Paisie Aghioritul

Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

Cuviosul stareț Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul este unul dintre cei mai iubiți părinți care au viețuit la Sfântul Munte Athos. A adormit întru Domnul la 12 iulie 1994, fiind îngropat în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Suroti, lângă Tesalonic. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 12 iulie.

Viața Cuviosului Paisie

Nașterea în Farasa Capadociei

Starețul Paisie, după numele său de mirean Arsenie Eznepidis, s-a născut în Farasa Capadociei – Asia Mică, la 25 iulie 1924, de ziua adormirii Sfintei și Dreptei Ana, din părinți evlavioși. Tatăl său se numea Prodromos și era conducătorul locuitorilor Farasei. Pe mama sa o chema Evloghia (mai târziu, în Konița, o strigau Evlampia).

Copilăria în Konița

În Farasa, pe 7 august 1924, cu puțină vreme înainte de plecarea lor înspre Grecia (odată cu schimbul de populație de după primul război mondial), a fost botezat de către Sfântul Arsenie Capadocianul, care i-a pus la botez numele său. Pe 14 septembrie 1924 părinții lui ajunseră în portul Pireu. După ce au trecut prin multe greutăți și neajunsuri, zăbovind o scurtă vreme și în Kerkira, s-au stabilit în Konița, unde micul Arsenie a terminat școala primară. Până să meargă în armată, a lucrat ca tâmplar.

În 1945 s-a înrolat în armată, unde s-a distins prin integritatea caracterului său, prin spiritul de sacrificiu, prin vitejie și prin însemnatul prinos de jertfă adus patriei, pe durata acțiunilor militare din timpului războiului civil. A fost lăsat la vatră în anul 1950.

Plecarea în Sfântul Munte

După îndeplinirea serviciului militar, a vizitat Sfântul Munte, dar nu a putut rămâne aici. Revine și se stabilește definitiv în Athos (la Sfânta Mănăstire Esfigmenu) în 1953. Acolo, în 1954, a fost făcut rasofor și a luat numele de Averchie. În 1956, din pricina unor felurite situații, a fost silit să plece de la această mănăstire, cu binecuvântarea părintelui său duhovnicesc și să meargă la Sfânta Mănăstire Filotheu, unde viețuia ca monah și un unchi de-al său.

Primirea îngerescului chip monahal

Pe 3 martie 1957, starețul lui l-a făcut „stavrofor”, dându-i Schima mică cu numele de Paisie, în cinstea Mitropolitului Paisie al II-lea Cezareanul, cu care era și compatriot. În 1958 se mută la Sfânta Mănăstire a Nașterii Maicii Domnului, la Stomio – Konița, unde a rămas până în 1962. Prezența lui aici a fost binefăcătoare pentru întreaga regiune. În 1962, a plecat în peninsula Sinai și a locuit la Chilia Sfinților Galaction și Epistimia. În 1964, a revenit la Sfântul Munte și s-a stabilit la Schitul Ivironului, la Chilia Sfinților Arhangheli. Atunci s-a legat și mai mult duhovnicește de sfântul stareț Tihon, rus de neam, care se nevoia la Chilia Cinstita Cruce a Sfintei Mănăstiri Stavronikita. Acesta i-a dat Schima mare la 11 ianuarie 1966.

Părintele Paisie cel iubitor de Hristos

Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Suroti

În 1966, s-a îmbolnăvit și a fost internat mai multe luni în Spitalul Papanicolau din Tesalonic, unde i-a fost extirpată o mare parte dintr-un plămân, din cauza existenței unor bronșectazii (dilatație a bronhiilor). Pe durata bolii l-au slujit măicuțele de la Mănăstirea Sfântului Ioan Evanghelistul și Teologul din Suroti, care în acea vreme încă nu erau călugărițe. De atunci, simțind o mare recunoștință față de aceste surori, pentru sprijinul lor, s-a angajat să le ajute la însemnata lucrare duhovnicească pe care tocmai o începeau, ridicarea Sfintei Mănăstiri. Odată cu temeliile clădirilor, a pus și temeliile cele duhovnicești. Astfel, Starețul s-a legat mult de Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul, pe care a iubit-o și pe care nu a părăsit-o nici după adormirea sa.

Revenirea în Sfântul Munte

Pe la sfârșitul lui 1967, s-a dus la Katunakia (Muntele Athos) și s-a stabilit la Chilia Sfântului Ipatie a Mănăstirii Marea Lavră. În 1968, a mers la Mănăstirea Stavronikita, unde a ajutat la trecerea acesteia de la viața idioritmică la cea chinovial, precum și la punerea bazelor duhovnicești ale noii obști. Pe 10 septembrie 1968 a adormit în Domnul duhovnicul Starețului, cuviosul Tihon. L-a slujit în ultimele zile ale sale și, ascultându-i dorința, i-a urmat peste puțin timp (în 1 martie 1969) la Chilia Sfânta Cruce, unde a rămas până în 1979. În mai 1979, s-a înscris ca monah aparținând de Sfânta Mănăstire Kutlumuș și a preluat Chilia Nașterii Maicii Domnului – Panaguda, locul pe unde au trecut și au primit ajutor mii de suflete.

Îmbolnăvirea și ultimii ani ai vieții Cuviosului

Cam de prin 1988, a început să aibă probleme cu intestinul. Hemoragia sporea, atât în cantitate, cât și în frecvență, astfel încât în 1993 starea lui se înrăutățise mult. Situația a continuat până în octombrie 1993. Pe 4 noiembrie/ 22 octombrie 1993, a ieșit pentru ultima oară din Sfântul Munte, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sărbătorii Sfântului Arsenie (10 noiembrie), la Mănăstirea „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Suroti. Acolo a rămas pentru puțin timp și a hotărât să se întoarcă în Sfântul Munte. În vreme ce se pregătea de plecare, starea sănătății sale s-a înrăutățit brusc. I s-a descoperit o tumoare canceroasă la intestinul gros și s-a luat hotărârea de a fi operat pe data de 4 februarie 1994. A stat internat la Spitalul Theaghenio (Tesalonic) timp de 10 zile, după care a fost adus să se refacă la Mănăstirea Suroti. Însă starea sănătății sale s-a înrăutățit și mai mult din cauza metastazelor localizate la ficat și plămâni. Pe la sfârșitul lui iunie 1994, doctorii l-au anunțat că, omenește vorbind, îi mai rămăseseră cam două-trei săptămâni din viață.

Adormirea sa întru Domnul

Pe 12 iulie 1994, la ora 11 noaptea, într-o zi de marți, Starețul și-a dat cuviosul lui suflet în mâinile Domnului. A adormit și a fost înmormântat la Sfânta Mănăstire a Sfântului Ioan Teologul de la Suroti (Tesalonic), potrivit dorinței sale. Mormântul său a devenit o nouă scăldătoare a Siloamului pentru mulțimile care vin zilnic aici într-un șuvoi nesecat.

Minuni ale Fericitului stareț Paisie

La exact 1 an și 1 zi de la plecarea la Domnul a Arhimandritului Sofronie, pe 12 iulie 1994 a fost chemat la lăcașurile cerești și un alt sfânt dintre cei mai mari dăruiți nouă în aceste „timpuri de cernere” dinaintea sfârșitului veacului: Cuviosul Paisie Aghioritul. De ziua nașterii sale pentru Împărăția lui Dumnezeu, întru pomenirea și cinstirea sa, vă împărtășim minunile săvârșite după sfânta sa adormire, extrase din „Viața” scrisă de Ieromonahul Isaac.

• Aici poți citi câteva din minunile Cuviosului

Fericitul Paisie Aghioritul

Troparul Fericitului Paisie Aghioritul (glas I)

Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea și îndrumarea noastră,

Pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume,

Pe Paisie mult minunatul, care inima și-a pus pentru noi și pentru mântuirea noastră,

Și să-i cântăm cu mulțumire zicând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Părintele Paisie și ucenicul necuvântător

Acatistul Cuviosului Paisie

• Acatistul Cuviosului Paisie (canonizarea Fericitului stareț se află în curs de desfășurare)

Fericirile Părintelui Paisie

Sfântul Paisie Aghioritul

1. Fericiți sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii și trăiesc departe de lume și aproape de Dumnezeu împărtășindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

2. Fericiți sunt cei care au izbutit să trăiască ascunși și, dobândind virtuți mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

3. Fericiți sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-și în felul acesta bogăția lor duhovnicească.

4. Fericiți sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc și o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează.

5. Fericiți sunt cei care se bucură când sunt clevetiți pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudați pe drept pentru viața lor virtuoasă. Acesta este semnul sfințeniei și nu nevoința seacă a faptelor trupești și numărul mare al nevoințelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie și cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simțăminte false.

6. Fericiți sunt cei care preferă să fie nedreptățiți decât să nedreptățească și primesc netulburați și în tăcere nedreptățile, arătând cu fapta că ei cred „întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul” și de Acesta așteaptă să fie îndreptățiți, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deșertăciune.

7. Fericiți sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenția lor, dar nu murmură, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceștia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii și mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos și-au dat mâinile și picioarele lor spre tăiere, iar acum, în rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele și mâinile lui Hristos.

8. Fericiți sunt cei care s-au născut urâți și sunt disprețuiți aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu și nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.

9. Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viață, fie și fără voie și au trăit o viață duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestrițe și duc o viață pestriță.

10. Fericiți și de trei ori fericiți sunt orfanii care au fost lipsiți de afecțiunea părinților lor, deoarece unii ca aceștia au izbutit să-și facă pe Dumnezeu Tată încă din această viață, având în același timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecțiunea părinților lor, de care s-au lipsit și care crește cu dobândă.

11. Fericiți sunt părinții care nu folosesc cuvântul „nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viața lor sfântă, pe care copiii o imită și, bucuroși, urmează lui Hristos cu noblețe duhovnicească.

12. Fericiți sunt copiii care s-au născut sfinți „din pântecele maicii lor”, dar mai fericiți sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moștenite, însă s-au nevoit cu sudori și le-au dezrădăcinat dobândind împărăția lui Dumnezeu „întru sudoarea feții” lor.

13. Fericiți sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc și astfel, fără osteneală, au sporit în viața cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiți sunt copiii cei nedreptățiți care nu au fost ajutați deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciți spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor și întorcându-se cu 180 de grade, și-au întraripat sufletul ieșind din sfera de atracție a pământului și mișcându-se în orbita duhovnicească.

14. Mirenii îi numesc norocoși pe astronauții care se mișcă în spațiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiți sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu și adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuință, cu mijlocul cel mai rapid și fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

Părintele Paisie

15. Fericiți sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează și îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiți sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii și nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putință să lucească.

16. Mirenii îi numesc norocoși pe cei care trăiesc în palate de cristal și au toate înlesnirile, însă mai fericiți sunt cei care au izbutit să-și simplifice viața lor și s-au eliberat de lanțul acestei evoluții lumești a multor înlesniri (de fapt a multor greutăți) și astfel s-au slobozit de neliniștea înfricoșătoare a epocii noastre.

17. Mirenii îi numesc norocoși pe cei care pot să dobândească bunătățile lumii. Dar mai fericiți sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos și se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi și noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: „Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă și nu încape în inima mea cea mică”.

18. Mirenii îi numesc norocoși pe cei care au funcțiile cele mai înalte și casele cele mai mari, deoarece aceștia au toate înlesnirile și duc o viață tihnită. Dar mai fericiți sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc și puțină hrană și îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deșartă folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca niște fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

19. Norocoși sunt cei care devin generali și miniștrii, dar și cei care devin și pentru câteva ore, atunci când se îmbată și se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiți sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat și au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământești. Unii ca aceștia au aflat caneaua paradisiacă prin care beau și se îmbată mereu de vinul paradisiac.

Cuviosul Paisie Aghioritul

20. Fericiți cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecați ca nebuni și astfel vor intra în rai fără pașaport. Dar mai fericiți și de trei ori fericiți sunt cei foarte învățați, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos și își bat joc de toată deșertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos prețuiește mai mult decât toată știința și înțelepciunea înțelepților întregii lumi.

Cuviosul Paisie Aghioritul cu ucenicii săi din Sfântul Munte Athos

Crâmpeie de viață (câteva sfaturi duhovnicești ale părintelui)

„Dumnezeu este foarte aproape de noi, dar și la mare înălțime. Pentru ca cineva să-L „îndoaie” pe Dumnezeu, să-L facă să Se coboare și să rămână cu el, trebuie să se smerească și să se pocăiască. Atunci Preamilostivul Dumnezeu, văzând smerenia lui, îl înalță până la ceruri și-l iubește foarte mult. „Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăiește”(Luca 15, 7), spune Evanghelia”.

„Mult mă bucur când văd suflete care iau aminte și se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun și drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia - de pildă bărbaților bărbăția și femeilor dragostea - ca să ne nevoim și să urcăm treptele duhovnicești cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru. Nu trebuie să uităm niciodată ca avem alături de noi, afară de oameni ce ne pot ajuta duhovnicește, și pe Iisus Hristos, Care ne ajută, pe Maica Domnului, pe heruvimi, pe serafimi și pe toți sfinții. Așadar, curaj! Hristos este foarte puternic, este atotputernic și ne va da puterea Sa cea dumnezeiască să sfărâmăm coarnele celui viclean. Ne urmărește mereu nevăzut și ne întărește atunci când noi avem intenție bună și ne facem, după putere, mica noastră nevoința.”

„— Gheronda (părinte), la ce să luăm aminte mai mult în Postul Mare?

— La noblețe, la noblețea duhovnicească.

— Gheronda, Postul Mare nu este mai mult o perioadă de pocăință?

— Noblețe, noblețe, ca să fiți prinși în mreaja lui Hristos. Altfel nu-i chip să sporiți. Dacă ați ști ce aduce noblețea, ați vâna-o zi și noapte; nici n-ați mai dormi. Dacă cercetezi cu de-amănuntul noblețea duhovnicească, vei vedea ascunsă în ea măreția lui Dumnezeu.”

Mormântul Cuviosului Paisie de la Mănăstirea Suroti-Tesalonic

„— Câte greutăți întâmpinați la Colibă, Gheronda! Vin acolo bolnavi psihic, consumatori de droguri...

— Aici se vede dacă avem dragoste adevărată. În persoana fratelui nostru Îl vedem pe Hristos. Căci tot ce facem ca să-l odihnim pe fratele nostru este ca și cum o facem pentru Însuși Hristos. „Întrucât ați făcut unuia dintre acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut.””

„— Părinte, ați spus că pe cât te depărtezi de mângâierea omenească, pe atât o primești pe cea dumnezeiască. De aceea înțelegi mai bine rugăciunea atunci când ești flămând?

— Da, pentru că un flămând înțelege pe cel flămând. Unul sătul nu-l înțelege. Am auzit că undeva se aruncă mâncarea, iar puțin mai departe niște refugiați ruși nu au ce mânca. Trăiesc săptămâni în sere, în niște bărăci de tablă. Să zicem că nu știi că acolo, aproape, există oameni care au nevoie. Bine, dar nu întrebi ca să afli? Să arunci mâncarea? Noi nici lucrul cel nefolositor pe care îl avem nu îl dam. Este păcat ca unul să nu poată cumpăra ceva de care are nevoie și altul să aibă lucruri pe care nu le folosește și să nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecată, Hristos ne va spune: „Am flămânzit și nu Mi-ați dat să mănânc.””

„— Părinte, spuneți-ne ceva.

— Ce să vă spun?

— Ce vă spune inima...

— Ceea ce îmi spune inima este să iau cuțitul, s-o tai, s-o împart lumii, și apoi să mor.”

• Mai multe cuvântări duhovnicești ale Cuviosului: Apasă aici! și aici

Descoperiri dumnezeiești

Icoana Mântuitorului Hristos pictată de maicile de la Suroti după indicațiile Părintelui Paisie

Icoana Maicii Domnului de la Sfântul Mormânt nefăcută de mâini omenești

Părintele Paisie a primit adesea în timpul vieții sale, când se ruga în smerenie profundă, descoperiri ale voii lui Dumnezeu. Mai mult, Însuși Hristos i s-a arătat, precum și Maica Domnului și alți sfinți. Fapt pentru care a pictat mai multe icoane cu sfinții care i se arătau. Despre Maica Domnului, Părintele Paisie a spus că chipul ei seamănă cu cel din icoana de la Sfântul Mormânt, a Maicii cu Pruncul, iar în legătură cu Mântuitorul Hristos, a dat indicații maicilor de la Suroti cum să-I picteze Chipul, așa cum i S-a arătat părintelui.

Aceste două icoane reprezintă chipurile Maicii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos, după cum i s-au arătat în vedenie Cuviosului Paisie Aghioritul.

Înregistrări audio ale Părintelui Paisie

• Aceste înregistrări sunt făcute în anul 1982: Apasă aici!

Cărți ale Părintelui Paisie

• „Cu durere și cu dragoste pentru omul contemporan”
• „Nevoință duhovnicească”
• „Trezvie duhovnicească”
• „Viața de familie”
• „Epistole”
• „Părinți aghioriți. Flori din Grădina Maicii Domnului”
• „Sfântul Arsenie Capadocianul”
• „Patimi și virtuți”

Cărțile sunt tipărite la Editura Evanghelismos: www.evanghelismos.ro

Cărți despre Părintele Paisie

• „Viața Cuviosului Paisie Aghioritul” de ierom. Isaac Aghioritul
• „Părintele Paisie mi-a spus...” de Athanasios Rakovalis

Părintele Paisie adâncit în rugăciunea către Dulcele Iisus!

• „Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor” de Nicolae Zurnazoglu
• „Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie”, de Dyonysios Farasiotis (puteți citi și descărca integral cartea de pe site)

A se vedea și

• Sfântul Munte Athos
• Fericitul Sofronie Saharov
• Mănăstirea Sf. Ioan Evanghelistul (Suroti-Tesalonic, Grecia)

Legături externe

• Necesitatea de a-L mărturisi pe Hristos lumii, (fragmente ale Părintelui Paisie despre situația Bisericii Ortodoxe în lume și necesitatea mărturisirii credinței).