Gavriil Callimachi

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mitropolitul Gavriil Callimachi al Moldovei

Gavriil Callimachi, mitropolitul Moldovei între 1761–1786, i-a urmat în scaun Sfântului Iacob Putneanul. Fratele domnitorului Ioan Teodor Callimachi, Gavriil s-a călugărit la mănăstirea Putna, a fost mitropolit al Salonicului (1745–1760), și apoi mitropolit al Moldovei timp de 26 de ani. A ctitorit biserica Sf. Gheorghe - „Mitropolia Veche din Iași”, a susținut eforturile de reorganizare monastică ale Sfântului Paisie de la Neamț, și a apărat interesele naționale ale românilor pe care i-a păstorit.

„El rămâne în istoria Bisericii moldovene ca un ierarh de seamă, cu dragoste față de păstoriții săi, pe care a știut să-i apere de exploatarea propriului său frate, ca un patriot luminat, ca un priceput cârmuitor al Bisericii în fruntea căreia a fost rânduit.”

Context istoric

Ultimele patru decenii ale secolului al XVIII-lea au fost tulburate de îndelungatele războaie ruso-turce din anii 1768-1774 și 1787-1791, în cursul cărora țările române au avut mult de suferit, ele fiind ocupate de trupele rusești și devenind teatrul operațiunilor militare. Pe lângă aceste nenorociri, inevitabile în cursul oricăror războaie, se înregistrează și o însemnată pierdere teritorială, și anume partea de nord a Moldovei (Bucovina), anexată la Imperiul Habsburgic în 1775.

Domnii fanarioți sunt schimbați și acum foarte des de turci, media unei domnii fiind de trei ani. În ciuda acestor instabilități a domnilor, mitropoliții țării rămân în scaun până la moarte, unul din ei, Gavriil Callimachi, având o păstorie neobișnuit de lungă (26 de ani).

Activitatea tipografică este în creștere, e adevărat nu în ritmul înregistrat în Țara Românească. Viața monahală cunoaște un avânt îmbucurător, datorită strădaniilor călugărilor nemțeni și ale sihastrului Paisie.

Înscăunarea ca mitropolit

După retragerea lui Iacob Putneanul, domnitorul Ioan Teodor Callimachi (1758-1761) a așezat în scaunul vacant pe fratele său Gavriil Callimachi, fost mitropolit al Salonicului.

Acesta se trăgea dintr-o veche familie de răzeși români, Călmașul, fiind fiul lui Toader Călmașul, stabilit în Câmpulung, unde ridicase o biserică din lemn. Tânărul Gheorghe Călmașul a învățat carte și s-a călugărit la Putna, sub numele de Gavriil. Fratele său, Ioan Teodor, după o ședere îndelungată la Constantinopol, s-a grecizat, schimbându-și numele în Callimachi, ajungând mare dragoman al Porții.

În această calitate, a ajutat pe fratele său Gavriil să ajungă arhidiacon al Patriarhiei Ecumenice, iar în aprilie 1745, mitropolit al Salonicului. După ce a ajuns domn al Moldovei și a silit pe Iacob Putneanul să-și dea demisia, a statuat pe Gavriil să accepte scaunul de mitropolit al Moldovei.

În acest scop s-a cerut și consimțământul patriarhului ecumenic care la 15 aprilie 1760 a aprobat mutarea lui de la scaunul mitropolitan al Salonicului la cel din Iași. În felul acesta, Gavriil Callimachi a ajuns din nou în țara sa de origine, lucrând de acum înainte pentru binele Bisericii și al țării sale.

Activitatea mitropolitană

Refuzul de a reintroduce văcăritul

Unul din motivele înlăturării lui Iacob Putneanul din scaun a fost refuzul de-a aproba reintroducerea văcăritului. Deși domnitorul și marii dregători - mai ales grecii - se așteptau ca noul mitropolit Gavriil să dezlege blestemul, totuși, spre surprinderea tuturor, a refuzat și el.

Din această pricină, a căzut în dizgrația fratelui său care, după spusele Cronicii atribuite lui Enache Kogălniceanu, îl căuta „cu fața posomorîtă”. Opoziția mitropolitului și a unor boieri l-au făcut pe domn să renunțe la repunerea văcăritului, introducând, în schimb, darea numită „ajutorință”.

Activitatea patriotică

În cursul războiului ruso-ture din 1768-1774, mitropolitul Gavriil s-a dovedit, de asemenea, un bun patriot, legat de nevoile și suferințele poporului său. Ca unul care trăise între turci și cunoscuse exploatarea nemiloasă turco-fanariotă din țările noastre, a avut o atitudine filo-rusă.

În repetate rânduri, mai ales în cazul unor situații nedrepte, a apărat cu demnitate interesele poporului și ale „patriei sale”, cuvânt pe care-l folosește foarte des. A cerut, de pildă, dărâmarea cetăților Brăila și Bender, principalele baze de atac ale tătarilor din Bugeac împotriva locuitorilor Moldovei. A întreținut o permanentă corespondență cu comandanții armatei ruse și chiar cu împărăteasa Ecaterina a II-a.

Spre sfârșitul anului 1769, a fost trimisă o delegație moldovenească - la Petersburg, în frunte cu episcopul Inochentie al Hușilor, spre a prezenta doleanțele Moldovei în fața împărătesei. Cam în același timp, plecase și o delegație munteană, în frunte cu mitropolitul Grigorie al Țării Românești, amândouă fiind primite de Ecaterina a II-a, în Duminica Floriilor din anul 1770.

Activitatea culturală

În cursul celor 26 de ani de arhipăstorire, mitropolitul Gavriil a fost prezent și în viața culturală a țării, încurajând școlile și activitatea tipografică.

Ajutarea învățământului

Astfel, dintr-un act domnesc din 1762, se poate afla că era dator să aibă „purtare de grijă și necontenită cercetare asupra dascălilor, ca să puie nevoința asupra ucenicilor să învețe și să-i procopsească cum se cade...”, iar pe cei săraci „a-i ocroti, a-i chivernisi de ce le va trebui pe unii cu leafă, pre alții cu încălțăminte și pre alții cu hrană, ca nu cumva pentru lipsa lor să lase învățătura”.

În 1765-1767, când domnitorul Grigorie II Ghica a reorganizat Academia grecească de la Iași, mitropolitul a fost pus în fruntea epitropilor ei. În timpul ocupației rusești, a căutat să îmbunătățească sistemul de învățământ din Moldova, purtând, în acest scop, o corespondență cu generalul Rumianțev.

Activitatea tipografică

N-a fost neglijată nici activitatea tipografică, deși a fost mult mai slabă decât cea desfășurată la București și Râmnic, în aceeași perioadă. Cum era și firesc, s-au tipărit mai multe cărți de slujbă: Evanghelia (1762), Ceaslovul (1763, 1773, 1777), Molitvelnicul sau Evhologhionul (1764, 1774, 1785), Catavasierul (1778).

Pe lângă acestea, s-au tipărit și câteva cărți pentru luminarea preoților: Îndreptarea păcătoșilor adecă învățătură cătră cel ce se pocăiește, cum se cade să se ispovăduiască (1768), tradusă din grecește, Învățătura creștinească pentru cei care voiesc a lua vreun cin din cele sfințite și dumnezeiești slujbe (1770), lucrarea polemică Alcătuire înaurită (1771, traducere din grecește a lucrării rabinului Samuil), Catehisis sau în scurt Pravoslavnică Mărturisire (1777), Prăvilioara, în care să cuprind cele șapte taine bisericești cu care să se deprindă preoții, mai ales duhovnicii... (1784) și altele.

În 1781 s-a tipărit o Pastorală împotriva luxului, ca urmare a măsurilor de ordin duhovnicesc și social luate de vlădicii țării, în frunte cu patriarhul Avramie al Ierusalimului, aflat atunci în Moldova. În 1765 a apărut la Iași în slavonește și românește cartea intitulată Îndreptarea păcătosului cu duhul blândețelor. Cartea s-a tipărit cu binecuvântarea mitropolitului sârb Pavel Nenadovici al Carlovițului, fiind „așezată” în cele două limbi de episcopul Vichentie Ioanovici Vidac al Timișoarei, care semna și o prefață. Se pare că sub mitropolitul Gavriil s-a tipărit la Iași și o Gramatică românească (1770).

Tipografii vremii

Dintre tipografii de acum pot fi menționați pe Grigorie Stan Brașoveanul, care a lucrat și sub Iacob Putneanul, dar mai ales pe protopopul Mihail Strilbișchi, care se intitula și „exarh” al Mitropoliei Moldovei. Acesta se trăgea dintr-o veche familie poloneză de gravori, rusificată la venirea sa în Moldova. Apare pentru prima oară ca gravor într-o carte grecească tipărită la Iași în 1756.

După 1777 apare ca meșter tipograf, continuând să lucreze până către sfârșitul secolului al XVIII-lea, deci și după moartea mitropolitului Gavriil. În 1785 Strilbițchi a înființat o tipografie proprie, înzestrată cu caractere rusești, în care a tipărit în românește felurite lucrări: un Calendar pe 112 ani (1785), cărți pentru învățarea limbii ruse, cărți populare etc.

Activitatea gospodărească

O altă latură din activitatea mitropolitului Gavriil care trebuie evidențiată este cea gospodărească.

Sub îndrumarea lui, s-a ridicat o nouă catedrală mitropolitană în Iași, cu hramul Sfântul Gheorghe (numită azi „mitropolia veche”), începută încă din anul 1761. Lucrările de construcție au durat aproape zece ani.

În interiorul bisericii se mai păstrează, din timpul lui Gavriil, numai catapeteasma. Preocupările obișnuite de ordin gospodăresc întregesc multipla activitate desfășurată de mitropolitul Gavriil Callimachi.

Schimbările jurisdicționale

În cursul păstoririi sale, în 1775, partea de nord a Moldovei (Bucovina) a ajuns în stăpânirea Imperiului Habsburgic. În urma acestei pierderi teritoriale, Episcopia Rădăuților a devenit sufragană a Mitropoliei sârbești de la Carloviț.

În 1781 s-a procedat la un schimb de parohii între Mitropolia din Iași și Episcopia de Rădăuți, potrivit cu modificările de graniță survenite.

Susținerea lui Paisie

Mitropolitul Gavriil a fost un cald sprijinitor al cunoscutului stareț Paisie.

În 1763 când acesta a venit de la Athos cu cei 64 de ucenici ai săi, i s-a dat mănăstirea Dragomirna. Iar în 1775, după ocuparea Moldovei de nord de austrieci, Paisie, cu cei 350 de frați, au primit binecuvântarea mitropolitului Gavriil să se așeze în mănăstirea Secu, pentru ca în 1779 să i se încredințeze și egumenia mănăstirii Neamț, pe care a izbutit ca în decurs de numai 15 ani, să o ridice pe culmi noi de viață duhovnicească și culturală.

Adormirea

Mitropolitul Gavriil a murit foarte înaintat în vârstă, la 20 februarie 1786, după ce a condus Biserica din Moldova timp de 26 de ani, lucru rar pe atunci.

A fost îngropat în biserica Mitropoliei cu hramul Sfântul Gheorghe, ctitoria sa. Piatra care-i acoperă mormântul are o inscripție, în care sunt prezentate, pe scurt, viața și faptele sale.

Casetă de succesiune:
Gavriil Callimachi
Precedat de:
Sf. Iacob Putneanul
Mitropolit al Moldovei
1761–1786
Urmat de:
Leon Gheucă



Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.