Dicher și Tricher
Dicherul și Tricherul sunt sfeșnicele liturgice, adesea bogat ornate, folosite atunci când Sfânta Liturghie este slujită de un episcop.
Atât dicherul cât și tricherul au baza plată, astfel încât să poată fi așezate pe masă. Deasupra acestei părți plate este un picior care se termină cu locașurile care susțin lumânările. Dicherul are două lumânări care simbolizează îndoita fire (natura duală) a lui Iisus Hristos - adică om deplin și Dumnezeu deplin -, iar tricherul are trei lumânări care simbolizează pe cele trei Persoane ale Sfintei Treimi.
În timpul Sfintei Liturghii arhierești, dicherul și tricherul sunt așezate în colțul nordic respectiv cel sudic al altarului sau pe suporți așezați lângă aceste colțuri. Când sunt necesare episcopului, ele îi sunt aduse de subdiaconi sau diaconi, care le pot duce și în timpul tămâierii de către diacon sau în timpul Ieșirii Mari. Tricherul este întotdeauna în mâna dreaptă a episcopului, iar dicherul în cea stângă.