Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae

Părintele Dumitru Stăniloae (n. 16 noiembrie 1903 - d. 5 octombrie 1993) a fost unul dintre cei mai importanți teologi ortodocși ai secolului al XX-lea, preot, membru titular al Academiei Române, profesor universitar, dogmatist, scriitor și ziarist. A tradus Filocalia (în 12 volume) și multe alte scrieri ale Sfinților Părinți, influențând dezvoltarea isihasmului românesc.

„Prin studiile sale dogmatice, publicate în decursul a 50 de ani, profesorul D. Stăniloae este cel mai de seamă dogmatist al Bisericii noastre și, în același timp, unul dintre cei mai apreciați gânditori creștini.”

(Pr. Mircea Păcurariu)

Biografie

A fost cel mai mic dintre cei cinci copii ai familiei lui Irimie și Reveca Stăniloae și a crescut într-un mediu familial profund religios, mama sa fiind nepoată de preot. Educația sa a început în 1917, când s-a înscris la Liceul confesional umanist "Andrei Șaguna" din Brașov.

În 1918, Stăniloae a primit o bursă de la "Fundația Gojdu" pentru clasa a IV-a. Aceasta a fost urmată de o altă bursă în 1922, la Universitatea din Cernăuți. Dezamăgit de metodele și materialele didactice de acolo, el a părăsit universitatea după un an. În 1923, s-a înscris la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București, continuându-și educația până în 1924.

Anul 1928 a marcat un moment important în viața lui Stăniloae, când a susținut teza de doctorat intitulată "Viața și opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului și legăturile lui cu Țările Românești" la Cernăuți. A beneficiat de o bursă oferită de Centrul Mitropolitan din Sibiu pentru studii în Bizantinologie și Dogmatică. Acest lucru l-a dus la Munchen, unde a studiat sub îndrumarea profesorului August Heisenberg, tatăl celebrului fizician Werner Heisenberg.

În 1929, Stăniloae a călătorit la Berlin și Paris pentru a-și aprofunda studiile și cercetările asupra operei originale a Sfântului Grigorie Palama. La întoarcerea în România, a fost angajat ca profesor suplinitor, apoi provizoriu. În 1930, a efectuat o călătorie la Constantinopol pentru a cerceta și a copia opera teologică a lui Grigorie Palama. În aceeași perioadă, pe 4 octombrie, s-a căsătorit cu Maria, născută Mihu.

Anul 1932 a fost un alt moment semnificativ în viața lui Dumitru Stăniloae, când a fost hirotonit preot. În același an, a publicat lucrarea "Catolicismul de după război" la Sibiu. Doi ani mai târziu, în 1934, a fost numit director al ziarului "Telegraful Român", poziție pe care a ocupat-o până în 1945. În această perioadă, a cunoscut și a dezvoltat o strânsă prietenie cu Nichifor Crainic.

În 1936, a fost numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcție pe care a îndeplinit-o până în 1946. În 1938, a publicat lucrarea fundamentală "Viața și învățătura Sf. Grigorie Palama" la Sibiu, urmată de "Ortodoxie și românism" în 1939.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, în 1946, părintele profesor Dumitru Stăniloae a fost forțat să renunțe la rectoratul Academiei Teologice de către mitropolitul Nicolae Bălan, la cererea lui Petru Groza, însă a continuat să fie profesor până în 1947. În acest an, a fost transferat la Facultatea de Teologie a Universității din București, ocupând catedra de Ascetică și Mistică. A locuit cu soția și fiica în casa parohială a bisericii Sf. Gheorghe Vechi. În această perioadă, a publicat mai multe volume ale lucrării "Filocalia".

În anii următori, părintele Stăniloae a fost invitat la conferințe internaționale, inclusiv în 1968 la Freiburg și Heidelberg de către profesorul Paul Miron, cu acordul Departamentului Cultelor din România. În 1969, a conferențiat la Oxford și a legat prietenie cu teologul Donald Allchin.

În 1971, Stăniloae a făcut parte din delegația Bisericii Ortodoxe Române care a vizitat Vaticanul, reflectând astfel interesul său pentru dialogul interconfesional. În 1976, a fost onorat cu titlul de "Doctor Honoris Causa" al Universității din Salonic, un semn al recunoașterii largi a contribuțiilor sale academice. În aceeași perioadă, a continuat să publice volume ale "Filocaliei", cu volumul al V-lea apărând în București.

În 1977 și 1978, au fost publicate volumele VI și respectiv VII ale "Filocaliei", urmate de Tratatul de Teologie Dogmatică Ortodoxă (volumele I-III). Aceste lucrări au consolidat statutul său de unul dintre cei mai influenți teologi ortodocși ai secolului al XX-lea. În 1979 și 1980, au urmat alte volume ale "Filocaliei", atingând volumul al IX-lea.

Anul 1980 a fost deosebit de remarcabil pentru părintele Stăniloae, când a primit premiul "Dr. Leopold Lucas" de la Facultatea de Teologie din Tübingen și a văzut traduceri ale lucrărilor sale publicate în Geneva, New York și Atena.

În 1981, părintele profesor Stăniloae a fost numit "Doctor Honoris Causa" al Institutului Ortodox Sfântul Serghie din Paris și a primit distincția onorifică "Crucea Sf. Augustin din Canterbury" la Londra pentru meritele sale teologice și creștinești. În același an, au fost publicate mai multe lucrări de ale sale, inclusiv "Priere de Jesus et experience du Saint Esprit" și "Teologia morală ortodoxă, vol. II".

În 1982, a fost onorat cu titlul de "Doctor Honoris Causa" de către Facultatea de Teologie din Belgrad și a ținut conferințe în mai multe orașe din Statele Unite. În această perioadă, a continuat să traducă și să publice lucrări teologice, inclusiv scrierile Sf. Grigorie de Nyssa.

Anii '80 au continuat să fie o perioadă rodnică pentru părintele Dumitru Stăniloae, cu apariția "Orthodoxe Dogmatik" (vol. I) și alte lucrări semnificative. În 1986 și 1987, au apărut lucrări importante la Craiova și București, consolidându-și statutul de teolog și traducător eminent.

În 1990, părintele Dumitru Stăniloae a devenit membru corespondent al Academiei Române, un semn al recunoașterii naționale a muncii sale. Aceasta a fost urmată în 1991 de numirea sa ca membru titular al Academiei Române și de acordarea titlului de "Doctor Honoris Causa" de către Facultatea de Teologie din Atena. În același an, a publicat mai multe studii de teologie dogmatică și traduceri.

În 1992, a fost numit "Doctor Honoris Causa" al Universității din București, marcând recunoașterea continuă a contribuției sale academice.

Pe 4 octombrie 1993, Dumitru Stăniloae a trecut la cele veșnice, lăsând în urma sa un vast corpus de lucrări care reflectă profunda sa înțelegere și iubire pentru teologia creștină. El a fost comemorat drept "teologul dragostei creștine", o titulatură care subliniază profunditatea și caldura abordării sale teologice. Acesta a fost un om care nu doar a studiat și a predat teologia, ci a trăit-o în mod autentic în fiecare zi a vieții sale.

Influență

În anii 1940, cursurile părintelui Stăniloae au avut un impact profund asupra tineretului creștin, într-o perioadă critică de confuzie. Astfel, arhimandritul Roman Braga, viitor membru al Rugului Aprins, își amintește:

La Facultatea de Teologie din București, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae începuse un curs de Mistică Ortodoxă, care formează astăzi materia volumului trei al Teologiei Morale Ortodoxe.

Acel curs, împreună cu Filocalia, ne-au surprins. Era tot ce ne lipsea nouă la vremea aceea. Ele formau o gnoză perfectă, un sistem antropologic bazat pe jurnalele de rugăciune, adică pe experiența Sfinților Părinți din răsărit, despre arta coborârii în noi și întâlnirea intimă cu Dumnezeu în punctul ontologic al ființei noastre, care este de fapt și centrul personalității omului; disciplina respirației în rugăciune, controlul câmpului emoțional, introducerea minții în inimă, până la vederea Luminii necreate, prin practica «Rugăciunii lui Iisus». Sfinții Părinți numeau această disciplină isihasm și este veche de când creștinismul. Duhovnicii au păstrat un secret asupra acestei arte, pe care au transmis-o cu economie, cu inițieri speciale, din părinte în fiu duhovnicesc. Pentru grupul de la Antim, însă, isihasmul era metoda de vindecare a nebuniei omului modern, a cărui dramă este fuga de sine, fuga de o confruntare cu Dumnezeu și amețeala cu mirajul lucrurilor din afară. După misticii răsăriteni, ieșirea din rai este egală cu ieșirea din tine însuți.

Comentariile Părintelui Stăniloae la teologia Sfântului Grigorie Palama schimbă și perspectiva învățământului dogmatic din România, care până atunci se mărginea la schema catolicizantă din Mărturisirea lui Petru Movilă. Prezentarea atributelor dumnezeiești și a Harului ca energie necreată, precum și îndumnezeirea omului „după modul harului”, nu după substanță, ne duce înapoi la izvoarele Sfinților Părinți și la Scriptură. Expresii ca: „fiți dumnezei”, „rămâneți întru Mine și Eu întru voi”, „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele”, suntem „părtași firii dumnezeiești”, nu sunt simple figuri de stil, pentru că Duhul Sfânt descoperă niște adevăruri, nu face poezie.

Opera

Lucrări teologice

• Viața și activitatea patriarhului Dosoftei al Ierusalimului și legăturile lui cu țările românești, Cernăuți, 1929 169 p. (teză de doctorat);
• Catolicismul de după război, Sibiu, 1933, 204 p.;
• Ortodoxie și românism, Sibiu, 1939, 395 p.;
• Poziția d-lui Lucian Blaga față de creștinism și Ortodoxie, Sibiu, 1942, 150 p.
• Viața și învățătura Sf. Grigorie Palama, Sibiu, 1938, 250 + CLX p.;
• Iisus Hristos sau restaurarea omului, Sibiu, 1943, 404p.;
• Teologia Dogmatică și Simbolică. Manual pentru Institutele Teologice, 2 vol., București, 1958, 1008p. (în colaborare cu profesorii Nicolae Chițescu, Isidor Todoran și Ioan Petreuță);
• Teologia Dogmatică ortodoxă pentru Institutele Teologice, 3 vol., București, 1978,504 + 380 + 463 p. (considerată “o sinteză amplă a Teologiei Dogmatice a Bisericii Ortodoxe, cu deschideri ecumenice, culme a gândirii dogmatice românești și punct sigur de plecare pentru noi dezvoltări în gândirea dogmatică");
• Teologia Morală ortodoxă pentru Institutele Teologice, vol. Ill. Spiritualitatea ortodoxă, București, 1981, 320p.;
• Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, 440p.;
• Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Craiova, 1987, 392 p.;
• Studii de teologie dogmatică ortodoxă, Craiova, 1990, 705 p.;
• Reflexii despre spiritualitatea poporului român, Craiova, 1992, 162 p.
• Sfânta Treime sau la început a fost iubirea, București, 1993, 96 p.;
• Comentariu la Evanghelia lui Ioan, Craiova, 1993;
• Iisus Hristos lumina lumii, București, 1993,
• Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Antologie, studiu introductiv și note de Sandu Frunză, Cluj-Napoca, 1993, 240p.
• Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvîrși/ Traducere din grecește, introduceri și note, București: Harisma, 1994

Lucrări istorice

• "Din urmările Edictului de toleranță în ținutul Hațegului", în vol.Fraților Alexandru și Ioan I. Lapedatu, București, 1936, p. 837-842;
• "O luptă pentru pentru Ortodoxie în Ţara Hațegului", în Anuarul XV al Academiei teologice <<Andreiane>>", Sibiu, 1939, p. 5 - 76;
• "Din urmările Edictului de toleranță în ținutul Făgărașului", în vol. Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de ani, București, 1943, p. 826-833;
• "Lupta și drama lui Inocențiu Micu Clain", în BOR, an. LXXXVI, 1968, nr. 9 - 10, p. 1137-1185;
• "Uniatismul din Transilvania, opera unei întreite silnicii", în BOR, an. LXXXVII, 1969, nr. 3-4, p. 355-390;
• Uniatismul din Transilvania, încercare de dezmembrare a poporului român, București, 1973, 207 p.;
• "Rolul Ortodoxiei în formarea și păstrarea ființei poporului român și a unității naționale", în Ortodoxia, an. XXX, 1978, nr. 4, p. 584-603;
• "Vechimea și spiritualitatea termenilor creștini români în solidaritate cu cei ai limbii române în general", în BOR, an. XCVII, 1979, nr. 3-4, p. 563-590;
• "De ce suntem ortodocși? (românii)", în MMB, an. I (LXVII), 1991, p.15-27.

A publicat sute de articole și studii teologice, precum și importante traduceri din limba greacă.

Legături externe

• Părintele Dumitru Stăniloae – fotografii din colecția Teognost
• Dumitru Stăniloae^{[nefuncțională]} (pagină dedicată)
• Viața Părintelui Stăniloae, Opera, Concepția teologică
• Cu Părintele Dumitru Stăniloae
• DICŢIONARUL TEOLOGILOR ROMÂNI: Dumitru Stăniloae: Profesor de teologie, dogmatist