Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Mare Preot

Marele Preot sau Arhiereul (gr. Arhiereus - „primul preot”) era pontiful suprem al evreilor și provenea dintr-o familie sacerdotală. În Noul Testament, când expresia este folosită la plural, ea îi desemnează pe membrii aristocrației sacerdotale din Ierusalim, făcând parte din sanhedrin (Matei 26,59), fiind responsabili de finanțele (Mt 27,3) și de poliția Templului (Marcu 14, 1.10). Împreună cu „bătrânii” și cu „învățătorii Legii” ei reprezentau ansamblul autorităților poporului evreu.

Marele Preot în Noul Testament

În epoca Noului Testament, Marele Preot se bucura de o mare autoritate nu doar religioasă ci și civilă, de aceea el reprezenta poporul lui Israel înaintea romanilor.

Marele Preot prezida sanhedrinul (Matei 26,57), dar privilegiile și datoriile lui erau legate mai ales de cultul la Templul din Ierusalim. Era consacrat printr-o ungere specială și învestit astfel de o sfințenie unică ca să aducă zilnic jertfă (Ieșire 29), să prezideze marile sărbători și ceremonii, și să fie singurul care poate, o dată pe an, la sărbătoarea Marii Iertări (Yom Kippur), să intre în Sfânta Sfintelor - locul cel mai sfânt al Templului (Evrei 9, cf. Levitic 16).

În timpul ocupației romane, Marele Preot era numit și destituit de către romani, dar chiar și când părăsea funcția el își păstra prestigiul și o anumită autoritate de onoare, după cum vedem cazul fostului arhiereu Anna în Evanghelii (Luca 3,2; Ioan 18,13.24)[1].

Hristos Mare Preot

După Teologia sfântului apostol Pavel din Epistola către Evrei, capitolul 9, Domnul Iisus Hristos a venit ca Mare Preot sau Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare (Evr. 9,11) și a trecut prin Sfânta Sfintelor „prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta; El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare.” (Evr. 9,11-12). „Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini - închipuirea celei adevărate - ci chiar în cer, ca să Se înfăţişeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu; Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuşi jertfă de mai multe ori - ca arhiereul care intră în Sfânta Sfintelor cu sânge străin, în fiecare an. Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ştergerea păcatului, prin jertfa Sa. Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata, Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire.” (Evr. 9,24-28). Hristos este Mare Preot, dar nu după rânduiala lui Aaron, ci după rânduiala lui Melchisedec (Evr. 4,14-5,10; 6,20). Prin patimile, moartea, învierea, Înălțarea la Cer și trimiterea Duhului Sfânt, Domnul Iisus Hristos s-a făcut Mare Preot al unui nou legământ : „Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşealelor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice. Căci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul. Un testament ajunge temeinic după moarte, fiindcă nu are nici o putere, câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut.” (Evr. 9, 14-17).

Surse

  • Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 279.
  • Noul Testament
  • Vechiul Testament

Note

  1. Luca zice pur și simplu „În zilele arhiereilor Anna şi Caiafa” (3,2), iar la Ioan ne arată că Iisus a fost adus mai întâi la Anna și acesta l-a trimis la Caiafa după un prim interogatoriu (In. 18)