Episcop

Acest articol face parte din seria Cler

Ordinele mari

Episcop – Preot – Diacon

Ordinele mici

Subdiacon – Citeț Cantor – Acolit

Ordine dispărute

Horepiscop – Exorcist Paznicul ușii – Diaconiță

Titluri episcopale

Patriarh – Catolicos Arhiepiscop – Mitropolit Vicar – Titular

Titluri preoțești

Protopop – Paroh Protosinghel – Sachelar Iconom – Iconom stavrofor

Titluri diaconale

Arhidiacon Protodiacon – Ierodiacon

Titluri monahale

Arhimandrit Stareț – Egumen – Econom

Adiacente

Hirotonie – Axios Veșminte Formule de adresare Distincții bisericești Exarh – Vicar

Editați această casetă

Episcopul (gr. Επίσκοπος sau episkopos; lat. episcopus), sau episcopatul ori arhieria, este prima și cea mai înaltă treaptă a clerului slujitor în Biserica Ortodoxă. El este următor / succesor Apostolilor în slujirea și ocârmuirea Bisericii. Episcopii slujesc εις τόπον και τύπον Χριστού (gr.: în locul și ca tip/imagine vie a lui Hristos) în Biserică.

Un episcop eparhiot este responsabil peste toate parohiile din eparhia sa. Întreaga autoritate sacramentală și bisericească a clericilor dintr-o eparhie (preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți etc.) vine de la episcopul lor. De aceea este este pomenit la fiecare slujbă și niciuna din sfintele slujbe nu poate fi săvârșită în afara harului și binecuvântării episcopului. Sfântul Ignatie Teoforul merge până acolo încât spune că "cine lucrează fără episcop, împlinește lucrarea diavolului".

Înțelegerea episcopatului

Din punct de vedere liturgic, toți arhiereii sunt absolut egali ca putere harismatică sau sacramentală, indiferent de funcțiunile administrative sau onorifice pe care le pot avea, adică fie că sunt simpli arhierei (vicari sau locotenenți), episcopi în funcțiune, arhiepiscopi sau mitropoliți, patriarhi etc. Ei au moștenit drepturile și puterile prin succesiunea neîntreruptă a hirotoniei de la Sfinții Apostoli, ai căror urmași direcți sunt. Episcopii au dreptul și puterea de a săvârși toate sfintele slujbe și toate lucrările sfinte ale cultului, fără nici o excepție, precum și dreptul de a transmite, prin hirotonie, această putere, fie întreagă – ca la arhierei -, fie parțială, celorlalte două trepte subordonate lor, adică preoților și diaconilor. Cele mai multe dintre funcțiunile liturgice ale episcopilor pot fi trecute, prin hirotonie, preoților; pe altele, care sunt fundamentale pentru viața liturgică a Bisericii, episcopii le-au păstrat exclusiv pentru ei înșiși, și anume: sfințirea Sfântului și Marelui Mir, hirotonia clericilor și sfințirea bisericilor și a antimiselor (sfințirea bisericilor o pot face în vremurile mai noi și anumiți preoți sau arhimandriți, cu delegația expresă a episcopului, de la caz la caz).

Ca și în trecut, arhiereul este și astăzi, de drept, înainte-stătător sau protosul (cel dintâi în slujire) oricărei adunări de cult la care ia parte, indiferent dacă slujește sau nu. În această calitate îi sunt rezervate anumite acte și formule liturgice, îndeosebi cele pentru binecuvântare (ca de exemplu: urarea "Pace tuturor"), pe care le rostește chiar atunci când nu slujește, ci doar asistă la serviciul divin.

În exercițiul funcțiunii lui liturgice, adică în timpul slujirii, arhiereul reprezintă pe Mântuitorul Însuși, ca mare preot sau arhiereu; de aceea, el slujește de obicei cu fast și solemnitate, numai în sobor, adică însoțit și ajutat de preoți și diaconi, precum și de membri ai clerului inferior. Deținând însă deplinătatea puterii slujitoare, arhiereul poate sluji și singur, atunci când voiește, când se află în situații excepționale, sau când nu dispune de preoți și diaconi (ca de exemplu în călătorie, pe câmpul de război, când este singur în chilia sa etc).

El dă binecuvântarea asupra credincioșilor cu amândouă mâinile, după exemplul Mântuitorului (vezi Luca 14, 50) și are dreptul de a fi pomenit la ectenii și în diferite momente din sfintele slujbe, în cuprinsul eparhiei pe care o păstorește, iar în alte eparhii numai acolo unde slujește sau asistă la serviciul divin din biserică.

Tot arhiereilor – individual sau adunați în sinoade – le aparține dreptul de a supraveghea săvârșirea corectă a cultului și de a lua hotărâri privitoare la rânduiala serviciilor divine în eparhiile respective.

Hirotonirea întru episcop

Arhiereul este hirotonit de mai mulți arhierei (doi sau trei).

Atât practica ortodoxă, cât și practica abuzivă a hirotonirii episcopilor, se sprijină pe Canonul 1 Apostolic, care spune că un episcop să fie hirotonit de doi sau trei episcopi . Pornind de la acest canon, atât în Biserica Ortodoxă cât și în cea catolică, s-au propagat multe schisme. Fiecare grupuscul schismatic a făcut eforturi să scoată ca din pământ doi sau trei episcopi ne-caterisiți, care să le hirotonească un altul, și astfel să obțină "continuitatea apostolică", într-o logică omenească, neteologică și de cele mai multe ori perversă.

În fapt, practica ortodoxă de aproape 2000 de ani cu privire la hirotonirea unui nou episcop este aceasta:
Un episcop este hirotonit de doi sau trei dintre episcopii riverani (episcopii vecini scaunului pe care îl va ocupa), care sunt de fapt delegați ai Sinodului mitropolitan (al regiunii, care are în frunte un mitropolit sau un primat). Deci cei doi sau trei episcopi nu participă la hirotonire de voia lor, ci reprezintă:

1. semnul că acea hirotonie este cu binecuvântarea Sinodului în care episcopul urmează să se integreze (căci nu există biserică și preot și episcop și parohie ortodoxă dacă nu este integrat/ă unui Sinod ortodox);
2. episcopii vecini erau de multe ori "locum tenens" (înlocuitor al scaunului episcopal vecin vacant) și cunosc situația locului și adeseori erau implicați direct în alegerea noului episcop, deci ei sunt trimiși și pentru aceste motive (la care se adaugă motive de bună-vecinătate și iubire între episcopi, atât de importante pentru armonia lucrării ortodoxe).

Tocmai în virtutea acestei înțelegeri ortodoxe a lucrurilor, canonul 1 apostolic nu a dat o cifră exactă pentru numărul de episcopi necesari hirotonirii, ci a spus "doi sau trei" pentru că nu e în primul rând o chestiune de număr, ci una de împlinire a lucrului în rânduiala ortodoxă a tradiției Părinților, fundamentată pe iubire.

De aceea, practicile de hirotonire de genul celor care se pot vedea la toate grupările și grupusculele schismatice sunt de fapt lovite de nulitate canonică și sunt fără vreo valoare harică. Un act bisericesc trebuie să fie făcut cu binecuvântarea Bisericii lui Hristos (episcopul se referă la sinodul lui, preotul la episcopul lui, credinciosul la preotul și la duhovnicul lui), altminteri nu e decât un soi de "magie albă ortodoxă", ceea ce este o aberație adesea întâlnită în ziua de azi în lumea creștină.

Surse

• Liturgica teoretică – Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda – E.I.B.M.B.O.R., 2002