Apocatastază
Apocatastaza (gr. ἀποκατάστασις, ἡ — apocatastasis = „restabilire, revenire în starea primară”) este speculație teologică origenistă despre sfârșitul istoriei, potrivit căreia lumea, care ar fi apărut după căderea omului în păcat, va fi în cele din urmă restabilită în starea ei originală în perspectiva unei mântuiri universale, prin etape succesive, grație harului lui Hristos care nu îngăduie pieirea veşnică a creaţiei Sale şi nici pedepsele eterne. Consecinţele acestei doctrine sunt radicale: lipsa oricărui proces de sfinţire, dispariţia judecăţii de apoi, neeternitatea iadului şi chiar mântuirea diavolului[1]. Deşi a atras pe unii teologi din perioada patristică (cum ar fi Grigorie de Nyssa[2] sau Didim cel Orb) prin optimismul ei cosmic, apocatastaza a fost condamnată ca învăţătură origenistă de către al V-lea Sinod ecumenic (Constantinopol, 553). Afirmaţia biblică despre «aşezarea din nou a tuturor lucrurilor» (Fapte 3, 21), ca şi învăţătura despre «sabatismul» lui Dumnezeu (a se vedea mai jos, citatele), este incompatibilă cu apocatastaza, pură speculaţie eshatologică.
Cuprins
Citate
- «Odihna de Sâmbătă a lui Dumnezeu (sabatismul lui Dumnezeu) este revenirea deplină a tuturor celor făcute, la El, când lucrarea Lui atotdumnezeiască, ce se săvârşeşte în chip negrăit, se va odihni de lucrarea naturală din ele. Căci Dumnezeu Se va odihni de lucrarea naturală din fiecare făptură, prin care se mişcă în chip natural fiecare, atunci când fiecare, primind după măsura sa lucrarea dumnezeiască, va fi ajuns la graniţa lucrării sale naturale îndreptate spre Dumnezeu» (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete teologice (gnostice), suta I-a, 47, în Filocalia rom., vol. 2, p. 128).
Surse
- Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, EIBMBOR, București, 1981, art. „Apocatastază”, p. 37
Bibliografie
- Jean Daniélou, „L'apocatastase chez St: Grégoire de Nysse”, în Revue de Sciences religieuses, 1940, p. 382.
- Marin Braniște, „Eshatologia în concepția lui Origen”, în Studii Teologice X (1958), nr, 7-8, p. 440-453.
Note
- ↑ Origen, De principiis, III, 6, 5
- ↑ Despre apocatastază vorbeşte Sf. Grigorie de Nissa (sec. IV, fratele mai mic al Sf. Vasile cel Mare), în unele scrieri ale sale (în lucrarea „Despre suflet şi înviere“). El spune că tratamentul purificării se face proporţional cu starea de păcat în care se află fiecare. Tratamentul constă în purificarea sufletului de răutate, ceea ce nu se face fără suferinţă. Tratamentul se aplică tuturor făpturilor şi diavolului. Starea de apocatastază e o stare de fericire, de dumnezeire, străină de orice mâhnire. Cei purificaţi de răutate vor trăi într-o stare de virtute divină, generată de firea divină, care face ca Dumnezeu să fie totul în toate. (Dicționar, Dervent.ro)
