Sfinții 40 de mucenici din Sevastia

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sfinții 40 de mucenici din Sevastia

Sfinții 40 de mucenici din Sevastia au fost un grup de patruzeci de ostași romani care au pătimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, primind martiriul prin zdrobirea oaselor și apoi arderea trupurilor, în anul 320.
Prăznuirea celor 40 de Sfinți Mucenici în Biserica Ortodoxă se face la 9 martie.

Martiriul

Sf. 40 de mucenici din Sevastia, icoană din Creta (Philotheos Scoufos, cca. 1665)

Sevastia (în greacă Σεβάστεια, cunoscut și ca Sebaste) era o veche localitate din Armenia antică (astăzi Sivas, în Turcia). Aici se afla în acel timp Legiunea a XII-a Fulminata („Legio duodecima Fulminata”), a cărei garnizoană se afla la Melitene, în Asia Mică.

Cei patruzeci de mucenici din Sevastia Armeniei erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman păgân Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. Aflând despre credința lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de opt zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei patruzeci a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un alt soldat. În acea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Trupurile lor au fost arse, iar cenușa și oasele aruncate în lac.

Dupa trei zile, Sfinții Mucenici s-au arătat episcopului Petre, cerându-i să-i scoată din apă. Creștinii au scos rămășițele și le-au îngropat cu mare cinste.

Numele celor patruzeci de Sfinți Mucenici, așa cum s-au păstrat în scrierile creștine timpurii, sunt: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton, Aglaie.

Moaște

Moaștele celor 40 de mucenici din Sevastia Armeniei sunt răspândite la diverse mănăstiri și biserici din spațiul ortodox.

Osemintele celor 40 de mucenici din Sevastia, câte au mai rămas în urma arderii, au fost găsite în prima jumătate a secolului al V-lea de Sfânta și drept-credincioasa Pulcheria Împărăteasa, fiica împăratului Arcadie și sora împăratului Teodosie al II-lea, într-o capelă subterană aflată în afara zidurilor Constantinopolului, acolo unde fusese odinioară casa și grădina unei diaconițe numite Eusebia și deasupra căreia se construise o biserică mai nouă și mai mare.[1]

Părticele din sfintele moaște ale celor patruzeci de mucenici se găsesc și la Mănăstirea Antim din București.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Pentru durerile pe care sfinții le-au pătimit pentru Tine, milostiv fii, Doamne, și Te rugăm, vindecă toate durerile noastre, Iubitorule de oameni.

Alt tropar, glasul 1:

Purtătorilor de chinuri, cinstiți patruzeci de ostași ai lui Hristos, prin foc și apă ați trecut și v-ați arătat împreună-locuitori cu îngerii. Cu care rugați-vă lui Hristos, pentru cei ce vă laudă pe voi cu credință. Slavă Celui ce v-a dat vouă tărie; slavă Celui ce v-a încununat pe voi; slavă Celui ce a dăruit prin voi tuturor tămăduiri.

Condac, glasul al 6-lea:

Toată oștirea lumii părăsind-o, de Stăpânul cel din ceruri v-ați lipit, purtătorilor de biruință ai Domnului, sfinților patruzeci. Că prin foc și apă trecând, fericiților, după vrednicie ați primit mărire din ceruri și mulțime de cununi.

Tradiții

Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de mucenici din Sevastia, suprapunându-se peste începerea anului agricol tradițional, a generat o sărbătoare tradițională românească: Mucenicii sau Măcinicii. În această zi, se trece la curățenia gospodăriei, dându-se foc gunoaielor strânse numai cu foc adus din casă, pentru a aduce căldura din casă și afară. În credința populară în ziua mucenicilor se încheie „zilele babelor”, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc „zilelor moșilor”, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, rămase din timpurile păgâne, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru ca să iasă căldura și să intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.

În ziua mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci numiți „mucenici” sau „sfințișori”. În Moldova, aceștia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă. În Muntenia și în Dobrogea, se păstrează aceeași formă antropomorfică a cifrei 8, dar mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici.[2]

Amintirea Sfinților 40 de mucenici a dat loc la anumite obiceiuri populare, constând în pregătirea unor produse alimentare din: făină de grâu - bobul de grâu zdrobit este simbolul morții, dulciuri - ele amintesc bucuria biruinței, și condimente, mai ales scorțișoară - simbol al suferințelor. Pregătite sub formă de opturi, sugerând coroanele oferite martirilor, sau de pâinișoare scufundate într-o compoziție de aspectul apei înghețate, amintind lacul în care au murit ostașii credincioși, ele se consumă în familie și se împart la vecini. Înțelesul adânc și mișcător al acestui obicei este uitat de mult, dar rămâne o dovadă a credinței profunde a strămoșilor noștri și a puterii lor de creație artistică. El este în măsură să exprime legătura strânsă între durerea morții și bucuria învierii cu Cristos, între suferința trecătoare și coroana biruinței ce ne dăruiește viața cea fără de sfârșit.[3]

Mai există și obiceiul (discutabil) ca bărbații să bea 40 de pahare de vin în cinstea celor 40 de Sfinți Mucenici.

Note

  1. Biserica sarbatoreste cei 40 de Mucenici si Mosii de iarna, accesat 9 martie 2013
  2. Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, vol. II., ed. Fundației Culturale Române, București, 1994, pp. 7-29.
  3. ProFamilia.ro - Adaptare după „Viețile Sfinților”, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București

Surse

Legături externe