Dionisie Lupu

Mitropolitul Dionisie Lupu

Dionisie Lupu (n. 25 februarie 1769, Blăjeni, județul Buzău - d. 17 februarie 1831, București) a fost un mitropolit ortodox român al Ungro-Vlahiei (1819-1821).

Mitropolitul Dionisie a fost ocrotitorul lui Gheorghe Lazăr (1779-1823) în anii când acesta era la București dascăl al noii înființate școli românești de limbă națională de la Sfântul Sava (1818). Tot Dionisie Lupu îl hirotonește ieromonah (1813) și arhimandrit (pe 9 aprilie 1820) pe sfântul Calinic de la Cernica. Ca mitropolit, a plătit datoriile Mitropoliei, a luat măsuri în favoarea preoților, înlăturând multe din abuzurile epocii fanariote; a îndrumat școlile din eparhie, a trimis patru tineri la studii la Universitatea din Pisa (în colaborare cu Gheorghe Lazăr). De asemenea, mitropolitul a fost un susținător al lui Tudor Vladimirescu în revoluția sa împotriva fanarioților.

„După perioada de mari frământări din cursul păstoririi ultimilor trei mitropoliți greci din Țara Românească (Dositei, Ignatie și Nectarie), la care s-a adăugat și amestecul Țarist în afacerile noastre bisericești, păstoria lui Dionisie Lupu - deși foarte scurtă - ne apare ca o perioadă nouă, cu reforme îndrăznețe, menită să zdruncine adânc vechile rânduieli. Prin toate înfăptuirile sale, el a pregătit drumul urmașului său, marele mitropolit Grigorie Dascalul.”

(Pr. Mircea Păcurariu)

Context istoric

Dacă în viața politică epoca turco-fanariotă a luat sfârșit în 1821, în urma mișcării revoluționare cu caracter social-național condusă de Tudor Vladimirescu, în viața Bisericii înlăturarea grecilor din ierarhia superioară începe cu doi ani mai devreme.

Acțiunea de „românizare” în viața bisericească era o urmare firească a numeroaselor abuzuri pe care le săvârșiseră ierarhii greci și mai ales egumenii mănăstirilor închinate, căci scaunele vlădicești și mănăstirile închinate erau numai mijloace de îmbogățire pentru greci. După paretisisul lui Nectarie, alegerea în scaunul mitropolitan a românului Dionisie Lupu apare ca un eveniment deosebit, ca o piatră de hotar între două lumi.

Înainte de scaunul mitropolitsan

Dionisie s-a născut în 1769, în casa clucerului Costache Lupu din Blăjani (Buzău). Nu se știe unde a învățat carte (poate la școala de la Buzău) și a fost călugărit în 1785, probabil la Mitropolia din București, rămânând în slujba ei. În 1795 era numit egumen la mănăstirea Dealu, căreia i-a făcut, în două rânduri, reparații radicale, după cum a refăcut și biserica Sfânta Vineri din Târgoviște.

În 1801, a fost hirotonit episcop titular de Sevastia. A fost înlăturat abuziv din egumenia Dealului, dar numit apoi egumen pe viață la Tismana, pe care de asemenea a refăcut-o și a cârmuit-o cu vrednicie.

Activitatea mitropolitană

Început

Priceperea sa în treburile gospodărești, dragostea de carte și mai ales sentimentele sale românești l-au impus în ochii boierilor din partida națională, care, la 1 mai 1819, în urma demisiei lui Nectarie, l-au propus noului domn Alexandru Șutu (1818-1821), spre a fi ridicat pe scaunul de mitropolit al Țării Românești (sau Ungrovlahiei). La înscăunarea din 20 mai 1819 s-a citit un cuvânt festiv întocmit de Gheorghe Lazăr și un alt cuvânt, rostit de dascălul de cântări, ieromonahul Macarie.

Dionisie Lupu și-a început activitatea ca întâistătător al Bisericii din Țara Românească cu acte de mare reformă, urmărind românizarea clerului și înlăturarea numeroaselor rele și abuzuri introduse de înaintașii săi.

Achitarea datoriilor

O problemă dintre cele mai dificile era aceea a datoriilor lăsate în seama Mitropoliei de Dositei, Ignatie și Nectarie. Pentru achitarea lor, Dionisie a fost silit să ceară protopopilor strângerea „ploconului cârjei” și a celorlalte dări la care erau îndatorați preoții față de Mitropolie. Pentru a se opri orice abuz pe viitor, Dionisie a prezentat domnului o „anafora”, cu propunerea ca pe viitor mitropoliții și episcopii să nu mai aibă voie să facă împrumuturi pe seama eparhiilor, propunere pe care domnul a întărit-o.

Grija față de cler

A arătat o deosebită grijă față de starea materială a clerului. Astfel, a încercat să oprească abuzurile care se făceau cu prilejul hirotoniilor, a înlăturat abuzurile protopopilor la încasarea dărilor de la preoți, a intervenit pentru scutirea de dări a fiilor de preoți și a preoteselor văduve.

În același timp, s-a ocupat de disciplina preoților. Uneori chema la Mitropolie pe preoții din București, dându-le îndrumări în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor lor. Îndruma pe protopopi să fie cu luare-aminte la săvârșirea cununii, căci se întâmpla că de multe ori se cununau a doua oară oameni din alte părți, care erau căsătoriți.

În același timp, a luat măsuri pentru îndreptarea vieții monahale.

Activitatea școlară-culturală

Colaborarea cu Gheorghe Lazăr

A manifestat un deosebit interes pentru problemele școlare-culturale.

În calitatea sa de președinte al Eforiei școlilor, a sprijinit pe Gheorghe Lazăr și școala de la Sfântul Sava, încercând să înlăture pe dascălii greci. A deschis la Mitropolie o școală de muzică bisericească, în limba română, punând în fruntea ei pe ieromonahul Macarie, căruia îi încredințează predarea cântărilor bisericești în românește, dându-i ca ajutor pe Anton Pann.

N-a uitat însă nici școlile din vestul țării. De aceea scria protopopilor că a hotărât deschiderea de școli în fiecare oraș, poruncindu-le să caute în fiecare plasă un dascăl „cu bună știință și adăpat atât la învățătura cărții rumânești și la condei, socoteli, cât și la oareșce psaltichie”, urmând ca ei să fie plătiți de Mitropolie. Din cauza păstoririi sale prea scurte, îndrăznețul său plan n-a putut fi realizat.

Trimiterea tinerilor în Apus

Un alt merit al mitropolitului Dionisie Lupu este acela că a fost primul ierarh muntean care a trimis tineri la studii în Apus și anume la Universitatea din Pisa, spre a deveni profesori. Aceștia erau: Constantin Moroiu, Simion Marcovici, ieromonahul Eufrosin Poteca și Ioan Pandele. Ei erau îndatorați să-și termine studiile în decurs de patru ani și apoi să slujească timp de opt ani ca profesori la orice școală ar fi fost numiți.

Încercare de a publica un ziar

La 29 iulie 1810, mitropolitul Dionisie înainta domnului un memoriu, protestând că s-a luat Mitropoliei - în timpul lui Nectarie - privilegiul tipografic general, precum și dreptul de a aviza asupra cărților laice sau bisericești care se tipăreau în Țara Românească. Prin același memoriu, propunea ca „tipografia de la Cișmea” să nu aibă îngăduința de a tipări cărți bisericești, iar cele laice să fie înaintate Mitropoliei spre aprobare.

Mitropolitul solicita, de asemenea, să i se acorde permisiunea să tipărească la Mitropolie o gazetă „politicească și filologhicească”, în românește și grecește (el îi spunea „efemeridă” după numele celui mai vechi ziar grecesc, tipărit la Viena, în 1790-1797: Εφημερις).

Mitropolitul cunoștea desigur rolul național-cultural îndeplinit de ziarele grecești în lupta de eliberare de sub jugul otoman (la unele era și abonat) și considera că același rol l-ar putea îndeplini și un ziar românesc. Dacă ar fi izbutit încercarea mitropolitului de-a înzestra cultura românească cu un ziar, tocmai în preajma mișcării revoluționare din 1821, „desigur viața politică, socială și culturală a Țării Românești de atunci ar fi avut cele mai binefăcătoare urmări”.

Activitate tipografică

În cursul păstoririi sale, au apărut mai multe lucrări, fie în tipografia Mitropoliei, deși nu era în bună stare de funcționare, dar mai ales în cea „de la Cișmea”.

Cu binecuvântarea lui au văzut lumina tiparului: Apostolul (1820), Penticostarul (1820), Psaltirea (1820), iar dintre lucrările teologice și moralizatoare: Viața Sfântului Vasile cel Nou (1819), tradusă de monahul Isaia din mănăstirea Neamț, Cuvinte șase pentru preoție de Sfântul Ioan Gură de Aur (1820) și Cuvânt pentru preoție al Sfântului Grigorie de Nazianz (1821), în traducerea ierodiaconului Grigorie, viitorul mitropolit ș.a. Cu binecuvântarea lui s-au tipărit și câteva cărți în limba greacă.

Grija lui Dionisie pentru cartea tipărită rezultă și din faptul că a trimis la Buda trei tineri, care să învețe meșteșugul tiparului la tipografia universității de acolo, sub îndrumarea lui Zaharia Carcalechi, cunoscut editor de cărți.

Revoluția lui Tudor Vladimirescu

Toată această activitate, considerată „cu adevărat reformatoare”, a fost întreruptă de evenimentele din anul 1821.

Dionisie Lupu a făcut parte din „Comitetul provizoriu de cârmuire” instituit de Alexandru Șuțu, la 15 ianuarie, cu numai patru zile înainte de moartea sa. Întrucât noul domn impus de turci, Scarlat Callimachi, nu și-a ocupat tronul, Comitetul a condus în continuare treburile țării.

La începutul revoluției lui Tudor Vladimirescu Dionisie a rămas în București și l-a întâmpinat pe acesta cu fală și l-a recunoscut drept guvernator. Mitropolitul, însoțit de câțiva boieri, s-au prezentat în tabăra sa de la Cotroceni, îndemnându-l să se împace cu boierii, fapt care a determinat pe acesta să ajungă la un acord cu boierii rămași în București. Mai târziu, mitropolitul s-a arătat favorabil mișcării, fapt care rezultă dintr-un jurământ de credință semnat împreună cu sufraganii săi.

La începutul lunii aprilie, zvonindu-se că se apropie turcii, mitropolitul, cu unii boieri, intenționau să fugă din țară. Au fost opriți însă de Tudor și închiși în casele lui Dinicu Golescu din București, spre a-i semna actele politice. De aici, mitropolitul și ceilalți boieri au adresat Porții un memoriu, cerând restabilirea privilegiilor țării, arătând că mișcarea lui Tudor era îndreptată numai împotriva fanarioților care au jefuit țara. La intrarea turcilor în țară, Tudor eliberează pe mitropolit, pe episcopul Gherasim de la Buzău și pe ceilalți boieri, trimițându-i spre Târgoviște.

Ei izbutesc să se refugieze la Brașov, părăsind astfel pe Tudor într-unul din momentele cele mai grele ale mișcării sale. Din Brașov, mitropolitul, cu cei doi episcopi și boieri pribegi au trimis mai multe memorii Rusiei, Austriei și Turciei, cerând retragerea trupelor turcești din țară și domn „pământean”.

Înlocuirea din scaun

După înăbușirea răscoalei, caimacamul Constantin Negri scria tuturor emigranților să se înapoieze în țară. Frământările s-au potolit însă abia după 30 iunie 1822, când a fost numit primul domn român, Grigorie IV Ghica. Acesta a adresat trei chemări mitropolitului Dionisie, spre a se reîntoarce în scaun. Neîncrezându-se în noul domn (de care avea motive să se teamă, căci refuzase să-l despartă de soție, pe când era mare boier), Dionisie i-a răspuns că nu se poate înapoia din pricina bolii sale și a creditorilor care nu-l lasă să plece până nu-și plătește datoriile.

În urma acestor refuzuri, divanul țării, în decembrie 1822, a cerut domnului să aprobe alegerea unui nou mitropolit. La 4 ianuarie 1823, era ales ierodiaconul Grigorie de la Căldărușani, un smerit călugăr, dar neobosit și priceput cărturar.

Sfârșitul

Dionisie s-a reîntors în țară abia în februarie 1827, iar în anul următor i s-a dat egumenia pe viață a mănăstirii Dealu, „spre întâmpinarea cheltuielilor casei sale”.

A administrat mănăstirea printr-un econom, iar el a rămas să trăiască în casele sale din București. Aici l-a ajuns sfârșitul la 17 februarie 1831, fiind îngropat „înăuntrul bisericii Sfintei Mitropolii”. La înmormântare a vorbit Constantin Moroiu, unul din bursierii săi din Italia.

Cărți tipărite

A tipărit mai multe cărți:

• Viața Sfântului Vasile cel Nou (1819)
• Apostolul (1820)
• Penticostarul (1820)
• Psaltirea (1820)
• Cuvinte șase pentru preoție de Sf. Ioan Gură de Aur (1820)
• Cuvânt pentru preoție al Sf. Grigorie de Nazianz (1821)

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

• Preot prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, Editura Enciclopedică, București, 2002

• Arhiereul Dr. Veniamin Pocitan Ploeșteanu, Arhiereii vicari în Biserica ortodoxă românească. Vicarii Arhiepiscopiei Bucureștilor, Mitropoliei Ungro-Vlahiei și Patriarhiei Române, București, 1937

• http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dionisie_Lupu

• https://basilica.ro/25-februarie-1769-s-a-nascut-in-blajani-jud-buzau-viitorul-mitropolit-dionisie-lupu/

Casetă de succesiune: Dionisie Lupu
Precedat de: Nectarie (1812 - 1819)	Mitropolit al Ungro-Vlahiei 1819 - 1821	Urmat de: Grigorie al IV-lea Dascălul (1823 - 1834)