Evmenie (Saridakis): Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(pt)
 
(Nu s-au afișat 4 versiuni intermediare efectuate de același utilizator)
Linia 11: Linia 11:
 
După patru ani, în anul 1951, a fost tuns monah și a primit numele Sofronie. Ca [[călugăr]], Sofronie a pus bazele [[Monahism|vieții sale monahicești]] pe [[smerenie]], [[ascultare]] și muncă grea. S-a dedat la noi lupte. Zilele era epuizat fizic iar noaptea rămânea în privegheri și se [[Rugăciune|ruga]]. El a păstrat această lucrare până la sfârșitul vieții.  
 
După patru ani, în anul 1951, a fost tuns monah și a primit numele Sofronie. Ca [[călugăr]], Sofronie a pus bazele [[Monahism|vieții sale monahicești]] pe [[smerenie]], [[ascultare]] și muncă grea. S-a dedat la noi lupte. Zilele era epuizat fizic iar noaptea rămânea în privegheri și se [[Rugăciune|ruga]]. El a păstrat această lucrare până la sfârșitul vieții.  
  
 +
[[Fișier:Evmenie Saridakis photo.jpg|miniatura|stanga|Părintele Eumenie îmbrăcat în veșmintele liturgice preoțești (fotografie)]]
 
În ianuarie 1954 a plecat în armată, deoarece pe atunci stagiul militar era obligatoriu pentru toți, chiar și pentru monahi. În timpul serviciului militar s-a instalat febra, care nu-l mai lăsa, și a prezentat primele  simptome de lepră. „Simțeam că cineva îmi înfige o grapă de fier în spate și trage carnea jos de pe mine”, spunea cuviosul mitropolitului Neofit de Morfu. După multe examene medicale, un doctor i-a spus: „Ascultă, soldat Saridakis, trebuie ca în clipa aceasta să vină poliția și serviciul sanitar, și să te ducă în Atena, căci te-ai molipsit de boala Hansen, de lepră.” Cum a auzit această neplăcută veste a spus: „Vorbești serios, doctore? Am lepră? Voi purta această mare [[cruce]]?” „Da”, i-a răspuns doctorul. Și de bucurie, Sofronie a căzut din pat! „Bine, dar de ce te-ai bucurat atât, Părinte?”, l-a întrebat mitropolitul Neofit. Și cuviosul a dat un răspuns de mare însemnătate: „Pentru că atunci când [[Dumnezeu]] îți trimite o mare boală, înseamnă că e o cruce mare. Și dacă o rabzi, cu puterea lui Dumnezeu, o cruce mare aduce o mare înviere! Când am fost diagnosticat cu boala Hansen, m-am rugat și a zis: «Dumnezeul meu, nu sunt vrednic să port o cruce atât de mare! Atât de mult mă iubești? Îți mulțumesc foarte mult! Numai ajută-mă să o rabd!»”. „Bine”, zic, „dar nu sufereai?” Și mi-a răspuns: „Ba, ți-am spus, sufeream! Dar, pe cât de mult sufeream cu trupul, pe atât de mult se veselea inima!”.
 
În ianuarie 1954 a plecat în armată, deoarece pe atunci stagiul militar era obligatoriu pentru toți, chiar și pentru monahi. În timpul serviciului militar s-a instalat febra, care nu-l mai lăsa, și a prezentat primele  simptome de lepră. „Simțeam că cineva îmi înfige o grapă de fier în spate și trage carnea jos de pe mine”, spunea cuviosul mitropolitului Neofit de Morfu. După multe examene medicale, un doctor i-a spus: „Ascultă, soldat Saridakis, trebuie ca în clipa aceasta să vină poliția și serviciul sanitar, și să te ducă în Atena, căci te-ai molipsit de boala Hansen, de lepră.” Cum a auzit această neplăcută veste a spus: „Vorbești serios, doctore? Am lepră? Voi purta această mare [[cruce]]?” „Da”, i-a răspuns doctorul. Și de bucurie, Sofronie a căzut din pat! „Bine, dar de ce te-ai bucurat atât, Părinte?”, l-a întrebat mitropolitul Neofit. Și cuviosul a dat un răspuns de mare însemnătate: „Pentru că atunci când [[Dumnezeu]] îți trimite o mare boală, înseamnă că e o cruce mare. Și dacă o rabzi, cu puterea lui Dumnezeu, o cruce mare aduce o mare înviere! Când am fost diagnosticat cu boala Hansen, m-am rugat și a zis: «Dumnezeul meu, nu sunt vrednic să port o cruce atât de mare! Atât de mult mă iubești? Îți mulțumesc foarte mult! Numai ajută-mă să o rabd!»”. „Bine”, zic, „dar nu sufereai?” Și mi-a răspuns: „Ba, ți-am spus, sufeream! Dar, pe cât de mult sufeream cu trupul, pe atât de mult se veselea inima!”.
  
Linia 19: Linia 20:
 
Odată cu sosirea Cuviosului Nichifor în leprozerie și la recomandarea scrisă a Sfântului [[Antim din Chios|Antim]] către el, monahul Sofronie l-a făcut pe cuviosul Nichifor Leprosul [[Duhovnic|părintele său duhovnicesc]]. Își făceau separat slujbele și rugăciunile, posteau și nu mâncau carne, cu toate că doctorii le spuneau să mănânce. Și, cu timpul, viețuirea sfântă a celor doi monahi a ajuns la urechile multor oameni credincioși, care, atunci când îi cercetau pe leproși, urmăreau să-i întâlnească și pe cei doi sfinți, pentru folosul lor sufletesc. Sfântul Nichifor Leprosul a adormit în Domnul pe [[4 ianuarie]] 1964, la vârsta de 74 ani.
 
Odată cu sosirea Cuviosului Nichifor în leprozerie și la recomandarea scrisă a Sfântului [[Antim din Chios|Antim]] către el, monahul Sofronie l-a făcut pe cuviosul Nichifor Leprosul [[Duhovnic|părintele său duhovnicesc]]. Își făceau separat slujbele și rugăciunile, posteau și nu mâncau carne, cu toate că doctorii le spuneau să mănânce. Și, cu timpul, viețuirea sfântă a celor doi monahi a ajuns la urechile multor oameni credincioși, care, atunci când îi cercetau pe leproși, urmăreau să-i întâlnească și pe cei doi sfinți, pentru folosul lor sufletesc. Sfântul Nichifor Leprosul a adormit în Domnul pe [[4 ianuarie]] 1964, la vârsta de 74 ani.
  
 +
[[Fișier:Evmenie Nichifor Antim.jpg|miniatura|dreapta|Cuviosul Evmenie cu sfinții Nichifor Leprosul și Antim de Chios]]
 
În 1975, la vârsta de patruzeci și patru de ani, călugărul Sofronie a fost hirotonit [[preot]] și tot atunci a luat numele de Evmenie. Părintele Evmenie și-a continuat viața în leprozerie ca preot și s-a remarcat ca un excelent om duhovnicesc.
 
În 1975, la vârsta de patruzeci și patru de ani, călugărul Sofronie a fost hirotonit [[preot]] și tot atunci a luat numele de Evmenie. Părintele Evmenie și-a continuat viața în leprozerie ca preot și s-a remarcat ca un excelent om duhovnicesc.
  
−
După căderea regimului comunist, în anii 1990-91, a plecat în [[pelerinaj]] la Moscova, Sankt Petersburg și Kiev.
+
După căderea regimului comunist, în anii 1990-91, a plecat în [[pelerinaj]] la Moscova, Sankt Petersburg și Kiev<ref>''O altă experiență cutremurătoare pe care am avut-o cu Bătrânul Evmenie a fost în Ucraina, când am ajuns la aeroportul din Kiev. Acolo, Bătrânul a manifestat o mare bucurie și mi-a zis: „Neofit, am mai venit aici!” „Dar când ai mai venit aici, Părinte?”, l-am întrebat. „Am venit acum mulți ani. Urma să izbucnească un război mondial, iar Maica Domnului ne-a mobilizat pe toți și ne-a zis: «Faceți rugăciune, să nu înceapă acum marele război, să dăm timp de pocăință oamenilor!». Voiau atunci rușii, și toți acei occidentali, să pornească un război mondial! Aici voiau să facă războiul.” „Și ce s-a întâmplata atunci, Părinte?” „Am mers toți la Kiev și am făcut rugăciune. Și eram împreună cu Părintele Porfirie, cu Părintele Paisie, cu Părintele Iacov și alți oameni ai lui Dumnezeu. Iar eu plângeam mult. Și pe toți ne întărea Părintele Porfirie, care mi-a zis: «Părinte Evmenie, nu plânge așa, nu va fi acum războiul; mai târziu va fi!» Și apoi a început să plângă mult Părintele Iacov și să zică: «Nu un alt război, nu un alt război, Preasfântă Maică!» Și l-am văzut pe Sfântul Ioan Rusul, care a zis: «Nu, trebuie să fie război, căci nu există alt chip prin care să se tămăduiască această lume!»”.'' - Mitropolitul Neofit de Morfu, ''Sfântul Nichifor Leprosul și Bătrânul Evmenie Saridakis'', ed.cit., pp. 78-79</ref>.
  
 
La întoarcerea de acolo, au început celelalte probleme majore de sănătate: diabet, insuficiență renală, probleme de vedere și picioare, despre care medicii au spus că ar trebui amputate. A intrat și ieșit constant din spitale.
 
La întoarcerea de acolo, au început celelalte probleme majore de sănătate: diabet, insuficiență renală, probleme de vedere și picioare, despre care medicii au spus că ar trebui amputate. A intrat și ieșit constant din spitale.
Linia 33: Linia 35:
  
 
Părintele [[Porfirie Kavsokalivitul]] spunea despre Gheronda Evmenie: „Să mergeți să luați binecuvântarea Părintelui Evmenie, pentru că este Sfântul ascuns al zilelor noastre. Ca Părintele Evmenios se întâlnește unul la două sute de ani”.
 
Părintele [[Porfirie Kavsokalivitul]] spunea despre Gheronda Evmenie: „Să mergeți să luați binecuvântarea Părintelui Evmenie, pentru că este Sfântul ascuns al zilelor noastre. Ca Părintele Evmenios se întâlnește unul la două sute de ani”.
 +
 +
==Imnografie==
 +
Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ΄. Θείας πίστεως.
 +
:Θείᾳ χάριτι, καὶ εὐμενείᾳ, φῶς εἰσῆλθέ σου, ἐν τῇ καρδίᾳ, καταυγάζον σε θεόφρον Εὐμένιε, καὶ καταθέλγον σε· ὅθεν ἐχώρησας, πρὸς βιοτὴν μοναζόντων ἰσάγγελον· ἀλλὰ πρέσβευε Κυρίῳ ὑπὲρ τῶν πίστει σε, καὶ πόθῳ ἀνυμνούντων παναοίδιμε.
 +
 +
Κοντάκιον. Ἦχος β΄. Τὰ ἄνω ζητῶν.
 +
:Ἰσχὺν δυσμενοῦς, ἐμφρόνῳ σου σαλότητι, πατάξας ἐχθροῦ, κλεινοῦ ἐδείχθης ἄστεως, παρακλήτωρ ἔνθεος, καὶ πατὴρ πατέρων Εὐμένιε, στερεῶν ἐν πίστει ὀρθῇ, πληθὺν εὐσεβούντων, καὶ σεμνῇ βιοτῇ.
  
 
==Note==
 
==Note==
Linia 50: Linia 59:
 
[[Categorie:Sfinți moderni]]
 
[[Categorie:Sfinți moderni]]
 
[[Categorie:Monahi]]
 
[[Categorie:Monahi]]
 +
 +
[[pt:Eumênios, o Novo]]

Versiunea curentă din 2 septembrie 2024 11:48

Cuviosul Evmenie

Cuviosul și de-Dumnezeu-purtătorul Părintele nistru Evmenie cel nou (Saridakis)[1] (n. 1 ianuarie 1931 - d. 23 mai 1999) este un sfânt grec contemporan, ucenic al sfântului Nichifor Leprosul. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 23 mai.

Viața

Cuviosul Evmenie, copilul cel mai mic al unei familii numeroase și sărace din satul Ethia, în insula Creta, s-a născut la 1 ianuarie 1930. Părinții săi, credincioși și virtuoși, Gheorghe și Sofia Saridakis, i-au dat la Sfântul Botez numele Constantin. Rămas orfan de tată la numai doi ani, Constantin își dorea de mic să devină monah, căci nu era ca ceilalți copii de vârsta lui, ci avea obiceiul de a sta mult timp în biserica satului, unde se ruga și petrecea serile în privegheri.

Mitropolitul Neofit de Morfu își amintește, referitor la harul care i s-a dat cuviosului încă de mic: Părintele Eumenios, când era copil, văzuse pentru prima dată harul arhieriei. Îl văzuse pe fața unui arhiepiscop, care trecuse prin satul său. „Am văzut”, mi-a spus el, „lumina Duhului Sfânt pe fața lui. Lumina arhieriei, harul arhieriei. Am văzut-o și am continuat să merg în fața lui și să mă uit la el”. Și arhiepiscopul a spus: „Ce vede acest copil?” Nu am spus ce am văzut, dar mi-a plăcut să văd harul arhieriei.

În ziua de Anul Nou 1944, după ce s-a întors de la biserică acasă, pe când stătea la gura sobei și mânca, a fost pătruns de o lumină care l-a umplut de bucurie, spunându-i surorii sale Eugenia: „Mă voi face monah!” Avea paisprezece ani atunci. Și, într-adevăr, în anul 1947 a mers și s-a închinoviat la Mănăstirea „Sfântul Nichita” din Ahendria, o mică mănăstire cioplită în peșteră, care se află în partea sudică a Cretei, către golful libian. Stareț al mănăstirii era Părintele Ierotei (Ierotheos Kostomanolakis), și împreună cu el viețuiau alți doi monahi în vârstă și orbi, cărora tânărul Constantin le slujea cu multă supunere.

După patru ani, în anul 1951, a fost tuns monah și a primit numele Sofronie. Ca călugăr, Sofronie a pus bazele vieții sale monahicești pe smerenie, ascultare și muncă grea. S-a dedat la noi lupte. Zilele era epuizat fizic iar noaptea rămânea în privegheri și se ruga. El a păstrat această lucrare până la sfârșitul vieții.

Părintele Eumenie îmbrăcat în veșmintele liturgice preoțești (fotografie)

În ianuarie 1954 a plecat în armată, deoarece pe atunci stagiul militar era obligatoriu pentru toți, chiar și pentru monahi. În timpul serviciului militar s-a instalat febra, care nu-l mai lăsa, și a prezentat primele simptome de lepră. „Simțeam că cineva îmi înfige o grapă de fier în spate și trage carnea jos de pe mine”, spunea cuviosul mitropolitului Neofit de Morfu. După multe examene medicale, un doctor i-a spus: „Ascultă, soldat Saridakis, trebuie ca în clipa aceasta să vină poliția și serviciul sanitar, și să te ducă în Atena, căci te-ai molipsit de boala Hansen, de lepră.” Cum a auzit această neplăcută veste a spus: „Vorbești serios, doctore? Am lepră? Voi purta această mare cruce?” „Da”, i-a răspuns doctorul. Și de bucurie, Sofronie a căzut din pat! „Bine, dar de ce te-ai bucurat atât, Părinte?”, l-a întrebat mitropolitul Neofit. Și cuviosul a dat un răspuns de mare însemnătate: „Pentru că atunci când Dumnezeu îți trimite o mare boală, înseamnă că e o cruce mare. Și dacă o rabzi, cu puterea lui Dumnezeu, o cruce mare aduce o mare înviere! Când am fost diagnosticat cu boala Hansen, m-am rugat și a zis: «Dumnezeul meu, nu sunt vrednic să port o cruce atât de mare! Atât de mult mă iubești? Îți mulțumesc foarte mult! Numai ajută-mă să o rabd!»”. „Bine”, zic, „dar nu sufereai?” Și mi-a răspuns: „Ba, ți-am spus, sufeream! Dar, pe cât de mult sufeream cu trupul, pe atât de mult se veselea inima!”.

Astfel, în anul 1957, monahul Sofronie a fost transferat la leprozeria din Atena. Dar pentru că din anul 1947 se descoperise remediul potrivit pentru vindecarea leprei, treptat s-a vindecat. Cu toate acestea, chiar dacă s-a vindecat, a rămas în leprozerie pentru a sluji leproșilor. Pentru că era călugăr, a primit o chilie individuală, lângă biserica Sfinților Fără-de-Arginți, unde și-a petrecut restul vieții.

Ocupațiile zilnice ale părintelui Sofronie erau îngrijirea bisericii, în care își asuma și slujirea de cântăreț, și tratarea bolnavilor paralizați și nu aveau cine să-i îngrijească.

Odată cu sosirea Cuviosului Nichifor în leprozerie și la recomandarea scrisă a Sfântului Antim către el, monahul Sofronie l-a făcut pe cuviosul Nichifor Leprosul părintele său duhovnicesc. Își făceau separat slujbele și rugăciunile, posteau și nu mâncau carne, cu toate că doctorii le spuneau să mănânce. Și, cu timpul, viețuirea sfântă a celor doi monahi a ajuns la urechile multor oameni credincioși, care, atunci când îi cercetau pe leproși, urmăreau să-i întâlnească și pe cei doi sfinți, pentru folosul lor sufletesc. Sfântul Nichifor Leprosul a adormit în Domnul pe 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 ani.

Cuviosul Evmenie cu sfinții Nichifor Leprosul și Antim de Chios

În 1975, la vârsta de patruzeci și patru de ani, călugărul Sofronie a fost hirotonit preot și tot atunci a luat numele de Evmenie. Părintele Evmenie și-a continuat viața în leprozerie ca preot și s-a remarcat ca un excelent om duhovnicesc.

După căderea regimului comunist, în anii 1990-91, a plecat în pelerinaj la Moscova, Sankt Petersburg și Kiev[2].

La întoarcerea de acolo, au început celelalte probleme majore de sănătate: diabet, insuficiență renală, probleme de vedere și picioare, despre care medicii au spus că ar trebui amputate. A intrat și ieșit constant din spitale.

Cu toate acestea, a făcut totuși câteva călătorii și și-a continuat din plin îndatoririle preoțești: Sfinte Liturghii și vizite nesfârșite la casele fiilor săi duhovnicești pentru sfințiri și binecuvântări.

Aceasta a durat mai bine de opt sau zece ani, când a intrat pentru ultima oară în spitalul Evangelismos, unde, la 23 mai 1999, a trecut la Hristos la vârsta de șaizeci și opt de ani. La dorința lui, a fost înmormântat în satul natal din Creta.

Proslăvirea și posteritatea

Patriarhia Ecumenică de Constantinopol îl înscrie în calendarul Bisericii la sinodul din 14 aprilie 2022[3] și l-a proclamat în biserică la Sfânta Liturghie patriarhală din 31 august 2022[4].

Părintele Porfirie Kavsokalivitul spunea despre Gheronda Evmenie: „Să mergeți să luați binecuvântarea Părintelui Evmenie, pentru că este Sfântul ascuns al zilelor noastre. Ca Părintele Evmenios se întâlnește unul la două sute de ani”.

Imnografie

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος γ΄. Θείας πίστεως.

Θείᾳ χάριτι, καὶ εὐμενείᾳ, φῶς εἰσῆλθέ σου, ἐν τῇ καρδίᾳ, καταυγάζον σε θεόφρον Εὐμένιε, καὶ καταθέλγον σε· ὅθεν ἐχώρησας, πρὸς βιοτὴν μοναζόντων ἰσάγγελον· ἀλλὰ πρέσβευε Κυρίῳ ὑπὲρ τῶν πίστει σε, καὶ πόθῳ ἀνυμνούντων παναοίδιμε.

Κοντάκιον. Ἦχος β΄. Τὰ ἄνω ζητῶν.

Ἰσχὺν δυσμενοῦς, ἐμφρόνῳ σου σαλότητι, πατάξας ἐχθροῦ, κλεινοῦ ἐδείχθης ἄστεως, παρακλήτωρ ἔνθεος, καὶ πατὴρ πατέρων Εὐμένιε, στερεῶν ἐν πίστει ὀρθῇ, πληθὺν εὐσεβούντων, καὶ σεμνῇ βιοτῇ.

Note

  1. ↑ Άγιος Ευμένιος Σαριδάκης, numit oficial: Ὁσίου καί Θεοφόρου Πατρός ἡμῶν Εὐμενίου τοῦ νέου (Σαριδάκη) - cf. https://ec-patr.org/%ce%b1%ce%bd%ce%b1%ce%ba%ce%bf%ce%b9%ce%bd%cf%89%ce%b8%ce%ad%ce%bd-%ce%b3%ce%b9%ce%b1-%cf%84%ce%b9%cf%82-%ce%b5%cf%81%ce%b3%ce%b1%cf%83%ce%af%ce%b5%cf%82-%cf%84%ce%b7%cf%82-%ce%b1%ce%b3%ce%af%ce%b1-6/
  2. ↑ O altă experiență cutremurătoare pe care am avut-o cu Bătrânul Evmenie a fost în Ucraina, când am ajuns la aeroportul din Kiev. Acolo, Bătrânul a manifestat o mare bucurie și mi-a zis: „Neofit, am mai venit aici!” „Dar când ai mai venit aici, Părinte?”, l-am întrebat. „Am venit acum mulți ani. Urma să izbucnească un război mondial, iar Maica Domnului ne-a mobilizat pe toți și ne-a zis: «Faceți rugăciune, să nu înceapă acum marele război, să dăm timp de pocăință oamenilor!». Voiau atunci rușii, și toți acei occidentali, să pornească un război mondial! Aici voiau să facă războiul.” „Și ce s-a întâmplata atunci, Părinte?” „Am mers toți la Kiev și am făcut rugăciune. Și eram împreună cu Părintele Porfirie, cu Părintele Paisie, cu Părintele Iacov și alți oameni ai lui Dumnezeu. Iar eu plângeam mult. Și pe toți ne întărea Părintele Porfirie, care mi-a zis: «Părinte Evmenie, nu plânge așa, nu va fi acum războiul; mai târziu va fi!» Și apoi a început să plângă mult Părintele Iacov și să zică: «Nu un alt război, nu un alt război, Preasfântă Maică!» Și l-am văzut pe Sfântul Ioan Rusul, care a zis: «Nu, trebuie să fie război, căci nu există alt chip prin care să se tămăduiască această lume!»”. - Mitropolitul Neofit de Morfu, Sfântul Nichifor Leprosul și Bătrânul Evmenie Saridakis, ed.cit., pp. 78-79
  3. ↑ Cf. https://ec-patr.org/%ce%b1%ce%bd%ce%b1%ce%ba%ce%bf%ce%b9%ce%bd%cf%89%ce%b8%ce%ad%ce%bd-%ce%b3%ce%b9%ce%b1-%cf%84%ce%b9%cf%82-%ce%b5%cf%81%ce%b3%ce%b1%cf%83%ce%af%ce%b5%cf%82-%cf%84%ce%b7%cf%82-%ce%b1%ce%b3%ce%af%ce%b1-6/
  4. ↑ Cf. https://ec-patr.org/%ce%b1%ce%bd%ce%b1%ce%ba%ce%bf%ce%b9%ce%bd%cf%89%ce%b8%ce%ad%ce%bd-%ce%b3%ce%b9%ce%b1-%cf%84%ce%b9%cf%82-%ce%b5%cf%81%ce%b3%ce%b1%cf%83%ce%af%ce%b5%cf%82-%cf%84%ce%b7%cf%82-%ce%b1%ce%b3%ce%af%ce%b1-6/

Surse

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Evmenie_(Saridakis)&oldid=58305”