Paznicul ușii

Acest articol face parte din seria Cler

Ordinele mari

Episcop – Preot – Diacon

Ordinele mici

Subdiacon – Citeț Cantor – Acolit

Ordine dispărute

Horepiscop – Exorcist Paznicul ușii – Diaconiță

Titluri episcopale

Patriarh – Catolicos Arhiepiscop – Mitropolit Vicar – Titular

Titluri preoțești

Protopop – Paroh Protosinghel – Sachelar Iconom – Iconom stavrofor

Titluri diaconale

Arhidiacon Protodiacon – Ierodiacon

Titluri monahale

Arhimandrit Stareț – Egumen – Econom

Adiacente

Hirotonie – Axios Veșminte Formule de adresare Distincții bisericești Exarh – Vicar

Editați această casetă

Paznicul ușii sau ușierul este unul din ordinele clericale mici din Biserica creștină, acum dispărut. În Biserica primelor veacuri, sarcina păzitorului ușii era aceea de a închide și deschide ușile bisericii, de a păzi clădirea bisericii și de asigura că nici o persoană nebotezată nu se mai găsea și nu mai putea intra în biserică în vremea Liturghiei credincioșilor.

Istoric

În epoca romană, ușierii erau bărbați – de obicei sclavi – care erau însărcinați cu paza intrării în casă. Majoritatea romanilor din clasele înalte aveau un ostiarius, un paznic ale căror îndatoriri erau considerate ca inferioare sarcinilor celorlalți sclavi domestici. În vremea persecuțiilor din epoca romană, când liturghia se oficia prin casele credincioșilor, era necesar să fie preluată această tradiție seculară, pentru a-i proteja pe atât pe credincioși cât și Sfintele Taine. Paznicii ușilor sunt amintiți pentru prima dată într-o scrisoare a Papei Corneliu către episcopul Fabiu de Antiohia, datând din anul 251, în care acesta scria că la Roma erau 46 de preoți, șapte diaconi, șapte subdiaconi, 42 de acoliți și 52 de exorciști, citeți și paznici ai ușilor.¹

După cum stă scris în Liber Pontificalis, un paznic al ușilor pe nume Romanus a suferit mucenicia în anul 258, cam în același timp cu Sf. Laurențiu din Roma.²

În viața Bisericii mai există momente când se mai amintește de însărcinarea paznicilor ușilor. Astfel, înainte de rostirea Crezului, diaconul sau preotul rostește cu glas tare: Ușile! Ușile! Cu înțelepciune să luăm aminte. În mod tradițional, în acest moment al slujbei, toți necredincioșii sau catehumenii rămași în biserică trebuiau să iasă afară. Aceste cuvinte erau porunca pe care clericii o dădeau paznicilor de a încuia biserica.

Note

• 1 Eusebius, Historia Ecclesiastica, VI, 43. [1]
• 2 Liber Pontificalis, ed. Duchesne, I, 155. XXV, 3

Sursa

• en: Porter, în Catholic Encyclopedia