Isihasm

La acest articol se lucrează chiar în acest moment! Ca o curtoazie față de persoana care dezvoltă acest articol și pentru a evita conflictele de versiuni din baza de date a sistemului, evitați să îl editați până la dispariția etichetei. În cazul în care considerați că este necesar, vă recomandăm să contactați editorul prin pagina de discuții a articolului.

Isihasmul este o mişcare religioasă care a pornit sub influienţa scrierilor Sfântului Dionisie Areopagitul (sec. V) şi ale Sfântului Simeon Noul Teolog († 1022) în Sfântul Munte Athos, unde unii monahi s-au dedicat vieţii contemplative, în linişte desăvârşită (gr. isihia - linişte), termen de la care această mişcare şi dispută teologică şi-a luat numele de isihasm.

Practica isihastă

Metoda sau practica isihastă se realiza astfel: călugarii dedaţi acesteia se retrăgeau în locuri singuratice şi – prin concentrarea gândului la rugăciune – se ridicau la un înalt nivel de percepere a realităţii, mai presus de impresiunile simţurilor şi de tot ceea ce îi înconjura, ajungând să vadă prin contemplaţie lumina dumnezeiască necreată, pe care Sfinţii Apostoli Petru, Iacob şi Ioan au văzut-o pe Muntele Taborului, la Schimbarea la Faţă (Matei 17, 1-8; Marcu 9, 2-9; Luca 9, 28-36), realizând astfel o mai mare apropiere de Dumnezeu. Aceasta lumină strălucitoare nu este fizica, ci dumnezeiască.

Isihaştii rosteau continuu aceasta scurta rugăciune: "Doamne, Isuse Hristoase, miluieste-mă" (sau sub alte forme, întotdeauna scurte, asemănătoare: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul").

Disputa isihastă

În jurul mişcării isihaste s-a declanşat, în secolul al XIV-lea, disputa teologică cea mai însemnată a mileniului al doilea în Răsăritul creştin. Aceasta a mai fost numită şi "disputa palamită", după numele Sfântului Grigorie Palama († 13 noiembrie 1359), sau "disputa varlaamită", după numele lui Varlaam din Calabria († 1350).

Varlaam din Calabria

Călugărul Varlaam din Calabria era un teolog învăţat care mai înainte de izbucnirea disputei isihaste, în tratativele de unire dintre Biserica Ortodoxă şi papa Benedict al XII-lea (1334-1342), de la Avignon, din 1339, a apărat doctrina ortodoxă.

Totuşi, venind la Constantinopol în 1340, el a condamnat metoda şi doctrina isihastă. Ca şi alţi teologi raţionalişti aflaţi sub influienţa teologiei scolastice apusene, el critica, uneori în termeni batjocoritori şi ironici, diferite aspecte teologice ale mişcării isihaste (harul necreat, unirea cu Dumnezeu prin energiile necreate etc.), dar şi unele aspecte ale practicii Rugăciunii lui Iisus. Bunăoară, Varlaam parodia şi batjocorea practica unor isihaşti de a-şi aduna mintea în inimă, înlocuind inima cu buricul...

El susţinea că lumina care emană din fiinta sau subsţanta lui Dumnezeu nu este necreată, căci în felul acesta s-ar admite în Dumnezeire existenţa a doi dumnezei - esenţa divină, invizibilă, şi energia divină, vizibilă, deci creată -, şi-i acuza pe isihasti de diteism.

Sfântul Grigorie Palama şi doctina isihastă

În sprijinul isihaştilor s-a ridicat atunci sfântul Grigorie Palama, bun cunoscător al practicii isihaste, pe care însuşi a practicat-o, mai întâi pe când era încă în lume, apoi în pustnicie la Muntele Athos (între anii 1318-1326), iar apoi – între 1326-1331 – într-un loc singuratic lângă Bereea, în Macedonia.

Atât Sfântul Grigorie cât şi ceilalţi isihaşti învăţau că există deosebire între fiinţa lui Dumnezeu - nevazută şi inaccesibilă oamenilor – şi puterile sau energiile Sale necreate, care emană în mod personal din fiinţa divină, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Această învăţătură este deosebit de importantă, întrucât fără legătura dintre Dumnezeu şi om prin energiile necreate, "Dumnezeu ar rămâne faţă de oameni într-o splendidă izolare".

El învăţa că nu este imposibil de a vedea lumina Dumnezeirii, necreată şi incoruptibilă, identică cu lumina Taborului, ea fiind numai o lucrare, energie şi putere a lui Dumnezeu, care emană din fiinţa Sa nevazută, fără să fie identică cu ea. Este deci deosebire între fiinţa lui Dumnezeu cea nevăzută şi inaccesibilă oamenilor - căci "pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata" (In. 1, 18; I In. 4,12) - şi puterile sau energiile Sale necreate, care emană din ea, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor, asupra carora revarsă harul Său, puterea Sa, spre a dobândi mântuirea şi îndumnezeirea pâna la "măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Ef. 4, 13).

Aceste energii sau lucrări sunt comune celor trei persoane ale Sfintei Treimi şi, prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifestă în lume. Această doctrină nu este ceva nou, căci ea îşi are izvorul în revelaţia Noului Testament şi în învăţătura Sfintilor Părinti greci. Prin energiile cele necreate ale lui Dumnezeu, oamenii ajung, cum ne spune Sf. Apostol Petru, "părtaşii firii celei dumnezeieşti" (II Petru 1, 4), fără ca prin aceasta fiinţa noastră omenească să devină fiinţa lui Dumnezeu, adică fărăr să devenim coesenţiali cu Dumnezeu, Care rămâne în veşnicie ascuns în esenta Sa, cunoscută numai de Fiul şi de Duhul Sfânt. "Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca noi să fim indumnezeiţi" (Sf. Atanasie cel Mare († 373), Cuvânt despre întruparea Logosului, Migne, P.G., XXV, 192 B).

În Apus, Toma de Aquino († 1274) învăţa că între fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale divine, care, după el şi teologii latini, sunt create, nu există deosebire reală, ceea ce face imposibilă îndumnezeirea omului, deoarece Dumnezeu rămâne faţă de oameni într-o "splendidă izolare".

Sinodul de la Constantinopol, 1341

În Sinodul ţinut la 27 mai 1351, la Constantinopol, s-a pronunţat în favoarea isihaştilor. Isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe, patrunzând în tot Răsăritul ortodox: fiinţa lui Dumnezeu, inaccesibilă omului, şi energiile Sale divine nu sunt separate, deşi se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu fiinţa însăşi a Dumnezeirii, căci Dumnezeu în fiinţa Sa rămâne inaccesibil oamenilor (dar împărtăşibil prin energiile divine).

Varlaam, fiind condamnat, pleacă în Italia, trece la Biserica Latină şi ajunge în 1342 episcop de Gerace, în sudul Italiei, unde a continuat să atace violent nu numai isihasmul ca metodă şi doctrină, ci şi Ortodoxia pe care o apărase mai înainte.

Disputa isihastă după 1341: sinoadele din 1345, 1347 şi 1351

După 1341, lupta împotriva isihasmului a fost continuată de Grigore Achindin.

Isihasmul avea şi adversari politici de temut, în persoana împărătesei Ana de Savoia († 1347) şi a patriarhului ecumenic Ioan al XIV-lea Calecas (1334-1347), care susţineau pe varlaamiţi. În sinodul întrunit în 1345 la Constantinopol, sub presedinţia patriarhului Ioan al XIV-lea Calecas, Sf. Grigorie Palama a fost condamnat şi anatemitizat.

În doua sinoade ţinute la Constantinopol, însa, unul în 1347 şi altul în 1351, se aprobă doctrina isihastă, căci din 1347 ajunse la tron Ioan al VI-lea Cantacuzino (1347-1355) ca asociat al împăratului Ioan al V-lea Paleologoul (1341-1391), care era susţinatorul isihaştilor. După 1355, el deveni monah, mai întâi în mănăstirea Manganelor din Constantinopol, apoi într-una din mănăstirile Muntelui Athos, sub numele de Ioasaf.

În 1347 deci, patriarhul Ioan al XIV-lea Calecas a fost înlăturat, iar sinodul din acest an a aprobat isihasmul, în timpul patriarhului ecumenic Isidor de Monemvasia (1347-1350). Aceasta a ridicat în 1347 pe Grigorie Palma la rangul de arhiepiscop al Tesalonicului, unde a păstorit până la moartea sa în 13 noiembrie 1359.

În sinodul tinut la 27 mai 1351, în biserica Vlaherne din Constantinopol, în timpul patriarhului ecumenic Calist I (1350-1353; 1355-1363) isihasmul a fost proclamat doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe şi el a pătruns şi a fost receptat ca atare în tot Răsăritul ortodox.

Rezumat teologic

Miezul doctrinei isihaste care s-a impus în Ortodoxie constă în faptul că fiinţa lui Dumnezeu, inaccesibila omului, şi energiile Sale divine nu sunt separate, deşi se deosebesc, ci formează o unitate, dar până la om ajung energiile sau puterile divine, nu fiinţa însăşi Dumnezeirii, căci Dumnezeu în fiinţa Sa rămâne inaccesibil oamenilor.

Răsărit şi Apus

Poziţia lui Varlaam din Calabria este caracteristică Apusului raţionalist, care menţine distanţa dintre divin şi uman, în timp ce învăţătura Sfântului Grigorie Palama e caracteristică religiozităţii răsăritene, care trăieşte pe deplin sentimentul comuniunii celor două lumi.

Apărători şi adversari ai isihasmului în secolele XIV-XV

Susţinători ai isihasmului

• Sf. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, canonizat sfânt in 1368, de sinodul din acest an prezidat de ucenicul său, patriarhul Filotei Kokkinos (1353-1354; 1364-1376), fiind sarbatorit in fiecare an in Duminica a II-a din Postul Pastelui
• Sf. Grigorie Sinaitul († 1346), în Paroria, în muntii Sikar, lânga Adrianopol
• Nil Cabasila († 1363), arhiepiscopul Tesalonicului din 1361, care a murit în 1363, fără să-şi fi putut ocupa efectiv scaunul din cauza tulburărilor interne prin care trecea atunci Tesalonicul
• Sf. Nicolae Cabasila († dupa 1371)
• Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului († 1429).

Adversari ai isihasmului

Între cei mai mari adversari ai isihasmului au fost:

• Varlaam din Calabria
• Grigorie Achindin
• Grigorie si Nichifor Grigoras († 1360)
• monahul atonit Dimitrie Kydones († după 1397)
• canonistul Constantin Armenopoulos († pe la 1380).

Isihasmul după secolul al XVIII-lea

În secolul al XVIII-lea, isihasmul a cunoscut o noua înflorire în Biserica Ortodoxă, în principal datorită Sfântului Nicodim Aghioritul († 1804), care publică Filocalia, o culegere de texte de spiritualitate ortodoxă apropiate de viziunea isihastă.

Traducerea Filocaliei..

Neoisihasmul

ro

Bibliografie

• Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, Editura Scripta, Bucureşti, 1992
• Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria bisericească universală, Bucureşti, 1992, p. 283-286
• Pr. Prof. Ioan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Bucureşti, 1981

Legături externe

• http://www.crestinism-ortodox.ro/html/06/6f_isihasmul.html
• http://www.orthodoxphotos.com/books/LFC/energii.shtml
• http://www.crestinortodox.ro/Articol_detaliu_Energiile_necreate_184_251_7472.html
• http://diverse.crestinortodox.ro/Lumina_dumnezeiasca_in_teologia_Sfantului_Grigorie_Palama-53-7919.html