Spovedania

Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.

Spovedania sau mărturisirea sau pocăinţa este una din cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe.

În ce constă spovedania

Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei, este una din cele şapte Taine şi cuprinde patru părţi.

Prima parte este durerea inimii pentru păcate. Să-i pară rău şi să plângă pentru păcatul prin care a supărat pe Dumnezeu.

A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic.

A treia este facerea canonului, prin hotărârea în faţa preotului că-l va face.

A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor preotului pe capul credinciosului. Acesta, după canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, se numeşte epicleza duhovniciei, adică venirea Duhului Sfânt peste capul celui ce s-a mărturisit curat. Că nu se poate încheia taina Sfintei Spovedanii, decât atunci când a pus preotul mâna pe capul celui ce se mărturiseşte, după cum arhiereul pune mâna pe capul diaconului sau al preotului, când îl hirotoneşte şi vine Duhul Sfânt prin succesiune apostolică.

Deci, la fel şi aici, Duhul Sfânt vine prin mână preotului, să dezlege sufletul care s-a spovedit.

Necesitatea spovedaniei

Una din marile datorii duhovniceşti, atât ale monahilor, cât şi ale creştinilor, este spovedania păcatelor. Trebuie să ştim mai întâi că toţi greşim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alţii mai puţin, şi nimeni nu este fără de păcat.

Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură care zice : Toţi multe greşim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne înşelăm şi adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios şi drept este Dumnezeu, ca să ne ierte nouă păcatele şi să ne curateasca pe noi de toată întinaciunea şi nedreptatea.

Valoarea spovedaniei

Dacă mi-am mărturisit cu căinţă şi cu pregătire cuvenită şi m-am spovedit curat, preotul, numai dacă a pus mâna pe cap şi a zis : " Dumnezeu să te ierte ", păcatele mele s-au ridicat.

Iar dacă nu m-am dus cu căinţă şi cu pregătire cuvenită la cel mai iscusit duhovnic, şi n-am ştiut să mă mărturisesc curat, să descopăr toate păcatele mele, să primesc canon pentru ele şi să le părăsesc, pot să fac o mie de dezlegări, că păcatul, otrava, a rămas tot în mine, de nu m-am dus pregătit.

De aceea folosul, valoarea cea scumpă a Sfintei Spovedanii nu ţine de preot, ci de mine. Eu, dacă mă duc cu toată sfinţenia, cu toată convingerea în faţa lui Dumnezeu - că, atunci când mă duc în faţa preotului, înaintea lui Dumnezeu mă duc, că preotul este numai un martor -, trebuie să-i spun toate păcatele mele.

Altfel crezi că în ziua judecăţii preotul poate să-ţi ajute ceva, dacă n-ai spus drept ? Doamne fereşte ! Preotul n-a putut dezlega la spovedanie decât ce i-ai spus tu. Iar dacă tu ai avut vreo rezervă şi ai ţinut vreun păcat nespus, toate păcatele le ai îndoite. Aşa spun Sfinţii Părinţi, pentru că ai crezut că Dumnezeu nu ştie ce ai făcut tu.

Condițiile spovedaniei

Iată care sunt condiţiile pe care trebuie să le împlinească spovedania :

• Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului. Deci, eu când mă duc la spovedanie înaintea preotului, mă duc în faţa lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. În ziuă judecăţii el atât poate spune, cât i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer. Dar eu, dacă m-am dus la spovedanie şi i-am spus toate şi preotul mi-a făcut dezlegare cu mâinile pe cap, eu sunt dezlegat.
• Spovedania trebuie să fie completă şi să nu se ascundă nimic din cele făptuite, cum am spus mai înainte. Ai auzit ce spune Sfântul Apostol Pavel ? Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât toată sabia cea cu două tăişuri şi străbate până la despărţitura trupului de a duhului, cea mai înaltă unire între om şi Dumnezeu.
• Spovedania trebuie făcută de bună voie, după mărturia Duhului Sfânt, care zice : şi din voia mea mă voi mărturisi Lui;
• Spovedania trebuie să fie făcută cu umilinţă, căci inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi;
• Spovedania să nu fie prihănitoare, adică să nu dăm vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo altă zidire a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi să ne învinuim şi să ne prihănim, cum zice Sfântul Ioan Scărarul : " A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a făcut, iar nu dintr-a altuia ".
• Spovedania se cuvine să fie dreaptă, adică să spui adevărul, spune cum ai făcut toate, fără ruşine. Isus Sirah spune : Este ruşine care aduce păcat şi este ruşine care aduce slavă şi har.

Ruşinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scuteşte pe tine de ruşinea aceea pe care o vom suferi cu toţii la ziuă cea înfricoşata a Judecăţii lui Dumnezeu.

• Spovedania să fie hotărâtoare. Să luăm înaintea duhovnicului o mare hotărâre de a nu mai păcătui, ajutându-ne nouă dumnezeiescul har, şi să voim mai bine a muri de mii de ori decât a mai păcătui de acum înainte cu voinţa noastră.

Sfântul Vasile cel Mare zice : " Nu se foloseşte de mărturisire, nici se mărturiseşte, cel ce zice la spovedanie numai că a greşit, însă rămâne iarăşi în păcat şi nu-l urăşte ". Toată pocăinţa ta întru aceasta constă, adică să te hotărăşti a-ţi schimba viaţa.

Când mă duc la mărturisire cu părere de rău şi cu pocăinţă, şi îmi cunosc gresalele, îi spun preotului câte ţin eu minte. Dar ca să ţii minte şi să faci o mărturisire întreagă, nu te duce cu ochii legaţi la preot, că diavolul îţi ia mintea şi uiţi. Cu o săptămână sau două înainte, stai într-o cameră liniştită, ia-ţi un caiet şi scrie toate păcatele tale din copilărie până în ziuă spovedaniei.

Ce păcate am eu pe conştiinţă, de când eram copil mic, când eram de cinci ani, când eram de şapte ani, când eram în clasa întâi la şcoală, când eram în clasa a doua, când eram într-a noua, când eram fată mare, înainte de căsătorie, sau după căsătorie, când eram militar, când eram flăcău.

Scrie, ca şi diavolul a scris. Avem contabil bun, îngerul rău pe umărul stâng, care scrie tot, şi îngerul cel bun pe umărul drept, care scrie şi el faptele cele bune ale omului.

Şi atunci uite ce-i. Ştii că nimic necurat nu va intra întru Împărăţia cerurilor ? De aceea, cel mai mare bine pe care poţi să-l faci unui om, este acesta. Dacă vezi că s-a îmbolnăvit în casă la tine, tata sau mama sau ginerele sau nora sau fata sau băiatul sau fratele, cine a slăbit de boală şi se apropie de moarte, nu se poate un bine mai mare decât să-i aduci preotul repede. Nu doctorul. Doctorul este un bolovan de pământ ca şi tine ! Preotul a luat dar de la Dumnezeu. Nu aţi auzit în Evanghelie ? Ce veţi lega voi pe pământ, va fi legat şi în ceruri şi ce veţi dezlega voi pe pământ, va fi dezlegat şi în ceruri ! Dacă ai reuşit să-l spovedeşti curat înainte de moarte, i-ai salvat sufletul. Când se duce la vămi, sufletul care a avut păcate, dacă le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfânt a şters tot de pe tabelele lor. Crăpă, mor de ciudă diavolii : " Ia uită-te, domnule ! L-am avut în mână ! " Duhul Sfânt i-a şters păcatele. Această putere le-a dat Dumnezeu preoţilor, că dacă nu dădea Dumnezeu această putere preoţilor, nimeni din oameni nu s-ar fi mântuit.

Dar Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul, a ştiut cum să facă pentru a mântui lumea. Când a înviat Hristos această putere le-a dat Apostolilor. Ce le-a spus la Apostoli ? A suflat asupra lor şi le-a zis : Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ţine păcatele, ţinute vor fi şi cărora le veţi ierta, iertate vor fi şi orice veţi dezlega voi pe pământ, va fi dezlegat şi în cer ... Ce, fraţilor, voi nu aţi citit ? Nu aţi auzit Evanghelia ?

Deci, când vezi că eşti bolnav de moarte, nu alerga la doctor, că poate te omoară acela şi mori nemărturisit. Întâi spovedeşte-te şi apoi du-te şi la doctor, dacă este cazul, dar tu să fii mărturisit. Dacă ai murit, gata, te-ai uşurat ! Că vei muri în mâinile doctorului, că vei muri acasă, tu să fii mărturisit. Însă întâi doctorul sufletelor, că el te va scoate din iad. Aşa. Şi nu te gândi că n-are dar.

Canonul

După o spovedanie curată, trebuie să primim un canon, pe care trebuie să-l ţinem. Cel ce se spovedeşte are mare datorie de a-şi face canonul dat pentru a scăpa de chinul cel veşnic al iadului.

Vedem în Sfânta Scriptură că prin canon s-au curăţit toţi cei ce au păcătuit înaintea Domnului. Altfel, cel ce a primit canon şi nu-l face, nu se poate curăţi de lepra păcatului şi nici sufletul său nu este slobozit din robia dracilor.

Este bine ştiut că cel ce se pocăieşte cu adevărat, nu numai că primeşte canonul dat de duhovnicul său, ci singur cere mai mult canon, ştiind că ori aici vremelnic, ori dincolo veşnic, păcătoşii trebuie să-şi facă canonul.

Iar canonul să fie după măsura puterii fiecăruia. Ai auzit ce spune Sfântul Marcu Ascetul ? " Câtă deosebire are arama de fier şi fierul de găteje - adică de vreascuri -, atâta deosebire este între un trup şi altul ". Altul este din fire sănătos şi tare şi poate să postească şi să nu mănânce până seara; iar altul, săracul, dacă n-a mâncat de două - trei ori pe zi, cade jos. În toate acestea se caută scopul. De aceea dreapta socoteală este împărăteasa faptelor bune.

Tu crezi că pe dracul îl întreci la fugă ? El într-o clipă este la marginea pământului. Numai cu asta îl întreci : dacă te smereşti şi te socoteşti a fi praf şi cenuşă şi păcătos şi neputincios şi nevrednic de a trăi pe pământ. Numai de smerenie se teme diavolul ! De alta nu se teme el. Poţi să fii tu nevoitor cât îi lumea, dacă nu ştii să ceri iertare, eşti batjocorit de diavoli.

De aceea, fraţilor, să ne ajute mila Domnului să câştigam oleacă de smerenie şi dreaptă socoteală, fiindcă în lumea aceasta sunt curse şi ispite şi fel de fel de nedumeriri pământeşti şi duhovniceşti. Dar să avem în toate dreaptă socoteală. Că pădurea nu se teme de cel ce încarcă o dată mult pe o căruţă. Ştie că mai la vale se rupe osia şi se strică carul. ea se teme de acela care ia câte un lemnişor şi-l duce acasă. Aşa şi vrăjmaşul, nu se teme de cel care începe cu multă nevoinţă, că oboseşte şi rămâne. Ci, se teme de cel care ia câte oleacă aşa, încet, încet.

Sfântul Teodosie spune : " De lucrezi câte puţin, câte puţin se îmbogăţeşte cineva şi la cele trupeşti şi la cele duhovniceşti !". Câte oleacă ! Aşa să luaţi fapta bună, câte oleacă şi să vă pară rău că n-aţi făcut mai mult.

Spovedania generală

- Cand se face spovedania generala ? au intrebat unii credinciosi.
- O data pe an tebuie sa faci spovedania generala din mica copilarie. Sfantul Nicodim Aghioritul spune : O data pe an, in Postul Mare, este bine sa faci spovedania generala. Stii de ce ? Pentru smerenie. Te ajuta mult sa-ti aduci aminte pacatele. Eu ma marturisesc, dar dracul ma face sa uit pacatele mele cu care am maniat pe Dumnezeu.
Dar eu, cand fac spovedania generala, mi le face ingerul cat muntele in fata mea. " Vezi cine esti ? " Smerenia ! Si atunci, mai mult se apropie Dumnezeu de noi, cand noi ne smerim din adancul sufletului. - Dar ce incredere avem ca ni s-au iertat toate pacatele prin spovedanie ?
- Dar dumneata daca ai spalat o rufa bine, curata, si daca se mai murdareste, nu o mai speli din nou ? Nu pui soda si lesie si o pui la uscat ? Precum camasa trebuie spalata, asa si sufletul trebuie spalat mereu prin deasa spovedanie.

Spovedania deasă

Dar Sfinţii părinţi şi mai ales Sfântul Nicodim Aghioritul avea o învăţătură pentru duhovnic : " Sfătuieşte-i, o! duhovnice, la spovedanie deasă şi curată pe toţi ". O dată în an se face spovedania generală din nou. Şi asta-i pentru smerenie şi pentru ca omul să nu uite neputinţele lui, cu care a supărat pe Dumnezeu. Aşa este.

De aceea trebuie să ne pocăim, să ne pară rău. Pentru că Dumnezeu este atât de milostiv şi de bun,că nu mai ţine minte răul ce-am făcut, dacă noi ne întoarcem din toată inima şi ne mărturisim.

Aţi văzut ce spune proorocul Isaia : Întoarceţi-vă către Mine şi Mă voi întoarce către voi, fiii oamenilor. De vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada vă voi albi, şi de vor fi ca roşeala, ca luna le voi face albe şi nu voi mai pomeni cele dintâi ale voastre.

În bunătatea Lui cea fără margini, El ştie neputinţa noastră, că greşim cu voie şi fără voie, cu ştiinţă şi cu neştiinţă. Nu este clipă când nu greşim înaintea Domnului. Dar nimeni nu ştie firea omului mai mult ca Dumnezeu, căci El ne-a făcut din nimic.

De aceea, cum ne întoarcem către El cu lacrimi, cu părere de rău, cu spovedanie curată, ne şi iartă. Cine are păcate mai grele trebuie să facă oleacă de canon, ca Dumnezeu totdeauna este gata să ne primească şi să ne ierte, căci suntem zidirea Lui.

Nimeni nu L-a făcut pe Hristos să coboare din cer, decât mila Lui, dragostea Lui pentru oameni. I-a fost milă de neamul omenesc. Că atât de multă dragoste are faţă de neamul omenesc, încât auzi ce spune Sfântul Ioan Evanghelistul : Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul născut, Fiul Său, L-a trimis în lume să mântuiască neamul omenesc.

A venit Mântuitorul Iisus Hristos, nu numai să ne înveţe ce trebuie să facem, ci pentru ca să sufere pentru noi suferinţe, batjocuri, scuipări, bătăi şi moarte pe Cruce, pentru ca să scoată neamul lui Adam din iad, care stătea acolo de 5508 ani, cât au fost, de la primul Adam, până la venirea Noului Adam - Hristos.

Deci, să avem către Dumnezeu inimă de fiu, şi să-L iubim din toată inima. Iar când am greşit ceva, îndată să cerem iertare şi să alergăm la mărturisire, ca să-L împăcăm pe Dumnezeu, căci l-am supărat, că Domnul niciodată nu ţine minte răul. Dacă vede că ne-am întors, se întoarce şi El către noi.

Să avem către noi inimă de judecător. Adică cum ? Să ne judecăm. Oare, ce gândim noi îi place lui Dumnezeu ? Ce vorbim noi oare îi place lui Dumnezeu ? Ce fac eu acum oare îi place lui Dumnezeu ? Şi îndată conştiinţa ne spune da sau nu. Căci de se va judeca omul pe sine, nu va cădea în judecata lui Dumnezeu ! Să ne facem judecători noi înşine : " Mai, aceasta nu-i bun ce fac, aceasta nu-i bun ce vorbesc; aceasta nu-i bun ce intenţionez eu să fac ! "

Către aproapele să avem inimă de mamă. Ai văzut o mamă bună ? Chiar dacă are copii mai mulţi şi dacă unul o supără, o necăjeşte în fel şi chip, ea are milă de toţi. Dacă vede că un copil de-al ei a căzut în apă şi se îneacă, sau în foc, şi strigă : " Mamă, nu mă lăsa ! ", ea uită tot. Uită că a supărat-o şi se duce către dânsul şi-l scapă, chiar cu riscul vieţii.

Că aşa este mama ! Adevărata mamă nu mai ţine minte răul. Atât iubeşte pe copii. Iată, aşa trebuie să avem şi noi inima noastră faţă de toţi. Să ne fie milă de toţi, şi de străini şi de ai noştri. Aşa cere Dumnezeu în Sfânta Evanghelie.

N-ai văzut cloşca ? Are atâţia pui şi dacă i-ai luat numai unul, iţi sare în cap, măcar că are mulţi. Aşa şi mama cea bună îşi pune sufletul pentru copii. Această inimă de mamă o cere Dumnezeu de la noi. S-o avem faţă de toţi. Când a fi unul, care chiar de ne-a făcut rău, chiar de ne-a supărat, însă când îl vom vedea că este la necaz, să sărim să-l ajutăm, ca să vadă el că noi avem dragoste şi nu ţinem minte răul pe care ni l-a făcut el. Numai aşa vom fi fii ai lui Dumnezeu după dar.

Folosul desei spovedanii

Acum să spunem pe scurt despre cele cinci foloase ale desei spovedanii.

Preabunul Dumnezeu a pus în lume Taina aceasta a Spovedaniei, că dacă n-ar fi fost aceasta după botez, nimeni nu s-ar putea mântui. Cine reuşeşte să facă o spovedanie curată, reuşeşte să facă al doilea Botez; după cum aţi văzut că zice preotul la moliftă : " De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, după rânduiala tainelor creştineşti ".

Dar spovedania, fiind o spălare sau un botez duhovnicesc al sufletului, după Botezul cel dintâi, este o taină prin care se iartă păcatele omului prin dezlegare de la duhovnic şi este bine să se facă cât mai des. Dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur zice aşa în cartea care se numeşte " Puţul " sau " Fântâna " pe româneşte : " De este cu putinţă, o, creştine, şi în fiecare ceas să te mărturiseşti la duhovnic ".

De ce ? Pentru că nu este clipă şi minut când nu greşim lui Dumnezeu. Deci, dacă greşim în fiecare clipă lui Dumnezeu, este prea de nevoie să se facă deasă spovedanie, să spălăm sufletul prin mărturisire curată cu căinţă şi canon, pentru că se înnegreşte haina sufletului nostru cea curăţită la Botez, prin tot felul de păcate, din ceas în ceas şi din minut în minut.

În vremea veche a creştinismului patristic, creştinii se mărturiseau în fiecare zi la duhovnici. Dar pe vremea aceea se şi împărtăşeau în fiecare zi, cum arată la Fapte : ... şi erau toţi în biserică, când s-a întemeiat Biserica, şi stăruiau în învăţătura Apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciune. ... iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi toate le aveau de obşte. Astfel s-a întemeiat prima obşte apostolică.

Toate le dădeau Bisericii şi pe ei înşişi se dădeau lui Hristos. Pe vremea aceea, după terminarea slujbei, şi masa se dădea în biserică, mesele agape. Mai târziu s-au scos în pridvorul bisericii şi pe urmă acasă la creştini, fiind binecuvântate de Sfinţii Apostoli.

Spovedania se făcea la început în fiecare zi. Mai târziu oamenii, rărind cu Sfânta Împărtăşanie, au rărit-o şi cu Sfânta Spovedanie. Şi vedeţi acum de-abia se mai spovedesc în cele patru posturi. Atâta s-a răcit credinţa şi evlavia, mai ales faţă de Spovedanie, şi chiar de împărtăşirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos şi putere de creştere duhovnicească a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfânt, care vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.

Aici vom vorbi, nu numai despre Spovedanie, ci despre foloasele desei spovedanii.

Foloasele desei spovedanii sunt cinci.

Primul folos al desei spovedanii

Primul folos al desei spovedanii, este acela că păcatul nu prinde rădăcini în noi şi se strică din suflet cuibul satanei.

Diavolul, văzând că te spovedeşti des, te căieşti, te rogi şi-l pârăşti mereu, zice aşa : " Degeaba mă ostenesc cu dânsul, că se duce mereu la preot şi se spovedeşte, şi-l dezleagă, şi eu nu câştig nimic. Mai bine mă duc la cei care dorm, care n-au grijă de mântuire, care nu se spovedesc cu anii, că aceia nu mi se mai împotrivesc !".

Cine se spovedeşte des, ştie ce a greşit, că ţine minte. Dacă nu s-a spovedit de câteva zile : " Mai, ce-am făcut ?". El îndată îşi aduce aminte, iar dacă lasă să treacă o lună sau două sau poate şi un an, de unde să ţină el minte ?

Că într-o zi dacă s-ar ispiti omul pe sine, stai undeva într-un unghi de casă, într-un colţ şi pândeşte-ţi gândurile tale numai timp de două ceasuri, să vezi în câte feluri umblă mintea. Şi la câte păcate se duce dacă n-o struneşti cu rugăciunea şi cu frică de Dumnezeu. Dar într-o zi sau două ? Dar umblând în societate cu lumea şi vorbind cu lumea şi văzând şi auzind, cât se încarcă sufletul nostru pe conştiinţa în fiecare ceas ?

Deci primul folos al desei spovedanii este acesta. Şi să ţineţi minte că prin mărturisire deasă, păcatele nu pot prinde rădăcini adânci în inima celui ce se mărturiseşte.

Al doilea folos al desei spovedanii

Al doilea folos al desei spovedanii este că omul ţine minte uşor greşelile făcute de la ultima spovedanie, pe când cel ce se mărturiseşte rar, cu anevoie poate să-şi aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite şi, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte în ceasul morţii, dar fără de folos, căci i se leagă limba şi nu le mai poate mărturisi.

Vai de acela care se duce la mărturisire şi spune o seamă de păcate şi o seamă nu le spune; sau le spune şi pe acelea, dar nu sincer cum le-a făcut. Caută cuvinte de acoperire; aşa de ici de colo, crede el că poate minţi pe Dumnezeu, că nu ştie Dumnezeu cum s-a făcut păcatul şi în ce fel ? El crede că trebuie să-i spună duhovnicului câteva păcate şi, dacă l-a dezlegat, este iertat.

Duhovnicul dezleagă numai ce aude; celelalte păcate rămân legate, că acela n-a fost sincer şi nicidecum nu reuşeşte să se uşureze. Deci a doua pricină ca spovedania să fie bună, trebuie să fie sinceră şi curată. Tot ce ţine minte omul să spună, că nu-i spune preotului. Preotul e un om de ţărână ca şi noi. El a primit puterea de a lega şi dezlega păcatele, prin lucrarea Duhului Sfânt.

Al treilea folos al desei spovedanii

Al treilea folos al celui ce se mărturiseşte des, chiar dacă i s-ar întâmpla să cadă în păcat de moarte, îndată aleargă şi se mărturiseşte şi intră în harul lui Dumnezeu, şi nu suferă să aibă pe conştiinţa greutatea păcatului, fiind deprins a se curăţi des prin spovedanie.

Al patrulea folos al desei spovedanii

Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta, îl află moartea curăţit şi în harul lui Dumnezeu, având mare nădejde de mântuire.

După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepţilor şi a păcătoşilor, căutând să afle pe om în păcate spre a-i lua sufletul.

La cei ce se mărturisesc des şi curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezlegare pentru păcate.

Al cincilea folos al desei spovedanii

Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se opreşte şi se înfrânează de la păcate, aducându-şi aminte că după puţine zile se va mărturisi din nou şi va primi canon de la duhovnic, acesta mustrându-l pentru cele făcute.

Acesta care se spovedeşte des, când îşi aduce aminte de ruşinea ce-o s-o aibă de la duhovnic, de canonul pe care o să-l primească, se opreşte de la păcat. Omul are atâta putere împotriva păcatului, că toţi diavolii din iad, dacă ar veni, n-au ce-i face, dacă vrea să nu facă păcatul; căci i-a dat Dumnezeu o putere mare, de la Botez, să biruiască ispitele diavolilor.

Dacă n-aş avea puterea aceasta, n-ar fi iad nici pedeapsă pentru păcat. Voi nu auziţi în Psaltire ce spune Duhul Sfânt ? Doamne, căci cu arma buneivoiri ne-ai încununat pe noi. Şi iarăşi spune Solomon : Dumnezeu l-a zidit pe om, l-a lăsat în mâna sfatului său.

Dacă vrea să facă păcatul, îl face, dacă nu, nu. Diavolul numai îi dă în gând, iar el dacă este prost şi se amăgeşte, îl face. Poţi să spui tu în ziua judecăţii : " Doamne, diavolul m-a dus la crâşmă, diavolul m-a dus la muierea cutare, diavolul m-a dus la furat, diavolul m-a dus la beţie, diavolul la avort, la toate ! " Iar diavolul va spune atunci : " Doamne, să-mi arate martori, că m-a văzut când îl duceam de mână la crâşmă, la desfrâu sau la avort !".

Apoi va zice omului : " Vezi că eşti prost ? Eu ţi-am dat în gând să faci păcatul. Dacă ai fost prost, te-ai dus tu singur ! Nu te-am dus eu de mână ! Dacă m-ai ascultat eşti al meu !".

Deci prin deasa spovedanie se strică cuibul satanei. Ai văzut cocostârcul ? Face cuib pe casă la tine; şi-i o pasăre foarte fină. Dacă i-ai stricat cuibul o dată, de două ori, nu-ţi mai vine acolo. Ştie că-i eşti duşman. Aşa şi noi, dacă-i stricăm cuibul satanei, el nu mai vine repede. Şi acesta este un om care ţine sufletul curat, că nu poate suferi păcatele.

Deci al cincilea folos al sfintei spovedanii este îndoit. Mai întâi că stricăm cuibul satanei din suflet şi al doilea că nu ne găseşte moartea nespovediţi.

Cel ce are obicei să se mărturisească des, nu lasă rugina păcatului să se prindă de mintea şi inima lui; cine îşi pliveşte ogorul lui des, simte când încolţeşte păcatul şi îndată îl smulge din suflet prin spovedanie. Pe acela moartea nu-l găseşte nepregătit.

Uite, acum un părinte a murit la noi, duhovnicul Natanail. A venit la mine vineri, s-a spovedit după îndreptarul de spovedanie pe care îl au duhovnicii, s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, iar peste câteva zile s-a dus la Domnul, zicând rugăciuni.

Acest suflet, deşi s-a dus repede, era pregătit. A fost om înţelept. Dar noi ce zicem ? " Lasă că m-oi spovedi la anul !". Nu ! Să nu amânăm, că nu ştim când ne cheamă Hristos ! Părintele Natanail n-a ştiut că moare. Dar îngerul Domnului l-a ajutat, fiindcă el avea obicei în fiecare săptămână să vină la mărturisit. Nu a avut când să se strângă răutatea, că au fost dezlegate la spovedanie toate păcatele, până şi cele mai mici.

Să nu credeţi dumneavoastră că păcatele mici nu sunt grave ! Şi pe acelea trebuie să le mărturisim, ca auzi ce spune Evanghelia : Nimic necurat nu va intra întru împărăţia cerurilor.

Sursă

• Ne vorbeşte părintele Cleopa - Vol 2