Mănăstirea Căldărușani

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Căldărușani
Biserica Mănăstirii Căldărușani
Jurisdicție Arhiepiscopia Bucureștilor
Tip călugări
Înființată 1638
Ctitori Matei Basarab
Stareț Arhimandrit Lavrentie Gâță
Mărime aprox. 40 călugări
Localizare   comuna Gruiu,
județul Ilfov
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir
(26 octombrie)
Sf. Evanghelist Ioan
(8 mai)
Site web oficial www.manastirea-caldarusani.ro

Mănăstirea Căldărușani, cu hramurile Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir și Sf. Evanghelist Ioan, este o mănăstire ortodoxă din România situată în comuna Gruiu, județul Ilfov, la circa 30 km nord-est de București, pe malul lacului Căldărușani. A fost ctitorită în anul 1638 de către voievodul Matei Basarab.
Mănăstirea Căldărușani, în ansamblul ei, este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare IF-II-a-A-15293.[1]

Istoric

Mănăstirea Căldărușani este o veche mănăstire ortodoxă din Țara Românească și una dintre cele mai mari, ca număr de monahi. A fost ctitorită între anii 1637-1638, de către Matei Basarab, Domnul Țării Românești, fiind ridicată pe locul unui mai vechi schit. Conform tradiției, voievodul a descoperit acest schit tainic în anul 1637, pe când în bisericuța de lemn a schitului slujea starețul și ceilalți opt viețuitori de acolo.[2]

Principala construcție a mănăstirii se datorează lui Matei vodă Basarab, fiind ceea ce s-a numit ulterior „cetatea”: o incintă patrulateră adăpostind biserica principală, dotată cu ziduri puternice de incintă, crenelate și întărite de contraforți și cu un turn fortificat deasupra porții. Amplasată în mijlocul Codrilor Vlăsiei și înconjurată pe trei laturi de apele Lacului Căldărușani, mănăstirea constituia o adevărată cetate pentru acele vremuri în care Imperiul Otoman interzisese construirea de fortificații civile în principatele române. O a doua curte a mănăstirii, exterioară „cetății”, a fost realizată ulterior, în mai multe etape, fiind mărginită de clădiri independente (chilii și anexe) care alcătuiesc un al doilea zid exterior de incintă.[3] După terminarea zidirii mănăstirii, ctitorul său îi donează mai multe moșii, precum și cărți și obiecte de cult, menționând în fiecare act de donație că a construit-o „din temelie”, fapt ce atrăgea interzicerea închinării acesteia la alte mănăstiri „din Țara Grecească, la Sfeta Gora și în alte părți”.

În anul 1653, Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, vizitând noua ctitorie voievodală, consemna plin de admirație:

„Este înconjurată de o apă fără sfârșit și fără fund, are hramul Sfântul Dimitrie, se numește Căldărușani. Este vestită în această țară, fiind una din mănăstirile cele mai mari; este clădită tot de răposatul Matei voievod. Clădirea este întinsă și cu totul nouă din temelie, cu o biserică de o nespusă frumusețe, cu chilii și încăperi de o măreție domnească”.[4]

Odată cu trecerea timpului, clădirile mănăstirii au început să se degradeze. Într-un act datat în 1775, domnitorul Alexandru Ipsilanti (1774-1782) spunea: „Din cursul vremii și din împerecherea întâmplărilor, nu numai buna orânduiala ce a fost înlăuntru s-a stricat, ci încă și zidurile s-au prăpădit, fiindcă s-au lipsit de multe din milele ce au avut”. Același domnitor a încredințat mănăstirea, pe viață, arhimandritului Filaret, protosinghelul de atunci al Mitropoliei Ungro-Vlahiei. Timp de douăzeci de ani, acesta va purta de grijă mănăstirii, atât personal, cat și prin egumenii acesteia. Datorită lucrărilor de amploare întreprinse la Mănăstirea Căldărușani între anii 1775-1778, cuviosul Filaret poate fi considerat ca un al doilea ctitor al acestui sfânt lăcaș. Astfel, el a realizat, cu sprijinul domniei, refacerea turlelor bisericii, care se prăbușiseră la un cutremur, consolidarea și supraînălțarea cu 15 metri a turnului clopotniță, adăugarea unui etaj la corpurile de chilii, amenajarea la etajul casei domnești a unei arhondarii cu zece încăperi și a unui salon pentru egumen, numit ulteior „sala lui Filaret”. Cuviosul Filaret s-a îngrijit de bunăstarea și orânduiala mănăstirii și după anul 1780, când a fost ales episcop al Râmnicului, precum și după anul 1792, când a fost ales mitropolit al Ungro-Vlahiei, până la moartea sa (1793).[2]

La 1 aprilie 1794, mitropolitul Filaret l-a rânduit stareț la Căldărușani pe Sf. Cuvios Gheorghe de la Cernica. Acesta s-a îngrijit de mănăstirile Cernica și Căldărușani până la moartea sa, în anul 1806. În această perioadă a fost ridicată biserica-paraclis din cimitirul mănăstirii, cu hramul Sf. Evanghelist Ioan. Surprinsă însă în faza de construcție de distrugătorul cutremur din 1802, această biserică a fost reparată și finisată cu ajutorul fondurilor solicitate de starețul Gheorghe de la credincioși, în frunte cu frații Constantin și Toma Crețulescu, cei ce figurează zugrăviți în calitate de ctitori în pronaos. Perioada în care Sf. Gheorghe de la Cernica a fost stareț al Mănăstirii Căldărușani a fost marcată de revigorarea vieții monahale de aici, după modelul de la Sfântul Munte Athos. În testamentul său, starețul Gheorghe menționa cele șapte trepte ale propășirii morale aflate în calea monahului: ascultarea, liniștea sufleteasca, necârtirea, curățenia sufletească, evitarea călugărilor străini și cu purtări rele, ținerea mănăstirii în bună rânduială și păstrarea tipicului starețului Paisie.[2]

În 1850, obștea monahală de la Căldărușani mărindu-se (număra peste 300 de viețuitorții), sub conducerea arhimandritului Meletie s-a construit pe latura de est o trapeză și un paraclis, ridicate peste o pivniță mare boltită, aici funcționând în prezent o colecție de artă religioasă.

Desele cutremure, incendiile, nepăsarea contemporanilor și secularizarea averilor mănăstirești din timpul lui Alexandru Ioan Cuza au ruinat însă mănăstirea, la începutul secolului al XX-lea starea ei fiind precară. Cu sprijinul regelui Carol I, între anii 1908-1915, Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu consolidează și restaurează în întregime mănăstirea, sub atenta supraveghere a Comisiei Monumentelor Istorice. Din nefericire, mai târziu, după nici trei decenii, mănăstirea este grav avariată de cutremurul din 1940 și de un incendiu devastator din noaptea de 8 spre 9 decembrie 1945. În perioada 1950-1958, s-a reușit efectuarea lucrărilor de reparații și renovare necesare la mănăstire, „împlinindu-se toate stricăciunile pricinuite de foc, cu cheltuiala Departamentului Cultelor și a Mitropoliei Ungro–Vlahiei, mântuindu-se lucrul în 6 iunie 1958”, stareț fiind arhimandritul Gherasim Cristea.[4]

Pisania bisericii de la Mănăstirea Căldărușani

S-a păstrat pisania bisericii cu hramul Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, având următorul text:

„...Drept aceea și eu întru Hristos Domnul bun creștin singur țiitor a toată Țara Românească și de cea parte de munte și altele domnind, auzind acestea, repezitu-m-am cu pohta și cu gândul cel dumnezeiesc care este către sfintele biserici a le zidi și a le urzi și a le înfrumuseța cu cheltuiala din avuția ce s-au dat nouă de la Dumnezeu; întocmind aceastea, vrut-am și aici în locul acesta care se chiamă Căldărușani a zidi casă Domnului, care loc singur domnia mea cu gândul l-am găsit întru mărirea și întru lauda Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie celuia ce-i cură mir, ca să ne fie domniei mele și părinților mei întru veci pomenire, iar Împăratului celui de vecie, celui neputred, celui înțelept, celui nevăzut, unul Dumnezeu, aceluia să fie cinstea și măria întru vecia de veac. Amin.
Și s-au început a se zidi din luna lui iulie 10 și s-au săvârșit în luna lui octombrie 20, iar din zidirea lumei leat 7147, iar de la Hristos 1638.[3]

Arhitectură

Biserica principală a mănăstirii, cu hramul Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, impresionează și în prezent prin măreția și frumusețea sa. Construită în plan treflat, cu trei turle (una deasupra naosului și două deasupra pronaosului), ea poartă aceeași amprentă arhitectonică ca biserica Mănăstirii Dealu și cea a Mănăstirii de la Curtea de Argeș, fiind o precursoare a bisericii Sfinții Împărați Constantin și Elena de la Mănăstirea Horezu.[5]

Biserica are dimensiuni impresionante pentru perioada în care a fost ridicată: 25,50 m lungime și 13,80 m lățime la interior (în dreptul absidelor) – fiind singura de acest tip din lungul șir de ctitorii ale voievodului Matei Basarab. Ca o noutate față de tipurile arhitectonice precedente, la Căldărușani apare și pridvorul din partea de apus. Acest tip de pridvor se regăsește la multe dintre bisericile de mănăstiri ctitorite de Matei Basarab, Căldărușanii fiind prima dintre ele. Singurul ancadrament original care s-a păstrat este cel de la intrarea în pronaos, pe care au fost completate ulterior informații privind restaurarea din 1915: „Acum restaurată în totul de către IPS Mitropolit al Ungrovlahiei D. D. Ghenadie Petrescu, fost Primat al României, 1915 mai 23”.[6]

Racla cu moaștele Sf. Ierarh Grigorie Dascălul

În interiorul bisericii se află icoana Maicii Domnului, Făcătoarea de Minuni, considerată de iconografi ca fiind de o mare expresivitate artistică. Tot aici se păstrează și moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungro-Vlahiei, așezate la loc de cinste într-o raclă de argint aurit cu medalioane ce reprezintă scene din viața sfântului. În pridvorul bisericii, în partea dreaptă se află mormântul Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, iar în partea stângă, mormântul lui Ghenadie Petrescu, Mitropolit Primat al României, exilat la Căldărușani, iar mai apoi stareț pe viață al mănăstirii.[4]

Pictura interioară

Între anii 1854-1855, marele pictor român Nicolae Grigorescu a poposit și a ucenicit la Mănăstirea Căldărușani, renumită pe atunci pentru activitatea iconografică a unor monahi de acolo. El a realizat la Căldărușani o serie de icoane, șapte dintre acestea fiind păstrate și în prezent în colecția muzeală a mănăstirii: „Sfinții Gheorghe și Dimitrie” (1854), „Sfânta Treime și Încoronarea Fecioarei” (1855), „Iisus Hristos, Dreptul Judecător”, „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, „Izvorul Tămăduirii”, „Iisus și Femeia samarineancă”, precum și Sfinții Stelian, Ștefan și Pantelimon (deși nu sunt semnate, ultimele trei icoane îi sunt atribuite fără nicio îndoială).[2]

Pictura actuală este în cea mai mare parte executată de pictorul Dimitrie Belizarie, în stil pseudo-bizantin, realizată cu ocazia restaurării din 1915. El a păstrat tabloul votiv al ctitorilor, din pronaos, pictat în 1817, care îi reprezenta pe Matei Basarab și pe Doamna Elina, adăugând familia regală (regele Carol I și regina Elisabeta), și pe mitropolitul Ghenadie Petrescu. Ulterior, pictura interioară datorată lui Dimitrie Belizarie a fost restaurată de pictorul Ion Musceleanu, în 1960.[6]

Mănăstirea Căldărușani în prezent

Obștea monahală de la Mănăstirea Căldărușani continuă și în prezent să se îngrijească de acest sfânt lăcaș care trece printr-o etapă de recuperare a vechilor proprietăți și de reașezare a vieții monahale pe făgașul tradiției autentice. Cu sprijinul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, a fost refăcută stăreția, adăugându-i-se un etaj, s-a reparat și pictat trapeza mănăstirii cu un program iconografic ce redă sfinții români, au fost reamenajate muzeele mănăstirii (pinacoteca fiind consolidată și restaurată) și s-au construit noi clădiri în gospodăria anexă.[4]

O mărturie despre viața religioasă și artistică de la Mănăstirea Căldărușani sunt cele trei mari muzee ale mănăstirii ce se constituie în cel mai bogat ansamblu muzeal mănăstiresc din Arhiepiscopia Bucureștilor, muzee vizitate anual de mulți credincioși și turiști români, dar și străini: Colecția de cărți, veșminte și icoane din fosta trapeză, Tezaurul organizat în sala tronului și Pinacoteca din casa mitropolitului Ghenadie Petrescu, mare iubitor și colecționar de artă. Aici pot fi văzute și admirate epitafuri cu portrete miniaturale, minuțios și sensibil cusute cu fir de aur, argint și mătase colorată cu contururi marcate de perle, tetraevangheliare cu ferecături din argint aurit și ornate cu medalioane policrome din email, cruci în filigran de argint cu montură de pietre, Sfinte Vase cizelate artistic în argint, chivoturi și cutii relicvare, paftale din sidef sau argint cu reprezentări florale sau zoomorfe, veșminte liturgice, iconostase și icoane portabile, manuscrise și cărți tipărite, tablouri cu tematică religioasă sau istorică etc., toate constituind un tezaur artistic de mare valoare.[4]

Note bibliografice

  1. ↑ Ministerul Culturii - Lista monumentelor istorice din Județul Ilfov (2015), p.65, accesat la 3 august 2019
  2. ↑ 2,0 2,1 2,2 2,3 Teodor Dănălache, Mănăstirea Căldărușani - istoric, Manastirea-caldarusani.ro, accesat la 5 august 2019
  3. ↑ 3,0 3,1 Ruxandra Nemțeanu, Memorialul Mănăstirii Căldărușani, pag. 485, accesat la 12 august 2019
  4. ↑ 4,0 4,1 4,2 4,3 4,4 Arhiepiscopia Bucureștilor: Mănăstirea Căldărușani, accesat la 21 august 2019
  5. ↑ Tereza Sinigalia, De la Matei Basarab la Constantin Brâncoveanu. Repere arhitecturale, SCIA, Seria Artă Plastică, 1995, pp. 19-23.
  6. ↑ 6,0 6,1 Ruxandra Nemțeanu, Memorialul Mănăstirii Căldărușani, pag. 488, accesat la 17 septembrie 2019

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Mănăstirea_Căldărușani&oldid=57165”