"29. Şi mergând de acolo, a năvălit asupra cetăţii cetății Schitopolis, ce era departe de Ierusalim ca la şase șase sute de stadii;<br>30. Iar Iudeii, care locuiau acolo, mărturisind dragostea pe care o aveau faţă față de ei Schitopolitenii, şi și cum că şi și în vremurile cele nenorocite le-au fost blânzi,<br>31. Iuda şi și ai săi, mulţumindumulțumindu-le, i-au îndemnat ca şi și de aici înainte să fie buni cu neamul Iudeilor, şi și au venit la Ierusalim, când se apropia sărbătoarea Cincizecimii."*''Cartea Iuditei'' 3, 10: "Şi şiȘi și-a aşezat oştirea așezat oștirea între Ghibeea şi și Schitopolis, unde a zăbovit o lună de zile, ca să îşi își adune toate poverile oştirii oștirii sale."

Dincolo de vechimea milenară a acestei aşezăriașezări, şi și dincolo de atestările sale biblice vechi-testamentare, Schitopolisul făcea parte din perioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetăţii începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creştin din zonă era susţinut cu putere de memoria vie a Sfântului [[Ioan BotezătorulDecapole]] şi de un în epoca [[monahismNoul Testament|Noului Testament]] viu. [[Moaşte]]le Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, erau adăpostite într-o biserică închinată lui, atestată în veacul al VI-lea<ref> Pierre Maraval, ''Lieux saints et pèlerinages d’Orient'', Éd. du Cerf, Paris, 2011, p. 286.</ref>, astfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniţi, unii de foarte departe, la Sfintele Locuri<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>(fără să fie menționat).

Monahismul Schitopolisul din ţinuturile Schitopolisului are origini egipteneperioada bizantină (creștină) avea specificul că era încă puternic elenizat (elenizarea cetății începuse în a doua jumătate a sec. II î.Hr.), și filonul creștin din zonă era susținut cu putere de vreme ce primii monahi de aici despre care avem informaţii scrise sunt fugari veniţi din Egipt după dezlănţuirea, la anul 400, memoria vie a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al Alexandriei, acelaşi sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea şi exilarea Sfântului [[Ioan Gură de AurBotezătorul]]. Printre cei aproape 80 și de monahi refugiaţi în Schitopolis se aflau şi vestiţii un [[pustnicmonahism]]i „Fraţii Lungi“ (patru frați de sânge), între care cei mai cunoscuți erau Dioscor şi Ammoniu, prieteni şi protejaţi ai Sfântului Ioan Gură de Aurviu. Ei aparţineau monahilor cultivaţi ce vieţuiau în [[SketisMoaște]]le Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în zonă, denumiţi „origenişti“ de la erau adăpostite într-o vremebiserică închinată lui, continuatori ai liniei duhovniceşti contemplative, aşa cum reiese că a fost trasată de Sfântul [[Antonie cel Mare]] atestată în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre aceşti monahi egipteni, după cum ne spune Sozomenveacul al VI-lea<ref>SozomenPierre Maraval, ''Istoria bisericeascăLieux saints et pèlerinages d’Orient'', 8Éd. du Cerf, Paris, 2011, 13p. 286.</ref>, vor pleca după un an la Constantinopolastfel încât Schitopolisul se afla pe traseul unora dintre închinătorii veniți, cei rămaşi au făcut ca sămânţa monahismului egiptean neptic şi cultivat să încolţească în pământul Schitopolisuluiunii de foarte departe, iar înclinaţia spre o teologie cultă şi deschisă culturii să însoţească mereu, ca o umbră, viaţa bisericească din capitala provinciei Palestina IIla Sfintele Locuri<ref>Agapie Corbu, op.cit.</ref>. Astfel, istoricul Sozomen spune că mulți monahi trăiau în oraș sau în împrejurimile lui, având ca rucodelie facerea de frângii și coșuri din frunzele de palmier din pădurile din împrejurimi<ref>Sozomen, "Hist. ecclés.", VIII, 13</ref>.

După aşezarea primilor Monahismul din ținuturile Schitopolisului are origini egiptene, de vreme ce primii monahide aici despre care avem informații scrise sunt fugari veniți din Egipt după dezlănțuirea, în jurul anului la anul 400, o etapă importantă în evoluţia monahismului schitopolitan o reprezintă venirea ca episcop a prigoanei contra monahilor de către patriarhul Teofil al cetăţiiAlexandriei, prin 466același sumbru personaj care va juca rolul principal în depunerea și exilarea Sfântului [[Ioan Gură de Aur]]. Printre cei aproape 80 de monahi refugiați în Schitopolis se aflau și vestiții [[pustnic]]i „Frații Lungi“ (patru frați de sânge), a lui Cosmaîntre care cei mai cunoscuți erau Dioscor și Ammoniu, unul dintre primii ucenici prieteni și protejați ai lui EftimieSfântului Ioan Gură de Aur. După Ei aparțineau monahilor cultivați ce fusese diacon al bisericii Învieriiviețuiau în [[Sketis]], iar mai apoi stavrofilaxdenumiți „origeniști“ de la o vreme, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie. Lui i se datoreazăcontinuatori ai liniei duhovnicești contemplative, în bună măsură, introducerea şi susţinerea în cetatea Schitopolisului așa cum reiese că a tradiţiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe fost trasată de Sfântul [[Sava Antonie cel SfințitMare]]în epistolele sale. Chiar dacă unii dintre acești monahi egipteni, după cum ne spune Sozomen<ref>Viața Sfântului SavaSozomen, ''Istoria bisericească'', 8, c13. 33</ref>. Şederea până în anul 507 a marelui Cuvios în ţinutul Schitopolisului va lăsa urme care, pe lângă mănăstirea întemeiată de ucenicii săi, vor întraripa inimile localnicilor evlavioşi cu idealurile sfinţeniei întruchipate de el. În următoarele sale vizitepleca după un an la Constantinopol, din 518 şi 531, Sfântul Sava găseşte cei rămași au făcut ca sămânța monahismului egiptean neptic și cultivat să încolțească în cetatea şi împrejurimile pământul Schitopolisului , iar înclinația spre o viaţă monahală bine înrădăcinatăteologie cultă și deschisă culturii să însoțească mereu, precum şi ca o mănăstire organizată pe lângă casa episcopuluiumbră, viața bisericească din capitala provinciei Palestina II<ref>Agapie Corbu, op. Toate acestea arată că „dimensiunea monahală şi pustnicească a creştinismului a penetrat Biserica Schitopolisului şi a exercitat o influenţă asupra populaţiei localecit. Inscripţiile descoperite în cetate şi referinţele literare înfăţişează portretul unei Biserici care creşte şi se dezvoltă</ref>. A fost întemeiată printre populaţia de limbă aramaicăAstfel, condusă de un episcopat educat istoricul Sozomen spune că mulți monahi trăiau în oraș sau în cultura elenistăîmprejurimile lui, iar apoi, treptat, a ajuns să fie dominată având ca rucodelie facerea de latura pustnicească a creştinismului, răspândită frângii și coșuri din frunzele de monahi.“palmier din pădurile din împrejurimi<ref> JSozomen, "Hist. Binns, ''Ascetics and Ambassadors of Christecclés. The monasteries of Palestine, 314-631''", OxfordVIII, 2002, p. 14713</ref>.

După așezarea primilor monahi, în jurul anului 400, o etapă importantă în evoluția monahismului schitopolitan o reprezintă venirea ca episcop al cetății, prin 466, a lui Cosma, unul dintre primii ucenici ai lui Eftimie. După ce fusese diacon al bisericii Învierii, iar mai apoi stavrofilax, Cosma a devenit ulterior unul din horepiscopii patriarhului Iuvenalie. Lui i se datorează, în bună măsură, introducerea și susținerea în cetatea Schitopolisului a tradițiilor monahale din pustia Iudeii, lucru care îl va fi atras aici în anul 500 pe Sfântul [[Sava cel Sfințit]]<ref>Viața Sfântului Sava, c. 33</ref>. Șederea până în anul 507 a marelui Cuvios în ținutul Schitopolisului va lăsa urme care, pe lângă mănăstirea întemeiată de ucenicii săi, vor întraripa inimile localnicilor evlavioși cu idealurile sfințeniei întruchipate de el. În următoarele sale vizite, din 518 și 531, Sfântul Sava găsește în cetatea și împrejurimile Schitopolisului o viață monahală bine înrădăcinată, precum și o mănăstire organizată pe lângă casa episcopului. Toate acestea arată că „dimensiunea monahală și pustnicească a creștinismului a penetrat Biserica Schitopolisului și a exercitat o influență asupra populației locale. Inscripțiile descoperite în cetate și referințele literare înfățișează portretul unei Biserici care crește și se dezvoltă. A fost întemeiată printre populația de limbă aramaică, condusă de un episcopat educat în cultura elenistă, iar apoi, treptat, a ajuns să fie dominată de latura pustnicească a creștinismului, răspândită de monahi.<ref> J. Binns, ''Ascetics and Ambassadors of Christ. The monasteries of Palestine, 314-631'', Oxford, 2002, p. 147</ref> În secolul al VI-lea existau la Schitopolis patru biserici, închinate sfinților: [[Apostolul Toma]], [[Ioan Botezătorul]], [[Procopie (marele mucenic)|Procopie mucenicul ]] marele mucenic (8 iulie) și Vasile mucenicul (5 iulie și 28 iunie). În 634, forțele [[Imperiul Bizantin|bizantine]] au fost învine de armata musulmană a califului Umar ibn al-Khattab, iar Schitopolis a fost redenumit Baysan de către cuceritori. Orașul nu a fost distrus, iar musulmanii nou veniți au locuit împreună cu populația creștină până în secolul al VIII-lea, deși orașul a intrat în declin în această perioadă. La 18 ianuarie 749, Baysanul omeiad a fost complet devastat de cutremurul ce a avut loc pe înălțimile Golan, situate în apropiere. Câteva cartiere rezidențiale au fost reconstruite pe ruinele orașului, probabil de către supraviețuitorii cutremurului, dar orașul nu a mai revenit niciodată la măreția lui din trecut.

Scythopolis had Schitopolis a Christian community headed by a bishop even before the Edict of Milan of avut o comunitate creștină condusă de un [[episcop]], chiar înainte de [[Edictul de la Milano]] din 313. When the Roman province of Palaestina După ce în secolul al IV-lea a fost înființată provincia romană ''Palestina Secunda was set up in the 4th century with Scythopolis as its capital'', the bishopric became the metropolitan see of the provincecu reședința la Schitopolis, episcopia a devenit scaunul mitropolitan al provinciei.

Mai Sunt cunoscuți mai mulți episcopi de Schitopolis sunt cunoscuți<ref>După: http://en.wikisource.org/wiki/Catholic_Encyclopedia_%281913%29/Scythopolis</ref>:*Episcopul Patrophilus de Schitopolis era un prieten apropiat de-al lui Arie, pe care l-a primit la el când acesta (Arie) a fost exilat în Palestina, în anul 323. Susținător al arianismului, Patrophilus a participat la [[Sinodul I Ecumenic]] de la Niceea (325), precum și la alte sinoade ariene până în anul 360. [[Sozomen]] și [[Socrate Scolasticul]] spun că în anii 354-355 Patrophilus a urzit împreună cu [[Acachie de CezareeeaCezareea]] ([[CezareeaPalestinei]] Palestinei fiind la vremea respectivă scaun mitropolitan atât pentru Schitopolis cât și pentru [[Ierusalim]]) ca să-l depună pe episcopul Maximus al Ierusalimului, care susținea [[Crezul de la Niceea]], și să-l înlocuiască cu [[Chiril al Ierusalimului]], pe care ei îl considerau în mod greșit ca fiind arian <ref>Theophanes, 60B-61B, in Philip Amidon, Philostorgius: Church History,p.221</ref>. He also supervised the exile of Eusebius of De asemenea, Episcopul Patrophilus de Schitopolis a supervizat exilul lui Eusebiu de Vercelli to Scythopolis la Schitopolis, Eusebiu numindu- Eusebius calls him his "jailer"l „temnicerul” său. In În anul 359 he was Patrophilus de Schitopolis a member of făcut parte din delegația trimisă la împăratul [[Constanțiu al II-lea]] pentru a delegation sent to Emperor Constantius II to protest against depositions of Arian clergy by Basil of Caesareaprotesta împotriva depunerilor de clerici arieni efectuate de [[Vasile cel Mare|Vasile al Cezareei]].<ref>Philostorgius, book 4, section 10; Amidon p.69.</ref>. He was deposed by the Council of El a fost depus de către [[Sinodul de la Seleucia in ]] în 359 and died soon afterși a murit la scurt timp după aceea. Philostorgius mentions that in Filostorgius menționează că în anul 361 his body was disinterred and his bones scattered during the pagan reaction under Juliantrupul său a fost dezgropat și oasele împrăștiate, în perioada resurecției păgâne din timpul domniei lui [[Iulian Apostatul]]<ref>Amidon, p.227</ref>.*Filip și Atanasie, arieni;.*Saturninus, prezent la [[Sinodul II Ecumenic]] (Constantinopol, 381);.*Teodosie, prieten cu sfântul [[Ioan Gură de Aur]]; .*Acacius, prieten cu sfântul [[Chiril al Alexandriei]]; .*Sf. Servianus, omorât de monofiziți în 452 sau 453, prăznuit la [[21 februarie]] după Martirologiul Roman<ref>http://saints.sqpn.com/butlers-lives-of-the-saints-saint-severianus-bishop-of-scythopolis-martyr/</ref>; .*[[Cosma de Schitopolis|Cosma]], care a devenit episcop de Schitopolis în jurul anului 466, și a avut un rol important în dezvoltarea monahismului în această cetate.*[[Ioan de Schitopolis ]] (cca. 536–550), supranumit și „Scolasticul”, care a scris mai multe lucrări împotriva ereziei [[erezie]]i [[Monofizitism|monofizite; his major one's a treatise written ca]]. 530, defending the theory of "dioenergism"*Teodor,care în anul 553 a fost obligat să semneze „[[Anatema]] împotriva lui [[2Origen]] against his contemporary Severus of Antioch. Another work attacked the heretic Eutyches”, one of the founders of Monophysitism. We have some data about him by Photius, learned bishop of Byzantium. Hans Urs von Balthasar suggested than John was the author of much of Maximus the Confessor's scholia.<ref>http://en.wikipedia.org/wiki/John_of_Scythopolisal cărei original încă se mai păstrează</ref>; *Theodore, who about 553 was compelled to sign an anti-origenist profession of faith, still preserved (Le Quien, "''Oriens christianus'', vol." III, 681-94)</ref>.

*Sfântul mare mucenic [[Procopie (marele mucenic)|Procopie]] (prăznuit la [[8 iulie]]), care aparținea clerului cetății, după cercertările hagiologului <ref>H. Delehaye, "Les Légendes hagiographiques", Paris, 1905, 144-6</ref>;

*sfinţii părinţi sfinții părinți Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian şi și Macrovie şi și a mulţimii mulțimii celor ce împreună cu ei au mărturisit în Schitopoli, în Palestina (prăznuiți la [[4 mai]])*Sfântul Vasile și sfinţii şaptezeci sfinții șaptezeci de Mucenici din Schitopolis (prăznuiți la [[28 iunie]] și [[5 iulie]])