Ilarion Felea

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Sfinții Închisorilor
Sfintii inchisorilor icoana.jpg
General
Introducere
Experimentul Pitești
Mucenicii din Gherla
Grupul misticilor –– Rugul Aprins
Rugăciunea inimii
Spiritualitatea luptei anticomuniste
Mucenici
Valeriu GafencuConstantin Oprișan
Mircea VulcănescuGherasim Iscu
Gheorghe JimboiuIlarion Felea
Mărturisitori
Arsenie PapaciocIustin Pârvu
Benedict GhiușGheorghe Calciu
Ioan IanolideAdrian Făgețeanu
Radu GyrSofian Boghiu
Dumitru StăniloaeArsenie Boca
Liste
Sfinții închisorilor
Poeții închisorilor
Cărți
Alte resurse

Părintele Ilarion Felea (n. 21 martie 1903, în Valea Brad, jud. Hunedoara; decedat la 18 septembrie 1961) a fost preot și profesor de teologie, provenit dintr-o familie de preot. A murit în închisoarea de la Aiud.

Face studii secundare la Liceele „Avram Iancu” din Brad (1914-1920) și „Moise Nicoară” din Arad ( 1920-1922), apoi studii superioare la Academia teologică „Andreiană” din Sibiu (1922 - 1926), cu examene de licenţă (1932) și doctorat (1939) la Facultatea de Teologie din București, Facultatea de Litere și Filozofie din Cluj (absolvent în 1929).

Preot în Valea Brad (1927-1930), în Arad-Sega (1930-1939), unde a ridicat o biserică parohială, apoi la catedrala din Arad (1939-1958), profesor de Dogmatică și Apologetică la Academia teologică din Cluj (1937-1938) și la cea din Arad (1938-1948), rector (1947-1948), iconom stavrofor (1947).

A fost redactor al foilor „Biserica și Școala” (1939-1945) și „Calea Mântuirii” (5 septembrie 1943 - 3 iunie 1945 și 1 ianuarie - 22 decembrie 1946) din Arad. Arestat și deţinut în timpul regimului comunist (6 ianuarie 1949 - 5 iannuarie 1950, septembrie 1958 - 8 septembrie 1961), fiind condamnat la 20 de ani muncă silnică „pentru uneltire contra ordinei sociale” și 20 ani temniţă grea pentru „activitate intensă contra clasei muncitoarei și a mișcării revoluţionare”.

Scrieri

Lucrări

  • Convertirea creștină, Sibiu, 1935, 104 p.
  • Critica ereziei baptiste, Sibiu, 1937, 94 p.
  • Dumnezeu și sufletul în poezia română contemporană, Cluj, 1937, 111 p.
  • Pocăinţa. Studiu de documentare teologică și psihologică, Sibiu, 1939, VIII + 443 p. (teza de doctorat)
  • Teologie și preoţie, Arad, 1939 (extras din “Anuarul Academiei Teologice din Arad pe 1938/1939")
  • Paisie și paisianismul, Cluj, 1940, 51 p.
  • Catehism creștin ortodox, Arad, 1940, 111 p. (alte ediţii 1946, 1957 și 1958)
  • Duhul adevărului. Predici, Arad, ed. I, 1942, ed. a II-a, 1943, 565 p. (premiată de Academia Română);
  • Religia iubirii (predici apologetice), Arad, 1946, 568 p.
  • Sfintele Taine, Sibiu, 1947, 189 p.
  • Mântuirea, Arad, 1947, 61 p.
  • Religia culturii, Arad, 1994, 367 p.

A scris și câteva broșuri de apărare a credinţei în colecţia „Biblioteca creștinului ortodox” de la Arad (de pildă: Icoane alese din viaţa Ortodoxiei, Arad, 1933, 114 p.).

Articole și predici

A scris și publicat sute de articole și predici în:

  • „Telegraful Român” și „Revista Teologică” de la Sibiu;
  • „Biserica și Școala” și „Calea Mântuirii” - Arad;
  • „Duh și Adevăr” - Timișoara etc.;
  • Șase volume rămase în manuscris.

O înmormântare la Aiud, 1961

„Era prin anii 1960-61, în celularul din Aiud. Într-o zi se anunţă, prin formele de mass-media din pușcărie, morse la perete și calorifer: „A murit Părintele Ilarion Felea!”

Cine nu-l cunostea pe parintele Felea in Aiud? Toti stiam, unul de la altul ca a fost profesor la Academia Teologica Ortodoxa din Arad, si mie mi-a fost profesor si mai ales pedagog. Il cunosteam noi bihorenii si aradenii, il cunosteau si bucurestenii si mai ales Academia Romana care i-a premiat cartile. A fost un predicator de performanta la catedrala din Arad si oriunde il chemau rosturile Bisericii. La catedrala credinciosii si studentii ar fi fost in stare sa reproduca predica lui din ziua aceea.

La Academia Teologica, catedra lui se transformase in amvon; avea si o voce baritonala care te cucerea. Douazeci de stilouri asterneau pe caiet toata lectia din ziua aceea. Fizic era o figura impunatoare de barbat, fata incadrata de barba, arata ca un cap de efigie, era generos si comunicativ, de aceea era simpatizat de toti.

Era mot, de la radacina, de pe valea Crisului Alb, poate ca si aceasta i-a dat destinul inalt pe care l-a avut. La manifestari si diferite ocazii, il invitau unii si altii:

- Parinte, canta-ne ceva din ale Iancului!

Si canta taraganat si duios si te ducea pe meleagurile Iancului si ale lui Horea in vremile de vrednicie ale motilor.

Scria cu duh deosebit despre cele sfinte a lui Dumnezeu si despre cele vrednice de istorie ale neamului nostru. Eu l-am luat ca mentor duhovnicesc in viata mea de preot si pastor de suflete, pe unde am trecut. De aceea era asa de cunoscut de multi si in lumea ortodoxa si la celelalte confesiuni. In Aiud si in cellelalte inchisori era cunoscut pentru expunerile si textele biblice pe care le transmitea pe banda mintii mai ales la cei tineri. In Aiud eru fete inalte din alte confesiuni dar nimeni nu avea popularitatea: parintelui Staniloae, a ieromonahului Anania si a parintelui Ilarion Felea, toti fiind in Aiud la ora aceea. Cand moare cineva afara, vin toti cei dragi si-l petrec dupa toata randuiala crestineasca. Pe parintele Felea l-am petrecut, cu sufletele noi “fratii si rudeniile lui” de idealuri si suferinta. N-a fost batran dar a murit pentru ca nu I s-a dat asistenta medicala, asa “se planifica” in puscariile comuniste.

Oamenii, respective noi detinutii, am urmarit mersul bolnavului pana a inchis ochii.

Afland vestea mutarii sale la Domnul, am sta de veghe doua seri, pana l-au dus la groapa la “trei plopi”, cimitirul detinutilor politici. A doua seara au si dat alarma cei de jos de langa morga, unde era mortul: - Acuma il duce la groapa pe parintele Felea!

Intr-adevar, se auzea o caruta, o drosca brasoveana, trasa de un cal cu doi gardieni pe capra ducandu-I sicriul. Erau trei porti pana la poarta principala si in linistea noptii se auzea mersul carului. Noi stateam sub patura, era dupa ora 10, ora stingerii, nu ne miscam. Acuma incepea “prohodul”. Toti cei 5000 de prizonieri politici din Aiud, asistati de cei 400 de preoti ortodocsi se rugau dupa randuiala: “Cu sfintii odihneste Doamne sufletul adormitului robului tau Ilarion preotul, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin ci viata fara de sfarsit”. Acestea le rosteau toti chiar daca in celula nu era preot, daca era si preot se facea o randuiala mai dezvoltata, tot sub patura.

Cei de jos ne comunicau ca s-a ajuns la poarta principala, unde se petrecea scena cea mai sinistra: venea ofiterul de serviciu cu o bara ascutita de fier si o infigea in inima mortului sa se convinga “stapanirea” de moartea omului. Ce scena sinistra si lugubra, demna de evul mediu si ea se petrecea in evul modern in era comunista.

Carul funebru se ducea la „Trei plopi”, la cap I se punea un stalp de lemn pe care se batea o tinichea cu numarul matricol din dosarul detinutului. Dupa codurile comuniste, atata mai ramanea din viata omului. Cand se incheia prohodul cu cuvintele Amin!- se mai auzeau morsele la perete si calorifer:

- Dumnezeu sa-l ierte, in veci sa fie pomenirea lui!”
(„Telegraful român”, nr. 31-34/1994, p. 4 - Mărturie a pr. Ioan Bardas fost deţinut politic la Închisoarea din Aiud.)