Antim din Chios

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sfântul Antim din Chios

Cel între sfinți părintele nostru Antim din Chios (1869-1960) a fost un monah care a trăit în secolul al XX-lea. A rămas în conștiința Bisericii pentru slujirea sa dedicată la leprozeria din Chios și pentru întemeierea Mănăstirii de maicii Panaghia Voithia (a Maicii Domnului - Ajutătoarea) din insula Chios (Grecia). Printre ucenicii săi se numără și sfântul cuvios Nichifor Leprosul. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 15 februarie.

Viața

Argyrios (ro: Arghir) K. Vagianos s-a născut pe 1 iulie 1869 în insula Chios, în regiunea Sf. Luca Leivadion, din părinţi evlavioşi, Konstantinos (Constantin) şi Argyra (Arghira) Vagianos, într-o familie de ţărani. Argyrios a abandonat de timpuriu şcoala elementară pentru a deveni cizmar. În 1888, la vârsta de 19 ani, Argyrios a vizitat Mănăstirea Sfinţilor Părinţi întemeiată de Sf. Pahomie din Chios, care fusese sfătuitorul duhovnicesc al Sf. Nectarie. Primind binecuvântarea cuviosului Pahomie, Argyrios s-a simţit atât de atras de viaţa îngerească a acestuia încât, la întoarcerea acasă, şi-a construit o colibă mică, ca o chilie sihăstrească în care s-a aşezat. Singurul 'ajutor' al lui Argyrios în nevoinţele şi luptele sale duhovniceşti a fost o icoană a Maicii Domnului Ajutătoarea (gr. Panaghia Voithia), care s-a arătat a fi mai apoi făcătoare de minuni. Aceste minuni au început să atragă multă lume la chilia lui.

După o vreme, s-a întors la Mănăstirea Sfinţilor Părinţi, unde a fost tuns în monahism de cuviosul Pahomie, primind numele de Antim. După o vreme petrecută la mănăstire, s-a îmbolnăvit, iar curviosul l-a trimis acasă la părinţi ca să îşi îngrijească sănătatea. Întors la sihăstria lui, Antim a continuat să trăiască ca un monah, petrecând nopţi la rând în rugăciune, trăind adeseori lungi perioade de timp numai cu pâine şi apă. În tot acest timp, avea însă şi grijă de părinţii lui bătrâni şi continua să lucreze ca cizmar. În plus, din ce în ce mai multă lume venea să îl caute în sihăstria lui şi să se închine icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. În anul 1909, a primit schima monahală de la ieromonahul Andronic, urmaşul cuviosului Pahomie.

Fiind îndrăgit de credincioşi, aceştia au cerut să fie hirotonit preot, însă episcopul lui nu a vrut, iniţial, să îl hirotonească, pentru că Antim nu avea educaţia necesară. În cele din urmă, la stăruinţele naşului lui Antim, episcopul de Smirna l-a hirotonit. La întoarcerea dintr-un pelerinaj la Muntele Athos, Părintele Antim s-a întors în Chios, unde a fost numit preot capelan la un spital de leproşi căzut în paragină. Sub călăuzirea lui, spitalul a devenit în curând un adevărat centru spiritual, în acelaşi timp spital şi mănăstire. Ieromonahul Antim îi îngrijea pe mulţi dintre cei mai grav bolnavi cu propriile sale mâini, şi i-a vindecat pe mulţi în chip minunat. Unii dintre pacienţii lui au devenit la rândul lor monahi sau monahii.

Părintele Antim din Chios binecuvântând

După Tratatul de la Lausanne din 30 ianuarie 1923 care a dus la schimburi masive de populaţie între Grecia şi Turcia, în Chios au început să vină valuri de refugiaţi greci din Asia Mică. Printre aceştia se găseau şi multe călugăriţe şi fete sărace. În această vreme de tulburare, părintelui Antim i s-a arătat, într-o vedenie, Maica Domnului, care i-a cerut să construiască o mănăstire pentru călugăriţele refugiate. Acesta a întemeiat în Chios o mănăstire care, după ani de zile în care a avut de înfruntat criticile şi opoziţia celor care afirmau că întemeierea unei asemenea comunităţi nu ar fi fost în pas cu vremurile, a devenit, în 1930, Mănăstirea Maicii Domnului Ajutătoarea (Panaghia Voithia). Comunitatea a crescut rapid, ajungând la optzeci de călugăriţe, şi a devenit cunoscută în întreaga Grecie ca un model de viaţă monahală. Ierom. Antim slujea ca preot duhovnic pentru monahiile de aici. Vreme de treizeci de ani, primea zilnic vizita a în jur de şaizeci-şaptezeci de pelerini şi credincioşi. A săvârşit multe vindecări. Iar când a ajuns prea bătrân pentru a mai putea munci cu mâinile sale, s-a retras la el în chilie şi s-a rugat să se învrednicească să îşi poată sluji aproapele până la ultima suflare.

Cuviosul Antim a slujit pentru ultima dată Sfânta Liturghie pe 27 ianuarie 1960. A trecut la Domnul cu pace, la vârsta de nouăzeci şi unu de ani, pe 15 februarie 1960, şi a fost îngropat în biserica, mănăstirii pe care a întemeiat-o. La mormântul său şi cu mijlocirea Maicii Domnului Ajutătoarea se săvârşesc încă multe minuni. Cuviosul Antim a fost proslăvit ca sfânt de Patriarhia Ecumenică pe 13 august 1992.

Surse