Arhiepiscopia Dunării de Jos

Catedrala arhiepiscopală din Galați

Arhiepiscopia Dunării de Jos este o eparhie a Bisericii Ortodoxe Române, făcând parte din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Are scaunul eparhial la Galați, jurisdicție peste județele Galați și Brăila, și este păstorită în prezent de arhiepiscopul Casian Crăciun.

A fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie pe 27 septembrie 2009.

Istorie

Rădăcini în Mitropolia Vicinei

Articol principal: Mitropolia Vicinei.

Arhiepiscopia Dunării de Jos are vechi rădăcini în istorie. Una dintre înaintașele acestei eparhii este Mitropolia de la Vicina, înființată în secolele XI-XII, Vicina fiind un important centru comercial din zona Dunării de Jos (pe malul dobrogean al Dunării) controlat de Imperiul Bizantin.

Printre mitropoliții acelei eparhii pot fi enumerați Teodor de Vicina (primul mitropolit al Vicinei atestat documentar), Luca de Vicina, Macarie de Vicina, Chiril de Vicina și Sf. Iachint de Vicina, cel care în 1359 a devenit primul mitropolit al Ungro-Vlahiei (Țara Românească).

Contextul înființării

Prin tratatul de pace semnat la Paris, la 18/30 martie 1856 — în urma războiului Crimeii — s-a hotărât ca Rusia să retrocedeze Moldovei trei județe de dincolo de Prut: Cahul, Ismail și Bolgrad. După această hotărâre, pe lângă măsurile organizatorice-administrative pe linie de stat, s-au luat măsuri și pentru organizarea vieții bisericești.

Astfel, la 10 februarie 1857, mitropolitul Sofronie Miclescu a încredințat pe arhiereul Filaret Scriban Staviopoleos (1811—1873), rectorul Seminarului de la Socola, și pe protosinghelul Teoctist Scriban (mai târziu arhimandrit) să preia cele 94 de biserici ortodoxe de peste Prut și să conducă provizoriu treburile bisericești din acele regiuni. Filaret s-a reîntors însă nu peste mult la seminarul pe care-l conducea, după ce a organizat la Ismail un „consistoriu duhovnicesc” și o „școală duhovnicească”, lăsându-le sub conducerea protosinghelului Teoctist (clerul și credincioșii de aici l-au cerut pe Filaret în mai multe rânduri ca episcop).

Teoctist Scriban a fost urmat la conducerea „consistoriei” și a școlii de către arhimandritul Veniamin Arhipescu (1863). Amândoi au lucrat pentru organizarea parohiilor din cele trei județe. În fiecare județ era câte un protopopiat, condus de un protopop, împărțit în două sau trei circumscripții numite blagocinii, în frunte cu un blagocin. O comună forma o parohie, condusă de un preot paroh, ajutat în problemele financiare-gospodărești de un staroste (epitrop).

Înființarea

La patru ani după realizarea Unirii Principatelor, la 17 noiembrie 1864, prin decret domnesc semnat de Alexandru Ioan Cuza, a fost organizată o nouă eparhie: Episcopia Dunării de Jos, având în jurisdicție județele Covurlui (luat de la [[Episcopia Hușilor|eparhia Hușilor), Brăila (luat de la eparhia Buzăului), Ismail și Bolgrad și reședința în orașul-port Ismail (astăzi în Ucraina).

Județul Cahul era trecut la eparhia Hușilor. Prin organizarea acestei noi eparhii, cu cele două județe de dincolo de Prut și cele din Moldova și Muntenia, s-a urmărit întărirea unității bisericești. Noua eparhie era sufragană Mitropoliei Moldovei.

Melchisedec Ștefănescu

Ca „locotenent de episcop” a fost numit arhiereul Melchisedec Ștefănescu Tripoleos, care până atunci îndeplinise aceeași misiune la Huși. Prin decretul lui Cuza din 10 mai 1865, Melchisedec a fost numit episcop eparhiot al Dunării de Jos.

Astfel, Melchisedec a făcut totul de la început. Din banii săi, a cumpărat o casă modestă, apoi o nouă casă din banii Episcopiei, din care a izbutit să amenajeze o reședință corespunzătoare, plantând în jurul ei o grădină imensă cu pomi fructiferi. A ridicat Seminarul eparhial la nivelul celorlalte seminarii din țară.

În cursul celor 14 ani de cârmuire la Ismail, Melchisedec a izbutit să organizeze eparhia, să ridice nivelul cultural și moral al preoțimii de aici și să înzestreze eparhia cu cele necesare.

Războiul de independență

Prin tratatul de pace semnat la Berlin, la 1/13 iulie 1878, în urma războiului ruso-turc din 1877—1878, cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) au fost realipite la Rusia, reintrând sub jurisdicția duhovnicească a Arhiepiscopiei ortodoxe a Chișinăului. În astfel de împrejurări, scaunul episcopal și seminarul s-au mutat de la Ismail la Galați. Nu peste mult timp, la 22 februarie 1879, Melchisedec a fost ales episcop al Romanului, iar în locul său la Galați, a fost ales Iosif Gheorghian (24 martie 1879) care, până atunci păstorise la Huși.

Prin același tratat de pace de la Berlin, au fost atribuite României județele Tulcea și Constanța, aflate până atunci sub stăpânire otomană. Instalarea administrației românești în acest străvechi teritoriu românesc s-a făcut în cursul lunii noiembrie 1878. Din punct de vedere bisericesc cele două județe au fost alipite la Eparhia Dunării de Jos (16 martie 1879).

Situația în Dobrogea (1879)

Episcopul Iosif Gheorghian a întâmpinat numeroase dificultăți în cele două județe (Tulcea și Constnanța).

Cele mai urgente măsuri care se impuneau erau acestea: înlăturarea numeroaselor abuzuri din timpul cârmuirilor bisericești străine, ale arhiepiscopilor greci sau bulgari de la Tulcea și Silistra, ridicarea nivelului cultural-moral al preoțimii, și grija pentru credincioșii ortodocși de alte neamuri.

La 8 iunie 1879, episcopul Iosif l-a însărcinat pe arhimandritul său de scaun (vicar), Ieronim Ștefănescu (fratele lui Melchisedec), cu organizarea vieții bisericești în Dobrogea, în calitate de revizor eparhial. Cercetând Dobrogea în vara aceluiași an, arhimandritul Ieronim a prezentat episcopului un raport în care arăta starea tristă a vieții bisericești din Dobrogea.

Existau 117 biserici, toate în stare rea, multe din nuiele și vălătuci, fără veșminte și cărți, deservite de 152 de preoți și diaconi, absolut toți fără pregătire teologică, necunoscători ai rânduielilor bisericești, unii neștiind nici să citească bine. Erau trei mănăstiri: una cu călugări români, Cocoș, mai bine situată, și două cu călugări ruși, ambele cu numele Celic, una de călugări, alta de călugărițe (mai era și una lipovenească, numită Slava, în care-și avea reședința arhiepiscopul lor Irinarh Slavschi).

În același raport, arhimandritul Ieronim făcea mai multe propuneri pentru îndreptarea lucrurilor: să se pună bazele unor epitropii parohiale, să se acorde ajutoare de la stat bisericilor, salarii de la comune preoților, să se aducă pe rând preoții la protopopiat, pentru ca să învețe rânduielile bisericești, să se numească doi proistoși care să ajute pe protopopii din Constanța și Tulcea, să se închidă cârciumile în zilele de duminici și sărbători etc. Un alt raport (din 1 ianuarie 1880), al noului revizor, arhimandritul Chiriac Nicolau, arăta aceeași stare tristă a vieții bisericești din județele de peste Dunăre.

În anii care au urmat, situația s-a îmbunătățit, prin ridicarea unor noi lăcașuri de închinare, prin înzestrarea celor existente cu obiecte de cult și cărți, prin hirotonia de preoți cu pregătire seminarială. Mănăstirile Celic și Dere au fost contopite, într-una singură, pentru călugărițe, Celic-Dere. Pentru călugări s-a înființat, în anul 1881, un schit la Saon în apropiere de Isaccea.

Viața bisericească ortodoxă s-a întărit mai ales după anul 1886, când guvernul a hotărât să se dea pământ în Dobrogea tuturor românilor care ar dori să se așeze în aceste locuri. S-au așezat aici o mulțime de români din diferite părți ale țării și mai ales din Transilvania, cei din urmă punând bazele unor așezări noi. O problemă grea a fost însă lipsa preoților.

Partenie Clinceni

După alegerea lui Iosif Gheorghian în scaunul de mitropolit primat (22 noiembrie 1886), în locul său, ca episcop al Dunării de Jos, a fost ales arhiereul Partenie Clinceni-Băcăuanul, la 10 decembrie 1886. A păstorit până la 8 februarie 1902, când i-a urmat lui Iosif Naniescu, în scaunul de mitropolit al Moldovei. Sub Partenie Clinceni, s-a ridicat un măreț palat episcopal, cu cancelarii pentru administrația eparhială și un paraclis (între anii 1897—1900).

Pimen Georgescu

Între anii 1902-1907, Episcopia Dunării de Jos a fost păstorită de Pimen (Georgescu), cel care avea să devină ulterior Mitropolit al Moldovei. Acesta a inițiat un plan de activitate administrativă și pastorală, prin care misiunea bisericească era îndrumată pe mai multe componente, precum: conferințele cu protopopii din eparhie, întocmirea rapoartelor de activitate ale slujitorilor, instituirea „foilor de inspecțiune asupra stării și activității din parohii”, obligativitatea ridicării de lăcașuri de cult numai cu autorizație, neamestecul clerului în politică, realizarea unor statistici despre moralitatea populației din cuprinsul eparhiei, o educație morală și religioasă, coerentă și consecventă, etc.

O altă realizare importantă a PS Pimen, care a rămas în memoria credincioșilor gălățeni, este punerea pietrei de temelie a Catedralei episcopale din Galați, care avea să fie finalizată prin târnosirea săvârșită la 6 august 1917 (lucrările fiind conduse de arhitectul Petre Antonescu). De asemenea, el a reușit să înființeze Școala de cântăreți (în 1903) și Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați (în 1908, după ce fusese desființat în 1893 prin Legea clerului mirean și a seminariilor).

Sub episcopul Pimen s-au pus bazele Societății clerului din eparhie, numită „Solidaritatea”, care a ridicat apoi și un azil în Galați pentru văduve și orfani, mai ales pentru cei din familii preoțești.

Nifon Niculescu

Nifon Niculescu (1860—†1923) era licențiat al Facultății de teologie din București, fost revizor al Mitropoliei Ungrovlahiei, director al cancelariei Sfântului Sinod, fost preot la biserica Albă din București și apoi mult timp arhiereu locotenent și vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei, cu titlul de „Ploieșteanul” (1895—1909), unul din cei mai de seamă cunoscători ai muzicii psaltice din țară. Ca episcop al Dunării de Jos a păstorit până la sfârșitul anului 1921, când s-a retras din scaun (27 februarie 1923).

Perioada comunistă

La 16 octombrie 1975 Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, cu titlul „a Tomisului și Dunării de Jos”, IPS Antim (Nica) al Tomisului și Dunării de Jos devenind astfel arhiepiscop, A fost înscăunat în noua demnitate la 9 noiembrie 1975 și a condus această arhiepiscopie până la decesul său (1 mai 1994).

După comunism

Odată cu reactivarea Arhiepiscopiei Tomisului în 1990, jurisdicția Episcopiei Dunării de Jos s-a redus la județele Galați și Brăila.

Arhiepiscopia Dunării de Jos în prezent

IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

Actualul Arhiepiscop al Dunării de Jos este Înaltpreasfințitul Casian (Crăciun). IPS Casian a fost ales episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos la 12 iulie 1994, fiind întronizat la 24 iulie 1994. La 27 septembrie 2009 a fost ridicat la rangul de arhiepiscop (Tomosul patriarhal nr. 3621/10.09.2009).

În prezent, Arhiepiscopia Dunării de Jos are în jurisdicție un număr de opt protoierii din județele Galați și Brăila, precum și 14 unități monahale (12 mănăstiri și 2 schituri).

Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos are o bogată activitate editorială, tipărind anual (din 1991) numeroase cărți de cult, broșuri cu tematică religioasă, eseuri și revista lunară Călăuza ortodoxă.

Protopopiate

• Protoieria Galați
• Protoieria Tecuci
• Protoieria Târgu Bujor
• Protoieria Covurlui
• Protoieria Nicorești
• Protoieria Brăila
• Protoieria Făurei
• Protoieria Însurăței

Mănăstiri

• Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Adam
• Mănăstirea „Sfânta Treime”, Buciumeni
• Mănăstirea „Sfinții Martiri Brâncoveni”, Cârlomănești
• Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, Cudalbi
• Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, Lacu-Sărat
• Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Măxineni
• Mănăstirea „Sfântul Mucenic Trifon”, Şendreni
• Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi”, Toflea
• Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”, Vladimirești
• Mănăstirea „Sfinții Arhangheli” - Metoc, Galați
• Mănăstirea „Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfânta Cuvioasă Macrina”, Galați
• Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare și Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Galați
• Schitul „Cuviosul Rafail de la Bursucani”, Zimbru
• Schitul „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Luca al Crimeii”, Mogoș

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.

A se vedea și

• Dobrogea antică
• Mitropolia Dristrei
• Mitropolia Vicinei

Legături externe

• Arhiepiscopia Dunării de Jos, site oficial
• Episcopia Dunării de Jos - protopopiate, 18 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro
• Sfinți și păstori misionari în Mitropolia Munteniei și Dobrogei, 4 octombrie 2009, Ziarul Lumina