Legea lui Moise

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Țara Sfântă și Iudaismul
în timpul Mântuitorului
Curente religioase și partide politice
SaducheiiFariseii
EsenieniiZeloțiiIrodienii
Instituții
Sanhedrinul - Marele Preot
Templul din Ierusalim
Legea lui Moise
Oameni
Irod cel MareArhelauIrod Antipa
Irod Agripa al II-lea
Pilat din Pont
AnnaCaiafa
Iosif din ArimateeaFariseul Nicodim
Femeile mironosițe
Fotini samarineanca
Mariamna - Irodiada
Locuri
Ierusalim
BetleemNazaret
GalileeaMuntele TaborMarea Galileei
BetaniaGhetsimaniMuntele Măslinilor
Golgota
SamariaIerihon
Cezareea
Editați această casetă

Legea lui Moise, sau uneori simplu Legea (în Biblie) sau Legea veche sau Legea Vechiului Testament, se referă la un ansamblu de porunci morale, ceremoniale și civile, pe care Dumnezeu le-a dat poporului ales în Vechiul Testament („fiii lui Israel”), în principal prin Proorocul Moise, pentru a întreține legătura poporului ales cu Dumnezeul cel Adevărat și a-l pregăti pentru răscumpărarea care a venit prin Hristos.

Pentru creștini Legea veche este o „umbră a bunurilor viitoare” (Evrei 10, 1) și de aceea ei vorbesc despre „Legea nouă”, legea Noului Testament, legea duhovnicească, legea harului.

Terminologie

Sintagma „Legea lui Moise” (în greacă în Septuaginta νόμος Μωυσῆ, nómos Mōusē) apare pentru prima dată în Biblie în Cartea lui Iosua Navi 8, 30–32: „30. Atunci Iosua a înălţat jertfelnic Domnului Dumnezeului lui Israel pe Muntele Ebal, 31. Cum poruncise Moise, sluga Domnului, fiilor lui Israel, şi de care este scris în legea lui Moise; jertfelnicul era din pietre întregi, asupra cărora nimeni n-a ridicat unealtă de fier şi el au adus pe el ardere de tot Domnului şi au făcut jertfe de împăcare. 32. Şi a scris Iosua acolo din nou pe pietre legea pe care Moise o scrisese înaintea fiilor lui Israel.”

Apoi sintagma apare ca atare de 15 ori în Vechiul Testament și de 7 ori în Noul Testament (și apoi de nenumărate ori în literatura rabinică și în scrierile Sfinților Părinți).

Conținutul Legii lui Moise

Deși Pentateuhul este în mod obișnuit numit și „Legea”, conținutul propriu-zis al „Legii lui Moise” se găsește în diferite pasaje din Cartea Ieșirii, Cartea Leviticului și Cartea Numerilor, și apoi reiterat și adăugat în Cartea Deuteronomului. Legea lui Moise cuprinde:

Legea veche și Legea Nouă

Poruncile ceremoniale, cultul religios al poporului evreu, care doar preînchipuiau lucrarea mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos, fiind – cum spune Sfânta Scriptură – numai “umbra bunurilor viitoare” (Evr. 10, 1), au încetat odată cu venirea Mântuitorului.

În privința lor, Mărturisirea de credință a Bisericii Ortodoxe spune: “După cum umbra se retrage când sosește adevărul, tot așa au trecut și ele, și creștinii nu au îndatorirea să le împlinească”[1]. Tot așa au încetat și poruncile civile, fiindcă ele priveau numai buna ocârmuire a poporului evreu, al cărui stat a fost distrus de poporul roman, la anul 70 după Hristos, și nu au fost reluate după reînființarea statului Israel în 1948.

Legea morală a Vechiului Testament și Decalogul

Au rămas însă poruncile morale, care formează pentru creștini partea cea mai însemnată a legii Vechiului Testament. Acestea au fost descoperite de Dumnezeu treptat, prin diferiți aleși ai Lui și îndeosebi prin poruncile date lui Moise. Legea morală a Vechiului Testament este cuprinsă pe scurt în cele 10 porunci dumnezeiești – Decalogul – descoperite de Dumnezeu lui Moise, pe muntele Sinai (Ieșire 20).

Poruncile au fost scrise de însuși Dumnezeu, pe două table de piatră. Prima tablă cuprinde cele dintâi patru porunci, despre datoriile către Dumnezeu, iar a doua tablă cuprinde celelalte șase porunci, despre datoriile față de aproapele. Legea morală a Vechiului Testament începe, deci, cu Dumnezeu și cu datoria de a-L iubi, și se încheie cu pofta rea a inimii și cu datoria de a nu o lăsa să prindă stăpânire în om. Cu aceasta se spune că toată plinirea legii pleacă din dragostea către Dumnezeu, iar călcarea ei, din pofta rea a inimii care uită de Dumnezeu.

Decalogul este cea dintâi lege scrisă a Vechiului Testament și, totodată, cea mai înaltă lege morală dată până la Domnul nostru Iisus Hristos. Ea rămâne valabilă pentru toate timpurile, fiindcă cele 10 porunci sunt poruncile legii firești, pe care Dumnezeu le aduce la cunoștința credincioșilor într-un chip mai limpede și mai hotărât.

Cele 10 porunci stau la temelia vieții morale a creștinului? Da. De aceea, pentru a ști cum să-și întocmească viața potrivit voinței lui Dumnezeu, pentru a-și câștiga mântuirea, creștinul trebuie să cunoască și să păzească cele 10 porunci. Tânărului care întrebase pe Mântuitorul ce să facă pentru ca să dobândească viața de veci, Mântuitorul îi răspunde: “De vrei să intri în viață, păzește poruncile” (Matei 19, 17). Înțelegerea bună a celor 10 porunci se poate câștiga, însă, numai privindu-le în lumina desăvârșită a Noului Testament, adică în lumina legii morale evanghelice sau creștine. De aceea, înainte de a trece la tâlcuirea celor 10 porunci, e nevoie să cunoaștem legea morală a Noului Testament.[2]

Surse

Note

  1. Mărturisirea de credință a Bisericii Ortodoxe, Partea a treia, răspuns la întrebarea 47, trad. de Alexandru Elian, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1981, p. 163
  2. Catehism Ortodox - https://ortodoxiatinerilor.ro/catehism/ce-cuprinde-legea-vechiului-testament/