6])
Cu jertfa acelora, s-a pus capăt, la Gherla și în alte închisori, demascărilor prin metodele cunoscute. Cât a mai stat Țurcanu la Gherla, cei torturați de el nu au mai fost siliți să devină turnători; au rămas însă cei care au voit să fie, de frică sau din slăbiciunea lor.
Nu este mai puțin adevărat că, după uciderea celor șase, care a antrenat o neîncredere totală între noi, s-a făcut și o triere între cei care au rămas în continuare turnători și cei care s-au smuls acestei odioase stări de conștiință, prin propriile lor puteri.
Hotărârea majorității dintre noi că nu trebuia să mai facem rău altuia a fost primul pas al descătușării noastre de apăsătoarea mustrare de conștiință.
Aceste jertfe, pe care oculta nu le prevăzuse, au pus capăt pentru totdeauna intenției de a face din noi, prin demascări, informatorii lor.
De atunci și până prin anii 1954-55, fiecare din noi a suportat ura, înjosirea, disprețul și înjurăturile celorlalți deținuți, mergând singur pe drumul onoarei.
Cam la vreo două săptămâni de la uciderea acestor tineri, în ajunul sărbătorilor anului 1951-52, toți cei care trecuseră prin demascări, au trebuit să mai suporte încă o dată chinuri peste puteri, care au avut ca rezultat o nouă triere și separare a noastră.
„Încetarea demascărilor a fost strigătul de alarmă care a trezit conștiințele noastre, ne-a făcut să înțelegem că nimic pe pământ nu este vesnic și că teama de chinul fără sfârșit nu fusese decât produsul stării noastre sufletesti, al delirului nebuniei colective și al posedării demonice. Așa că, toți care au înțeles că numai credința în Dumnezeu ne va salva din această prăbușire, și-au revenit total, fără resentimente, iertându-i și înțelegându-i și pe cei ce i-au torturat, fie aceia camarazi, prieteni sau dușmani.”
(Dumitru Bordeianu)

Note

  1. Pr. Ilie Cleopa, Predică la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
  2. Dumitru Bordeianu spune că la Gherla „s-au comis fapte care au depășit Piteștiul”, el fiind supus chinurilor în ambele închisori. Un alt exemplu cunoscut de tânăr care a suferit atât în Experimentul Pitești cât și în Gherla a fost mucenicul Constantin Oprișan.
  3. „Demascările” erau de mai multe feluri: puteau include „demascarea” membrilor de familie, „autodemascarea” prin auto-incriminare, și chiar torturarea cunoscuților pentru a-i forța să se „demaște”.
  4. Convorb. duhovnicești, de Pr. Ioanichie Bălan.
  5. Sfântul Efrem Sirul, Cuvânt de laudă la Sfinții Slăvitii Mucenici.
  6. Sfântul Efrem Sirul. Cuvânt pentru învierea cea de obște.

Surse