Mișcarea Rugul Aprins

Pentru teofania biblică din care este inspirat numele acestei mișcări, a se vedea Rugul Aprins.

Rugul Aprins sau Rugul Aprins al Maicii Domnului a fost o mișcare duhovnicească românească din secolul XX, urmașă a mișcării basiliană cernicane din secolul XIX și a mișcării mistico-ascetică paisiană din secolul XVIII. Pe lângă trăsăturile isihaste și culturale, Rugul Aprins se afla sub prigoană, asemănător creștinilor din catacombe din primele veacuri, mulți membri fiind întemnițați și torturați pentru apartenența la această mișcare. Rugul Aprins a constituit „o mișcare unică în sud-estul Europei”, fiind o grupare în care intelectuali importanți laici luau parte la o educație și trăire isihastă.

Arhimandritul Roman Braga descria Rugul Aprins ca „un fenomen pururea viu în viața neamului românesc”, iar Părintele Romulus Joantă, spunea că mișcarea Rugul Aprins oglindește „tradiția isihastă a poporului roman”. Deși a existat efectiv doar câțiva ani între 1944/1945–1948/1949, din cauza influenței întinse, „ceva s-a transformat în viața intelectualilor din România. Au devenit mai ortodocși, mai conștienți că Neamul Românesc a crescut și s-a dezvoltat în tradiția mânăstirilor, a rugăciunii și a Sfintelor Taine și că tradiția isihastă a existat de la început în poporul român”.

„Să dea Dumnezeu ca țara întreagă să fie un Rug Aprins de rugăciune!”

(Pr. Sofian Boghiu)

Formarea grupului

Context istoric

„Mișcarea Rugului Aprins a fost un vulcan mistic în România, între anii 1945–1948, o reacție a elitei intelectuale într-un moment de criză. Țara era ocupată de trupe sovietice, non-valorile își cereau dreptul în educație și în cultura românească. Mișcarea a început dintr-o strâmtorare, din teama că ne pierdem ca oameni, ca entități spirituale, în lumea aceasta pe care Dumnezeu și-a pus pecetea Ființei Lui. Ne-am trezit deodată în prezența comunismului, acest animal sovietic cu duhori apocaliptice, cu miros de votcă și sudori comisărești, care umpluse țara de afișe, carnavaluri, adunări, presă murdară, prostituție politică, răsturnare de valori. Ne-a apucat groaza că tăvălugul acesta ne va transforma pe toți într-o masă anonimă, informă, fără conștiință proprie și fără responsabilitate. Unde să fugi, dacă nu în adâncul ființei tale? Unde să te închizi, dacă nu în cămările sufletului? Și aici s-a întâmplat minunea: omul, căutându-se pe sine, s-a întâlnit cu Dumnezeu, a intrat în ordinea Duhului.”

(Arhim. Roman Braga)

După ce Legiunea Arhanghelului Mihail și „Frățiile de Cruce” au fost scoase în afara legii în 1941, se punea o întrebare asupra modalității de continuare a luptei anticomuniste creștine. O parte din creștini au continuat să activeze în cadrul Frățiilor și Legiunii în ilegalitate, dar o altă parte din creștini începea să vadă aceste mișcări zadarnice, orientându-se spre o direcție isihastă:

„Pentru a continua lupta împotriva concepției materialiste nu-și mai au rostul metodele folosite de mișcarea legionară pe plan organizatoric, iar singura posibilitate de a lupta împotriva concepțiilor materialiste este cea pe plan religios, iar în cadrul Bisericii cea mai bună pregătire pentru o astfel de luptă se face în monahism.”

(Sandu Tudor către Adrian Făgețeanu în 1947)

Elemente constituente

Pe lângă contextul politic ce solicita un tip de organizație creștină pentru rezistența anticomunistă, alte elemente au fost propuse pentru înțelegerea formării Rugului Aprins.

Mișcarea intelectuală din București

Încă din anii 1920, în București, a fost întemeiată Asociația Studenților Creștini Români (ASCR), ce ținea grupuri de studiu biblic conduse de membri precum Mircea Vulcănescu, Alexandru Mironescu și Paul Sterian, la care mai târziu s-a alăturat și Sandu Tudor, venit din Sfântul Munte la începutul anilor 1930..

Mai târziu, în anii 1940, în București, Mânăstirea Antim devine „un fel de internat al călugărilor care studiau teologia și care la slujbele de la Antim se adunau și făceau acolo o slujbă îngerească... Mai ales la slujbele de seară, se adunau, la vremea aceea, aproape tot Bucureștiul care cugeta.” . Așadar, la Mănăstirea Antim a luat naștere gruparea „Duh și slovă” sub îndrumarea Arhimandritului Iuliu Scriban, un mare profesor de teologie. Din această grupare făceau parte și mireni precum Mircea Vulcănescu, Paul Sterian, Petru Comarnescu, și alții

„Probabil aceasta (Duh și Slovă n. n.) a fost prima formă a ceea ce urma să fie „Rugul Aprins”, tot la Mânăstirea Antim, și cred că ar trebui să o înscriem în preistoria „Rugului Aprins””

(Mit. Antonie Plămădeală)

Momentul Cernăuți

În același timp, în 1943, Sandu Tudor, înainte de călugărie, făcea parte din „Momentul Cernăuți” sau „Șapte zile de priveghere”, un grup cu program isihast unde au luat parte și intelectualii bucureșteni din Antim.

Intelectualii din grupul Duh și Slovă și participanții din Momentul Cernăuți s-au unit prin Sandu Tudor la Antim formând Rugul Aprins.

Înrâurirea rusă

„La Mănăstirea Optina, marii scriitori se duceau pentru sfat. Optima avea mari stareți și duhovnici care mergeau pe linia lui Paisie de la Neamț, deci a rugăciunii isihaste, linia ajunsă la mănăstirile rusești și mai ales acolo, la Optina, ajunsă prin manuscrisele pe care Paisie și cu ai lui, de la Neamț, le traduceau din teologia isihastă, greacă, în rusește, o parte, și în românește altă parte. Ceea ce traduceau în rusește trimiteau la Optina. Așa s-a format acolo un centru spiritual foarte puternic și, care a atras în jurul lui oameni de talia lui Dostoievski, a lui Gogol, a lui Leontiev. În cele din urmă, erau cât pe ce să-l atragă într-acolo și pe Tolstoi care, după cum se știe, a murit chinuit de mari probleme de conștiință.”

(Mit. Antonie Plămădeală)

În urma retragerii armatelor române din Rusia, Mitropolitul Nicolae al III-lea al Rostovului împreună cu un grup de vreo treizeci de preoți și câteva maici s-au refugiat în București, cerând ocrotirea Patriarhului Nicodim, pe care Mitropolitul îl cunoștea de pe vremea când studiaseră amândoi la Academia Petru Movilă din Kiev. Patriarhul i-a repartizat pe preoți la mănăstirea Cernica, iar pe maici la mânăstirea Pasărea. Între timp, Mitropolitul Nicolae moare și este îngropat lângă bisericuța cimitirului mânăstiresc, paraclisul Sfântul Lazăr. În anul 1947 moare și Patriarhul Nicodim. Între preoții ruși era un călugăr îmbunătățit, Părintele Ioan Kulâghin (știut și ca Ivan Străinul). Acesta a venit în România cu două manuscrise rusești, care nu fuseseră tipărite până atunci. Era tot ce putuse el salva din bibliotecă, înainte ca armatele roșii să închidă mânăstirea Valaam și să omoare pe călugări cu topoarele.

Pe Părintele Ioan Kulâghin l-a descoperit Daniil. În momentul în care l-a descoperit Sandu Tudor, „Rugul Aprins” era o mișcare constituită. Sandu Tudor după ce a constatat că a întâlnit un om cu deosebite daruri duhovnicești, l-a invitat la Antim. Interpretul Părintelui Ioan nu era prea învățat. Era un soldat român din Basarabia, duhovnicesc dar puțin instruit. Părintele Ioan nu conferenția. Nu se știa nici ce studii avea. Dar avea Rugăciunea inimii.

„Într-o seară, Părintele Ioan a venit la Rugul Aprins însoțit de un caporal basarabean fugit din armata sovietică, ucenicul lui în cele duhovnicești și translator de limba română. Părintele Ioan Kulâghin a fost un sfânt pentru noi. Avea atâtea cunoștințe în materie de rugăciune, psihologia păcatului și tehnica despătimirii, că puteai să stai nopți întregi ascultându-l. Manuscrisele au fost imediat traduse și multiplicate la mașina de scris, șapirografiate în secret și răspândite în mii de exemplare. Noi vorbim prea mult de «samizdatul rusesc», uitând că în România, în toată perioada comunistă, cărțile de mistică și asceză, de rugăciuni și viețile sfinților circulau în secret, fiind urmărite de Securitate pentru a fi distruse, iar posesorii lor erau amenințați cu închisoarea.”

(Arhim. Roman Braga)

Împreună cu Părintele Daniil au inițiat un procedeu de transmitere a Rugăciunii minții probabil folosit în spiritualitatea rusească. Se făceau rugăciunile începătoare și apoi se dădea o binecuvântare specială de rostire a Rugăciunii minții, cu povețe practice: cum să zică, în ce poziție, de câte ori. La acest ritual participa Părintele Daniil, Părintele Ioan, iar transmițătorul binecuvântării și drept traducător nu mai era soldatul basarabean Leontie, poate călugăr după nume, ci părintele Gheorghe Roșca, un preot basarabean de înaltă ținută duhovnicească, participant și el la conferințele de la Antim.

Soarta preoților ruși refugiați la Mânăstirea Cernica a fost tragică. La sfârșitul anului 1947 au fost arestați și deferiți tribunalelor armatei sovietice, care i-au judecat sumar pentru crimă de înaltă trădare și i-au condamnat la moarte. Pe Părintele Ioan și pe ucenicul său, caporalul basarabean, i-au deportat în Siberia. Câteva cărți poștale au mai sosit pe adresa Profesorului Alexandru Mironescu. Apoi s-a așternut tăcerea. Am înțeles că bătrânul duhovnic Ioan Kulâghin a murit, iar despre caporalul basarabean nu am aflat nimic.

Părintele Ioan a fost unul din ultimii mari duhovnici de la Optina lui Dostoievski.

Traducerea Filocaliei

La aceste influențe se adăuga și eforturile de traducere a Filocaliei făcute de Dumitru Stăniloae care și el va face parte din gruparea Rugul Aprins.

„La Facultatea de Teologie din București, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae începuse un curs de Mistică Ortodoxă, care formează astăzi materia volumului trei al Teologiei Morale Ortodoxe. Acel curs, împreună cu Filocalia, ne-au surprins. Era tot ce ne lipsea nouă la vremea aceea. Ele formau o gnoză perfectă, un sistem antropologic bazat pe jurnalele de rugăciune, adică pe experiența Sfinților Părinți din răsărit, despre arta coborârii în noi și întâlnirea intimă cu Dumnezeu în punctul ontologic al ființei noastre, care este de fapt și centrul personalității omului; disciplina respirației în rugăciune, controlul câmpului emoțional, introducerea minții în inimă, până la vederea Luminii necreate, prin practica «Rugăciunii lui Iisus». Sfinții Părinți numeau această disciplină isihasm și este veche de când creștinismul. Duhovnicii au păstrat un secret asupra acestei arte, pe care au transmis-o cu economie, cu inițieri speciale, din părinte în fiu duhovnicesc. Pentru grupul de la Antim, însă, isihasmul era metoda de vindecare a nebuniei omului modern, a cărui dramă este fuga de sine, fuga de o confruntare cu Dumnezeu și amețeala cu mirajul lucrurilor din afară. După misticii răsăriteni, ieșirea din rai este egală cu ieșirea din tine însuți.”

(Arhim. Roman Braga)

Înființarea

„„Rugul aprins” nu era o asociație. La mănăstirea Antim era centrul. „Rugul aprins” nu a fost o asociație formală, deși a fost încorporată mai târziu. El a apărut din niște necesități spirituale între 1944, când rușii au năvălit în țară și 1948, când s-a format primul guvern comunist. Noi am trăit o epocă de răsturnare a valorilor, o confuzie totală. Nu știam politic ce va fi, atunci intelectualii de la Universitatea București s-au strâns: profesorul Bota, Alexandru Mironescu care a introdus catedra de filozofie a științelor, Vasile Voiculescu, poetul, care a fost și doctor la Palatul regal, Paul Stelian, un poet, părintele Stăniloae, care a fost mentorul nostru, părintele Benedict Ghiuș, un intelectual.”

(Arhim. Roman Braga)

Cândva după război în jurul anului 1945 „Rugul Aprins” ia ființă odată ce Sandu Tudor unește isihasmul din Cernăuți cu mișcarea cultural-intelectuală din Antim.

Roman Braga își amintește că întocmai ca Sfântul Simeon Noul Teolog, Sandu Tudor și-a construit o chilie sub clopote, în care se intra pe brânci. „Acolo a fost primul sediu al Asociației Ortodoxe „Rugul Aprins”. Mai târziu, prin bunăvoința starețului, Arhimandritul Vasile Vasilachi, grupul de studiu, conferințe și practică a rugăciunii inimii, s-a mutat în biblioteca mânăstirii”.

„Conferințele pe care le-a organizat la Antim, se țineau în biblioteca Mânăstirii, cea care peste ani va deveni biroul episcopului-vicar patriarhal, pe care zece ani aveam să-l ocup chiar eu”

(Mit. Antonie Plămădeală)

Grupul care s-a format treptat la Antim a fost chiar înregistrat în 1946 ca asociație cu caracter cultural, sub denumirea de „Rugul Aprins al Maicii Domnului” și a activat legal până în 1948.

Alte mișcări spirituale

Antonie Plămădeală spune că mai erau alte două mișcări duhovnicești ce „conturează trăsăturile unei spiritualități care a acoperit prin ei, prin duhovnicii lor și prin ucenicii lor, a doua jumătate a secolului XX românesc”:

• Mișcarea de la Sâmbăta de Sus, de la Mânăstirea „Brâncoveanu”, Făgăraș, mutată apoi la Mânăstirea Prislop. Acestea au fost inițiate și dezvoltate de Părintele Arsenie Boca. La Sâmbăta, Părintele Stăniloae a început traducerea Filocaliei.
• Mișcarea de la Mânăstirea Slatina din Moldova, mutată apoi la Mânăstirea Sihăstria, astăzi numai la Mânăstirea Sihăstria, inițiată și continuată de Părintele Arhim. Cleopa Ilie.

Semnificația numelui

Mitropolitul Antonie Plămădeală furnizează următoarea explicație:

Dar de ce „Rugul Aprins”?

Se știe că termenul îl găsim în Vechiul Testament. Era un rug pe care l-a văzut Moise în pustie. Acesta ardea, dar nu se mistuia, adică nu se termina de ars și nu prefăcea rugul în cenușă. Așadar, dintr-o dată, simbolul duratei creștine chiar sub foc, sub focul nenorocirilor venite peste poporul român din Răsăritul ateu, în cazul nostru.

Esența de principiu a „Rugului Aprins” aceasta a fost: îndumnezeirea omului prin rugăciunea continuă a numelui lui Iisus.

Arhimandritul Roman Braga adaugă următoarele:

Denumirea de Rugul Aprins a fost aleasă nu numai pentru că este un simbol clasic al Maicii Domnului, ci, mai ales, pentru că Maica Domnului este tipul rugăciunii perfecte, pentru că, în ea, „ca niciodată, inima omului, cu inima Domnului, au bătut și bat laolaltă” (Acatistul Rugului Aprins, Condac 8). În rugăciune, omul intră în ritmul Dumnezeirii, în el bate pulsația Duhului Sfânt. Criza omului modern este aritmia.

Icoanele Rugului Aprins

Profesorul Marius Vasileanu a explicat importanța icoanei Rugului Aprins în existența mișcării:

Icoana Rugului Aprins este un simbol al Maicii Domnului, dar și al „Rugăciunii lui Iisus“, tema în jurul căreia s-au adunat toți membrii Rugului Aprins. Este icoana de care Pr. Daniil (Sandu Tudor) nu se despărțea niciodată. Icoana este specific rusească, fiind o temă redundantă cu profunde semnificații mistice ortodoxe. Sărbătoarea Rugului Aprins este stabilită în calendarul creștin ortodox pe data de 4 septembrie și, conform teologului Andrei Scrima, constituie, tăcut, momentul și locul de reunire în Duh a tuturor celor ce au fost binecuvântați cu darul trăirii și cunoașterii isihaste.

Tradiția orală spune că această icoană a fost adusă de pr. Daniil de pe Muntele Athos și că l-a apărat în grele încercări. „În ultimii săi ani, fiind stareț la Schitul Rarău, icoana era în clădirea stăreției. Ulterior, după arestarea și moartea pr. Daniil, icoana a fost preluată de pr. Benedict Ghiuș în chilia sa de la Mănăstirea Cernica. La moartea pr. Benedict, una din puținele prevederi testamentare a fost aceea ca icoana să fie transmisă pr. Sofian Boghiu la Mănăstirea Antim. De atunci, icoana Rugului Aprins care a aparținut pr. Daniil este în fața altarului, la Mănăstirea Antim – devenind imaginea clasică a mișcării Rugului Aprins pornită aici în anii postbelici

Puțină lume știe – și se fac multe confuzii – că și Pr. Ioan Kulîghin (Ioan cel Străin) a adus în România o icoană a Rugului Aprins. După arestarea și deportarea Pr. Ioan, icoana s-a aflat în casa profesorului Alexandru Mironescu. Există mai multe mărturii care susțin că această icoană emite uneori niște sunete speciale – una din aceste întâmplări a fost prilejuită de o prelegere pe care a susținut-o în anii ’50 chiar Pr. Cleopa Ilie, cu ocazia unei vizite la București.

Activitatea grupului

Activitate generală

„La interpretarea „Rugului Aprins” de la Mânăstirea Antim din București, unii din cei care l-au interpretat l-au orientat spre trei direcții. L-au considerat act de cultură, act politic, sau act spiritual. Tentația spre toate trei pare îndreptățită. Fie direct, fie indirect, a fost câte ceva din toate, dar a fost mai ales și în esență un act spiritual. Act de cultură, da, pentru că era o mișcare a oamenilor de cultură. Despre ceea ce se petrecea la Antim știa tot bucureșteanul.”

(Mit. Antonie Plămădeală)

În esență se făceau trei lucruri:

• Conferințe (joia și duminica după-amiaza), în biblioteca de la Mânăstirea Antim;
• Exerciții de rugăciune tăcută, uneori sub îndrumare și cu unele explicații;
• Participarea la slujbele de la Mânăstirea Antim, îndeosebi la vecernii, seara, unde un cor îngeresc alcătuit din monahi studenți, te făcea să te simți în atmosferă de creștinism primar efervescent sau în atmosferă de catacombă protejată.

În general, grupul pretindea să țină „ședințe literare”, ascunzând caracterul duhovnicesc de autoritățile anti-creștine. Acoperământul „literar” era doar pentru autoritățile vremii. Erau de fapt întâlniri duhovnicești, pregătire spirituală înainte de intrarea definitivă în catacombe.

Câteva dintre temele care se tratau acolo în conferințe:

• „Martirajul Sf. Ioan Botezătorul” (Ioan Marin Sadoveanu)
• „Viața Sf. Mucenițe Anastasia izbăvitoare de otravă” (Paul Sterian),
• „Războiul nevăzut al Sf. Paisie cel Mare din Egipt” (Paul Sterian).

Alte teme: Isihasmul, Iisus Logosul Întrupat, Păcatul originar, Scena și altarul, Rugăciunea inimii, Exegeza smochinului blestemat și Medalioane ale unor mari isihaști.

Concursuri culturale

S-au organizat și concursuri artistice cu premii pentru a atrage mai mulți participanți.

Astfel, Sofian Boghiu și Eremia Profeta au fost premiați în cadrul concursului de pictură. Tot așa, Paul Constantinescu a fost premiat în cadrul concursului de muzica pentru oratorii care mai târziu au fost interpretate la Ateneu de George Enescu.

Premiile în bani erau asigurate de Paul Sterian și de Sandu Tudor.

Activitate matematică

Anton Dumitriu, logicianul, matematician prin formație, a lucrat trei luni cu Părintele Petroniu Tănase, și el cu studii de matematică, la dezlegarea Teoremei lui Fermat. Plămădeală mărturisește:

Am văzut vreo cincizeci de caiete pline numai cu formule și credeam amândoi că erau foarte aproape de rezolvare. Dar teorema a rămas tot nerezolvată.

Tineretul în Rugul Aprins

Arhim. Roman Braga își amintește:

Fiind studenți pe vremea aceea, împreună cu Părintele Nicolae Bordașiu, am încercat să facem ceva care ne-a costat primii cinci ani de închisoare. Am redactat niște statute pentru o eventuală Asociație a Tineretului Ortodox Studențesc (ATOS).

Ne-am dus cu ele la Rugul Aprins și ei ni le-au confiscat, zicând: „Aduceți pe studenți aici, pe cei mai buni. Convertirea omului nu se face prin statute, asociații sau lecturi. Este nevoie de coborârea în noi, de explorarea universului interior, în care ne întâlnim cu Dumnezeu”.

Mentorul acestui grup de tineri din toate facultățile, care frecventau Rugul Aprins, a fost Părintele Arhimandrit Benedict Ghiuș care ne-a ajutat să transformăm teologia noastră nominalistă într-o rugăciune. Sfinții Părinți nu au teoretizat. Ei erau niște oameni practici: post, metanie, spovedanie, împărtășire… ; nu erau vorbe…

De atunci am rămas cu impresia că Dumnezeu nu este o achiziție a intelectului uman și nici creștinismul nu este un manual de reguli sau de principii etice, ci Dumnezeu este viață și numai atunci devin actele noastre autentice, când putem spune, dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește întru mine” (Galateni 2, 20).

Interzicerea Rugului Aprins din 1948

„Între timp a apărut decretul de desființare a tuturor asociațiilor religioase, culturale și de tot felul. Ședințele și conferințele grupului de la Antim au încetat. Însă focul, odată aprins, continuă. Ceva s-a transformat în viața intelectualilor din România. Au devenit mai ortodocși, mai conștienți că Neamul Românesc a crescut și s-a dezvoltat în tradiția mânăstirilor, a rugăciunii și a Sfintelor Taine și că tradiția isihastă a existat de la început în poporul român. Niciodată nu s-a citit cu mai mult interes cartea Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, carte care este un tratat de mistică și asceză. Pictorii, arheologii, bizantinologii și experții în paleografie au scos la iveală din trecutul țării atâta material religios, pe care, chiar dacă nu li s-a permis să-l interpreteze ca atare, a rămas pentru generațiile tinere ca izvor de inspirație. Fără acest material, nici Ana Blandiana, fiică de preot, nici Marin Sorescu și nici Ioan Alexandru, nu ar fi putut scrie versuri. Poezia majoră, poezia autentică, este o rugăciune care vine din adâncul spiritualității neamului.”

(Arhim. Roman Braga)

În 1948, asociația „Rugul Aprins al Maicii Domnului” a fost scoasă în afara legii, iar întâlnirile de la Antim au fost suspendate. Pentru o vreme, acestea au continuat, însă într-un soi de clandestinitate. Ușor-ușor însă, grupul de la Antim avea să se risipească. În anii 1948-1949, mai mulți monahi de la Antim s-au retras la alte mănăstiri și schituri din țară. În fine, în 1950, inițiatorul Sandu Tudor a fost arestat și condamnat la cinci ani de închisoare.

Sandu Tudor a chemat ca martor la proces și pe Zaharia Stancu și pe Jebeleanu și pe Beniuc, dar nici unul n-a venit, toți fiind pe cale de a se aranja cu noul regim sovietizat. Sandu Tudor ar fi voit de la ei: să aprecieze dacă, dincolo de actul de cultură și de spiritualitate, mișcarea era politică, el crezând că toți trei vor spune ca n-a fost așa ceva. Dar ei n-au venit pentru că era vremea când totul devenise politic, chiar și rugăciunea! Și se temeau. Dar, e drept, n-au venit nici să acuze..

După ispășirea unei părți a pedepsei, în 1952, Sandu Tudor a fost eliberat și s-a retras la mănăstirea Rarău, unde a fost hirotesit schimnic sub numele de Daniil. Acolo a adunat doisprezece călugări din toate straturile sociale: bucătari de restaurante, chelneri, foști militari, iar unii de-a dreptul vagabonzi. Cu aceștia făcea Sandu Tudor rugăciunea inimii și teologie înaltă.

Arestările din 1958

„Trecuseră zece ani de când activitatea formală a Rugului Aprins încetase. Aproape că uitasem și noi. Mulți dintre tinerii de atunci își închinaseră viața lui Dumnezeu, intrând în mănăstiri. Unul dintre ei este actualul Mitropolit al Transilvaniei. Dar fiecare, oriunde se găsea, era un centru polarizator. Unii s-au exprimat în perioada aceasta comunistă, prin tăcere, prin suferință și prin atitudinea lor profund umană și onestă.”

(Arhim. Roman Braga)

Profesorul Olivier Clément, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Saint-Serge din Paris, a scris un articol despre această mișcare spirituală, intitulat: L’Église Roumaine el le Buisson Ardent. Doar atunci Securitatea a început să investigheze mișcarea Rugul Aprins.

„Refugiul intelectualității române în Biserică, în religie și mai ales în teologia adâncă a Sfinților Părinți, a produs panică în rândurile Partidului Comunist. Potrivit mentalității lor, toți oamenii deștepți trebuie să fie atei și numai proștii cred în Dumnezeu. În asta și constă eșecul partidelor comuniste: nu este numai economic, ci și spiritual. Toată doctrina lor stă pe niște premise false.”

(Arhim. Roman Braga)

În februarie 1958, Securitatea declanșează, cu furie, o amplă acțiune de eliminare a unui grup de călugări și intelectuali membri ai mișcării Rugul Aprins. Primul reținut avea să fie părintele Adrian Făgețeanu, acuzat de apartenență la mișcarea legionară.

Supus torturilor, Adrian Făgețeanu a fost obligat să declare că inițiatorul mișcării Rugul Aprins, Sandu Tudor, la acea vreme părintele Daniil de la Rarău, avea trecut legionar și că gruparea din care făcea parte era una „subversivă și Contrarevoluționară“. Mai mult, conform acuzațiilor oficiale din dosarul lotului „Alexandru Teodorescu și alții“ (Alexandru Teodorescu era numele din buletin al lui Sandu Tudor), ministrul de Interne Alexandru Drăghici susținea că există în cadrul Bisericii Ortodoxe Române o conspirație legionară care trebuia eradicată imediat. În doar câteva luni, s-au făcut zeci de arestări, iar procesul care a urmat a dus la condamnări grele pentru membrii organizației Rugul Aprins.

Momentele arestărilor sunt amintite de Roman Braga:

Guvernul de la București intrase în panică. S-a speriat de Rugul Aprins mai mult decât toate centrele de rezistență din Carpați. Pentru revoluționari exista pedeapsa cu închisoarea și moartea. Dar ce te faci cu acel «centru» din om pe care nimeni nu-l poate controla și despre care Lunaciarski îi spunea lui Lenin într-o scrisoare: „Dacă vrei să-l stăpânești pe om, ucide-i intimitatea!”. Toate acestea au dus la marea lovitură dată Bisericii Românești în anul 1959. Era al doilea val mare de arestări. Primul începuse la 15 Mai 1949, împotriva rămășiței partidelor istorice și pentru distrugerea așa-zisei „mentalități burgheze”, iar acum atacul era îndreptat direct împotriva lui Dumnezeu. Ținta erau preoții, călugării și intelectualii care polarizau, care exercitau împrejurul lor o influență spirituală. În ianuarie 1959, guvernul publică în ziarul Scânteia, pe prima pagină, un decret ce prevedea închiderea tuturor mânăstirilor și a schiturilor care nu erau monumente istorice, dar și excluderea din mănăstiri a tuturor călugărilor mai tineri de 55 de ani și a maicilor sub 50 de ani, pentru a fi în mod obligatoriu încadrați în munca pentru socialism.

Acum au fost arestați și așa-zișii lideri ai Rugului Aprins. Eu mă consider și acum un ucenic al acelor mari îndrumători spirituali, însă am fost și eu arestat printre ei. După un an de anchetă, am fost aduși într-o sală a Tribunalului Militar din București: Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Ieroschimonahul Daniil (Sandu Tudor), Arhimandritul Benedict Ghiuș, Arhimandritul Sofian Boghiu, Arhimandritul Felix Dubneac, Ieromonahul Adrian Făgețeanu, Profesorul Universitar Alexandru Mironescu și fiul său Șerban (care trăiește astăzi în Elveția), Doctorul și Poetul Vasile Voiculescu, Doctorul Gheorghe Dabija și alți câțiva de care nu-mi mai amintesc acum. A fost o parodie de proces, cu ușile încuiate, deoarece au fost rostite, pentru martori, numele unor oameni din guvern, cum era Atanase Joja, de exemplu, și despre care Securitatea nu ar fi vrut să se vorbească, în acea situație.

Procurorul a început prin a ne acuza că am vrut să-i ardem pe rug, făcând aluzie la denumirea societății Rugul Aprins. Apoi am fost învinuiți că ne adunam și comentam texte dușmănoase la adresa Regimului, din Sfinții Vasile cel Mare, Ioan Scărarul și Grigorie de Nyssa. Nu spun că era o ignoranță a procurorului, ci mai degrabă un cinism diabolic, specific comuniștilor. Pedepsele au fost mari: Ieroschimonahul Daniil a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru practica rugăciunii inimii și a murit în închisoarea Aiud ca martir. Nu trebuie să uităm că mulți și-au dat viața în acest regim de teroare, nu pentru politică, ci pentru Dumnezeu.

Toți cei 16 inculpați în cauză au fost condamnați la închisoare. Alexandru Teodorescu a primit cea mai aspră pedeapsă: 25 de ani de muncă silnică. A fost încarcerat la Aiud, unde a decedat în detenție la data de 17 noiembrie 1962. Vasile Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de temniță. Nu i-a ispășit pe toți. Cu sănătatea distrusă de anii de temniță, Vasile Voiculescu avea să fie grațiat în data de 28 aprilie 1962, prin Decretul nr. 291 al Consiliului de Stat. A murit un an mai târziu (26 aprilie 1963).

„Rugul Aprins a însemnat pentru Biserica română mult mai mult decât a voit. Pentru că mișcarea aceasta, înscrisă în literele preocupărilor duhovnicești ale vremii, a însemnat ceva foarte mult pentru spiritualitatea românească a epocii.”

(Mit. Antonie Plămădeală)

Participanți cunoscuți

Conform Pr. Dr. Gheorghe Holbea, la conferințele Rugului Aprins era un număr aproximativ egal de mireni și de clerici sau monahi.

Cler sau cin monahal

• Mit. Antonie Plămădeală
• Mit. Bartolomeu Anania
• Mit. Tit Simedrea
• Arhim. Andrei Scrima
• Arhim. Arsenie Papacioc
• Arhim. Benedict Ghiuș
• Arhim. Cleopa Ilie
• Arhim. Felix Dubneac
• Arhim. Grigorie Băbuș
• Arhim. Haralambie Vasilache
• Arhim. Ioan Iovan
• Arhim. Petroniu Tănase
• Arhim. Roman Bragă
• Arhim. Sofian Boghiu
• Arhim. Vasile Vasilache
• Ieroschim. Sandu Tudor
• Ierom. Adrian Făgețeanu
• Pr. Dumitru Stăniloae
• Pr. Nicolae Bordașiu
• Măicuița Veronica

Mireni

• Alexandru Elian - istoric
• Alexandru Mironescu - chimist
• Anton Dumitriu - matematician
• Constantin Joja - arhitect
• Constantin Noica - filosof
• Dan Grigore Pistol
• Dan Grigorescu
• Dorinel Codreanu
• Emanoil Mihăilescu - arhitect
• Eremia Profeta - pictor
• George Văsii - arhitect
• Gheorghe Dabija - doctor
• Gheorghe Munteanu
• Gheorghe Plăcințeanu - medic
• Ioan Gheorghe Savin - teolog, profesor
• Ion Barbu - matematician
• Ion Marin Sadoveanu - scriitor
• Mihail Constantineanu - doctor
• Mihail Necule - matematician
• Mihail Rădulescu
• Mircea Vulcănescu - filosof și economist
• Nae Nicolau
• Nichifor Crainic - filosof și teolog
• Nicolae Nicolau - poet
• Nicolae Rădulescu - arhitect
• Nicolae Vârnă
• Octav Onicescu - matematician
• Olga Greuceanu - sciitoare și pictoriță
• Paul Constantinescu - compozitor
• Paul Sterian - poet și economist
• Traian Balea
• Tudor Vianu - critic, poet, filosof
• Valentin Poenaru - matematician
• Vasile Voiculescu - poet și medic
• Vladimir Streniu - critic și istoric literar
• Șerban Cioculescu - critic și istoric literar
• Șerban Mironescu - scriitor
• Ștefan Todirașcu - jurist și profesor

A se vedea și

• Lista sfinților români din închisori
• Listă a curentelor duhovnicești românești

Surse

• Antonie Plămădeală, Rugul Aprins, Arhiepiscopia Sibiului, 2002. URL: https://www.marturisitorii.ro/wp-content/uploads/2016/11/Rugul-aprinsAntonie-Plamadeala.pdf
• Roman Braga, RUGUL APRINS, Lumină Lină, Mai 1991. URL: https://www.candelarugulaprins.ro/rugul-aprins-arhimandrit-roman-braga-%e2%80%a02015/
• Fenomenul „Rugul aprins” (18 04 2017), Biserica Azi, Trinitas TV, YouTube, 2017. URL: https://www.youtube.com/watch?v=bSmZG_AJTik