Iba de Edesa
Ibas din Edesa (sau Iba) a fost episcop de Edesa în secolul al V-lea, pe vremea controverselor nestoriene. Faptul că s-a asociat cu adepţii nestorianismului şi că a criticat la un moment dat acţiunile Sf. Chiril al Alexandriei i-a făcut pe mulţi să aibă îndoieli cu privire la ortodoxia credinţei sale. Scrierile sale au fost anatemizate, dar nu şi el ca persoană.
Cuprins
Viața
Nu se ştiu prea multe despre tinereţea lui Ibas. Sursele îl menţionează pentru prima dată ca preot al Bisericii din Edesa în vremea păstoriei episcopului Rabbula din Edesa. Edesa se găsea în nordul Mesopotamiei antice (acum în sud-estul Turciei). În vreme ce Rabbula se opunea învăţăturilor lui Nestorie şi ale lui Teodor din Mopsuestia, Ibas, care era conducătorul şcolii din Edesa, s-a plasat pe o poziţie opusă celei a episcopului său. Era un admirator al scrierilor lui Teodor pe care le-a tradus în limba siriacă, ajutând totodată la răspândirea lor în întregul Răsărit.
Şcoala din Edesa era recunoscută întreaga Persie, ceea ce crea condiţii favorabile pentru răspândirea învăţăturilor lui Teodor în Răsărit. În timp ce Rabbula se arăta foarte îngrijorat de învăţăturile evident eretice ale acestuia şi se străduia să obţină anatemizarea şi arderea acestora, biserica din Edesa se arăta favorabilă învăţăturilor lui Teodor şi îl sprijinea pe Ibas împotriva episcopului Rabbula.
Întrucât participase, ca preot, la al Treilea Sinod Ecumenic de la Efes, Ibas avusese prilejul să observe pornirile autocratice ale lui Chiril. Ulterior, într-o scrisoare către Maris, episcop de Beit-Ardaşir în Persia, Ibas povesteşte cele văzute la Sinod. În această scrisoare îl critică pe Nestorie cu asprime pentru faptul că acesta refuzase să îi recunoască Maicii Domnului titlul de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu). Deşi se pronunţa împotriva învăţăturilor lui Nestorie, Ibas critica însă metodele folosite de Chiril pentru a obţine condamnarea lui Nestorie şi l-a acuzat pe Chiril de apolinarism. A denunţat totodată cele Douăsprezece Capitole (Anateme) împotriva lui Nestorie [1], considerând că autorul cădea în erezie pentru că ar fi negat unirea celor două Firi – divină şi umană – în Persoana lui Iisus Hristos.[1]. Ulterior, Ibas s-a împăcat cu Chiril, iar la Sinodul de la Calcedon l-a anatemizat pe Nestorie atât verbal cât şi în scris. De aceea, Părinţii sinodali l-au reabilitat şi l-au declarat ortodox.
După moartea episcopului Rabbula în jurul anului 436, Ibas a fost ales ca urmaş al acestuia. Însă cei mai vehemenţi opozanti ai nestorianismului s-au împotrivit cu îndârjire şi alegerii lui Ibas ca episcop şi s-au străduit să obţină depunerea acestuia sub acuzatia de erezie. Cei patru nemulţumiţi – patru preoţi penume Samuel, Chir, Evloghie şi Maras –, sprijiniţi de Uranius, episcop eutihian de Himeria au adus aceste acuzaţii împotriva lui Ibas înaintea patriarhului Antiohiei, Domnus al II-lea. Domnus l-a convocat pe Ibas la un sinod în Antiohia în anul 445. Deşi Ibas nu a putut participa, anunţându-l pe patriarh printr-o scrisoare, [2] Domnus l-a sprijinit pe Ibas, nedorind să sprijine acuzaţiile împotriva lui.
În anul 448, în timpul Postului Mare, cei patru au înaintat o plângere oficială împotriva lui Ibas. Domnus nu a putut s-o ignore. De aceea, după Paşti, Domnus l-a convocat pe Ibas înaintea unui sinod la care se adunaseră doar câţiva episcopi. Ibas a venit înaintea sinodului pentru a se apăra împotriva acuzaţiilor, dintre care cele mai multe erau nesemnificative. Dar existau şi câteva acuzaţii serioase: blasfemia, anatemizarea lui Chiril şi faptul că-l acuzase de erezie, precum şi faptul că el, Ibas, ar fi fost nestorian. Dar, întrucât doar doi dintre acuzatori erau de faţă, patriarhul Domnus şi sinodul au refuzat să continue audierile în absenţa martorilor principali.
Disputa s-a mutat apoi la Constantinopol, unde împăratul Teodosie al II-lea şi arhiepiscopul Flavian al Constantinopolului au decis retrimiterea cazului către sinodul răsăritean, însă au hotărât să organizeze o audiere înaintea unei comisii imperiale, o procedură necanonică, dar care beneficia de autoritatea unui decret imperial. Episcopii numiţi pentru a face parte din acest tribunal nu se numărau printre prietenii lui Ibas: Uranius era conducătorul mişcării împotriva lui Ibas, iar Fotie de Tir şi Eustatie de Bierut (Beirut) îşi datorau amândoi scaunul episcopal lui Uranius.
Iniţial procesul trebuia să fie organizat la Tir, însă a fost mutat la Bierut pentru a evita orice tulburări. În apărarea lui, Ibas a prezentat un memoriu adresat judecătorilor şi semnat de mai mulţi clerici din eparhia lui care negau categoric că acesta ar fi rostit vreodată o vreo blasfemie [3]. Atunci doar trei martori au susţinut acuzaţia şi au prezentat tribunalului o scrisoare scrisă în anul 433 de Ibas episcopului Maris de Ardaşir, în Persia [4]. Ca urmare, tribunalul a evitat să ia o hotărâre categorică şi a acceptat rezolvarea situaţiei prin înţelegerea între părţi.
Adversarii lui Ibas au acceptat să-şi retragă acuzaţiile, iar acesta a promis că avea să uite tot ce se petrecuse şi să-i trateze pe acuzatorii lui ca pe fiii lui duhovniceşti şi să înainteze orice alte probleme ar fi apărut patriarhului Domnus al Antiohiei.
Ibas a răspuns satisfăcător şi cu privire la chestiunile teologice. L-a anatemizat public pe Nestorie şi a declarat că învăţătura pe care o mărturisea el era cea asupra căreia se puseseră de acord Ioan al Antiohiei şi Sf. Chiril al Alexandriei. A declarat că accepta hotărârile Sinodului de la Efes ca fiind egale cu cele de la Niceea şi date sub inspiraţia Duhului Sfânt. Acordul a fost semnat pe 25 februarie 449. Doar Uranius s-a opus. [5]
Pacea nu a durat multă vreme. Partida eutihiană, încurajată de intrigile lui Hrisafios şi Dioscor l-a făcut pe împăratul Teodosie al II-lea să convoace pe 1 august 449 un sinod la Efes, prezidat de Dioscor. Acest sinod urma să stabilească dacă sinodul convocat în anul 448 la Constantinopol îl depusese în mod legitim pe patriarhul Flavian al Constantinopolului şi îl excomunicase pe Eutihie. Dar sinodul a fost folosit şi împotriva lui Ibas. În timpul absenţei lui din Edesa, zvonurile despre rătăcirea lui de la credinţă erau atât de răspândite încât la întoarcere acesta a fost primit cu o asemenea măsură încât a fost nevoit să părăsească oraşul şi să se pună sub protecţia unui Magister militum. Toate apelurile pe care le-a făcut la administraţia civilă au fost zadarnice. Când Haereas, guvernatorul din Osrhoene a venit la Edesa pe 12 aprilie 449, a fost întâmpinat de o mulţime de oameni, între care se găseau mai mulţi monahi şi chiar stareţi, iar sprijinitorii lor au cerut expulzarea şi condamnarea imediată a lui Ibas şi a sprijinitorilor săi.
În absenţa lui Ibas şi pe fondul tulburărilor populare, Haereas a început o serie de anchete şi procese care au „dovedit” vechile acuzaţii împotriva acestuia. Pe baza raportului lui Haereas, împăratul a decis numirea unui nou episcop în locul lui Ibas, care să recâştige încrederea poporului. [6] Deşi numai un sinod legal constituit îl putea depune, adversarii lui s-au răzbunat pe el tratându-l ca pe un criminal de rând, târându-l dintr-un loc în altul, de la o închisoare la alta şi silindu-l să se mute de mai bine de patruzeci de ori. [7]
Ibas, care se afla în închisoare la Antiohia a fost depus în a doua sesiune a Sinodului de la Efes de pe 22 august 449, la care nu a putut participa şi înaintea căruia nu a fost chemat să se apere. [8]
După Sinodul de la Efes, Papa Leon I al Romei s-a adresat împărătesei Pulcheria, sora împăratului Teodosie, cerându-i ajutorul pentru a răsturna hotărârile sinodului. După moartea împăratului în iulie 450 şi căsătoria Pulcheriei cu Marcian, nou împărat Marcian a convocat un sinod ecumenic prezidat de patriarhul Anatolie la Calcedon în anul 451. La acest sinod s-a rediscutat şi situaţia episcopilor depuşi de sinodul de la Efes. După îndelungi deliberări, sinodul a decis reaşezarea lui Ibas în scaunul episcopal cu condiţia ca acesta să-i anatemizeze pe Nestorie şi Eutihie şi să primească Tomosul lui Leon. Ibas a acceptat fără ezitare. A fost repus în scaunul episcopal al Edesei. Nonnus, care fusese ales episcop după depunerea lui Ibas şi-a păstrat rangul episcopal, întrucât fusese hirotonit canonic, iar la moartea lui Ibas pe 28 octombrie 457 i-a succedat pe scaunul episcopal al Edesei.[9]
Note
| Iba de Edesa | ||
|---|---|---|
| Precedat de: Rabbula |
Episcop de Edesa 436-457 |
Urmat de: Nonnus |
Surse
OrthodoxWiki:Ibas of Edessa, după:
