Soteriologie

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Răscumpărare)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
TEOLOGIE
Teolog și Teologie
Teolog - Teologie
Teologie dogmatică
Hristologie - Soteriologie
Eclesiologie - Eshatologie
În jurul Sfintelor Scripturi
Studiul Noului Testament
Studiul Vechiului Testament
Arheologia biblică
Alte discipline
Patristică - Hagiografie - Spiritualitate
Liturgică - Imnografie - Iconografie
Iconologie - Drept canonic - Tipic
Apologetică
Editați această casetă

Mântuirea este scopul Creștinismului și obiectivul Bisericii. Teologia mântuirii este numită soteriologie (din grecescul sotêria, „mântuire/salvare”", și logos, „cuvânt”). Creștinismul ortodox afirmă cu fermitate că Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să poată să se facă Dumnezeu. Acest concept al Îndumnezeirii, respinge faptul că mântuirea este un rezultat pozitiv la o dilemă juridică, ci este de fapt un proces de vindecare. Ortodoxia consideră înclinarea omului spre păcat ca un simptom al unei boli care necesită tratament, nu doar o încălcare a legii care necesită o pedeapsă. Una din trăsăturile distincte ale gândirii creștine ortodoxe este aceea că vede mesajul Evangheliei nu ca pe un cod de lege ci ca o relație, o legătură. Vorbește despre taina Sfintei Treimi în termenii unei legături de iubire care există între ei. Să intrăm în această iubire este lucrarea care duce la mântuire.

Istoria mântuirii

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa

După scripturi, omul este făcut după "asemănarea" și "chipul" lui Dumnezeu (Gen 1:26-27).

Să fii ca Dumnezeu, prin darul lui Dumnezeu este esența ființei și vieții omului. În scripturi se spune că Dumnezeu a suflat către om, "respirația (sau duhul) de viață" (Gen 2:7). Această învățătură a dus la concepția Bisericii Ortodoxe că omul nu poate fi om cu adevărat, el însuși cu adevărat fără Duhul lui Dumnezeu.

Chipul lui Dumnezeu semnifică voința liberă a omului, rațiunea sa, simțul său de responsabilitate morală, tot ceea ce deosebește omul de animal și îl face o persoană. Dar chipul înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă că noi suntem 'descendenții' lui Dumnezeu (Fapte 27:28), rudele lui; înseamnă că între noi și el este un punct de legătură, o similitudine esențială. Prăpastia dintre făptura și Creator nu este de netrecut, pentru aceea că fiind după chipul lui Dumnezeu Îl putem cunoaște pe Dumnezeu și să fim în comuniune cu El.

Căderea omului

Actul creației și, în mod special a lui Adam și Eva, mărturisește despre bunătatea tuturor lucrurilor care există și despre superioritatea omului asupra celorlalte ființe. Arată că originea răului nu se găsește în Dumnezeu, ci în cea mai perfectă creație a sa a cărei acțiune de păcătuire liberă a adus slăbiciunea și moartea în lume, cum și-a pierdut omul „asemănarea” cu Dumnezeu, capacitatea lui de a răspunde la iubirea lui Dumnezeu.

Biserica învață că atunci când noi nu răspundem iubirii lui Dumnezeu, suntem micșorați ca ființe umane. Actul credinței pe care El îl cere de la noi nu este așa de diferit de credința și dragostea pe care o acordăm oamenilor care ne înconjoară. Atunci când noi nu răspundem iubirii pe care oamenii care ne iubesc ne-o acordă, devenim indivizi superficiali și împietriți.

Profeții

Deoarece omul încă are chipul lui Dumnezeu, căutarea sensului este la fel de critică pentru existența umană cum sunt aerul și apa. Creația însăși, ca lucrare a lui Dumnezeu e orientată spre om. În afară de aceasta, înainte de venirea lui Hristos, sensul lumii și locul nostru în ea rămâneau dificil de înțeles. Oamenii au inventat povestiri ca să se ajute ei înșiși să explice marele mister al propriei lor existențe, lumea din jurul lor și pe Cel care este responsabil pentru aducerea lor la ființă. Totuși, cunoașterea adevăratului Dumnezeu nu era la îndemână. Sfintele Scripturi vorbesc despre această lipsă de cunoaștere numind-o întuneric. De aceea Dumnezeu a trimis mesageri să vorbească în numele lui, bărbați și femei, oameni sfinți prin care El a făcut minuni, profeți care să anunțe venirea mântuirii. La plinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe propriul Său Fiu, Iisus Hristos. Când Acesta a venit, Cel care cu adevărat a făcut lumea S-a făcut cunoscut lumii limpede, dăruind lumină acelora care stăteau în întuneric.

Întruparea

Dar din cauza căderii omului, Întruparea nu este numai un act de iubire ci și un act de mântuire. Iisus Hristos, prin unirea omului cu Dumnezeu în propria Sa Persoană, a redeschis pentru om calea unirii cu Dumnezeu. În propria Sa Persoană, Hristos a arătat ce înseamnă să fi cu adevărat 'asemenea lui Dumnezeu', iar prin sacrificiul său răscumpărător și victorios el a pus iarăși la îndemâna omului această asemănare. Hristos, al Doilea Adam, a venit pe pământ și a reparat efectele nesupunerii primului Adam.

Biserica

Mântuire înseamnă că lumea nu se încheie prin ea însăși. Este o realitate care trimite spre realitatea cea mare a iubirii lui Dumnezeu pentru noi și pentru toate care ne înconjoară. Lumea, timpul, istoria, viețile noastre sunt "o Teofanie a lui Dumnezeu, un mijloc al revelării, prezenței și puterii sale."

Dumnezeu nu și-a abandonat poporul după Înălțarea la Cer a lui Hristos, ci începând cu Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica Sa încă este cu noi și astăzi.

Judecata finală

Hristos îi va judeca pe toți oamenii exclusiv pe baza felului cum ei i-au slujit lui slujindu-și unul altuia, celui mai mic dintre frați. Aceasta va arăta cum l-a iubit fiecare persoană pe Dumnezeu și pe cei din jurul lui. Dragostea de Dumnezeu și pentru om devin una și aceeași dragoste. Este împlinită în Hristos și este Hristos. Ca să iubești cu această iubire înseamnă să iubești cu dragostea lui Hristos și să împlinești "noua sa poruncă" - "iubiți-vă unul pe altul așa cum Eu v-am iubit pe voi." (Ioan 13:34-35, 15:12) În aceasta stă plinătatea vieții spirituale. În aceasta, și numai aceasta, omul va intra la judecata de pe urmă. Este încoronarea tuturor virtuților și rugăciunii, ultimul și cel mai perfect fruct al Duhului lui Dumnezeu în om.

A doua venire a lui Hristos va fi Judecata tuturor oamenilor. Însăși prezența Sa va fi judecata. Pentru aceia care îl iubesc pe Domnul, prezența sa va fi bucurie nesfârșită, viață veșnică în Împărăția Cerurilor. Pentru aceia care îl urăsc pe Domnul, aceeași prezentă va fi tortură nesfârșită, iad și moarte nesfârșită.

Ca toți să fie una

"Fie ca toți să fie unul," s-a rugat Hristos la Cina cea de Taină; "Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una" (Ioan 17:21). După cum cele trei persoane ale Treimii 'sălășluiesc' una în cealaltă într-o neîncetată mișcare de iubire, tot așa și omul, făcut după chipul Treimii, este chemat să 'sălășluiască' în Dumnezeul Trinitar.

În afara Bisericii nu este mântuire

Sfântul Ciprian scrie: 'un om nu îl poate avea pe Dumnezeu ca Tată dacă nu are ca Mamă Biserica'. Dumnezeu este mântuire, iar puterea salvatoare a lui Dumnezeu este mijlocită în om prin Trupul lui Dumnezeu, Biserica. Același lucru este spus diferit de George Florovsky: 'în afara Bisericii nu există mântuire, pentru că mântuirea este Biserica'.

Biserica este unitatea acelora care sunt uniți cu Sfânta Treime. Singura Biserica este unită așa cum Cele Trei Persoane din Sfânta Treime sunt unite. Dacă omul se folosește cum se cuvine de Biserică, adică pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu, atunci el va deveni 'asemenea' cu Dumnezeu, el se va îndumnezeii; după spusele lui Ioan Damaschinul, el va fi "asimilat în Dumnezeu prin virtute". Pentru a fi asemenea lui Dumnezeu trebuie să fii îndumnezeit, ceea ce înseamnă să devii Dumnezeu după har.[nu după Ființă, sau Esență]

Bibliografie

Lecturi suplimentaree

  • Carlton, Clark. The Life: The Orthodox Doctrine of Salvation (Faith Series). (ISBN 1928653022)
  • Ware, Kallistos. How Are We Saved?: The Understanding of Salvation in the Orthodox Tradition. (ISBN 1880971224)

A se vedea și