Subdiacon
Un subdiacon (sub-diacon sau ipodiacon) este cel mai înalt rang din ordinele mici ale clerului Bisericii. Acest rang este mai mare decât cel de citeț și mai mic decât cel de diacon.
Rolul esențial al unui subdiacon este să îl asiste pe episcop în timpul unei Sfinte Liturghii arhierești (o Sfântă Liturghie în care este prezent un episcop care prezidează) la îmbrăcarea acestuia, ține cartea de slujbă, îi duce lucrurile, îi ține dicherul și tricherul etc. Există o slujbă specială pentru hirotesia unui subdiacon, cu toate că în timpurile moderne un acolit sau un citeț poate primi binecuvântare de la episcop ca să se poată îmbrăca și sluji ca subdiacon, fie cu anumite ocazii, fie permanent. Motivul principal pentru aceste practici se găsește în canoane, adică în Canonul Apostolic 26, care interzice diaconilor să se căsătorească după ce au primit hirotesia (la fel ca și diaconii și preoții). Această ultimă stipulare a dus la rezervarea acestei slujbe pentru candidații la preoție, cu toate că aceasta nu este universală.
Cu toate că canoanele spun că subdiaconii nu se pot căsători după hirotesia în subdiaconat, în practica modernă unele Biserici le permit să se căsătorească. (Ca și în cazul altor canoane, felul în care sunt aplicate diferă).
Subdiaconul este îmbrăcat în stihar, cu un orar legat în jurul mijlocului până peste umeri (formând o cruce în X în spate), și cu capetele atârnând în față, petrecute pe sub bucata din jurul mijlocului. Ca și citeții, subdiaconilor li se permite să îmbrace o sutană, cu toate că mulți o poartă doar în timpul slujbei.
Când nu este prezent nici un episcop, un subdiacon va avea rolul acolitului, asistându-l pe preot în timpul slujbei religioase în altar.
Acest articol face parte din seria Cler |
||||||||||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
|