Țara Sfântă
Acest articol face parte din seria Țara Sfântă și Iudaismul în timpul Mântuitorului |
|||
Curente religioase și partide politice | |||
Saducheii – Fariseii | |||
Esenienii – Zeloții – Irodienii | |||
Instituții | |||
Sanhedrinul - Marele Preot Templul din Ierusalim Legea lui Moise | |||
Oameni | |||
Irod cel Mare – Arhelau – Irod Antipa Irod Agripa al II-lea Pilat din Pont Anna – Caiafa Iosif din Arimateea – Fariseul Nicodim Femeile mironosițe Fotini samarineanca Mariamna - Irodiada | |||
Locuri | |||
Ierusalim Betleem – Nazaret Galileea – Muntele Tabor – Marea Galileei Betania – Ghetsimani – Muntele Măslinilor Golgota Samaria – Ierihon Cezareea | |||
Editați această casetă |
Expresia Țara Sfântă (în latină Terra Sancta; în greacă Άγιοι Τόποι) se referă la o regiune geografică situată pe malul estic al Mării Mediterane, unde a luat naștere creștinismul, unde a trăit Mântuitorul Iisus Hristos și a lucrat mântuirea lumii, unde au trăit Apostolii și Biserica primară. Această arie geografică, cunoscută înainte de al Doilea Război Mundial ca Palestina, depășește granițele de astăzi ale Israelului, cuprinzând și zone din vestul Regatului Hașemit al Iordaniei.
Noțiunea iudaică de „Țara Sfântă” cuprinde teritoriul în care au avut loc întâmplările biblice ale izbăvirii poporului ales, așa cum sunt descrise ele descrise în Vechiul Testament. Deși expresia „Țara Sfântă” nu este în mod specific menționată în Vechiul Testament, la autorii biblici ea ar corespunde fie conceptului de pământul făgăduinței, fie la toate locurile și evenimentele legate de poporul lui Israel.
În ultimii 1.500 de ani, puteri persane sau islamice - de etnie arabă și apoi turcă - au cucerit în multe rânduri regiunea, producând distrugeri ale locurilor sfinte creștine și ucigând creștinii în general și monahii în particular. Cruciadele au fost inițiate în evul mediu de către conducătorii spirituali și politici catolici din Europa Occidentală sub pretextul recuperării de sub stăpânirea infidelilor musulmani a locurilor sfinte ale creștinismului. Mai nou, începând cu mijlocul secolului XX, regiunea este teatrul conflictul arabo-israelian, în care creștinii sunt prinși la mijloc.
Cuprins
Țara Sfântă și Locurile sfinte
Dacă Țara Sfântă desemnează o regiune geografică, expresia „Locurile sfinte” sau „Sfintele locuri” (gr. Άγιοι Τόποι; eng. Holy Place) desemnează locuri precise ale lucrării de mântuire a lui Dumnezeu cu omul, cum ar fi, de exemplu: locul nașterii Mântuitorului la Betleem (loc pe care s-a ridicat Biserica Nașterii Domnului), Golgota, locul ungerii cu miruri și mormântul de viața izvorâtor al Domnului (locuri peste care s-a ridicat complexul numit Biserica Învierii Domnului din Ierusalim) etc.
Locuri sfinte și de pelerinaj din Țara Sfântă
Creștinii din Țara Sfântă au păstrat memoria multor locuri sfinte din Palestina și le-au cinstit neîntrerupt, chiar în condițiile în care în primele trei secole după Hristos creștinismul nu era o religie recunoscută în Imperiul Roman (din care făcea parte și Palestina). Abia în secolul al IV-lea, după convertirea împăratului Constantin și a mamei sale, împărăteasa Elena, și după decretul imperial de libertate și recunoaștere a creștinismului ca religie acceptată (lat. recepta) și protejată de împărat (Edictul de la Milan din 313), locurile sfinte ale creștinilor sunt amenajate și puse în evidentă, prin chiar inițiativa împărătesei Elena și a celorlalți împărați creștini.
Ierusalim
Sfânta împărăteasă Elena a venit la Ierusalim în anul 325 și a rămas până în anul 327. În acest răstimp, sfânta Elena a inițiat căutarea și identificarea - pe baza indicațiilor creștinilor trăitori în Țara Sfântă și a memoriei tradiției - mai multor locuri sfinte, moaște și relicve[1], și a construit (sau a inițiat construcția) pe locurile sfinte a mai multe biserici, care au devenit repede locuri de pelerinaj pentru toată creștinătatea.
Complexul Bisericii Sfântului Mormânt
Cea mai importantă descoperire a sfintei Elena la Ierusalim a fost găsirea, în anul 325, a Crucii celei Adevărate și a piroanelor prin care Mântuitorul Iisus Hristos S-a dat la moarte pentru mântuirea omului.
Complexul Bisericii Sfântului Mormânt cuprinde, pe lângă Sfântul Mormânt, Golgota și piatra ungerii cu miruri, și locul unde sfânta Elena a descoperit Crucea cea Adevărată a Mântuitorului.
Note
- ↑ Săpăturile la care sfânta Elena a procedat la Ierusalim pot fi considerate adevărate săpături arheologice, inedite pentru acea epocă.