Drept canonic

Acest articol face parte din seria TEOLOGIE
Teolog și Teologie
Teolog - Teologie
Teologie dogmatică
Hristologie - Soteriologie
Eclesiologie - Eshatologie
În jurul Sfintelor Scripturi
Studiul Noului Testament Studiul Vechiului Testament Arheologia biblică
Alte discipline
Patristică - Hagiografie - Spiritualitate Liturgică - Imnografie - Iconografie Iconologie - Drept canonic - Tipic Apologetică
Editați această casetă

Dreptul canonic este legislația tradițională canonică și care reglementează viața Bisericii Ortodoxe. Cuprinde toate aspectele vieții Bisericii, inclusiv Eclesiologia, Teologia liturgică și Morala. Deși în general este folosit termenul de drept canonic, în comunitatea ortodoxă este mult mai adecvat să se folosească termenul de tradiția sfintelor canoane. Această legislație, tradiția canonică, implică persoane care sunt investite cu autoritate (cum sunt episcopii) împuterniciți cu mijloacele creării, formulării, interpretării, executării, validării, amendării și revocării acestor legi prin acțiuni sinodale sau conciliare.

Canoniști

• Ioan Scolasticul (sec. VI)
• Fotie cel Mare (sec. IX)
• Ioan Zonaras (sec. XI)
• Alexie Aristin (sec. XII)
• Teodor Balsamon (sec. XII)
• Matei Vlastares (sec. XIV)
• Nicodim Aghioritul (sec. XVIII)
• Nicodim Milaș (sec. XIX)

Articole și cărți despre dreptul canonic ortodox

În limba română:

• Nikolai N. Afanasiev, Canoane și conștiință canonică, traducere de Constantin Făgețan, Egumenița, Galați, 2005, ISBN 973-7952-65-0
• Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, ed. a III-a îmbunătățită, Ed. Arhidiecezană, Sibiu, 2005, ISBN 973-0-03563-6
• Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox, 2 vol., ed. IBMBOR, București, 1990 (vol. 1 disponibil online aici)
• Arhid.Prof.Dr. Ioan N. Floca, Prof.Dr. Sorin Joantă, Drept bisericesc, vol. 1, ed. Arhidiecezană, Sibiu, 2006, ISBN-10 973-0-04688-3
• Diacon Ioan I. Ică, Jr., Canonul Ortodoxiei, vol. 1. Canonul apostolic al primelor secole, Deisis/Stavropoleos, Sibiu, 2008, ISBN 978-973-7859-33-4
• Vlassios I. Phidas, Drept canonic. O perspectivă ortodoxă, traducere de Pr.Lect.Dr. Adrian Dinu, Trinitas, Iași, 2008, ISBN 978-973-155-038-1

În limba engleză:

• N. Athanasiev. "The Canons of the Church: Changeable or Unchangeable?" St. Vladimir's Theological Quarterly, 11 (1967), pp. 54-68.
• John H. Erickson, The Challenge of Our Past: Studies in Orthodox Canon Law and Church History.Crestwood, NY: St. Vladimir's Seminary Press, 1991. ISBN 978-0881410860.
• Archbishop Peter L'Huillier, The Church of the Ancient Councils: The Disciplinary Work of the First Four Ecumenical Councils. Crestwood, NY: St Vladimir's Seminary Press, 2000. ISBN 978-0881410075.
• Lewis J. Patsavos. The Canon Law of the Orthodox Catholic Church (Mimeographed Notes). Brookline, MA.: Holy Cross Bookstore, 1975.
• Lewis J. Patsavos, Spiritual Dimensions of the Holy Canons. Brookline, MA: Holy Cross Orthodox Press, 2007. ISBN 978-1885652683.
• Henry R. Percival, Ed. The Seven Ecumenical Councils of the Undivided Church: Their Canons and Dogmatic Decrees, Together with the Canons of All the Local Synods Which Have Received Ecumenical Acceptance. Grand Rapids, MI: William B. Eerdmans Publishing Co., 1956.
• Panteleimon Rodopoulos and George Dion Dragas, Ed. An Overview of Orthodox Canon Law. Orthodox Research Institute, 2007. ISBN 978-1933275154.
• Patrick Viscuso, Orthodox Canon Law: A Casebook for Study. InterOrthodox Press, 2007. ISBN 978-1932401103.
• The Stand of the Orthodox Church on Controversial Issues by Stanley Harakas
• B. Archondonis. "A Common Code for the Orthodox Churches," Kanon I (1973), pp. 45-53.
• The Theology of Oikonomia and Its Implications for Sacramental and Ecumenical Perspectives by Sabu John
• The Canonical Tradition of the Orthodox Church by Lewis Patsavos
• The Russian Canonical Territory - some comments from an Orthodox historico-canonical perspective
• Studies in Roman and Byzantine Law - an index of articles in this journal is available online

Canonul Biblic V. Canonul biblic Structura Bibliilor în circulaţie actuală Orice cititor interesat în cunoaşterea Bibliei află cu uimire că nu există o singură Biblie în uz la toţi creştinii, ci că, atât în ce priveşte ordinea cărţilor biblice, cât şi textul însuşi, există diferenţe importante nu numai între Biblia ebraică a iudaismului rabinic al sinagogii, dar şi între Bibliile celor trei mari confesiuni creştine — pentru că există o Biblie ortodoxă, una romano-catolică şi alta protestantă —, ba chiar şi între diversele ediţii de traduceri publicate de-a lungul timpului în cadrul diverselor Biserici. Dacă în ce priveşte Noul Testament domneşte unanimitatea — toate ediţiile cuprinzând 27 de C a n o n u l ş i c a n o a n e l e c r e ş t i n i s m u l u i a p o s t o l i c 143 cărţi: 4 Evanghelii: după Matei, Marcu, Luca şi Ioan, Faptele Apostolilor, 14 Epistole Pauline, 7 Epistole Catholice (1 a lui Iacob, 2 ale lui Petru, 3 ale lui Ioan, 1 a lui Iuda) şi Apocalipsa —, varietatea în ce priveşte Vechiul Testament este deconcertantă: B iblia e b r a ic ă 187 grupează în mod tradiţional scripturile ebraice în aşanumitul TaNaK (prescurtare de la Tora-Neviim-u-Ketuvim = Lege-Profeţişi- Scrieri): Legea (Tora) lui Moise în cinci cărţi (Pentateuh): Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul; Profeţii (Neviim) anteriori: Iosua, Judecătorii, 1-2 Samuel, 1-2 Regi; Profeţii posteriori: profeţii mari: Isaia, Ieremia, Iezechiel + 12 profeţi mici: Osea, Ioil, Amos, Obadia, lona, Mica, Naum, Habacuc, Ţefania, Haggai, Zaharia, Maleahi; Scrierile (Ketuvim): Psalmii (150), Proverbele, Iov, Cântarea Cântărilor, Rut, Plângerile lui Ieremia, Eccleziastul, Estera, Daniel, Ezdra-Neemia, 1-2 Cronici. Biblia ortodoxă bazată pe traducerea greacă a celor Şaptezeci de înţelepţi, iswrr aşa-numita Septuaginta]m\ grupează cărţile în patru secţiuni: Pentateuhul lui Moise: Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul; Cărţile istorice: Iosua, Judecătorii + Rut, 1-4 împăraţi (= 1-2 Samuel + 1-2 Regi), 1-2 Paralipomene („cele ce lipsesc” [din Cărţile împăraţilor] = 1-2 Cronici), 1 Ezdra (= 2 Ezdra în Biblia slavonă sau 3 Ezdra în Vulgata latină; carte apocrifa), 2 Ezdra (= Ezdra + Neemia), Estera (cu şase adaosuri), Iudita, Tobit, 1-4 Macabei; Cărţile poetico-sapienţiale (didactice): Psalmii (150 + 1), Proverbele, Eccleziastul, Cântarea Cântărilor, Iov, înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui Sirah; Cărţile profetice: 12 profeţi mici: Osea, Amos, Miheia, Ioil, Avdie, lona, Naum, Avacum, Sofronie, Agheu, Zaharia, Malachie, şi 3 profeţi mari cu adaosuri: Isaia, Ieremia + Baruh, Plângerile şi Epistola lui Ieremia, Iezechiel, Daniel + Rugăciunea lui Azaria şi Cântarea celor trei tineri, Istoria Susanei şi Bel şi balaurul; Apendice: 18 psalmi ai lui Solomon, 9 ode biblice, Rugăciunea lui Manase. 187 18 187 Biblia Hebraica Stuttgartensia, ed. critică R. Kittel, 1905-1906; K. Elliger / W. Rudolph, Stuttgart, 1967-1977. 188 Septuaginta, ed. critică H. B. Swete, 1887-1894; ed. definitivă Academia din Gottingen din 1926 pe fascicole în curs de finalizare; ed. preliminară A. Rahlfs, Stuttgart, 1935. 144 C a n o n u l O r t o d o x i e i I . C a n o n u l a p o s to l ic B iblia romano-cato lică, bazată pe traducerea latină Vulgata realizată de Ieronim între 382-405 după textul ebraic cu revizuirea celorlalte traduceri latine după cărţile cu original grec şi cu prologuri la fiecare carte (traducere oficializată în 1546 de Conciliul Tridentin189), are o grupare a cărţilor similară în mare, deşi cu unele diferenţe, cu aceea a Septuagintei greceşti: Pentateuhul lui Moise: Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul: Cărţile istorice: Iosua, Judecătorii + Rut, 1-2 Samuel, 1-2 Regi, 1-2 Cronici, Ezdra + Neemia, Tobit, Iudita, Estera (cu adaosurile din Septuaginta), 1-2 Macabei; Cărţile poetico-sapienţiale: Iov, Psalmii (150), Proverbele, Eccleziastul, Cântarea Cântărilor, înţelepciunea lui Solomon, Înţelepciunea lui Sirah; Cărţile profetice: 4 profeţi mari: Isaia, Ieremia + Plângerile şi Baruh, Iezechiel, Daniel + Rugăciunea lui Azaria, Cântarea celor trei tineri, Istoria Susanei şi Bel şi balaurul, şi 12 profeţi mici de la Osea la Maleahi; Apendice: Psalmul 151, Rugăciunea lui Manase, 3 Ezdra (= 1 Ezdra în Septuaginta) şi 4 Ezdra (carte apocrifă). Bibliile protestante, traduse după textul ebraic, exclud strict „apocrifele”, dar menţin gruparea cărţilor din Vulgata: Pentateuhul lui Moise: Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul: Cărţile istorice: Iosua, Judecătorii + Rut, 1-2 Samuel, 1-2 Regi, 1-2 Cronici, Ezdra + Neemia, Tobit şi Estera; Cărţile didactico-poetice: Iov, Psalmii, Proverbele, Eccleziastul şi Cântarea Cântărilor; Cărţile profetice: 4 profeţi mari: Isaia, Ieremia + Plângerile, Iezechiel, Daniel, şi 12 profeţi mici de la Osea la Maleahi. La cele 39 de cărţi ale Vechiului Testament se adaugă cele 27 de cărţi ale Noului Testament, Bibliile protestante prezentând constant un număr de 66 de cărţi canonice. B ib l iil e rom ân e şt i: Primele două traduceri făcute după Septuaginta grecească — Biblia de la Bucureşti, 1688 (reed. 1988), unde Vechiul Testament a fost tradus după ediţia Septuagintei de la Frankfurt din 1597 de spătarul Nicolae [Milescu], şi Biblia de la Blaj, 1795 (reed. 2000), tradusă după ediţia Septuagintei de la Franeker din 1709 de ieromonahul Samuil Micu — au un plan aproape identic. Ele menţin structura: Pentateuh — cărţi istorice — cărţi 189 Biblia Sacra Vulgata, ed. 1592 „Clementina”; ed. critică la Vatican din 1926 în curs de elaborare; ed. preliminară R. Weber, Stuttgart, 1969. Versiuni modeme: Bible de Jérusalem şi New American Bible. C a n o n u l ş i c a n o a n e l e c r e ş t i n i s m u l u i a p o s t o l i c 145 didactico-poetice — cărţi profetice (însă în ordinea 4 profeţi mari: Isaia, Ieremia + Plângerile, Iezechiel, Daniel, + cei 12 profeţi mici). întrucât Septuaginta din 1597 era o ediţie protestantă, ea departajează strict cărţile numai în canonul grec al Septuagintei, nu şi în canonul ebraic într-o secţiune de „Apocrifa” care separă „Testamentul Vechi” (39 de cărţi) de „Testamentul Nou” (27 de cărţi) şi cuprinde în devălmăşie: Psalmul 151, Tobit, Iudita, Baruh, Epistola lui Ieremia, Cântarea celor trei tineri („coconi”), 3 Ezdra, înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui Sirah, Istoria Susanei, Despre Bel şi balaur, 1-3 Macabei şi „Iosip" (= 4 Macabei), la care Samuil Micu adaugă Rugăciunea lui Manase. Cu singura excepţie a cărţii lui „losif” {4 Macabei; care inserează într-un panegiric al martirilor Macabei un tratat filozofic „despre raţiunea dominantă”), carte publicată doar în ediţiile din 1688 şi 1795, toate Bibliile ortodoxe româneşti apărute în secolele XIX şi XX menţin aceeaşi dispoziţie de inspiraţie protestantă: Vechiul Testament — Apocrife — Noul Testament, cu singura deosebire că în ediţiile din 1914 şi 1988 dispare orice fel de demarcaţie între cărţile canonice ale Vechiului Testament şi cele apocrife (atât în text, cât şi la cuprins trecându-se fără nici un avertisment de la Maleahi la Tobit), în timp ce ediţia din 1968 împarte cărţile Vechiului Testament în „A. Cărţi canonice” (39, de la Facere la Maleahi) şi „B. Cărţi şi fragmente necanonice” (14, de la Tobit la Rugăciunea lui Manase), urmată fiind de ediţia jubiliară din 2001, care le grupează ^ şi ea în acelaşi mod în „cărţi canonice” şi „cărţi necanonice”. Prestigiul unic al Bibliei de la Bucureşti (1688) a determinat astfel dispoziţia cărţilor Vechiului Testament în toate ediţiile ei ortodoxe (precum şi în cea greco-catolică de la Blaj, 1795) până astăzi. Realizatorii lor nu par să fi sesizat originea protestantă a diviziunii cărţilor Vechiului Testament în „canonice” (cele 39 cu original ebraic) şi „apocrife” în terminologia protestantă sau „deuterocanonice” în terminologia romano-catolică post-tridentină (cele 14-16 cărţi prezente doar în text grec în colecţia Septuagintei). (Cărţile redactate în perioada inter-testamentară, în intervalul dintre secolele III î. Hr. - II d. Hr., şi care n-au fost incluse nici în TaNaK-ul ebraic, nici în Septuaginta, sunt numite „pseudoepigrafe” de savanţii protestanţi şi „apocrife” de savanţii romano-catolici.) Aşa cum a arătat regretatul academician Virgil Cândea190, spătarul Nicolae Milescu (1636-1708), primul traducător al Vechiului Testament, a executat traducerea în 1661-1664 la Constantinopol, luând drept bază ediţia protestantă a Septuagintei apărută la Frankfurt în 190 Virgil Cândea, „Nicolae Milescu şi traducerea integrală a Vechiului testament” [1963], în: Raţiunea dominanţă. Contribuţii la istoria umanismului românesc, Cluj-Napoca, 1979, p. 106-171. 146 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s t o l i c 1597; revizuită, traducerea spătarului a stat la baza Bibliei de la Bucureşti. Nefiind carte de cult, prima Biblie românească a fost rezultatul iniţiativei şi eforturilor unor intelectuali umanişti laici, susţinuţi de domnitorul Şerban Cantacuzino. Doar aşa se explică faptul că, atât prin diviziunea protestantă între cărţi canonice şi „apocrife”, cât şi prin insistenţa tot de origine protestantă din prefaţă pe obligativitatea citirii Bibliei de toţi creştinii, mici şi mari, ediţia contravenea explicit „Mărturisirii” de credinţă antiprotestante a patriarhului Dositei al Ierusalimului („Scutul Ortodoxiei”) aprobată de Sinodul de la Ierusalim din 1672, şi care respinge categoric diviziunea protestantă în cărţi canonice — cărţi apocrife („pe acestea toate numite fără înţelegere apocrife noi le socotim canonice”) şi interzice explicit citirea Bibliei de toţi („să nu fie citită de toţi, ci numai de cei ce cunosc cercetarea cuvenită ei”). Bibliile ortodoxe româneşti au avut la bază, până în 1936, versiunea greacă a Septuagintei, dar de la început şi până azi cărţile Vechiului Testament sunt grupate în mod protestant. Traducerile au fost în esenţă două: prima, cea a spătarului Nicolae, revizuită de fraţii Greceanu pentru Biblia dc la Bucureşti, 1688, fiind înlocuită practic în toate ediţiile de până în 1914 (Sankt Peterburg, 1819; Buzău, 1854-1856; Sibiu, 1856-1858; Bucureşti, 1914) de marea traducere a lui Samuil Micu aflată la baza celei de-a doua Biblii româneşti: Biblia de la Blaj, 1795 (care însă a menţinut riguros în planul ei gruparea protestantă a cărţilor Septuagintei din 1597, aflată la baza Bibliei din 1688). Secolul XIX a adus cu sine eforturile de a edita o nouă Biblie românească sub egida „Societăţii biblice britanice şi pentru străinătate"; organism interdenominaţional protestant, aceasta va impune în toate Bibliile editate sub egida ei canonul protestant (ebraic) fără „apocrife”, care dispar astfel din cele trei ediţii de referinţă ale „Societăţii biblice britanice": Biblia de la Iaşi, 1874, Biblia Nitzulescu din 1908 (realizate ambele cu participări ortodoxe declarate sau anonime) şi, în fine, Biblia protestantizantă a lui Comilescu din 1923. Pentru a contracara, chipurile, propaganda cultelor neoprotestante care utilizau Biblia Comilescu, în 1936 sub egida Sfântului Sinod se publică o nouă ediţie a Bibliei româneşti realizată de preoţii profesori Gala Galaction, Vasile Radu şi de arhiereul Nicodim Munteanu, în care traducerea textului grec al Septuagintei e confruntată şi revizuită după textul ebraic!; ca în 1938 sub egida „Fundaţiilor Regale” să apară o Biblie compozită, realizată exclusiv după originalul ebraic pentru Vechiul Testament şi după originalul grec pentru Noul Testament de aceiaşi erudiţi Gala Galaction şi Vasile Radu. Toate Bibliile sinodale ulterioare (din 1968, 1975, 1982, 1988) n-au fost decât reluări cu revizuiri ale versiunii „hibride” din 1936. Abia ediţia jubiliară sinodală din 2001 revine deliberat la matcă, editând o „versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu C a n o n u l ş i c a n o a n e l e c r e ş t i n i s m u l u i a p o s t o l i c 147 Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli”. Prestigiul enorm al Bibliei fondatoare din 1688 a făcut însă ca şi ediţia jubiliară din 2001 să menţină, paradoxal, pentru Vechiul Testament ortodox aceeaşi diviziune protestantă: cărţi „canonice — necanonice”, şi să nu regăsim în arhitectura ei „canonul” sau lista cărţilor în ordinea Septuagintei creştinilor, deloc lipsită de adâncă semnificaţie teologică.

Paralele cu alte grupuri religioase

• (en) Dreptul canonic al Bisericilor Catolice de rit bizantin - Code of Canons for the Oriental Churches
• (en) Dreptul canonic în Biserica Romano-Catolică - Catholic Encyclopedia article on Canon Law (outdated, but informative)
• În Iudaism: w:Halakha
• În Islam: w:Sharia, w:Fatwa, și w:Fiqh

A se vedea și

• Didahia sau Învățătura celor Doisprezece Apostoli.
• Sinoade ecumenice
• Pidalion sau Cârma Bisericii Ortodoxe: cele 85 de Canoane ale Sfinților și Mereu Împreună Slăviți Apostoli, plus Canoanele Sinoadelor Ecumenice de la Primul la al IV-lea, constituie ceea ce este cunoscut sub numele de Cârma.
• Nomocanon

Legături externe

• (en)Byzantine Legal Documents - An index by Paul Halsall
• (en)Post-Byzantine Law on the Web - This site is devoted to the promotion of the study of law in Venetian and Ottoman Greece to the 19th century
• (en)The Rudder
• (en)Canons and Definitions of the Ecumenical Councils
• (en)Canons of the Orthodox Church