Iacob Putneanul

Sfântul Iacob Putneanul
Sf. Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei
Date personale
Naștere	20 ianuarie 1719 Moldova
Mutare la Domnul (†)	15 mai 1778 Sihăstria Putnei
Localizare	România
Naționalitate	română
Date cult
Tip	ierarh
Data canonizării	7 iunie 2016
Prăznuire la data de	15 mai
Proclamare	Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate

Sfântul Ierarh Iacob Putneanul (n. 20 ianuarie 1719 - d. 15 mai 1778) a fost mitropolit al Moldovei între anii 1750-1760. El și-a închinat întreaga viață slujirii Bisericii, luminării poporului prin școală și tipar, apărării celor nedreptățiți și povățuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept „păstorul celor săraci și smeriți, care a dus o viață de Sfânt”.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea mitropolitului Iacob Putneanul în rândul Sfinților, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veșnice.

„Prin faptele sale, mitropolitul Iacob Putneanul s-a dovedit un ierarh cu o aleasă viață duhovnicească și cu un caracter integru, plin de râvnă pentru binele Bisericii și al țării sale. În plină epocă fanariotă, a avut curajul să se ridice împotriva abuzurilor și a exploatării nemiloase la care erau supuși credincioșii moldoveni de către domnii fanarioți și marii boieri. În același timp, a dus o luptă susținută împotriva influenței grecești în viața noastră bisericească. S-a preocupat de tipărirea de cărți teologice, de slujbă și de învățătură în limba română, de educarea copiilor, sprijinind școlile de la Rădăuți, Iași și mănăstirea Putna, fapte care au dus la înviorarea activității cărturărești în limba română din Moldova. Toate aceste fapte îl așează pe Iacob Putneanul în rândul marilor ierarhi care au păstorit în scaunul mitropolitan de la Iași.”

(Pr. Mircea Păcurariu)

Înainte de scaunul mitropolitan

După anumite însemnări păstrate la mănăstirea Putna, mitropolitul Iacob era originar din Rădăuți, născut la 20 ianuarie 1719. Conform Pr. Păcurariu, data este probabil greșită, căci ar însemna să fi fost călugărit la 12 ani și să fi ajuns episcop la 26 de ani. Pe deasupra, în 1762, când își făcea diata scria că era „la vârsta bătrânețelor”, dovadă că era născut înainte de 1719.

În orice caz, intră în viața monahală la mănăstirea Putna în 1731. Această mănăstire a rămas și în epoca fanariotă un însemnat centru de cultură bisericească. Aici funcționau: o școală elementară, o școală pentru pregătirea preoților și „o școală latinească” pentru cei care doreau să adâncească studiile teologice și umaniste.

Tânărul monah Iacob a urmat cursurile acestor școli, remarcându-se printre monahii de la Putna prin „înțelepciune de bătrân și viață aleasă”. De asemenea, formarea sa duhovnicească este legată și de Mitropolitul Antonie al Moldovei (1730-1740), cel care, la Kiev, l-a convins pe Paisie Velicikovski să vină în Moldova. Astfel, fiind apreciat de monahii din Putna, ieromonahul Iacob este ales egumen al mănăstirii în 1744.

La 11 august 1745, egumenul Iacob a fost ales episcop de Rădăuți, unde s-a remarcat, printre altele, prin tipărirea unui Liturghier bilingv (în slavonă și română) și unde a înființat o școală pentru învățarea limbilor slavonă, greacă și română (1747).

Mitropolit al Moldovei

După doar cinci ani ca episcop de Rădăuți, vrednicia și râvna sa au fost hotărâtoare în alegerea sa ca mitropolit al Moldovei.

A păstorit această mitropolie, din scaunul de la Iași, timp de zece ani (1750-1760), într-o perioadă dificilă pentru Țara Moldovei, în acest interval schimbându-se nu mai puțin de cinci domni: Constantin Racoviță, Matei Ghica, Constantin Racoviță (a doua oară), Scarlat Ghica și Ioan Teodor Callimachi.

Activitatea culturală

Susținerea limbii române în slujbe

În perioada cât a fost mitropolit, Iacob Putneanul a desfășurat și o intensă activitate culturală, promovând tiparul românesc și veghind la traducerea de cărți folositoare sufletului. În această perioadă, limba și cultura grecească se infiltraseră adânc în rândurile boierimii, căutând chiar să înlăture limba română din cult, împotriva proiectului de introducere a limbii române în slujbe din veacul precedent.

Reușind să deschidă o tipografie, în 10 ani a tipărit 15 cărți de slujbă bisericească și învățătură în limba română, care au fost folosite în bisericile și mănăstirile din toate ținuturile locuite de români. Astfel, influența grecească a fost stăvilită, mitropolitul Iacob sprijinind triumful definitiv al limbii române în bisericile din Moldova.

Educarea celor păstoriți

Pe lângă acestea, a tipărit și câteva cărți de învățătură pentru preoți. Așa au fost Alfavita sufletească (1755), o carte cu conținut moralizator (desigur o traducere, fiind acum tipărită pentru prima oară în românește), Sinopsis adică adunare de multe învățături (1757, numită în prefață „Cereasca Floare”), o carte pentru preoți, cu îndrumări privitoare la săvârșirea Sfintei Liturghii și la combaterea superstițiilor.

El era îndurerat pentru neștiința de carte a păstoriții săi, deoarece, după cum spunea, „din creșterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viața curge”. De aceea a înființat școli și a tipărit cărți de învățătură și de slujbă, dând la lumină primul Abecedar românesc (Bucvar) și înființând, pentru copiii satului Putna, prima școală rurală din Moldova. A dispus și traducerea în românește a „Vieților sfinților”, dar în vremea păstoririi sale s-a reușit doar traducerea primelor 6 din cele 12 volume.

În prefața Abecedarului, mitropolitul se adresa părinților, stăruind să-și dea copiii la învățătură, care este „începerea înțelepciunii”, spre a nu-i lipsi de „hrana cea sufletească” și de „povățuirea cea bună”. Abecedarul lui Iacob Putneanul a umplut un gol de mult simțit în literatura didactică românească. El s-a bucurat de o largă răspândire, chiar și în Transilvania, fiind apoi reeditat, cu unele completări, la Viena, în 1771, fapt ce dovedește superioritatea sa față de alte Bucoavne.

Mitropolitul Iacob a îndemnat și în alte împrejurări pe părinți ca să-și dea copiii la școală. De pildă, în cartea Sinopsis din 1757, avea și o „învățătură pentru ca să-și dea fieștecare om feciorii lui la carte”, o minunată pledoarie în acest scop, în care arăta că învățătura este „lumina trupului”, care duce la „înălțarea firii omenești”.

Sprijinirea ardelenilor

A mai avut grijă și de românii din Transilvania, amenințați în acea perioadă să-și lepede credința strămoșească, grijă pe care și-a manifestat-o atât prin tipărirea de cărți spre apărarea dreptei credințe, cât și prin hirotonirea de preoți și trimiterea de antimise în parohiile lipsite de păstori sufletești din Maramureș și din ținutul Clujului.

Activitate ctitorească

Mănăstirea Putna

Mitropolitul Iacob și-a legat numele și de restaurarea ctitoriei lui Ștefan cel Mare, distrusă de un cutremur în anul 1739. De aceea, între anii 1756-1760 a pornit la restaurarea întregii mănăstiri. A refăcut mai întâi biserica, adăugându-i și pridvorul care se păstrează și azi, apoi zidul înconjurător cu turnurile (inclusiv un turn nou deasupra porții de intrare) și chiliile. După retragerea din scaunul mitropolitan (1760), a continuat lucrările de reconstrucție, fiind ajutat și de episcopii săi sufragani, de domnitorul Constantin Racoviță și de unii credincioși.

Tot în perioada de refacere a mănăstirii, mitropolitul a hotărât, în sobor de arhierei și egumeni și cu bisericesc sfat de obște, ca ea să nu fie închinată nicăieri, ci să rămână tot slobodă și singură stăpână pe rânduiala celor vechi ctitori. Cu alt prilej, a hotărât ca egumenul Putnei să fie ridicat la rangul de arhimandrit, cu dreptul de a purta mitră la slujbe.

La rugămintea sa, domnii țării au întărit Putnei vechile privilegii sau i-au acordat unele danii și scutiri. De pildă, s-a întărit egumenului vechiul drept de judecată asupra locuitorilor din satele ei, cu excepția criminalilor și a tâlharilor. Mitropolitul însuși a făcut Putnei unele danii.

Alte mănăstiri

Mitropolitul Iacob Putneanul a ajutat și alte mănăstiri și biserici, ca Mănăstirea Doljești, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava, Mănăstirea și spitalul Sfântul Spiridon din Iași, precum și altele.

Activitate social-politică

În vremea domniilor fanariote situația economică a țăranilor din Moldova era extrem de grea. Mitropolitul Iacob Putneanul, împreună cu ceilalți ierarhi ai țării, a intervenit pentru eliminarea unor forme de asuprire (desființarea „veciniei” - forma autohtonă a iobăgiei - de către Constantin Mavrocordat în 1749) și a unor biruri împovărătoare, reușindu-se desființarea „vădrăritului” în 1756 și a „văcăritului” în 1757, legând cu blestem pe domnii țării să nu mai revină asupra acestora.

Plângerea împotriva tătarilor

În anul 1758 a avut loc o invazie a tătarilor în Moldova care a distrus 11 din cele 18 ținuturi ale țării, fără ca fanarioții aflați în fruntea țării să fi luat vreo măsură. Ca ocrotitor al poporului pe care îl păstorea, Mitropolitul Iacob a cerut, cu mult curaj, hanului tătarilor să înceteze prădarea Moldovei. În anul următor (1759) a potolit o răscoală a poporului, impunând domnitorului Ioan Teodor Callimachi să îndeplinească unele cerințe pentru pacificarea țării.

Blestemul împotriva văcăritului

Atitudinea sa de apărător al poporului obidit s-a manifestat și în februarie 1759, când, în fruntea a câtorva mii de țărani și orășeni săraci din Iași (cu prilejul târgului ținut atunci), s-a îndreptat spre curtea domnească, cerând alungarea grecilor jefuitori, îndeosebi pe a lui Iordache Stavrache, favoritul domnitorului Ioan Teodor Callimachi (1758-1761)

În curând, mitropolitul a ajuns la alte neînțelegeri cu acest domnitor, din cauza reintroducerii văcăritului, darea pentru vitele mari, introdusă în Moldova de Constantin Duca, una din sarcinile cele mai urâte de țărani. Nemulțumirile provocate de această dare au făcut ca ea să fie desființată de un sobor de vlădici și mari dregători întrunit la Iași, în 1698, sub domnitorul Antioh Cantemir, aruncându-se blestem asupra celui ce-ar îndrăzni să o reintroducă.

Cu toate acestea, unii domni fanarioți n-au ținut seama de blestemul arhieresc, ci au introdus darea din nou. Cronicarul Ion Canta scrie că în anul 1757, domnitorul Constantin Racoviță, „după duhovnicescul sfat al preasfințitului Iacob mitropolitul Moldovei” a desființat văcăritul, dându-și seama că „toată ticăloșia și stricăciunea țării” erau aduse cu „acea dajde stricătoare și urâtă”. Desființarea văcăritului s-a făcut cu mare solemnitate, la Liturghia săvârșită în catedrala mitropolitană din Iași, în ziua de 1 martie 1757, în prezența domnitorului, a înaltului Cler, a dregătorilor și a unor delegați ai ținuturilor.

Desigur, desființarea acestei dări, la care mitropolitul și-a avut contribuția sa prețioasă, însemna o mare ușurare pentru țărănime, dar, în același timp, era o lovitură pentru domnii fanarioți și oamenii lor, dornici de îmbogățire. Din această pricină, abia după două săptămâni, noul domnitor fanariot Scarlat Ghica, numit în martie 1757, a stăruit pe lângă mitropolit să dezlege blestemul de la 1 martie, pentru a reintroduce darea, lucru pe care l-a respins cu multă demnitate.

Retragerea

În august 1758, a fost numit domn Ioan Teodor Callimachi, înconjurat de numeroși fanarioți. Pentru a-și plăti datoriile făcute la ocuparea scaunului, a stăruit și el pe lângă mitropolit să dezlege blestemul. În fața refuzului său categoric, domnitorul și marii boieri au început să facă presiuni asupra lui, pentru a-l determina să renunțe la scaunul mitropolitan. Așa se face că în primele luni ale anului 1760, mitropolitul Iacob a demisionat, retrăgându-se la Putna, mănăstirea sa de metanie.

Prin retragerea sa, Biserica Moldovei, și tot poporul, de altfel, au pierdut un cârmuitor și un apărător dârz și energic, un ierarh cu conștiință curată și cu dragoste adâncă față de păstoriții săi asupriți fără milă de fanarioți și de marii boieri. La 20 februarie 1760, domnul a dat mitropolitului retras un hrisov, prin care-i acorda anumite drepturi și scutiri.

Înapoi la Putna

Întărirea mănăstirii

Sf. Iacob Putneanul și-a petrecut ultima parte a vieții la mănăstirea sa de metanie, Putna. El a continuat lucrările de refacere a mănăstirii începute în perioada cât fusese mitropolit, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei după Ștefan cel Mare și Sfânt, întărind-o duhovnicește și material.

A încurajat activitățile culturale desfășurate în mănăstire (școala de aici, copierea de manuscrise etc.). În colaborare cu arhimandritul Vartolomei Măzăreanu, a înființat - prin 1774 - „o școală duhovnicească”, cu un program de studii asemănător celui de la școala lui Petru Movilă din Kiev, care a dăinuit până după 1782. Astfel, prin strădaniile mitropolitului Iacob, s-a trezit interesul pentru învățământul în limba română, în plină epocă fanariotă.

Astfel, acest sfânt lăcaș a devenit unul dintre stâlpii Ortodoxiei românești în vremurile grele ce aveau să vină odată cu răpirea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în anul 1775.

Adormirea

Retragerea sa la mănăstire i-a fost prilej de adâncire în rugăciunea curățitoare și luminătoare de suflet. El a scris astfel despre rugăciune: „Dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre și risipind dintru dânsul negura ce-l vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea știut este că cel ce vorbește cu Dumnezeu este mai sus de moarte și de stricăciune”.

Simțindu-și sfârșitul aproape, după Paștile anului 1778 el a mers la Sihăstria Putnei și a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Cuviosul Natan, luând numele de Eftimie. După patru zile, pe 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul. Sf. Iacob Putneanul a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii de la Putna, alături de părinții săi, călugăriți la bătrânețe, ieroschimonahul Adrian și monahia Maria, ca un nou ctitor al acesteia.

Prin testament rânduia ca din bunurile sale mișcătoare și nemișcătoare o parte să rămână mănăstirii, iar restul să se împartă la călugări, la săraci sau la cei care îl slujiseră.

Cărți tipărite

• Liturghierul (Rădăuți, 1745)
• Penticostarul (Iași, 1754)
• Antologhionul (1755)
• Apostolul (1756)
• Psaltirea (1757)
• Liturghierul (1759)
• Sinopsis, adică adunarea celor șapte laude ale sfintei Biserici (1751)
• Canoane din sfânta Pravilă ce sunt trebuincioase la taina duhovniciei (1751)
• Alfavita sufletească (1755)
• Sinopsis, adică adunare de multe învățături (1757)
• Bucvar (1755; retipărit - cu completări - la Viena, 1771)

Proslăvirea ca sfânt

Cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în ședința sa din 6-7 iunie 2016, trecerea mitropolitului Iacob Putneanul în rândul Sfinților, cu zi de prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veșnice.

La 14 mai 2017, a avut loc la Mănăstirea Putna, în prezența PF Daniel, proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinții Cuvioși Sila, Paisie și Natan.

Imnografie

Tropar, glasul glasul al 3-lea, podobie „Mare apărător”:

Grija cea lumească lepădând și viața pustnicească trăind, ca un bun păstor turma cea cuvântătoare a Moldovei ai păzit, pentru aceasta cu îngerii în ceruri te veselești, Sfinte Ierarhe Iacob, Arhiereul lui Hristos, roagă-te pentru sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Cu fapte bune și cu virtuți împodobindu-te, Sfinte Ierarhe Iacob, dascăl iscusit al credincioșilor te-ai arătat și înnoitor al mănăstirii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Sfânt te-ai învrednicit. Pentru aceasta, Hristos te-a preamărit în ceruri, unde te rogi neîncetat pentru sufletele noastre.

Bibliografie

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
• Iulian Dumitrașcu, Viața Sf. Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, 7 iunie 2016, Agenția de știri Basilica.ro
• IPS Teoctist, Mitropolitul Iacob Putneanul (1719-1778), Editura Mănăstirii Neamț, 1978
• Pr. Prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996 (online)

Casetă de succesiune: Iacob Putneanul
Precedat de: Nechifor	Mitropolit al Moldovei 1750-1760	Urmat de: Gavriil Callimachi