Antim (Nica) al Tomisului și Dunării de Jos
Înalt Prea Sfințitul Antim (Nica) al Tomisului și Dunării de Jos (1908-1994) a fost un ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din secolul XX.
Elemente biografice
Din botez Alexandru, arhiepiscopul Antim Nica (Nicov) s-a născut la 24 februarie 1908, în comuna Bogzești (județul Orhei, raionul Telenești).
A studiat la Seminarul teologic din Chișinău (1920-1928) și la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Chișinău (1928-1932), unde și-a obținut doctoratul în 1940 cu teza "Misionarismul creștin între mahomedani în Orientul Apropiat". Şi-a continuat studiile de specializare în Franța (în 1932-1934: la Paris și Strasbourg), iar în 1934-1935 în Anglia și Liban (Academia misionară "Near East School of Theology" din Beirut).
Este tuns în monahism în 1935, cu numele Antim, și hirotonit ierodiacon (1935) și ieromonah (1936), apoi hirotesit arhimandrit (1940).
A fost prefect de studii și director al Internatului teologic și misionar eparhial la Chișinău între anii 1935 și 1937.
A fost exarh al mănăstirilor din eparhia Hotinului (1937-1940).
În 1940 este numit asistent la catedra de Pastorală de la Facultatea de Teologie din Chișinău, transferat anul următor la cea din București (1941).
A funcționat un timp detașat ca locțiitor, apoi șef al "Misiunii religioase" din Transnistria, cu sediul la Odessa (1941-1944).
La 14 ianuarie 1944 este ales episcop de Cetatea Albă - Ismail, hirotonit la 23 ianuarie 1944 și instalat la Ismail la 10 martie 1944. Dar în același an revenirea rușilor în război îl face să revină în țară și să-și piardă scaunul episcopal fiind considerat pe plan politic ca antirus.
Funcționează ca director al Internatului teologic din București (1945-1947), apoi i se îngăduie să devină locțiitor de episcop al Dunării de Jos (septembrie 1947 - februarie 1950).
În 1950 este numit episcop-vicar patriarhal cu titlul "Târgovișteanul" și secretar al Sfântului Sinod (1950 - 1973).
Abia în 1973 i se permite să devină din nou episcop titular. La 10 iunie 1973 este ales episcop al Dunării de Jos, și înscăunat la 19 august 1973.
La 16 octombrie 1975 Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie, cu titlul "a Tomisului și Dunării de Jos", devenind astfel arhiepiscop (înscăunat în noua demnitate la 9 noiembrie 1975).
A făcut parte din numeroase delegații sinodale care au vizitat alte Biserici sau a fost delegat de Sfântul Sinod să reprezinte Biserica Ortodoxă Română la o serie de întruniri cu caracter ecumenic: Conferințele panortodoxe Rodos II 1963 și Rodos IV Chambesy 1968, Conferința Lambeth 1968, prima Conferință mondială a religiilor pentru promovarea păcii de la Kyoto în 1970, Colocviul islamo-creștin de la Tripoli din 1976 ș.a.
A decedat la 1 mai 1994, la Galați.
Scrieri
- La notion de verite religieuse d'apres M. Loisy, Chișinău, 1936, 20 p.
- Ortodoxia în Siria și la Locurile Sfinte, Chișinău, 1936, 16 p.
- Misionarismul creștin între mahomedani în Orientul Apropiat (teză de doctorat), Bălți, 1939, 173 p.
- "Rugăciunea lui Iisus", în BOR, an. LVII, 1939, nr. 9-10, p. 551 -568 (și extras 20 p.)
- Misionari străini în România (1841-1941), în volumul "Prinos închinat Înalt Prea Sfințitului Nicodim...", București, 1946, p. 67-73
- "Ortodoxia în Extremul Orient", în Ortodoxia, an. III, 1951, nr.1, p. 101-114
- "Negrii ortodocși din Africa și lupta lor pentru autonomie bisericească", în Ortodoxia, an. XIX, 1967, nr. 1, p. 3- 16
- o serie de articole, recenzii și note în "Misionarul" - Chișinău, reportaje (de pildă: "Călătoria Prea Fericitului Justinian, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în Africa și Orientul îndepărtat", în BOR, an. LXXXVII, 1969, nr. 1-2, p. 30-115), recenzii, pastorale, cuvântări în periodicele bisericești centrale și în Glasul Bisericii.
Ca arhiepiscop la Galați a inițiat apariția unor volume precum:
- De la Dunăre la Mare (două ediții: 1977 și 1979)
- Arhiepiscopia Tomisului și Dunării de Jos în trecut și astăzi (1981)
- Monumente istorice și izvoare creștine (1987)