Sinodul V Ecumenic: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(→‎Istoric)
Linia 6: Linia 6:
 
*o explicare mai constructivă a celor două Naturi ale lui [[Iisus Hristos|Hristos]] și a modului în care acestea alcătuiesc o singură Persoană.
 
*o explicare mai constructivă a celor două Naturi ale lui [[Iisus Hristos|Hristos]] și a modului în care acestea alcătuiesc o singură Persoană.
  
−
Convocat de piosul împărat [[Iustinian cel Mare]] (cf. [[14 noiembrie]]), care fixase drept scop al domniei sale reconcilierea Bisericilor divizate cu cruzime după Sinodul din [[Calcedon]], al Cincilea Sfânt [[Sinod Ecumenic]] a reunit la Constantinopol, între [[5 mai]] si [[2 iunie]] 553, 165 de [[Episcop]]i, prezidați de Patriarhul sfânt [[Eutihie al Constantinopolului]] (cf. [[6 aprilie]]). Principalul subiect al acestui sinod era să rezolve "problema celor Trei-Capitole", adică [[Teodor de Mopsuestia]] (+428), prietenul sau, strălucitul [[Teodoret din Cir]] și discipolul lor [[Ibas din Edesa]].
+
Convocat de piosul împărat [[Iustinian cel Mare]] (cf. [[14 noiembrie]]), care fixase drept scop al domniei sale reconcilierea Bisericilor divizate cu cruzime după Sinodul din [[Calcedon]], al Cincilea Sfânt [[Sinod Ecumenic]] a reunit la Constantinopol, între [[5 mai]] si [[2 iunie]] 553, 165 de [[Episcop]]i, prezidați de Patriarhul sfânt [[Eutihie al Constantinopolului]] (cf. [[6 aprilie]]). Principalul subiect al acestui sinod era să rezolve [[Controversa celor Trei Capitole]], adică trei chestiuni teologice legate de [[Teodor de Mopsuestia]] (+428), prietenul său, strălucitul [[Teodoret din Cir]] și discipolul lor [[Ibas din Edesa]] (a se vedea în detaliu articolul '''[[Controversa celor Trei Capitole]]''').
  
 
Cinstit și mărit în Răsărit pentru comentariile sale despre [[Sfânta Scriptură]], Teodor din Mopsuestia era capul [[Școala din Antiohia|scolii din Antiohia]]. Dar acordând în teologia sa o parte exagerată speculației raționale și axiomelor filozofiei lui Aristotel, ajunsese să respingă posibilitatea unei uniri reale între firea creată și cea necreată în Persoana lui [[Hristos]]. Pentru el, [[Cuvânt]]ul (Logosul divin) nu  "se făcuse" om, ci voința omenească era unită în El cu voința dumnezeiască, menținând diferența între cele două firi și deci a două "persoane"; de aceea el era considerat ca "tată al [[nestorianism]]ului". După condamnarea lui [[Nestorie]] de Sinodul din Efes (431), partizanii acestuia din urmă se aplecaseră asupra scrierilor lui Teodoret, mort în pace cu Biserica, pentru a interpreta [[Hristologie|dogma hristologică]]. Sfântul [[Chiril al Alexandriei]], deși scrisese împotriva lui, intervenise totuși pe lângă Sfântul Proclu ca acesta să nu impună condamnarea acestor scrieri, în scopul de a menține pacea Bisericii atât de dureros obținută (438). Dar Eutihie, respingând aceasta atitudine împăciuitoare, ajunsese, prin intrigile sale, sa obțină aprobarea [[monofizitism]]ului prin sinodul tâlhăresc de la Efes (449), în cursul căruia au fost condamnați cei doi principali discipoli ai lui Teodor și reprezentanți ai tendinței sale teologice : Teodoret și Ibas.
 
Cinstit și mărit în Răsărit pentru comentariile sale despre [[Sfânta Scriptură]], Teodor din Mopsuestia era capul [[Școala din Antiohia|scolii din Antiohia]]. Dar acordând în teologia sa o parte exagerată speculației raționale și axiomelor filozofiei lui Aristotel, ajunsese să respingă posibilitatea unei uniri reale între firea creată și cea necreată în Persoana lui [[Hristos]]. Pentru el, [[Cuvânt]]ul (Logosul divin) nu  "se făcuse" om, ci voința omenească era unită în El cu voința dumnezeiască, menținând diferența între cele două firi și deci a două "persoane"; de aceea el era considerat ca "tată al [[nestorianism]]ului". După condamnarea lui [[Nestorie]] de Sinodul din Efes (431), partizanii acestuia din urmă se aplecaseră asupra scrierilor lui Teodoret, mort în pace cu Biserica, pentru a interpreta [[Hristologie|dogma hristologică]]. Sfântul [[Chiril al Alexandriei]], deși scrisese împotriva lui, intervenise totuși pe lângă Sfântul Proclu ca acesta să nu impună condamnarea acestor scrieri, în scopul de a menține pacea Bisericii atât de dureros obținută (438). Dar Eutihie, respingând aceasta atitudine împăciuitoare, ajunsese, prin intrigile sale, sa obțină aprobarea [[monofizitism]]ului prin sinodul tâlhăresc de la Efes (449), în cursul căruia au fost condamnați cei doi principali discipoli ai lui Teodor și reprezentanți ai tendinței sale teologice : Teodoret și Ibas.
  
−
La Sinodul din Calcedon (451) Teodoret și Ibas, după lungi tergiversări, au acceptat sa arunce anatema asupra lui Nestorie și au fost reprimiți în comuniunea Bisericii. Mai târziu, interpretarea și modul în care a fost primit cel de al Patrulea Sinod Ecumenic au dat naștere altor disensiuni cristalizate pe problema celor Trei-Capitole. Masurile politice luate de împăratul Zenon ("Hénotikon") și de Patriarhul Acachie pentru a-i face să se împace pe cei ce se opuneau Sinodului au eșuat lamentabil și au provocat chiar o [[schismă]] de 40 de ani (484-519) între Răsărit și Occident care, printr-un puternic atașament la litera Sinodului, trecea drept apărătorul celor Trei-Capitole.
+
La Sinodul din Calcedon (451) Teodoret și Ibas, după lungi tergiversări, au acceptat să arunce anatema asupra lui Nestorie și au fost reprimiți în comuniunea Bisericii. Mai târziu, interpretarea și modul în care a fost primit cel de al Patrulea Sinod Ecumenic au dat naștere altor disensiuni cristalizate pe problema celor Trei-Capitole. Masurile politice luate de împăratul Zenon ("Hénotikon") și de Patriarhul Acachie pentru a-i face să se împace pe cei ce se opuneau Sinodului au eșuat lamentabil și au provocat chiar o [[schismă]] de 40 de ani (484-519) între Răsărit și Occident care, printr-un puternic atașament la litera Sinodului, trecea drept apărătorul celor Trei-Capitole.
  
−
După ce împăratul Iustin pus capăt acestei schisme, Justinian - hotărât să lupte împotriva tendinței nestorianizante în interpretarea dogmei din Calcedon - a editat un decret împotriva celor trei, care a provocat din nou reacții violente în Occident (545). Convocat la Constantinopol, Papa Vigilius declara, imediat după întronarea sa, ca intenționa să rupă comuniunea cu Patriarhul sfânt Mina (cf. [[25 august]]), care răspunse cu aceeași sentință. După multe tratative, Vigilius a acceptat să se împace cu Mina și a publicat un document (lat. ''Judicatum'') care condamna pe cei trei. Acest document a fost considerat de Bisericile din Africa și Acvileea ca o trădare și ele provocară diviziunea neplacută și de durata în sânul Bisericii Occidentale, iar Răsăritul, la rândul sau, îl considera prea slab.
+
După ce împăratul Iustin pus capăt acestei schisme, Iustinian - hotărât să lupte împotriva tendinței nestorianizante în interpretarea [[Dogmă|învățăturii]] de la Calcedon - a editat un decret împotriva celor trei, care a provocat din nou reacții violente în Occident (545). Convocat la Constantinopol, Papa Vigilius declara, imediat după întronarea sa, ca intenționa să rupă comuniunea cu Patriarhul sfânt Mina (cf. [[25 august]]), care a răspuns cu aceeași sentință. După multe tratative, Vigilius a acceptat să se împace cu Mina și a publicat un document (lat. ''Judicatum'') care condamna pe cei trei. Acest document a fost considerat de Bisericile din Africa și Acvileea ca o trădare și ele provocară diviziunea neplăcută și de durată în sânul Bisericii Occidentale, iar Răsăritul, la rândul său, îl considera prea slab.
  
−
Cum se luase hotarârea de a intruni Sinodul Ecumenic pentru a pune capat acestei neintelegeri, Iustinian edita o Marturie de Credinta, in care asuma expresiile caracteristice ale teologiei Sfântului Chiril, pe care o combateau partizanii occidentali ai celor Trei-Capitole (551). Papa Vigilius respinse acest document si incepând de atunci nu inceta sa puna piedici intrunirii Sinodului. Deschiderea acestuia fusese in plus intârziata de moartea Sfântului Mina ; când Parintii incepura sesiunile sub presidentia succesorului sau, Sfântul Eutihie, ei isi marturisira tristetea fata de opozitia Papei iar Vigilius declara ca el sustinea din plin ortodoxia lui Teodoret si Ibas. In cursul celei de a opta sesiuni, Sinodul ii condamna totusi pe cei trei si arunca anatema asupra tuturor celor care i-ar apara, dar fara sa il condamne nominal pe papa. In decembrie Vigilius se supuse deciziilor Sinodului dar abia aproape doi ani mai târziu el condamna la rândul sau pe cele Trei-capitole (555).
+
Cum luase hotărârea să convoace Sinodul Ecumenic pentru a pune capăt acestei neînțelegeri, Iustinian a publicat o Mărturisire de Credință, în care asumă expresiile caracteristice ale [[teologie]]i Sfântului Chiril, pe care o combăteau partizanii occidentali ai celor Trei-Capitole (551). Papa Vigilius respinse acest document și începând de atunci nu înceta să pună piedici întrunirii Sinodului. Deschiderea acestuia fusese în plus întârziată de moartea Sfântului Mina; când Părinții începură sesiunile sub președenția succesorului sau, Sfântul Eutihie, ei își mărturisiră tristețea fata de opoziția Papei, iar Vigilius declară că el susținea din plin ortodoxia lui Teodoret și Ibas. În cursul celei de a opta sesiuni, Sinodul îi condamna totuși pe cei trei și arunca anatema asupra tuturor celor care i-ar apăra, dar fără să îl condamne nominal pe papă. În decembrie Vigilius se supuse deciziilor Sinodului, dar abia aproape doi ani mai târziu el condamna la rândul său cele Trei-capitole (555).
  
−
Cu ocazia unei conferinte precedând Sinodul, Parintii condamnara pe de alta parte doctrina lui Origen, Evagrie si Didim din Alexandria despre o pre-existenta a sufletelor, caderea lor in trup si "restaurarea universala" (apocatastaza), ceea ce ar insemna negarea libertatii umane.
+
Cu ocazia unei conferințe precedând Sinodul, Părinții condamnară pe de altă parte doctrina lui [[Origen]], [[Evagrie Ponticul]] și [[Didim cel Orb]] din [[Alexandria]] despre o pre-existență a [[suflet]]elor, căderea lor în trup și "restaurarea universală" (sau [[apocatastază]]), ceea ce ar însemna negarea libertății umane.
  
−
Evitând deci shisma intre Rasarit si Occident, Sfântul Sinod de la Constantinopol puse capat curentului nestorianist prin condamnarea tuturor propunerilor eretice ale lui Teodor din Mopsuestia si marturisi deplina conformitate a Sinodului din Calcedon cu credinta marturisita de cel de al Treilea Sinod Ecumenic din Efes. Pe buna dreptate este considerat drept sinodul "ecleziastic prin excelenta", caci respingând speculatia filozofica in chestiunile de dogma (fie sub forma rationalista si aristotelica a lui Teodor din Mopsuestia fie sub cea a neoplatonismului spiritualizant al origenismului), el afirma ca Biserica are modul sau propriu - apostolic - de interpretare a Tainelor lui Hristos, datorita caruia ea pastreaza integritatea libertatii umane si posibilitatea ei de a fi pe deplin unita cu Dumnezeu in persoana Mântuitorului.
+
Evitând deci schisma între Răsărit și Occident, Sfântul Sinod de la Constantinopol a pus capăt curentului nestorianist prin condamnarea tuturor propunerilor eretice ale lui Teodor din Mopsuestia și ș mărturisit deplina conformitate a Sinodului din Calcedon cu credința mărturisită de cel de al Treilea Sinod Ecumenic din Efes. Pe bună dreptate este considerat drept sinodul "ecleziastic prin excelenta", căci respingând speculația filozofica în chestiunile de dogmă (fie sub forma raționalistă și aristotelică a lui Teodor din Mopsuestia, fie sub cea a neoplatonismului spiritualizant al origenismului), el afirma că Biserica are modul său propriu - apostolic - de interpretare a Tainelor lui Hristos, datorită căruia ea păstrează integritatea libertății umane și posibilitatea ei de a fi pe deplin unită cu Dumnezeu în persoana Mântuitorului [[Iisus Hristos]].
  
 
==Pomenirea==
 
==Pomenirea==

Versiunea de la data 25 iulie 2014 15:16

Al cincilea Sinod Ecumenic a avut loc la Constantinopol în anul 553 d.Hr., fiind cunoscut și ca al doilea Sinod de la Constantinopol.

Istoric

Al cincilea Sinod Ecumenic s-a ocupat de următoarele probleme:

Convocat de piosul împărat Iustinian cel Mare (cf. 14 noiembrie), care fixase drept scop al domniei sale reconcilierea Bisericilor divizate cu cruzime după Sinodul din Calcedon, al Cincilea Sfânt Sinod Ecumenic a reunit la Constantinopol, între 5 mai si 2 iunie 553, 165 de Episcopi, prezidați de Patriarhul sfânt Eutihie al Constantinopolului (cf. 6 aprilie). Principalul subiect al acestui sinod era să rezolve Controversa celor Trei Capitole, adică trei chestiuni teologice legate de Teodor de Mopsuestia (+428), prietenul său, strălucitul Teodoret din Cir și discipolul lor Ibas din Edesa (a se vedea în detaliu articolul Controversa celor Trei Capitole).

Cinstit și mărit în Răsărit pentru comentariile sale despre Sfânta Scriptură, Teodor din Mopsuestia era capul scolii din Antiohia. Dar acordând în teologia sa o parte exagerată speculației raționale și axiomelor filozofiei lui Aristotel, ajunsese să respingă posibilitatea unei uniri reale între firea creată și cea necreată în Persoana lui Hristos. Pentru el, Cuvântul (Logosul divin) nu "se făcuse" om, ci voința omenească era unită în El cu voința dumnezeiască, menținând diferența între cele două firi și deci a două "persoane"; de aceea el era considerat ca "tată al nestorianismului". După condamnarea lui Nestorie de Sinodul din Efes (431), partizanii acestuia din urmă se aplecaseră asupra scrierilor lui Teodoret, mort în pace cu Biserica, pentru a interpreta dogma hristologică. Sfântul Chiril al Alexandriei, deși scrisese împotriva lui, intervenise totuși pe lângă Sfântul Proclu ca acesta să nu impună condamnarea acestor scrieri, în scopul de a menține pacea Bisericii atât de dureros obținută (438). Dar Eutihie, respingând aceasta atitudine împăciuitoare, ajunsese, prin intrigile sale, sa obțină aprobarea monofizitismului prin sinodul tâlhăresc de la Efes (449), în cursul căruia au fost condamnați cei doi principali discipoli ai lui Teodor și reprezentanți ai tendinței sale teologice : Teodoret și Ibas.

La Sinodul din Calcedon (451) Teodoret și Ibas, după lungi tergiversări, au acceptat să arunce anatema asupra lui Nestorie și au fost reprimiți în comuniunea Bisericii. Mai târziu, interpretarea și modul în care a fost primit cel de al Patrulea Sinod Ecumenic au dat naștere altor disensiuni cristalizate pe problema celor Trei-Capitole. Masurile politice luate de împăratul Zenon ("Hénotikon") și de Patriarhul Acachie pentru a-i face să se împace pe cei ce se opuneau Sinodului au eșuat lamentabil și au provocat chiar o schismă de 40 de ani (484-519) între Răsărit și Occident care, printr-un puternic atașament la litera Sinodului, trecea drept apărătorul celor Trei-Capitole.

După ce împăratul Iustin pus capăt acestei schisme, Iustinian - hotărât să lupte împotriva tendinței nestorianizante în interpretarea învățăturii de la Calcedon - a editat un decret împotriva celor trei, care a provocat din nou reacții violente în Occident (545). Convocat la Constantinopol, Papa Vigilius declara, imediat după întronarea sa, ca intenționa să rupă comuniunea cu Patriarhul sfânt Mina (cf. 25 august), care a răspuns cu aceeași sentință. După multe tratative, Vigilius a acceptat să se împace cu Mina și a publicat un document (lat. Judicatum) care condamna pe cei trei. Acest document a fost considerat de Bisericile din Africa și Acvileea ca o trădare și ele provocară diviziunea neplăcută și de durată în sânul Bisericii Occidentale, iar Răsăritul, la rândul său, îl considera prea slab.

Cum luase hotărârea să convoace Sinodul Ecumenic pentru a pune capăt acestei neînțelegeri, Iustinian a publicat o Mărturisire de Credință, în care asumă expresiile caracteristice ale teologiei Sfântului Chiril, pe care o combăteau partizanii occidentali ai celor Trei-Capitole (551). Papa Vigilius respinse acest document și începând de atunci nu înceta să pună piedici întrunirii Sinodului. Deschiderea acestuia fusese în plus întârziată de moartea Sfântului Mina; când Părinții începură sesiunile sub președenția succesorului sau, Sfântul Eutihie, ei își mărturisiră tristețea fata de opoziția Papei, iar Vigilius declară că el susținea din plin ortodoxia lui Teodoret și Ibas. În cursul celei de a opta sesiuni, Sinodul îi condamna totuși pe cei trei și arunca anatema asupra tuturor celor care i-ar apăra, dar fără să îl condamne nominal pe papă. În decembrie Vigilius se supuse deciziilor Sinodului, dar abia aproape doi ani mai târziu el condamna la rândul său cele Trei-capitole (555).

Cu ocazia unei conferințe precedând Sinodul, Părinții condamnară pe de altă parte doctrina lui Origen, Evagrie Ponticul și Didim cel Orb din Alexandria despre o pre-existență a sufletelor, căderea lor în trup și "restaurarea universală" (sau apocatastază), ceea ce ar însemna negarea libertății umane.

Evitând deci schisma între Răsărit și Occident, Sfântul Sinod de la Constantinopol a pus capăt curentului nestorianist prin condamnarea tuturor propunerilor eretice ale lui Teodor din Mopsuestia și ș mărturisit deplina conformitate a Sinodului din Calcedon cu credința mărturisită de cel de al Treilea Sinod Ecumenic din Efes. Pe bună dreptate este considerat drept sinodul "ecleziastic prin excelenta", căci respingând speculația filozofica în chestiunile de dogmă (fie sub forma raționalistă și aristotelică a lui Teodor din Mopsuestia, fie sub cea a neoplatonismului spiritualizant al origenismului), el afirma că Biserica are modul său propriu - apostolic - de interpretare a Tainelor lui Hristos, datorită căruia ea păstrează integritatea libertății umane și posibilitatea ei de a fi pe deplin unită cu Dumnezeu în persoana Mântuitorului Iisus Hristos.

Pomenirea

Pomenirea Sfinților Părinți de la al cincilea Sinod Ecumenic se face la 25 iulie și în a noua Duminică după Rusalii, în Duminica Sfinţilor Părinţi de la primele şase Sinoade Ecumenice.

Surse

Articole înrudite

Legături externe


Sinoade Ecumenice
I Niceea (325 d.Hr.)| I Constantinopol (381) | Efes (431) | Calcedon (451) | II Constantinopol (553) | III Constantinopol (680-681) | Quinisext (692) | II Niceea (787)|
IV Constantinopol* (879-880) | V Constantinopol* (1341-1351)
Sinoadele desemnate cu un * (IV şi V Constantinopol) sunt considerate doar de unii ortodocşi ca sinoade ecumenice, alţii considerându-le doar sinoade locale cu autoritate în Biserica Ortodoxă.
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sinodul_V_Ecumenic&oldid=38009”