Arhimandrit
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
Acest articol face parte din seria Cler | |
Ordinele mari | |
Episcop – Preot – Diacon | |
Ordinele mici | |
Subdiacon – Citeț Cantor – Acolit | |
Ordine dispărute | |
Horepiscop – Exorcist Paznicul ușii – Diaconiță | |
Titluri episcopale | |
Patriarh – Catolicos Arhiepiscop – Mitropolit Vicar – Titular | |
Titluri preoțești | |
Protopop – Paroh Protosinghel – Sachelar Iconom – Iconom stavrofor | |
Titluri diaconale | |
Arhidiacon Protodiacon – Ierodiacon | |
Titluri monahale | |
Arhimandrit Stareț – Egumen – Econom | |
Adiacente | |
Hirotonie – Axios Veșminte Formule de adresare Distincții bisericești Exarh – Vicar | |
Editați această casetă |
Un arhimandrit (Sl. Arhimandritu; Ngr. ἀρχιμανδρίτης - "şeful unei turme de oi") este un ieromonah (preot călugăr) care a fost ridicat la un rang onorific, cu un nivel mai mic sub episcop. Este cel mai mare titlu ce poate fi acordat unui călugăr (de regulă pentru merite duhovniceşti şi/sau administrative deosebite), imediat superior celui de protosinghel. Arhimandritul poate să fie stareţ al unei mănăstiri sau să slujească pe lângă un episcop.
Ca formulă de politeţe în adresarea către arhimandriţi se foloseşte Preacuvioase (Preacuvios - în adresare indirectă) sau Înalt Preacuvioase (Înalt Preacuvios - în adresare indirectă).
Deşi în unele Biserici locale arhimandriţii pot fi socotiţi echivalentul protopopului din rândul clerului căsătorit (cu toate că au un rang mai înalt), în Biserica Ortodoxă Română arhimandriţii nu au o funcţiune administrativă în Biserică, aşa cum au protopopii (în protopopiatele lor), ci sunt doar un rang bisericesc monahal onorific.
În limba greacă, iniţial arhimandritul era echivalent cu egumen, titlul tradiţional pentru stareţul unei mănăstiri, dar după secolul al VI-lea, a început să fie folosit doar pentru stareţii mănăstirilor foarte mari sau importante, adesea având mai multe mănăstiri sub îndrumarea sa.
În tradiţia Bisericii Ruse, arhimandriţii au dreptul de a purta mitră.
Surse
- Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (2008 - ultima variantă oficială)
- Mic dicţionar teologic
- DEX online
- Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor