Îndumnezeire

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză! Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Îndumnezeirea (în engleză "deification," "divinization") este procesul prin care un adorator se eliberează de hamártía ("lipsit de particularităţi"), unindu-se cu Dumnezeu, începând cu viaţa aceasta şi desăvârşind-o după învierea trupului. Pentru creştinii ortodocşi, Îndumnezeirea (a se vedea 2 Pet. 1:4) este mântuire. Îndumnezeirea presupune că încă de la început, oamenii au fost creaţi pentru a conlucta în Viaţă şi în Natură cu Sfânta Treime deplină. Aşadar, un copil sau un adult adorator este salvat din starea de lipsit de sfinţenie (hamartía — care nu trebuie să fie confundată cu hamártēma “păcat”) pentru participarea la Viaţa (zōé, nu simpla bíos) Treimii — care este nesfârşită.

Aceasta nu trebuie să fie confundată cu învăţătura eretică (apothéōsis) - "Îndumnezeirea în Firea lui Dumnezeu", care nu poate fi împărtăşită.

Teologia ortodoxă

Declaraţia Sfântului Atanasie din Alexandria: "Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca noi să ne facem Dumnezeu " rezumă foarte frumos acest concept. În II Petru 1:4 se spune că noi trebuie să devenim " . . . partakers of divine nature." Atanasie măreşte semnificaţia acestui vers atunci când spune că Îndumnezeirea este "devenirea prin har ceea ce Dumnezeu este prin natură" (De Incarnatione, I). Ceea ce altfel ar părea absurd, omul căzut, păcătos poate deveni sfânt aşa cum Dumnezeu este sfânt, lucru posibil prin Iisus Hristos, care este Dumnezeu întrupat. În mod natural, afirmaţia de căpătâi a creştinilor cum că Dumnezeu este Unul, stabileşte o limită absolută a înţelesului Îndumnezeirii – nu este posibil pentru nici un fel de fiinţă creată să devină, ontologic, Dumnezeu sau chiar un alt dumnezeu.

Prin teorie, cunoaşterea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, fiinţele umane ajung la cunoaşterea şi experimentarea a ceea ce înseamnă să fii om deplin (imaginea creată a lui Dumnezeu); prin comuniunea lor cu Iisus Hristos, Dumnezeu se revelează El Însuşi rasei umane, pentru ca ei să împlinească tot ceea ce este Dumnezeu în cunoaştere, dreptate şi sfinţenie. De asemenea, Îndumnezeirea afirmă restaurarea deplină a tuturor oamenilor (şi a întregii creaţii), ca principiu. Acest lucru se bazează pe înţelegerea pocăinţa pusă înaintea a orice de către Sfântul Ireneu de Lyons, numită "recapitulare."

Pentru mulţi părinţi, îndumnezeirea merge dincolo de simpla restaurare a oamenilor la starea lor de dinainte deCăderea lui Adam şi Eva, propovăduind că deoarece Hristos a unit natura umană cu cea divină în persoana Sa, acum este posibil pentru cineva să experimenteze o relaţie cu Dumnezeu mai apropiată decât cea a lui Adam şi a Evei, experimentată în Grădina Raiului, şi aceşti oameni pot deveni mai asemenea lui Dumnezeu decât erau la vremea aceea Adam şi Eva. Unii teologi ortodocşi merg mai departe şi afirmă că Iisus s-ar fi întrupat fie şi numai pentru acest singur motiv, chiar dacă Adam şi Eva nu ar fi păcătuit niciodată.

Toată umanitatea este pe deplin restaurată la potenţialul maxim de umanitate deoarece Fiul lui Dumnezeu a luat El Însuşi natura umană prin naşterea Sa din fecioară, şi, de asemenea, a luat asupra Sa suferinţa datorată păcatului (deşi El Însuşi nu este un om păcătos ci este Dumnezeu neschimbat în fiinţa Sa). În Hristos, cele două naturi umană şi divină nu sunt două persoane ci una singură; astfel, prin Hristos s-a făcut unirea dintre Dumnezeu şi întreaga umanitate. Deci, Dumnezeu cel Sfânt şi omul cel păcătos sunt împăcate, în principiu, în omul fără de păcate Iisus Hristos. (A se vedea rugăciunea lui Hristos din Ioan.)

Această împăcare devine actuală prin lupta (podvig în rusă) pentru conformarea cu modelul lui Hristos. Fără luptă, exemplu, nu există credinţă reală; credinţa duce la acţiune, fără de care este moartă. One must unite will, thought and action to God's will, His thoughts and His actions. A person must fashion his life to be a mirror, a true likeness of God. More than that, since God and humanity are more than a similarity in Christ but rather a true union, Christians' lives are more than mere imitation and are rather a union with the life of God Himself: so that, the one who is working out salvation, is united with God working within the penitent both to will and to do that which pleases God. Gregory Palamas affirmed the possibility of humanity's union with God in His energies, while also affirming that because of God's transcendence and utter otherness, it is impossible for any person or other creature to know or to be united with God's essence. Yet through faith we can attain phronema, an understanding of the faith of the Church.

The journey towards theosis includes many forms of praxis. Living in the community of the church and partaking regularly of the sacraments, and especially the Eucharist, is taken for granted. Also important is cultivating "prayer of the heart", and prayer that never ceases, as Paul exhorts the Thessalonians (1 and 2). This unceasing prayer of the heart is a dominant theme in the writings of the Fathers, especially in those collected in the Philokalia.

A se vedea şi: Părinţii deşertului, Isihasm, Maxim Mărturisitorul, Monahism

Consideraţii comparative

Îndumnzeirea în Apusul creştin

Although the doctrine of theosis came to be neglected in the Western Church, it was clearly taught in the Roman Catholic tradition as late as the 13th century by Thomas Aquinas, who taught that "full participation in divinity which is humankind's true beatitude and the destiny of human life" (Summa Theologiae 3.1.2).

Utilizarea protestantă a termenului "îndumnezeire"

In addition to the strong currents of theosis in early and some contemporary Catholic theology, one can find it as a recurring theme within Anglicanism: in Lancelot Andrewes (17th c.), the hymnody of John and Charles Wesley (18th c.), Edward B. Pusey (19th c.), and A. M. Allchin and E. Charles Miller (20th c.). The Finnish school of Lutheranism led by Tuomo Mannermaa argues that Martin Luther's understood justification to mean theosis.

Theosis as a concept is used among Methodists [1] especially in relation to the pietist movement and in the distinctive Protestant doctrine of entire sanctification which teaches, in summary, that it is the Christian's goal, in principle possible to achieve, to live without any sin. In 1311 the Council of Vienne declared this notion, "that man in this present life can acquire so great and such a degree of perfection that he will be rendered inwardly sinless, and that he will not be able to advance farther in grace" (Denziger §471), to be a heresy. Instead of theosis, sanctification, being set apart or made holy, is the term that is used more in Protestant theology. Specifically, progressive sanctification is the term that is used for the ongoing work of the Holy Spirit, whereby an individual is made more holy.

The Protestant conceptions of praxis, phronema, ascetical theology, and sacraments are quite different from Catholic and Orthodox understandings, but the use of the term theosis may illustrate a commonality of objective or hope.

Îndumnezeirea în Mormonism

The doctrine of theosis or deification in The Church of Jesus Christ of Latter-day Saints differs significantly from the theosis of Orthodox Christianity. In Mormonism it is usually referred to as exaltation or eternal life. While the primary focus of Mormonism is on the atonement of Jesus Christ, the reason for the atonement is exaltation which goes beyond mere salvation. All men will be saved from sin and death, but only those who are sufficiently obedient and accept the atonement of Jesus Christ before the judgment will be exalted. One popular Mormon quote, coined by the early Mormon "disciple" Lorenzo Snow in 1837, is "As man now is, God once was; As God now is, man may be."[2] The teaching was taught first by Joseph Smith while pointing to John 5:19 of the New Testament, "God himself, the Father of us all, dwelt on an earth, the same as Jesus Christ himself did." (Teachings of the Prophet Joseph Smith, pp. 345-46).

In the Mormon Book of Moses 1:39 God tells Moses, "this is my work and my glory—to bring to pass the immortality and eternal life of man." In that chapter God shows Moses a vision depicting some of God's vast creations including a vast number of worlds created for other people—a sampling of what God created in the past and what he will continue to do forever. Each world was prepared and peopled by God for the purpose of bringing to pass the immortality and eternal life of humankind. By immortality is meant personal resurrection so that each individual can continue to enjoy a perfect, physical body forever. By eternal life is meant becoming like God both in terms of holiness or godliness and in glory. It is commonly believed by members of the Church that, like God, an exalted human being is empowered with the privilege to create worlds and people in an endless process of exalting humankind.

Of all the Mormon doctrines including polygamy, critics generally deem this doctrine the most offensive or even blasphemous. Some Mormons argue that even assuming mainstream Christianity's definition of God's omnipotence and omnibenevolence, not only can God exalt mortal man, but God must do so. The argument is that if God is all-powerful, then God is capable of exalting man, and if God is all-good, then God should or must exalt man. They also point to comments by Christ and Psalmists among others that refer to the Divine nature and potential of humans as children of God. Some Mormons also suggest that discussions of theosis by early Church Fathers show an early belief in the Mormon concept of deification, although they disagree with much of the other theology of the same Church fathers, most notably the doctrine of the Trinity.

The Mormons' belief differs with the Orthodox belief in deification because the Latter-Day Saints believe that the core being of each individual, the "intelligence" which existed before becoming a spirit son or daughter, is uncreated or eternal. Orthodox deification always acknowledges a timeless Creator versus a finite creature who has been glorified by the grace of God. The Mormons are clear promoters of henotheism, and the Church Fathers have absolutely no commonality with their view.

A se vedea

• Soteriologie

Lucrări publicate

• Stavropoulos, Archimandrite Christoforos. Partakers of Divine Nature. trans. by Stanley S. Harakas (ISBN 0937032093) [3]
• Kärkkäinen, Veli-Matti. One With God: Salvation As Deification And Justification. (ISBN 0814629717)
• Alexander, Donald L., ed. Christian Spirituality: Five Views of Sanctification. (ISBN 0830812784) This is a Protestant text from InterVarsity that does not directly address the Orthodox theology of theosis.
• Gundry, Stanley, ed. Five Views on Sanctification. (ISBN 0310212693) This is a Protestant text from Zondervan that does not directly address the Orthodox theology of theosis.
• Williams, A. N. The Ground of Union: Deification in Aquinas and Palamas. (ISBN 0195124367)
• Allchin, A.M. Participation in God: A Forgotten Strand in Anglican Tradition. (ISBN 0819214086)
• Mannermaa, Tuomo. Christ Present in Faith: Luther's View of Justification. (A literal translation would be: In Faith Itself Christ is Really Present: The Point of Intersection Between Lutheran and Orthodox Theology.) (ISBN 0800637119)

Legături externe

• Theosis - Achieving Your Potential In Christ by Fr. Anthony M. Coniaris
• Energy in the New Testament and in Later Theology by Dr. Athanasios Bailey, Orchid Land Publications.
• Deification - online issue of Affirmation & Critique devoted entirely to the topic of theosis
• The Divinization of the Christian According to the Greek Fathers, by Gules Gross (ISBN 0736316000)
• Q&A: About Orthodox Theosis
• Theosis and the Work of Christ: A beginner's introduction to the thought of Clement of Alexandria
• "Theosis"--What does the word mean and what does it not mean? - message by Dn. E. Danial Doss
• Theosis in the writings of St Athanasius of Alexandria
• Norman Russell: "Partakers of the Divine Nature" (2 Peter 1:4) in the Byzantine Tradition - From the hommage to Joan Hussey ΚΑΘΗΓΗΤΡΙΑ, Porphyrogenitus Publ., Camberley UK, 1998