Nifon al II-lea al Constantinopolului

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 30 aprilie 2024 15:02, autor: RappY (Discuție | contribuții) (→‎Mitropolit al Țării Românești: Fixare legătură)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Sf. Ierarh Nifon al II-lea al Constantinopolului

Cel întru sfinți părintele nostru Nifon al Constantinopolului (Nifon al II-lea al Constantinopolului), a fost Patriarh al Constantinopolului între anii 1486-1488 și 1497-1498. În anul 1502 a fost chemat pentru a treia oară pe tronul patriarhal, dar a refuzat invitația. A fost și mitropolit al Ungro-Vlahiei între anii 1502-1505. Biserica Ortodoxă îi face prăznuirea la 11 august.

Viața

Preafericitul patriarh Nifon s-a născut în Peloponez, în sudul Greciei, primind la botez numele de Nicolae. Mama lui era grecoaică, iar tatăl albanez, amândoi de viță nobilă. A studiat cu mai mulți dascăli, apoi a intrat în monahism la Epidauros și, după ce ș-a petrecut vremea uceniciei pe lângă mai mulți părinți îmbunătățiți, a plecat la Muntele Athos, stabilindu-se la mănăstirea Dionisiu, unde a primit și marele și îngerescul chip al schimniciei. Aici a fost hirotonit diacon, apoi preot. Era iubitor de frați și râvnitor în viața monahală, nevoindu-se în posturi, rugăciuni și privegheri. Era și un bun cunoscător al Sfintelor Scripturi și al teologiei. Faima lui s-a răspândit atât în Sfântul Munte cât și dincolo de hotarele acestuia.

Arhiepiscop al Tesalonicului

De aceea, la moartea arhiepiscopului Partenie al Tesalonicului, Sf. Nifon a fost cel ales să-i urmeze în scaunul arhiepiscopal. A păstorit aici vreme de trei ani, între anii 1483 și 1486, purtând mare grijă mai ales de cei sărmani, de cei bolnavi și neputincioși, de orice credință ar fi fost aceștia. A luat parte și la Sinodul din 1484 care a respins definitiv hotărârile Sinodului unionist de la Ferrara-Florența din 1439.

Patriarh al Constantinopolului

A fost ales patriarh al Constantinopolului în anul 1486, rămânând în scaun până în 1488, când a fost alungat din scaun datorită intrigilor din sânul Bisericii Constantinopolului; a fost trimis în exil la Mănăstirea Sozopoli. De-a lungul întregii sale păstoriri pe scaunul ecumenic a trebuit să se confrunte cu diferitele facțiuni din sânul Bisericii Constantinopolului, ceea ce a făcut mai dificilă încercarea sa de a reorganiza patriarhia, și a condus la depunerea sa repetată din scaunul de patriarh.

După prima depunere, în 1488, el a fost readus în scaun după nouă ani, dar pentru scurtă vreme, între 1497-1498, dar a fost alungat din nou din scaun din pricina acelorași intrigi și exilat la Adrianopol. În anul 1502 a fost chemat pentru a treia oară să preia tronul ecumenic, dar de data aceasta a refuzat[1].

Mitropolit al Țării Românești

Probabil în perioada ultimei păstoriri pe scaunul ecumenic l-a întâlnit la Constantinopol pe domnul Țării Românești, Radu cel Mare (1496-1508), care a rămas profund impresionat de înțelepciunea ierarhului. Aflând de scoaterea lui din scaun, acesta l-a chemat pe sfântul episcop la el, rugându-l să urce în scaunul mitropolitan al Țării Românești. Devenit mitropolit al Ungrovlahiei (cca. 1502), sfântul Nifon a ținut un sinod de clerici și mireni pentru a pune în rânduială viața bisericească de aici. La acest sinod s-a hotărât înființarea episcopiilor Râmnicului și Buzăului.

Despre acest eveniment, Pr. Mircea Păcurariu adaugă acestea:

„Cei mai mulți istorici cred că este vorba de înființarea celor două eparhii existente până azi: a Râmnicului, în locul vechii Mitropolii a Severinului (de aici și titulatura acesteia de „Episcopia Râmnicului Noului Severin”) și a Buzăului. Interpretarea aceasta trebuie să fie făcută însă cu multă rezervă, căci nu se poate sprijini pe nicio marturie documentară. De asemenea, socotim că s-a exagerat rolul lui Nifon în reorganizarea Bisericii muntene, prin anii 1503-1505. Măsurile de îndreptare vor fi pornit mai târziu din partea celor doi domni iubitori de cultură și artă din primele două decenii ale secolului al XVI-lea: Radu cel Mare și Neagoe Basarab, iar mai târziu din partea lui Radu de la Afumați și Radu Paisie, căci Nifon, în cei doi ani petrecuți la noi, n-a putut duce la bun sfârșit un program de mari proporții, așa cum arată panegiristul său Gavriil Protul”
(Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române[2])

La scurtă vreme însă, între mitropolit și domnitor a izbucnit un conflict. Un boier pe nume Bogdan, fugit din Moldova, unde era și căsătorit, la curtea lui Radu cel Mare, dorea să o ia de soție acum pe sora domnitorului. Mitropolitul Nifon, cunoscând situația, a refuzat categoric să accepte o asemenea situație, afurisindu-l pe boierul moldovean și pe toți cei care ajutaseră la o asemenea faptă; tot atunci a proorocit și despre necazurile care aveau să se abată asupra domnitorului, a boierului și a țării, și care aveau să se împlinească întocmai. Toate acestea i-au atras mânia domnitorului, care a poruncit ca sfântul ierarh să fie alungat din țară (pe la anul 1505) și tratat ca un proscris.

Moartea și posteritatea

Mitropolitul a plecat atunci și din Țara Românească și, după un popas la Sofia, s-a retras din nou la Sfântul Munte, la mănăstirea de metanie, Dionisiu, de unde plecase. A trecut la Domnul în ziua de 11 august 1508, fiind în vârstă de 90 de ani.

După doar șapte ani, în anul 1515, domnitorul Neagoe Basarab al Țării Românești (1512-1521) a trimis la Muntele Athos o delegație condusă de logofătul Danciul pentru a cere și a aduce înapoi în țară moaștele sfântului Nifon, pentru a-i putea cere astfel iertare acestuia și a răscumpăra greșelile domnitorului Radu și ale poporului față de sfântul mitropolit. Așezate într-un coșciug de lemn și însoțite mitropolitul Neofit de Anchialos și de mai mulți călugări de la mănăstirea Dionisiu, moaștele sfântului au fost purtate cu cinste până în Țara Românească. Moaștele sfântului Nifon au ajuns la mănăstirea Dealu pe 16 august 1517, fiind așezate pe mormântul lui Radu cel Mare, ca semn de dezlegare a domnitorului de blestemul ce-l pusese sfântul asupra sa, și tot atunci s-a făcut proslăvirea sfințitului Nifon.

Așezate într-o raclă de argint aurit, moaștele sfântului au fost înapoiate, cu toată cinstea, mănăstirii Dionisiu. Capul și o mână a sfântului au fost dăruite de monahii de aici domnitorului, care le-a așezat în noua mănăstire ctitorită de el la Curtea de Argeș. În anul 1949, moaștele sfântului Nifon au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Craiova.

În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis generalizarea cultului Sf. Nifon al Constantinopolului în întreaga țară și înscrierea sa în calendarul bisericesc anual[3].

Sfinte moaște

Părticele din moaștele Sf. Nifon se găsesc și în România:

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea: Podobie: Cu faptele strălucind...

Cu faptele dreptei credințe strălucind, toată Biserica ai luminat, însoțindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălțare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locașuri, podoaba și înfrumusețarea patriarhilor, Mărite Nifon. Iar acum umple de dumnezeiești daruri pe cei ce cu credință te măresc pe tine.

Condac, glasul al 4-lea Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce...

Pomenirea nevoințelor tale cea strălucită și de lumină purtătoare răsărind în chip luminat, veselește, Părinte, sufletele tuturor celor binecredincioși; iar atingerea de sfintele tale moaște îndulcește simțirile lor, îndulcindu-le. Pentru aceasta, după cuviință te mărim, înțelepte Nifon, de Dumnezeu cugetătorule, părintele nostru.

Note

  1. ↑ http://www.ec-patr.org/list/index.php?lang=en&id=172
  2. ↑ Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
  3. ↑ Drumul sfințeniei: din istorie în calendar, pe basilica.ro

Surse


Casetă de succesiune:
Nifon al II-lea al Constantinopolului
Precedat de:
Partenie al Tesalonicului 		Arhiepiscop al Tesalonicului
1483-1486 		Urmat de:
?
Precedat de:
Simeon I al Trapezuntului 		Patriarh al Constantinopolului
1486-1488 		Urmat de:
Dionisie I
Precedat de:
Maxim al IV-lea 		Patriarh al Constantinopolului
1497-1498 		Urmat de:
Ioachim I
Precedat de:
Ilarion I 		Mitropolit al Ungro-Vlahiei
1502-1505 		Urmat de:
Maxim Brancović


Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Nifon_al_II-lea_al_Constantinopolului&oldid=57584”