Tronurile (îngeri)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Îngeri
Îngeri și demoni
Înger | Diavol
Îngerul Domnului | Îngerul păzitor
Mihail | Gavriil | Rafail | Uriel
Lucifer
Cele nouă cete îngerești
Prima ierarhie: Serafimi | Heruvimi | Tronuri
A doua ierarhie: Puteri | Stăpâniri | Principate
A treia ierarhie: Virtuți | Arhangheli | Îngeri
Editați această casetă


Tronurile sunt a treia ceată a îngerilor de Dumnezeu purtători, după serafimi și heruvimi, numiți astfel de Sfântul Dionisie Areopagitul. Ei stau înaintea Celui din înălțimi și poartă numele de Tronuri pentru că pe aceștia, ca pe niște tronuri inteligibile stă Domnul în chip spiritual. Ei nu sunt numiți „purtători de Dumnezeu” după Ființa Lui, ci după Har și după slujba pe care o îndeplinesc, după cum scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul. Trupul Domnului Iisus Hristos, în schimb, după cum scrie Sfântul Vasile cel Mare, este numit „purtător de Dumnezeu” după Ființa lui Dumnezeu, pentru că era unit în mod indivizibil (de nedespărțit) cu Dumnezeu Cuvântul însuși. Astfel, Tronurile sunt „purtătoare de Dumnezeu” după Har și datorită slujbei pe care o îndeplinesc, ceea ce în chip tainic și de nepătruns înseamnă că Îl poartă pe Dumnezeu în ei înșiși. Șezând pe Tronuri într-un mod pe care mintea umană nu-l poate înțelege, Domnul face judecățile Sale drepte, după cuvântul împăratului prooroc David: „șezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate” Psaltirea 9, 4.

Astfel, prin acești îngeri se manifestă în primul rând dreptatea lui Dumnezeu; ei slujesc dreptății Sale, slăvind-o și înzestrând cu puterea ei pe judecătorii pământești, ajutându-i pe regi și pe ceilalți stăpânitori să facă judecăți drepte.

A se vedea și

Surse

The Holy Angels