Episcop vicar

Acest articol face parte din seria Cler

Ordinele mari

Episcop – Preot – Diacon

Ordinele mici

Subdiacon – Citeț Cantor – Acolit

Ordine dispărute

Horepiscop – Exorcist Paznicul ușii – Diaconiță

Titluri episcopale

Patriarh – Catolicos Arhiepiscop – Mitropolit Vicar – Titular

Titluri preoțești

Protopop – Paroh Protosinghel – Sachelar Iconom – Iconom stavrofor

Titluri diaconale

Arhidiacon Protodiacon – Ierodiacon

Titluri monahale

Arhimandrit Stareț – Egumen – Econom

Adiacente

Hirotonie – Axios Veșminte Formule de adresare Distincții bisericești Exarh – Vicar

Editați această casetă

Episcopul vicar (sau auxiliar) este un cleric hirotonit în treapta episcopatului fără a avea o funcţie administrativă proprie, ci desfăşurându-şi activitatea sub autoritatea unui episcop, arhiepiscop, mitropolit sau patriarh, ca ajutor al acestuia în activităţile canonice şi administrative. De regulă, la hirotonire, episcopului vicar i se adaugă în titulatură şi numele unui oraş sau regiuni din teritoriul eparhial al episcopiei unde va activa (de exemplu: PS Vasile Someşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, iar o excepţie de la această regulă: PS Marc Nemţeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale). Această menţionare în titulatură este pur onorifică, vicarul neavând nici o jurisdicţie administrativă sau canonică asupra oraşului sau regiunii respective.

Acordarea unui titulaturi ce se referă la un oraş sau o regiune ce nu se află în administrarea episcopului titular se consideră a fi un act necanonic. Pentru a trece peste această problemă, de multe ori se apelează la un artificiu, ca de exemplu hirotonirea unor episcopi pe seama unor scaune eparhiale istorice, care nu se află însă în teritoriul administrat de către episcopul titular.

În vechime mai exista şi horepiscopul (sau episcopul de ţară), care se asemăna în funcţii episcopului vicar modern, dar aşa după cum se deduce şi din nume, a deservit mai ales zonele rurale mai depărtate de oraşele de reşedinţă ale episcopilor eparhioţi, fiind sub jurisdicţia şi conducerea acestora. În mod tradiţional, nu avea autoritatea de a hirotoni, dar îşi putea exercita celelalte funcţii şi îndatoriri episcopale. Se crede că acest tip de episcopat s-a dezvoltat şi funcţionat mai ales în Imperiul Roman, pe teritoriul actual al României. Această funcţie a încetat a mai fi folosită după secolul al XIII-lea.