Teodor de Mopsuestia

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Teodor de Mopsuestia, numit şi Teodor din Antiohia (n. 352/355, Antiohia – m. 428) a fost un teolog şi scriitor creştin, episcop de Mopsuestia (mod. Yakapinar), în Cilicia (în S-E Asiei Mici) între anii 392-428. Unul din cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai Școlii din Antiohia de exegeză biblică. După moartea lui, Teodor a fost condamnat de al cincilea Sinod Ecumenic (Constantinopol,553) ca precursor al nestorianismului.

Viaţa

Teodor s-a născut într-o familie creştină înstărită din Antiohia, care a dat oraşului mai mulţi înalţi magistraţi. Fratele său era viitorul episcop Polihroniu de Apameea, iar un văr al său, Paeanius, căruia Sf. Ioan Gură de Aur i-a scris mai multe scrisori ocupa un post guvernamental important. Familia i-a oferit lui Teodor educaţia clasică potrivită unui tânăr din starea sa socială. Teodor a fost mai întâi elev al retorului păgân Libaniu. După vârsta de optsprezece ani, hotărăşte să urmeze viaţa monahală şi îşi continuă studiile la şcoala monahală (άσκητήριον, asketirion) a lui Diodor de Tars, unde îi are drept colegi pe Sf. Ioan Gură de Aur şi pe Maxim, viitorul episcop al Seleuciei Isauriene.

La douăzeci de ani, se îndrăgosteşte însă de o tânără fată pe nume Ermione cu care vrea să se căsătorească, drept care părăseşte viaţa şi voturile monahale şi începe studii de drept. Sf. Ioan Gură de Aur îi adresează atunci două lungi scrisori de mustrare (Ad Theodorum lapsum, „Despre căderea lui Teodor”), care îl fac să se întoarcă la viaţa monahală şi în şcoala lui Diodor, unde rămâne probabil până în 378, când profesorul său este hirotonit episcop de Tars.

Aceasta este probabil perioada în care Teodor îşi formează modul de înţelegere a Sfintei Scripturi şi a învăţăturii bisericeşti care avea să îi marcheze întreaga viaţă, marcat de o exegeză literală şi de o înţelegere a Persoanei lui Hristos la care profesorul său ajunsese ca urmare a disputei sale cu Apolinarie de Laodiceea. Tot atunci a alcătuit şi o primă scriere, un comentariu la Psalmi în care exagera metoda lui Diodor, care a fost însă prost primit de antiohieni. Spre anul 380, s-a implicat şi în controversele teologice ale vremii, luând apărarea Sf. Vasile cel Mare împotriva lui Eunomie şi a eustatienilor.

În anul 383, a fost hirotonit preot la Antiohia, probabil de către episcopul Flavian (381-404). În 386, îl urmează pe profesorul său, Diodor, devenit episcop de Tars, în Cilicia, iar în anul 392 este la rândul său hirotonit episcop de Mopsuestia, tot în Cilicia. În anul 394, ia parte la un sinod ţinut la Constantinopol în prezenţa împăratului Teodosie cel Mare (379-395), pe care, pe cât se pare, l-a impresionat foarte mult prin elocvenţa lui. A fost respectat mai târziu şi de nepotul acestuia, împăratul Teodosie al II-lea (408-450), care i-a scris în mai multe rânduri.

Mai târziu, i-a rămas credincios Sf. Ioan Gură de Aur, de care îl lega o caldă prietenie, în perioada în care acesta este trimis în exil (403-407), şi încearcă de nenumărate ori să intervină în favoarea lui, după cum o mărturiseşte chiar Sf. Ioan (Scrisorile 204 şi 212). Amintirea acestei prietenii avea să fie un argument atât de puternic invocat de adepţii lui Teodor în timpul lucrărilor Sinodului al V-lea Ecumenic din 553, încât adepţii condamnării lui Teodor au încercat (în zadar) să argumenteze că în corespondenţa Sf. Ioan ar fi fost vorba de un alt Teodor.

Ca episcop de Mopsuestia, Teodor s-a implicat activ în combaterea rămăşiţelor arianismului şi împotriva altor erezii răspândite în acea vreme. A fost un scriitor prolific, iar elocvenţa lui de predicator şi stilul de exegeză biblică practicată i-au câştigat o reputaţie extrardinară în întreaga Biserică Răsăriteană.

Nu toate scrierile şi predicile lui au fost bine primite, iar Teodor a fost nevoit să îşi retragă unele afirmaţii. Astfel, potrivit relatărilor scriitorului creştin Isihie din Ierusalim (Isihie Presbiterul), Teodor s-a căit de publicarea scrierii sale din tinereţe despre Psalmi. Cu alt prilej, când, într-o predică ţinută la Antiohia, a negat Maicii Domnului titlul de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) (potrivit lui Leontius Byzantinus), mulţimile revoltate au ameninţat să îl omoare cu pietre (Scrisoarea 69 a Sf. Chiril al Alexandriei), iar Teodor şi-a retras afirmaţiile, pentru a potoli mulţimile şi a păstra pacea Bisericii.

În 421-422, îi primeşte pe Iulian de Eclanum şi pe alţi pelagieni alungaţi din Occident, însă la scurtă vreme după plecarea acestora participă, potrivit scriitorului Marius Mercator, la un sinod local din Cilicia care condamnă pelagianismul. În sfârşit, în anul 428 primeşte şi vizita lui Nestorie, viitorul ereziarh, moment prin care Evagrie Scolasticul caută să ilustreze continuitatea doctrinară între cei doi. Facundus de Hermiane, viitor apărător al lui Teodor la Sinodul V Ecumenic, insistă însă asupra faptului că Teodor a murit în pacea Bisericii şi înconjurat de o profundă veneraţie de credincioşii din eparhia sa.

Învăţătura şi posteritatea

Teodor a fost unul din principalii reprezentanţi ai Școlii teologice de la Antiohia. Modul în care el înţelegea taina mântuirii presupunea existenţa a două naturi perfect distincte în Persoana lui Hristos. Nestorie a fost probabil unul din elevii săi, la Antiohia, înainte de a deveni patriarh al Constantinopolului. Între ucenicii săi s-au mai numărat şi Ibas din Edesa şi Teodoret din Cir.

După moartea lui Teodor, în Bisericile din Siria şi din mare parte a Orientului creştin, reputaţia acestuia era atât de mare încât adeziunea la scrierile sale era considerată de mulţi drept criteriu al ortodoxiei. Urmaşul lui Teodor în scaunul din Mopsuestia, Meletie se plângea mai târziu că dacă ar fi rostit vreun cuvânt împotriva scrierilor lui Teodor, s-ar fi pus în primejdie fizică.

Totuşi, disputele legate de învăţăturile lui Teodor au izbucnit la foarte scurt timp după moartea sa. Teodoret din Cir, Iba din Edesa şi Ioan al Antiohiei scriu în apărarea lui, în timp ce Marius Mercator îl incriminează ca principal autor al ereziei pelagiene şi precursor al ereziei nestoriene.

Al Treilea Sinod Ecumenic, ţinut la Efes în anul 431, dominat de personalitatea Sf. Chiril al Alexandriei, îl condamnă pe Nestorie şi pe nestorieni, ca şi pelagianismul. Condamnarea include şi tezele susţinute de Teodor în scrierile sale (sau inspirate din scrierile acestuia) sub denumirea colectivă de nestorianism, însă Teodor nu a fost numit, iar persoana acestuia nu a fost condamnată.

Partida nestoriană a reacţionat la condamnarea de la Efes proclamându-şi ataşamentul faţă de învăţăturile lui Teodor, a cărui reputaţie în Orient era încă extraordinară, şi, pentru a-şi susţine punctul de vedere, au republicat şi tradus în mai multe limbi scrierile lui Teodor, considerându-le cea mai elocventă argumentare a punctului lor de vedere.

Insistenţa nestorienilor asupra scrierilor lui Teodor a făcut ca suspiciunea ortodocşilor cu privire la acestea şi ostilitatea faţă de persoana însăşi a lui Teodor să crească. Arhiepiscopul Constantinopolului, Proclu (434-446) a cerut condamnarea unora din tezele lui Teodor, dar fără a-l numi pe acesta. Sf. Chiril al Alexandriei, iniţial relativ favorabil lui Teodor, începe să scrie şi el împotriva scrierilor acestuia, denunţându-l ca precursor şi părinte al nestorianusmului, împreună cu Diodor (Scrisorile 67, 71, 72); între altele, acesta afirmă că, dacă Teodor ar mai fi fost în viaţă şi ar fi încuviinţat public învăţătura lui Nestorie, ar fi trebuit să fie şi el anatemizat, însă, pentru că murise, ar fi fost suficient să condamne greşelile din învăţăturile lui.

De aceea, mai târziu, când scrisoarea lui Ibas din Edesa către Maris, scrisă în apărarea lui Teodor (433), a fost citită la Sinodul de la Calcedon (451), nu a întâmpinat împotrivire. Tot din acest motiv, atunci când Sinodul Ecumenic de la Constantinopol din anul 553 a condamnat persoana şi scrierile lui Teodor (primul punct disputat în controversa celor Trei Capitole), mulţi episcopi, mai ales din Biserica latină şi din Africa au refuzat condamnarea lui Teodor, întrucât acesta murise în pacea Bisericii şi pentru că echivalau această condamnare cu o contestare a hotărârilor Sinodului de la Calcedon.

Pentru Biserica Asiriană a Răsăritului, care a rămas ataşată nestorianismului, scrierile lui Teodor de Mopsuestia au rămas în schimb un model de exegeză biblică, iar învăţătura lui reprezintă criteriul ortodoxiei. O treime din anul liturgic, de la începutul postului Crăciunului şi până la Duminica Floriilor, în această biserică se slujeşte o liturghie atribuită tot lui Teodor de Mopsuestia.

Scrieri

Bibliografie

Fr: Devreesse Robert, Essai sur Théodore de Mopsueste, Studi e Testi 141, Vatican, 1948. Fr: Devreesse Robert, Le commentaire de Théodore de Mopsueste sur les Psaumes I-LXXX , « Studi e Testi » 93, Città del Vaticano, Biblioteca Apostolica Vaticana, 1939.

A se vedea şi

Surse

Legături externe