Mitropolit

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 17 septembrie 2014 18:51, autor: Nick15 (Discuție | contribuții) (+cat)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Mitropolitul este un rang în ierarhia bisericii ortodoxe. Ierarhul care deține acest rang se supune ascultării către patriarhul său și este superior (dar numai din punct de vedere administrativ) episcopilor, stareților și preoților. Așadar, această superioritate este doar administrativă pentru că, în fond, toți ierarhii întâlniți în anumite funcții administrative în cadrul Bisericii sunt episcopi. Nu trebuie uitat faptul că există doar trei trepte ale ierarhiei, și anume: episcop, preot și diacon.

În Bisericile creștine ierarhice, mitropolitul este, în mod tradițional, episcopul unei metropole, adică al unui oraș-capitală a unei provincii eclesiastice sau a unei regiuni, biserica episcopală fiind frecvent o catedrală.

În Bisericile Ortodoxe, semnificația titlului variază. În tradiția greacă, mitropoliții sunt precedați de arhiepiscopi, care sunt de obicei primați. În tradiția slavonă, mitropoliții îi preced pe arhiepiscopi și sunt egali primaților (titlurile coincid sau alternează, de obicei). În nicio tradiție ortodoxă, însă, mitropoliții nu au o putere de supervizare directă asupra episcopilor care le sunt sufragani, având mai mult un rol administrativ. De exemplu, mitropoliții prezidează sinoadele metropolitane.

Astfel, în Biserica Ortodoxă Română, mitropolitul este „conducătorul canonic al unei Mitropolii”, potrivit canoanelor, tradiției bisericești și Statutului BOR. El își păstrează titlul arhiepiscopiei al cărei chiriarh este, la care se adaugă cel al mitropoliei și poartă ca semn distinctive doar o cruce pe culion. Prezidează Sinodul metropolitan și ședințele Sfântului Sinod la care se aleg (arhi)episcopi din eparhiile sufragane ale mitropoliei sale și numește locțiitori în caz de vacanță a scaunelor unor eparhii din cuprinsul mitropoliei; hirotonește ierarhii din eparhia sa (participă inclusiv la hirotonia episcopilor vicari), împreună cu alți ierarhi (în total minimum trei); poate face vizite frățești în cuprinsul eparhiilor dinlăuntrul mitropoliei; convoacă regulat sinaxele stareților și duhovnicilor de la mănăstirile din cuprinsul mitropoliei; prezidează comisiile locale de pictură bisericească; primește sesizări cu privire la ierarhii din mitropolia sa spre a le cerceta și supune spre analiză Sf. Sinod ș.a. (art. 114 din Statutul Bisericii Ortodoxe Române).

Acest articol face parte din seria
Cler
Sinod local Antiohian
Ordinele mari Episcop | Preot | Diacon
Ordinele mici Subdiacon | Citeț | Cantor | Acolit
Ordine dispărute Horepiscop | Exorcist | Paznicul ușii | Diaconiță
Titluri episcopale Patriarh | Catolicos | Mitropolit | Arhiepiscop | Episcop | Vicar | Titular
Titluri preoțești Protopop | Paroh | Protosinghel | Sachelar | Iconom | Iconom stavrofor
Titluri diaconale Arhidiacon | Protodiacon | Ierodiacon
Titluri monahale Arhimandrit | Stareț | Egumen | Econom
Adiacente Hirotonie | Axios | Veșminte | Formule de adresare | Distincții bisericești | Exarh | Vicar
Editați această casetă