Paznicul ușii

Acest articol face parte din seria Cler

Ordinele mari

Episcop – Preot – Diacon

Ordinele mici

Subdiacon – Citeț Cantor – Acolit

Ordine dispărute

Horepiscop – Exorcist Paznicul ușii – Diaconiță

Titluri episcopale

Patriarh – Catolicos Arhiepiscop – Mitropolit Vicar – Titular

Titluri preoțești

Protopop – Paroh Protosinghel – Sachelar Iconom – Iconom stavrofor

Titluri diaconale

Arhidiacon Protodiacon – Ierodiacon

Titluri monahale

Arhimandrit Stareț – Egumen – Econom

Adiacente

Hirotonie – Axios Veșminte Formule de adresare Distincții bisericești Exarh – Vicar

Editați această casetă

Paznicul uşii sau uşierul este unul din ordinele clericale mici din Biserica creştină, acum dispărut. În Biserica primelor veacuri, sarcina păzitorului uşii era aceea de a închide şi deschide uşile bisericii, de a păzi clădirea bisericii şi de asigura că nici o persoană nebotezată nu se mai găsea şi nu mai putea intra în biserică în vremea Liturghiei credincioşilor.

Istoric

În epoca romană, uşierii erau bărbaţi – de obicei sclavi – care erau însărcinaţi cu paza intrării în casă. Majoritatea romanilor din clasele înalte aveau un ostiarius, un paznic ale căror îndatoriri erau considerate ca inferioare sarcinilor celorlalţi sclavi domestici. În vremea persecuţiilor din epoca romană, când liturghia se oficia prin casele credincioşilor, era necesar să fie preluată această tradiţie seculară, pentru a-i proteja pe atât pe credincioşi cât şi Sfintele Taine. Paznicii uşilor sunt amintiţi pentru prima dată într-o scrisoare a Papei Corneliu către episcopul Fabiu de Antiohia, datând din anul 251, în care acesta scria că la Roma erau 46 de preoţi, şapte diaconi, şapte subdiaconi, 42 de acoliţi şi 52 de exorcişti, citeţi şi paznici ai uşilor.¹

După cum stă scris în Liber Pontificalis, un paznic al uşilor pe nume Romanus a suferit mucenicia în anul 258, cam în acelaşi timp cu Sf. Laurenţiu Romanul.²

În viaţa Bisericii mai există momente când se mai aminteşte de însărcinarea paznicilor uşilor. Astfel, înainte de rostirea Crezului, diaconul sau preotul rosteşte cu glas tare: Uşile! Uşile! Cu înţelepciune să luăm aminte. În mod tradiţional, în acest moment al slujbei, toţi necredincioşii sau catehumenii rămaşi în biserică trebuiau să iasă afară. Aceste cuvinte erau porunca pe care clericii o dădeau paznicilor de a încuia biserica.

Note

• 1 Eusebius, Historia Ecclesiastica, VI, 43. [1]
• 2 Liber Pontificalis, ed. Duchesne, I, 155. XXV, 3

Sursa

• en: Porter, în Catholic Encyclopedia