Mănăstirea Plătărești

La acest articol se lucrează chiar în acest moment!

Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.


Mănăstirea Plătărești
Biserica Mănăstirii Plătărești
Jurisdicție	Episcopia Sloboziei și Călărașilor
Tip	călugărițe
Înființată	3 aprilie 1646
Ctitori	Matei Basarab
Stareț	Stavrofora Varvara Arnăutu^[1]
Mărime aprox.	10 călugărițe
Localizare	Comuna Plătărești Județul Călărași
Limba liturgică	română
Cântarea	bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri	Sf. Mare Mucenic Mercurie Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul
Site web oficial	https://sf-esc.ro/

Fragment din hrisovul de ctitor a lui Matei Basarab, de la 1646, cu dania pentru mănăstire

Mănăstirea Plătărești este o veche mănăstire ortodoxă din România, ctitorie a lui Matei Basarab, cu hramurile Sf. Mare Mucenic Mercurie și Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, din comuna Plătărești, județul Călărași. Este situată pe o terasă a râului Dâmbovița, după confluența acestuia cu râul Colentina, la circa 25 de kilometri sud-est de București.
Mănăstirea Plătărești este inclusă, în ansamblul ei, în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare CL-II-a-A-14710.^[2]

Istoric

Acest sfânt lăcaș a fost ctitorit de Matei Basarab^[3] (domn al Țării Românești între anii 1632-1654), la 3 aprilie 1646, așa cum indică pisania scrisă în limba română cu caractere chirilice:^[4]

Cu bună vrerea lui Dumnezeu ridicatu-au această sântă și dumnezeiască mănăstire din temelie iluminatul Domn Io Matei Basarab Voievod și Doamna Elina, întru lauda Sfântului Slăvit și Mare Mucenic Mercurie, ca să fie pomenit întru veci de veacu la răpaosul sufletelor, întru odihna drepților nesfârșită. Ispravnic au fost Pan Albu Cluceriu; după moartea lui fost-au tatăl lui Pan Mitrea Pitariul; Igumen Vasile, aprilie 3 vleat 7154 (1646), Pisal Pop Gheorghe.

În 1657, diaconul și cărturarul Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al III-lea al Antiohiei, relata că Matei Basarab s-a hotărât să ridice această mănăstire după ce ar fi primit sprijinul Sfântului Mercurie în una dintre bătăliile purtate cu Vasile Lupu la Nenișori (actualul sat Armășești, județul Ialomița) în octombrie 1639. El scria că „ni s-a spus că într-unul din războaiele sale cu Vasile Voievod, purtat în acest loc, el (Matei Basarab) a chemat în sprijinul său rugăciunile martirului (Sfântul Mercurie), care i-a apărut în vis și l-a însoțit cu bărbăție și tărie. În ziua următoare când s-a trezit din somn, a pus pe goană dușmanii săi cu mare rușine și înfrângere, și drept aceea el a ridicat această mănăstire”.^[5]^[6] Există și ipoteza că mănăstirea ar fi fost înființată în amintirea unei bătălii din 1632 cu tătarii, veniți să-l ajute pe Radu Iliaș, pretendent la domnie.^[4] Cele două variante nu se exclud una pe cealaltă, în sensul că după lupta din 1632 Matei Basarab ar fi înființat mănăstirea, care avea inițial o biserică de lemn, iar după victoria din 1639 a ridicat biserica de piatră a mănăstirii. Și Paul de Alep afirma că biserica mănăstirii Plătărești „fusese refăcută din temelie de răposatul Matei voievod”, deci existase o biserică mai veche.^[5]

Pe lângă ctitorii Matei Basarab și soția sa, Elina, o serie alți donatori au contribuit la înzestrarea cu bunuri a Mănăstirii Plătărești. Astfel, atât boieri ca pitarul Mitrea sau clucerul Albu, cât și alți mireni, „cinstiți și socotiți svetnici, dregători și judecători a toată măsura, tocmitorii țării și tuturor boierilor mari sau mici”, au făcut danie Mănăstirii Plătărești moșii, icoane, odoare bisericești, clopote, turme de vite și bani. Matei Basarab a donat, pe lângă moșii și icoanele împărătești, icoana Sfântului Mercurie, care se păstrează până în prezent.^[7] Printr-un hrisov dat la Târgoviște, voievodul își întărea drepturile asupra pământurilor cumpărate pentru mănăstirea Plătărești, arătând că „... și am dat acest hrisov al domniei mele, ca să fie domniei mele ocină și vecini în sat la Plătărești din județul Ilfov, de lângă podul Pitariului, din câmp și din pădure și din apă și din vatra satului și din balta Lebediului și cu vaduri de moară și cu tot venitul de peste tot hotarul, oricât se va alege, din hotar până în hotar”.^[8] Printr-un alt act, datat în 25 februarie 1652, Matei Basarab sporea averea mănăstirii sale de la Plătărești, întărindu-i moșiile Uscați și Răsciori, precum și moșiile hotărnicite mai înainte,în anul 1647: Mileasca, Tufeanca, Rânzeasca și Plătăreștii de Jos.^[8]

Matei Basarab nu alesese întâmplător să construiască o mănăstire la Plătărești. Pe lângă motivul religios, există și un motiv politico-militar: întărirea apărării Bucureștiului, lăcașul de cult de la Plătărești făcând parte dintr-o serie de mănăstiri fortificate ridicate împrejurul orașului, dispuse pe o rază de 30-40 de kilometri, cum erau și cele de la Căldărușani, Plumbuita, Mărcuța sau Negoești. Deoarece Imperiul Otoman nu permitea construirea de cetăți în Țara Românească, Matei Basarab a folosit din plin construirea de mănăstiri fortificate, înzestrate cu turnuri și ziduri solide, care pe lângă scopul religios puteau juca la nevoie și un important rol militar. În afară de zona Bucureștiului, el a acordat o importanță deosebită și zonei dinspre hotarul cu Moldova, unde amenințarea vecinului său Vasile Lupu era un motiv perpetuu de insecuritate, în acest scop el construind aici mănăstirile la Brebu și Măxineni.^[9]

Mănăstirea Plătărești nu a fost scutită de vicisitudinile istoriei, suferind de-a lungul timpului numeroase distrugeri. Astfel, după ce în 1659 Mihnea al III-lea (domn al Țării Românești între anii 1658 – 1659) s-a răzvrătit împotriva stăpânirii otomane, fiind însă înfrânt și nevoit să se retragă în Transilvania, sultanul Mehmed al IV-lea i-a ordonat noului domn Gheorghe Ghica să mute capitala la București și să dărâme din temelii reședința domnească din Târgoviște precum și toate mănăstirile fortificate care o înconjurau.^[10] În aceste circumstanțe, Mănăstirea Plătărești a fost devastată de către o trupă de tătari chemați în ajutor de către Gheorghe Ghica. Letopisețul Cantacuzinesc arată că „turcii și tătarii intrară în țară de o robiră și o prădară foarte rău”, jefuind Bucureștii și împrejurimile acestuia. Ctitoria lui Matei Basarab de la Plătărești a căzut pradă jafului năvălitorilor, care l-au luat în robie și pe egumen. „Trei zile și trei nopți, în păduri, vii, strâmtori, sate și locuri întărite, tătarii n-au mai lăsat un fir de iarbă crescând, un cocoș cântător”.^[4] Amploarea distrugerilor a fost mare, dar mănăstirea nu a fost incendiată, așa cum s-a întâmplat cu mănăstirile Tânganu și Frumușani.^[11] Repararea stricăciunilor provocate mănăstirii avea să înceapă abia 25 de ani mai târziu, în 1684, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, iar urmașul acestuia, Constantin Brâncoveanu, a continuat aceste reparații.^[12] Până la zidirea în 1702 a Palatului de la Mogoșoaia, Constantin Brâncoveanu obișnuia să folosească Mănăstirea Plătărești, alături de Mănăstirea Cotroceni, ca loc de refugiu în caz de primejdie.^[13] El s-a refugiat la Plătărești chiar în primul său an de domnie, 1689, când a trebuit să părăsească Bucureștii sub amenințarea oștilor habsburgice conduse de generalul Heissler, intrate în Țara Românească pentru a se lupta cu oștile Imperiului Otoman.

Odată cu sfârșitul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1714), se încheie perioada medievală de prosperitate a Mănăstirii Plătărești. În timpul domniilor fanariote, cel mai probabil în perioada domniei lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730), mănăstirea a fost închinată către Sfântul Mormânt, deși hrisovul ctitorului Matei Basarab interzicea în mod expres închinarea Mănăstirii Plătărești sub pedeapsa anatemei și excomunicării.^[14]

Mănăstirea Plătărești a suferit distrugeri în timpul războaielor purtate pe teritoriul țărilor române în secolele XVIII și XIX. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în mânăstire și-au stabilit punctele de comandă, de mai multe ori, trupele de ocupație austriece și ruse, angajate în luptele cu Imperiul Otoman, ceea ce a dus la mari pierderi materiale pentru acest complex monahal.^[15]

Devastatorul cutremur din 1802 a afectat profund biserica mănăstirii, provocând prăbușirea celor două turle, iar chiliile au fost în mare parte deteriorate, având nevoie de reparații importante.^[4]

În 1821, mănăstirea a fost ocupată de trupele otomane sosite în Țara Românească pentru a lupta cu trupele Eteriei conduse de Alexandru Ipsilanti. La plecare, turcii au devastat mănăstirea, aducând distrugeri însemnate în special picturii interioare. Biserica mănăstirii a fost reparată parțial în 1832, dar pictura sa a fost restaurată abia în anii 1970.^[16]

În Catagrafia Țării Românești, din 1823, se menționa că Mănăstirea Plătărești se află într-o stare de degradare avansată, având prăbușite ambele turle.^[12] În 1836, mănăstirea a intrat în subordinea Departamentului Credinței (echivalentul Ministerului Cultelor în perioada Regulamentului Organic), care a transformat-o în penitenciar destinat femeilor. Acest penitenciar a funcționat până în anul 1844, când mănăstirea împreună cu toată averea sa mobilă și imobilă a fost transferată către Mitropolia Ungro-Vlahiei, sub a cărei autoritate a rămas până în anul 1863, când, în urma secularizării averilor mănăstirești, a fost transferată în administrarea statului, funcționând ca biserică de parohie pentru satul Plătărești.^[15]

În timpul Primului Război Mondial, mănăstirea a fost ocupată (în 1916) de trupele bulgare, care au transformat-o în depozit de materiale de război. Trupele bulgare au produs noi devastări la mănăstire, printre și arderea întregii arhive și a cărților de cult.^[4] Ca urmare, în arhiva mănăstirii nu s-a păstrat nici un document mai vechi în legătură cu istoricul său. Au scăpat de la distrugere doar 10 mineie cu litere grecești, tipărite la Constantinopol în 1843, 11 mineie tipărite cu litere chirilice, un triod tipărit la Veneția în anul 1839, un penticostar din 1820, o cazanie, un tipic și un octoih, aflate în prezent la Muzeul de Istorie din Slobozia.^[17]

În anul 1924, mănăstirea și patrimoniul său au fost redobândite pe cale juridică, reintrând în compunerea Bisericii Ortodoxe Române, iar în 1930, patriarhul Miron Cristea a decis reînființarea Mănăstirii Plătărești, ca mănăstire de călugări, hotărând totodată să mute aici atelierul de fabricat lumânări al Patriarhiei.^[4] Mănăstirea Plătărești a suferit daune însemnate la cutremurul din 1940. Pentru refacerea bisericii s-au efectuat lucrări de reparație și consolidare, între anii 1942-1943, finanțate de stat prin Comisiunea Monumentelor Istorice.^[18]

După ce pentru o scurtă perioadă, între 1948-1950, nou instalatele autorități comuniste au transformat din nou mănăstirea în închisoare, între anii 1950-1960 s-au efectuat lucrări de modernizare în vederea transformării lăcașului de cult în spital pentru bolnavii suferinzi de afecțiuni psihice, spital care a funcționat aici până în anul 1996, când a fost mutat în actualul sediu construit în spatele mănăstirii, pe un teren donat de aceasta.^[7] Biserica mănăstirii a funcționat doar ca biserică de parohie pentru localitatea Plătărești în perioada 1960-2000.^[15]

Arhitectură

Sf. Mare Mucenic Mercurie, pictură din pronaos

Ansamblul arhitectonic al Mănăstirii Plătărești este amplasat dintr-o incintă de formă dreptunghiulară, având în mijloc biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mercurie”. În colțul de nord-vest al incintei mănăstirii este situată „Casa Domnească”, o clădire cu forma în plan dreptunghiulară, având la subsol o pivniță sprijinită pe un pilon central, iar pe mijlocul laturii vestice a incintei se află turnul clopotniță (adăugat la începutul secolului XX). Pe trei din laturile incintei sunt situate mai multe corpuri de chilii, realizate în diferite perioade. Pe latura de vest incinta este închisă cu un zid de piatră datând din perioada construcției ansamblului (1640-1646).^[12]

Biserica mănăstirii, de plan triconc, urmează, prin proporții și compoziția volumelor, tradiția bizantină, îmbogățită cu elemente de arhitectură bisericească românească. Biserica Mănăstirii Plătărești se înscrie într-o cuprinzătoare categorie de ctitorii ale lui Matei Basarab construite în acest stil, cum sunt bisericile de la Mănăstirea Arnota (1634) și Mănăstirea Brebu (1640). Cea mai semnificativă trăsătura comună a acestor biserici este reprezentată de împărțirea pronaosului în două secțiuni, prin intermediul unui arc de boltă longitudinal. Nu este exclus ca și la Plătărești să fi existat inițial două turle gemene deasupra pronaosului. De asemenea, aceste biserici au naosul construit după un plan treflat și cu o turlă deasupra sa. Pronaosul bisericii este de formă dreptunghiulară, având la intrare un pridvor, adăugat într-o etapă ulterioară, probabil în timpul lucrărilor de refacere a mănăstirii din 1684, în perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu.^[19]

Biserica a fost construită trainic, cu ziduri din cărămidă groase de circa un metru, acestea supraviețuind devastărilor și cutremurelor de-a lungul timpului. Dimensiunile generale ale bisericii sunt: 19,7 metri lungime și 10,2 metri lățime, la nivelul absidelor naosului.^[20]

Pictura interioară

Icoana Sf. Mercurie, danie a lui Matei Basarab (1646)

Pictura interioară a bisericii Mănăstirii Plătărești a fost realizată între anii 1646-1649 de către zugravi bisericești străini, dar „familiarizați cu tehnica și procedeele artistice de sorginte occidentală, pe care le aplică iconografiei tradiționale, pictori aparținând cel mai probabil mediilor artistice rusești”.^[21] Această ipoteză este întărită și din scrisoarea pe care Matei Basarab a trimis-o țarului Mihail Romanov al Rusiei la 20 februarie 1644, prin intermediul arhimandritului Grigore de la Mănăstirea Sfântul Pantelimon (Muntele Athos). În avea scrisoare, domnul Țării Românești îi care cerea țarului „să poruncească pictorilor săi aleși să ajute pe cuviosul arhimandrit să îndeplinească cele cerute de noi, adică sfânta artă a zugravilor de icoane”.^[4]

Pictura bisericii a fost sfințită în anul 1649, fiind consemnată pe un filacteriu aflat alături de portretul din pronaos al primului egumen al mănăstirii, Vasile. Pictura originală s-a păstrat până în prezent doar în pronaos, ea fiind restaurată în 1972, în cadrul unui program finanțat de Direcția Monumentelor Istorice, de pictorița Olga Greceanu, artistă renumită pentru grija acordată păstrării în cele mai mici detalii a picturii originale.^[22]

Catapeteasma bisericii Mănăstirii Plătărești este bogat ornamentată cu motive vegetale și are patru icoane de dimensiuni mari: Iisus Hristos, Maica Domnului cu Pruncul, Sf. Mare Mucenic Mercurie și Sf. Mare Mucenic Dimitrie. Aceste icoane au fost cel mai probabil pictate tot de zugravul rus Grigorie, cel care a realizat și pictura murală a bisericii.^[21] Catapeteasma și ușile împărătești sunt danie a lui Matei Basarab și a doamnei Elina.^[23]

De o deosebită valoare artistică, unicat în România, este icoana de hram a Sfântului Mare Mucenic Mercurie. Icoana este categorisită în rândul icoanelor făcătoare de minuni, conform canoanelor Bisericii Ortodoxe Române.^[23]