Mănăstirea Esfigmenu (Muntele Athos)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Esfigmenu
Jurisdicție {{{jurisdicţie}}}
Tip călugări (viață de obște)
Înființată {{{înfiinţată}}}
Ctitori
Stareț {{{stareţ}}}
Mărime aprox. ~80-100 de viețuitori
Localizare Grecia.png Muntele Athos, Grecia
Limba liturgică greacă
Cântarea psaltică
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Înălțarea Domnului
Site web oficial Esfigmenu (en)


Mănăstirea Esfigmenu (Greek: Εσφιγμένου) este situată pe coasta de nord-est a peninsulei Athos, în nordul Greciei, în apropierea mănăstirii Hilandar. Are rangul al optsprezecelea între cele douăzeci de mănăstiri suverane de la Muntele Athos și este o mănăstire cu viață de obște.

Istoric

Mănăstirea Esfigmenu există încă din secolul al X-lea. Potrivit tradiției atonite, ea ar fi fost întemeiată chiar mai devreme, de sora împăratului Teodosie al II-lea, împărăteasa Pulcheria în secolul al IV-lea. Originea numelui mănăstirii, care înseamnă aproximativ „strâmtoare” este nesigură. Potrivit tradiției, ea ar veni fie de la un monah care a viețuit acolo și care purta un brâu (cingătoare) foarte strâns, fie de la locul în care a fost construită mănăstirea. Mănăstirea se află în apropierea mării, la data construirii ei mările fiind considerate încă sigure. Potrivit manuscriselor însă, mănăstirea a suferit serios ca urmare a mai multor raiduri ale piraților, între care cele mai distructive au fost în anii 1047 și 1534. Precedat de un incendiu în anul 1491, raidul din anul 1534 a fost și cel mai distructiv.

Între raiduri și incendii, mănăstirea Esfigmenu s-a bucurat de favoarea împăraților din Constantinopol, după cum o arata hrisobulele (hrisoavele) imperiale privind achiziționarea de terenuri pentru mănăstire la Prokalas, Sloutaras, Krosouvo, Vrasta, Tesalonic și Constantinopol. În anul 1310, la Esfigmenu și-a avut reședința Sf. Atanasie, Patriarhul retras al Constantinopolului, iar în 1335 a viețuit aici pentru o vreme Sf. Grigorie Palama, care era arhiepiscop de Salonic.

După mai multe raiduri și incendii, mănăstirea a fost restaurată de împăratul de Constantinopol Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391), precum și de despoții sârbi Ștefan Dușan și Gheorghe Brancovici. Printre voievozii români care au ajutat mănăstirea au fost Petru Rareș și Radu Paisie; Mitropolitul Moldovei, Veniamin Costachi i-a făcut mai multe donații și i-a dăruit un metoc la Florești.

În secolul al XVII-lea, mănăstirea a intrat într-o perioadă de declin din cauza greutăților financiare. S-a restabilit în secolul al XVIII-lea îndeosebi datorită mitropolitului Grigorie de Melenikion care s-a îngrijit de plata datoriilor mănăstirii.

La începutul secolului al XIX-lea, Teodoret de la Lavra, starețul mănăstirii Esfigmenu a reorganizat mănăstirea, instituind sistemul chinovitic (viața de obște) și a început în anul 1806 construcția unui nou catholicon pe locul bisericii vechi din anul 1010. A ridicat și mai multe clădiri noi, ca de exemplu trapeza mănăstirii.

Între anii 1821-1832, Esfigmenu a încetat să mai funcționeze ca mănăstire, fiind ocupată de turcii otomani și rechiziționată, fiind folosită pe post de cazarmă pentru soldații otomani în timpul războiului de independență al grecilor. După plecarea trupelor turcești, mănăstirea a fost redeschisă de Agatanghel Aghianitis. Eforturile de reconstrucție au continuat până în anul 1870, timp în care s-au construit clădirile moderne ale mănăstiri. A fost adăugat un pridvor la catholicon, a fost construită o clopotniță și mai multe paraclise, precum și poarta de sud. Biserica mare este închinată Înălțării Domnului. În catholicon se află două paraclise, iar alte șapte se găsesc în afara acesteia.

Mănăstirea Esfigmenu avea rangul al optsprezecelea între mănăstirile atonite, însă și-a retras reprezentatul din Sfânta Comunitate (sau Sfânta Chinotită - organismul oficial de conducere al Sfântului Munte) și a încetat să mai participe la întrunirile acesteia. Retragerea reprezentanților săi de la întrunirile Sfintei Chinotite au antrenat ruperea relațiilor mănăstirii Esfigmenu cu Patriarhia Ecumenică, sub a cărei autoritate canonică se află toate mănăstirile de la Muntele Athos. Monahii de la Esfigmenu au afirmat că au recurs la acest gest datorită faptului că Patriarhul Ecumenic ar fi încălcat canoanele și învățătura Bisericii Ortodoxe prin relațiile pe care aceasta le menținea cu diferite mișcări ne-ortodoxe și îndeosebi datorită angajării Patriarhiei în Mișcarea Ecumenică. Mănăstirea rămâne totodată rezervată față de Uniunea Europeană, refuzând orice fel de finanțare din partea acesteia. Potrivit egumenului mănăstirii, Metodie, obștea ar fi refuzat o finanțare de 15 milioane de euro din partea Uniunii, apreciind că pentru o asemenea sumă aceasta ar fi cerut fără îndoială ceva în schimb.

În decembrie 2002 Patriarhia de Constantinopol a dispus evacuarea călugărilor recalcitranți, decizie contestată în fața instanțelor elene de călugării de la Esfigmenu. În noiembrie 2005 o Curte de apel a constatat legalitatea deciziei Patriarhiei de Constantinopol. Patriarhia Ecumenică a autorizat crearea unei noi obști pentru mănăstirea Esfigmenu și a dispus evacuarea monahilor disidenți. Pe 20 decembrie 2006 a avut loc o ciocnire violentă între un grup de monahi din mănăstirea Esfigmenu și alți monahi din noua obște desemnată pentru această mănăstire, când cei din urmă au încercat să intre în birourile mănăstirii Esfigmenu din capitala Sf. Munte, Careia. Obștea condusă de egumenul Metodie a refuzat ordinul de evacuare al Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, iar în octombrie 2006 un tribunal din Salonic a emis sentințe de câte doi ani închisoare cu suspendare pe numele a nouă monahi din vechea obște pentru ocuparea ilegală a birourilor mănăstirii Esfigmenu.[1][2] Până în prezent, situația mănăstirii a rămas blocată.

Odoare

Printre odoarele de preț ale mănăstirii se găsește o icoană a Maicii Domnului Eleusa (Milostiva). De asemenea, mănăstirea mai adăpostește fragmente de moaște ale mai multor sfinți, între care capul Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu, piciorul drept al Sfintei Maria Magdalena, o parte din capul Sfântului Partenie al Lampsacului, o parte din capul Sfântului Atanasie, Patriarhul Constantinopolului, părticele de la Sf. Mc. Mercurie, Haralambie, și Agatanghel precum și așa-numita Cruce a Pulheriei, care ar cuprinde o bucată din Lemnul Sfintei Cruci.

Biblioteca mănăstirii adăpostește 372 de manuscrise și peste 8000 de cărți vechi tipărite. Mănăstirea mai păstrează și o mare parte dintr-un cort folosit de Napoleon, folosită pe post de perdea a altarului din catholicon în ziua Înălțării Domnului.

Referințe

  1. http://www.cnn.com/2006/WORLD/europe/12/20/greece.monks.ap/index.html?eref=rss_topstories
  2. http://www.aegean.gr/agios-therapontas//magazine/apostoli/issue/61/of Esphigmenou.html

Surse

Legături externe