Mănăstirea Brebu

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Brebu
Biserica Mănăstirii Brebu
Jurisdicție Arhiepiscopia Bucureștilor
Tip călugări
Înființată 1640
Ctitori Matei Basarab
Stareț
Mărime aprox.
Localizare   Brebu Mânăstirei,
județul Prahova
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil
Site web oficial

Mănăstirea Brebu a fost o mănăstire ortodoxă, una dintre cele mai importante realizări arhitectonice creștine ale domniei lui Matei Basarab și ale artei românești din secolul al XVII-lea.

Acest sfânt lăcaș este amplasat în vatra satului Brebu Mânăstirei din județul Prahova, în apropierea râului Doftana. Zona este încântătoare, iar situarea într-o depresiune a Sub-Carpaților, la poalele munților Baiului și Grohotișului conferă o climă dulce și un aer curat cu calități terapeutice.

Mănăstirea Brebu este inclusă în Lista monumentelor istorice din România (LMI), având codul de clasificare PH-II-a-A-16375.

Istoric

Ridicarea acestui sfânt lăcaș a început la o dată anterioară celei de 27 noiembrie 1640, când este datat actul solemn emis de Matei Basarab, având semnătura acestuia și pecetea cea mare a țării, act prin care readucea mănăstirile autohtone la stăpânii lor firești și oprea practicile dării ca metoh, și care pomenea de Mănăstirea Brebu ca despre o mânăstire ridicată din temelii de el însuși. De asemenea, în actul de întărire al Patriarhiei Ecumenice, din aprilie 1641, se confirma același lucru [1]

La sfârșitul domniei lui Matei Basarab (1654), lucrările la finisaje, precum și pictura bisericii, nu erau încă gata, în pofida eforturilor celor doi ispravnici (Mogoș, iuzbașa din Păulești și Antonie postelnicul din Negoiești). Primul egumen al mănăstirii a fost Vasilie monahul, așa cum rezultă din pisanie.

Într-un document emis de Constantin Șerban la 12 iulie 1654 se menționează că li se înapoiază brebenilor (la acea dată Brebu era un sat de oameni liberi, moșneni) jumătate din moșia luată de Matei Basarab și dată mănăstirii, făcându-se astfel un act de justiție. Mai târziu, voievodul Antonie din Popești (1669 - 1672) recondiționează turnul incintei, înzestrându-l cu un clopot mare, astăzi dispărut.

Constantin Brâncoveanu, găsind sfântul lăcaș într-o stare jalnică, prin două acte datate 24 februarie 1689 și 2 iulie 1690 reconfirmă vechile privilegii ale mănăstirii și scutește de dări un număr de 52 de localnici pentru a ajuta la terminarea lucrărilor de finisare și executarea picturii murale (păstrată în prezent numai fragmentar, la unele din arcadele ferestrelor). Prin aceste acte, precum și prin altele ulterioare, voievodul a dat în seama unei părți a locuitorilor grija privind întreținerea clădirilor mănăstirii în schimbul unor scutiri de dări. De atunci, satul Brebu s-a scindat în două localități distincte: Brebu Mânăstirei și Brebu Megieșesc, până în prezent.

Marele cutremur puternic din 1802 a dărâmat turlele bisericii, a surată zidurile și a fisurat turnul de la intrare. S-au făcut reparații abia între anii 1828-1836, când se refac turlele, însă din lemn, punându-se și o inscripție. În 1838, un alt cutremur puternic a devastat mănăstirea, care a fost refăcută parțial, chiar în același an, de arhimandritul Teodor Cernicanul.

În anul 1843 au fost efectuate lucrări de reconstrucție și restaurare, de către domnitorul Gheorghe Bibescu.

La 1 decembrie 1855 un incendiu a mistuit în întregime chilile și anexele. Din nefericire a ars atunci și impresionanta bibliotecă întemeiată de arhimandritul Ghenadie Pârvulescu, care conținea manuscrise vechi și cărți valoase.

Alte lucrări de restaurare s-au mai efectuat în 1930, când s-a refăcut fațada, și în 1939, când s-au dărâmat turlele de lemn și pridvorul adăugat în secolul al XIX-lea redându-i-se bisericii aspectul inițial. Cea mai mare campanie de restaurare și recondiționare a ansamblului arhitectonic a fost făcută între anii 1955-1960, când s-au reconstruit turlele de piatră. Cu această ocazie biserica a fost închisă pentru slujbe și, împreună cu tot complexul, a fost transformată în muzeu de istorie și artă medievală. La 23 aprilie 1961 a izbucnit un incendiu de proporții, necesitând o altă lucrare de restaurare terminată în 1963, care a redat aspectul mănăstirii așa cum era în secolul al XVII-lea.

Arhitectură

Complexul arhitectural de la Brebu, conceput ca mănăstire, dar și curte domnească, este păstrat în forma inițială, fiind unul dintre puținele monumente medievale românești bine conservate. Complexul este compus din:

Biserica mănăstirii - ca arhitectură este asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Dealu, de dimensiuni mari (30 x 10 m), construită pe un plan triconc cu o turlă pe naos și alte două mai mici pe pronaos. Zidurile, foarte groase, sunt din cărămidă arsă și piatră. Decorațiunea exterioară este specifică bisericilor din Țara Românească, simplă, singurele elemente decorative fiind două registre de firide și un brâu de piatră în partea superioară și ancadramentele ușilor și ferestrelor, acestea fiind realizate de meșterul Lupu (probabil un meșter adus din Moldova) și reproducând modele ale goticului târziu moldovenesc. Decorațiunea înterioară este mai târzie, din 1843. Pictura tâmplei și a altarului este opera lui Sava Henția, fiind realizată între anii 1901-1902.

Casele domnești sunt, ca arhitectură, specifice epocii. Construcția este asemănătoare cu cea păstrată la Mănăstirea Plumbuita, de dimensiuni relativ mari (11,80 x 30,20 m), formată din 9 camere și o sufragerie, toate comunicând între ele. Subsolul este format din două pivnițe boltite, accesul în ele făcându-se printr-un gârlici peste care a fost construit un foișor.

Turnul de acces în incinta complexului este de dimensiuni mari, una dintre cele mai frumoase și mai bine păstrate construcții de acest tip din România. Este așezat pe latura sudică a incintei, având un parter și trei etaje și domină prin înălțimea sa (aproximativ 20 m) împrejurimile (de altfel unul din scopurile construcției a fost și acela de foișor de observație). Primele două etaje sunt prevăzute cu metereze pentru arme de foc iar al treilea, folosit drept clopotniță, are spațiu deschis în toate părțile. Parte din pereții interiori ai turnului au fost repictați de Sava Henția.

Zidul de incintă, cu o înălțime de 6 m, are formă octogonală neregulată. Este făcut din piatră și cărămidă arsă, fiind prevăzut cu metereze pentru tragere. Sub aceste metereze încă se mai pot observa urmele unui drum de strajă de lemn, astăzi dispărut.

Chiliile și clădirile anexe erau situate pe latura de vest a incintei, astăzi fiind dispărute în întregime, locul existenței lor fiind marcat cu ocazia lucrărilor de restaurare terminate în 1963.

În prezent

După desființarea mănăstirii în 1960, complexul de la Brebu a devenit muzeu de istorie și artă medievală.

În prezent biserica mănăstirii, cu hramulSf. Arhangheli Mihail și Gavriil” (cod LMI PH-II-m-A-16375.01), servește ca lăcaș de cult pentru parohia satului Brebu Mânăstirei.

Casa Domnească (cod LMI PH-II-m-A-16375.02) adăpostește exponatele muzeului de istorie și artă medievală.[2]

Imagini

Note

  1. Catalogul documentelor Țării Românești din Arhivele Statului, vol.V 1640-1644, București, 1985, pp. 111-113, 179-180.
  2. Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova: Muzeul „Casa Domnească Brebu”, accesat 31 octombrie 2015.

Surse